2,311 matches
-
și rămase uimit. Calul îi tot sufla în ceafă să-și revină odată din situația în care se afla. Stăpânul îl privi cu nedumerire. Animalul se ridică în două picioare și necheză de răsună codrul. Stăpânul continuă să-l privească nedumerit. Animalul bătu nervos pământul cu copitele și necheză din nou și mai furios de parcă vroia să-i spună ceva. Pătru de această dată își scutură capul, se frecă la ochi și în cele din urmă înțelese mesajul. Roibul era salvarea
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
flori, prin frumusețea spațiilor verzi și a lacului, prin câteva construcții vechi și terase, care păstrau tradiția acelor meleaguri cu bogată istorie. Cu așa presupuneri în gând, am ajuns în zona centrală, aproape de "Casa Albă", unde m-am oprit ușor nedumerit. Mi se părea că pe străduța aceea nu mai mersesem ori n-am recunoscut-o și, în acest caz, mă întrebam cum de a rezistat timpurilor „moderne” cu înfățișarea ei de odinioară. Înainte de a mă îndrepta spre parc am făcut
DIN ALE TINEREŢII VALURI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383362_a_384691]
-
deschide sufletul ca pe o carte în fața unui străin, să poată oricine citi și descoperi tot ce noi încercăm să ascundem de privirile indiscrete și iscoditoare. Mă gândeam poate la timp! - La timp? Ca vreme sau așa, metaforic? întrebă Gloria nedumerită. - Mă uitam la cei doi tineri și mă gândeam la timpul care a trecut peste mine. De multe ori mă întreb: ce mai înseamnă pentru mine timpul, la cei patruzeci de ani? Simt că am pierdut mult timp prețios, căruia
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383446_a_384775]
-
cu o pernă mare, plină cu pene, să urce în turnul clopotniței, să taie perna și să împrăștie penele în bătaia vântului. Femeia, bucuroasă că preotul îi cere un efort atât de mic, se duse și făcu întocmai. Trecătorii vedeau, nedumeriți, cum mii de pene se împrășteau din turnul bisericii peste tot în jur. Femeia noastră se duse din nou la preot și îi spuse, veselă, că a făcut ceea ce sfinția sa îi ceruse. Dar preotul adăugă: -Femeie, acuma mergi de culege
BÂRFITOAREA de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383590_a_384919]
-
noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului E ,,rândul” lui... pamflet de Dorel Dănoiu La D.N.A. S-a prezentat în ziua când a fost citat. Reporterii au dat năvală și s-a iscat o îmbulzeală , cum,cine e ,,săltat” ?! Privea în jur,nedumerit când a văzut că-i urmărit. Ce vină ai?! E adevărat c-ai fost ,,ales”,că ai furat și cum te-au dibuit ? Sunt supărat că m-au chemat dar știu că unu' m-a turnat vezi,iată sunt ca
E RÂNDUL LUI de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383104_a_384433]
-
protocol, nea Budană, după protocol, spuse Bârneață. Apoi, către Mototolea: hai, șofer, întoarce și dă-i bice la protocol, că se grăbește nea Budană! Post Scriptum După ce am pus punct la istoria asta cu sirena veselă, cineva m-a întrebat nedumerit: --Bine, dom’le, lași personajele încurcate în încâlceala acestei povești? Ce să cred eu, cititorul, dacă n-ai limpezit apele în această tărășenie? --Stimate amice, i-am răspuns, în viață, apele curg mereu tulburi când sunt vânzolite de răutățile omenești
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
se miră că abundă Prostia care îi scufundă. Eu mă amuz ca un circar, Dar înăuntru-mi e mortar, Din toate ce-au fost simțăminte, Se pârjolesc în necuvinte. Le-am dat mai ieri doar un chibrit, Eu, doar copil nedumerit, Dar viclenia de vulpoi, I-a dat vreo trei pași înapoi. Păi una e să pui lumină În întuneric fără vină Și alta e s-adaugi gaz Pe neputință și necaz. Știam că un chibrit e bun De Înviere și
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
escrociși-apoi se miră că abundăProstia care îi scufundă.Eu mă amuz ca un circar,Dar înăuntru-mi e mortar,Din toate ce-au fost simțăminte,Se pârjolesc în necuvinte.Le-am dat mai ieri doar un chibrit,Eu, doar copil nedumerit,Dar viclenia de vulpoi,I-a dat vreo trei pași înapoi.Păi una e să pui luminăîn întuneric fără vinăși alta e s-adaugi gazPe neputință și necaz.Știam că un chibrit e bunDe Înviere și Crăciun, Când mai aprinzi
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
verde cuvintele magice: „ACCESO PERMITIDO”... Îmi recapăt respirația, citesc mai jos, pe fond roșu,cuvintele care ar fi însemnat ghilotina: „”NEGAR ACCESO”,și implicit reținerea „cartonului” de la gât(!!!), nu-mi vine să-mi deszlipesc ochii de ecran, tipul mă privește nedumerit indemnandu-ma să mă îndrept să-mi recapăt „bagajele” verificate, nu înțelege, îmi vine să-l îmbrățișez, victima și calau,mă dezmeticesc, stau și alții la „scanat” în spatele meu și...devin și eu vesel că cei din autobuz! Reintru în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92415_a_93707]
-
Beliov îl cunoștea, fiindcă i se adresa mai cu seamă lui, după ce schițase o reverență prin îndoirea ușoară a genunchilor. Câte porții doriți? ne întrebase, îndreptându-și o mână, pe rând, spre fiecare dintre noi, Beliov. Cum câte? mă arătasem nedumerit. Câte una, nu-i așa?... Firește, una! a râs cu condescendență Olimpia. Numai să fie de vanilie cu pișcoturi. Mie, ca de obicei, i se adresase chelneriței Beliov, și nu uita de supliment. Pentru a fi mai explicit în privința suplimentului
VLASIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383119_a_384448]
-
vreți să fiți cerșetori. - Ce trebuie să facem ca să câștigăm banul? am întrebat noi, nerăbdători. - Trebuie să vă zbateți, mă, ca să câștigați un ban. Să vă puneți la treabă bibilica și mușchii! - Cum? Ce-i aia “bibilică”? au întrebat câțiva, nedumeriți. - Mintea, bă, fraierilor! Lasă! Am să vă învăț, dacă jucați “un ban pe păr”. Atenție la mine, școlar! Am holbat ochii și am ciulit urechile la “domnul” Dode. - Uite, eu arunc banul ăsta în aer. Voi săriți toți să-l
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
există, inclus undeva, În Marele Text. Drama de anvergură cosmică - singura reală și semnificativă - este a acestui Dumnezeu amnezic și Îndobitocit de propria-I sisifică predestinare. Ultimele cuvinte ale Textului vor fi Dezlegarea și Izbăvirea Sa. L-am parcurs destul de nedumerit, recunosc. Astea sunt vorbe de teolog cum sunt eu episcop de Canterburry! 20 Dacă aș fi fost cinstit cu mine Însumi, ar fi trebuit să recunosc că eu, care solicitam obstinat dovezi că Pământul este o planetă construită de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
PERSONAJE Și cum stăteau ei acolo lângă foc și se desfătau într-ale vorbii, numai ce povestitorul numit Parnasie se săltă într-un genunche, privi cu luare-aminte peste capetele celorlalți și le făcu semn gata, mucles. Ce e, mă? - întrebă nedumerit Surduc. — Vine patroana! - șopti Parnasie. — Ce patroană? - întrebă și Metodiu. — Hangița, Stăniloaia, preacuvioase - zise Parnasie. E cu Buhuș. întoarseră toți capetele. Adevărat era, cine voia, la lumina focurilor și-a lunii, putea să zărească o femeie cât malu preumblându-se printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ei, nu puteam să le stric vorba. — Și ce ziceau, mă? - întrebă Stejeran. Unu a zis, parcă-l aud și acum: „Oare unde dracu am nimeritără noi?” Iar celălalt a zis: „Stai puțin să aflu coordonatele”. — Ce să afle? - zise nedumerit Metodiu. — „Coordonatele”, așa a zis. — Ce-s alea? - întrebă Stejeran. — De unde vrei să știu eu? - făcu supărat Parnasie. Așa a zis, așa povestesc. Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint! Episodul 28 îN CARE CONTINUĂ POVESTIREA LUI PARNASIE După ce Parnasie sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de unde ești de loc? Broanteș făcu un semn vag că de departe. — înțeleg - răspunse Cosette. Nu ești din parte locului. Și pe cine cunoști de-aici? Broanteș ridică din umeri. — N-ai luat contact cu nimeni? - continuă Cosette. Broanteș negă nedumerit. — Ei n-ai luat! De ce minți, mă? Doar de-am văzut la masă cu viziriul! Ce-ați vorbit voi acolo? Broanteș făcu ochi mari. — Viziriul n-a spus nimic despre sultan? - surâse Cosette. N-a spus că e așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Se lăsă o tăcere penibilă. Primul care o sparse fu vistiernicul Ximachi. — Măria-Ta, te-am trezit fiindcă dânșii vin de la Râm. — De la Papa, știu, știu - spuse cu blândețe Sima-Vodă. Ce face Papa, dragii mei? Metodiu și Iovănuț se priviră nedumeriți. — E... bine - spuse Metodiu. — Așa deci... Mă bucur, mă bucur... - zise Sima-Vodă. O fi bătrân și el, săracu... Câți ani să aibă? — Păi... cred că bate spre șaptezeci, șaptezeci și... - răspunse Metodiu. — Azi-mâine se duce și el... - grăi trist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise spătarul Vulture - cred c-ai sărutat greșit. Episodul 134 FAMILIE MARE Văzând că omul cu barca vrea să se îndepărteze, spătarul Vulture strigă iarăși: — Hei, creștine! Unde te duci? Auzind întrebarea, creștinul se opri din vâslit și se întoarse nedumerit: — Cum undi mă duc? - strigă și el. Mă duc tăt înainti. Și pe noi cui ne lași? - făcu spătarul Vulture. Creștinul se scarpină la ceafă, părând încurpat: — Da’ voi undi mergeți? — în Moldova! - strigă Vulture. — Moldova? Păi Moldova nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cred că toată nebunia asta are ca scop să fenteze câteva legi care interzic publicitatea la anumite produse? — În bună parte, da. — Dar din ce cauză interzic reclamele la aceste produse? — Pentru că dăunează sănătății. Acum Gacel Sayah părea atât de nedumerit, încât puse deoparte arma pe care o ținuse tot timpul pe genunchi, se scărpină de mai multe ori în cap pe sub turban și bâigui complet uluit: — Vrei să spui că se interzic reclamele la unele produse dăunătoare sănătății, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acest fel că trebuiau să se întâlnească la jumătatea drumului. Jumătate de oră mai târziu, își beau ceaiul așezați unul în fața celuilalt, ca și cum pe sute de kilometri împrejur ar fi domnit o pace absolută. — Nu înțeleg un lucru... - zise Suleiman nedumerit, după ce vorbiseră despre întâmplările din acea zi. De ce l-au asasinat pe băiatul ăla...? Nici eu nu pricep - răspunse fratele său. Înțeleg că l-ar fi putut împușca din greșeală, pe întuneric, dar nu-mi explic de ce l-au executat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
petrecere privată. Ceea ce nu ar fi fost o minciună. Tom era de partea cealaltă a mesei, pierdut pe moment într-o amețeală pașnică. Ajunsesem și eu la un stadiu de claritate, un fel de nirvana a nopților de băută. Privirile nedumerite ale lui Tom s-au agățat de mine. L-am văzut cum mă recunoaște și apoi cum își aduce aminte de ceva, aproape încrucișându-și ochii din cauza efortului. S-a ridicat și a înaintat încet și impunător de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
el se panichează. Crede că ar putea pierde totul. —Și ce e cu Laura Archer? Walter era cu adevărat surprins. —Doamna Archer? Lucrează pentru el la bancă. —Știu, am spus nerăbdătoare, dar ce legătură are ea cu toate astea? Părea nedumerit. Nu știu. Nici nu știam. Whisky-ul i se urcase de-a binelea la cap. Ochii începuseră să i se închidă, iar vocea îi era ștearsă. —Walter, am spus pe cel mai ascuțit ton, Walter! Ochii i s-au deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
din nou din țigară: —Voia să lase lucrurile așa cum sunt pentru o vreme, să vadă ce se întâmplă. Am văzut în asta o ocazie să-l ajut. Hm, și Catherine Hammond ce are de spus în legătură cu asta? încă o privire nedumerită. A, da, uitasem de nivelul minim de comunicare între domnul și doamna Hammond. Sunt mai rău decât Charles și Di, nu ești de acord? Deci, bineînțeles, Clifford nu i-a spus lui Catherine despre mine. Ea a aflat cumva singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
verificat câteva, aducându-mi aminte lista de la galerie. Fără îndoială, astea erau. Am închis și m-am uitat la Judy care se tot fâțâia. Podeaua nu mai era confortabilă în astfel de momente. Știi ce sunt astea? am întrebat-o nedumerită. —Sunt de la galeria unde lucrezi, nu-i așa? — Dar ce faci cu ele? N-a plecat deja Paul? Nu înțelegeam ce se întâmplă. Harriet îmi spusese că Paul a plecat la Manchester; cu siguranță ar fi luat tablourile cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Chiuveta de oțel, spuse ea școlărește, fără nici cea mai mică urmă de încercare să rostească altfel decât plat aceste cuvinte. Ăăă... încep. Deodată indianul se ridică din pat, virgulă, scoțând telefonul din priză. - Cum adică virgulă, am întrebat eu, nedumerit. Ați citit și virgula? - Da, virgulă, spuse Aurora. Adică virgulă. - Liniște, domnilor, nu mai întrerupeți, vorbi Euripide, cu ochii lipiți de sânii Aurorei Sticlaru. V-am spus că e revoluționar... - Ăăă, da, vă mulțumesc, chicoti veselă individa. Să continui... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
naturii între ele însele. Ceva se-ntâmplă însă, iată, în sfârșit! În exact clipa în care negura pare să-mi cotropească pe deplin și definitiv sufletul, ceva se întâmplă! Cum de se poate? Cum de mai este posibil?! mă întreb nedumerit, de vreme ce mă cufundasem atât de adânc în neființă? Se întâmplă ceva, o repet, cu această ultimă redută în calea pieirii civilizației, aflată în inimile noastre, iar eu simt, în sfârșit, poate pentru prima oară... simt că în această seară istorică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]