6,985 matches
-
voi fi murit: „Dumnezeu să aibă milă de el, acum s-a liniștit!“ Chiar în acest moment, trecură oameni pe sub lucarnă. Purtau un sicriu îmbrăcat în negru, pe care ardea o lumânare. Declamarea mărturisirii de credință mă trezi din visare. Negustorii și trecătorii își întrerupseră lucrul sau se întoarseră din drum pentru a face șapte pași în urma coșciugului. Până și măcelarul îndeplini acest ritual, apoi se întoarse în prăvălia sa. Numai bătrânul negustor de mărunțișuri nu se clinti din locul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Declamarea mărturisirii de credință mă trezi din visare. Negustorii și trecătorii își întrerupseră lucrul sau se întoarseră din drum pentru a face șapte pași în urma coșciugului. Până și măcelarul îndeplini acest ritual, apoi se întoarse în prăvălia sa. Numai bătrânul negustor de mărunțișuri nu se clinti din locul său. Ce fețe grave aveau toți! Poate se gândeau la misterele morții și la lumea de dincolo. Doica îmi aduse infuzia; încruntându-și sprâncenele, își trecea printre degete boabe dintr-un șirag de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pământ; teama că, dacă aș dormi, uleiul din lampă s-ar împrăștia pe jos, incendiind orașul; teama de a nu auzi picioarele câinelui răsunând în fața prăvăliei măcelarului, precum copitele unui cal; înfiorătoarea teamă de-a nu-l auzi pe bătrânul negustor de mărunțișuri izbucnind în râs în fața mărfii sale, incapabil să se mai poată opri. Teama ca viermele din havuzul casei noastre să nu devină șarpe de India; de a nu-mi vedea patul schimbându-se într-o piatră de mormânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
abia atunci apare fața lor reală. Nu știu ce virtute toxică posedau pereții camerei mele; îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam în mod obișnuit și chiar castronul în care mi se aducea fiertura de orz, hainele pe care le purtam, totul conspira să-mi întrețină aceste reverii morbide. Cu puțin timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și imagini străine. Opiul îi insufla spiritul lui leneș și vegetal. Evoluam deci într-o lume vegetală. Devenisem plantă. Dar tot picotind pe covorul de piele, în fața reșoului, cu abaua mea pe umeri, mă gândii, nu știu de ce, la bătrânul negustor de mărunțișuri. Stătea în fața mărfii sale, cu spatele aplecat, în aceeași poziție ca mine. Gândul ăsta mă umplu de spaimă. M-am ridicat, aruncându-mi haina departe de mine și m-am dus să mă privesc în oglindă. Aveam obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
excesiv de mare de acest pământ. Mi-era frică de mine însumi, frică de oameni; asta mi se trăgea fără îndoială de la boală; ea era aceea care îmi slăbise spiritul. Când stăteam în dreptul lucarnei, mi-era de asemenea frică de bătrânul negustor de mărunțișuri și de măcelar, dacă mi se întâmpla să-i văd. Gesturile și fizionomia lor aveau în ele ceva înfricoșător. Doica mi-a povestit un lucru teribil: s-a jurat pe toți sfinții că l-a văzut pe bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de mărunțișuri și de măcelar, dacă mi se întâmpla să-i văd. Gesturile și fizionomia lor aveau în ele ceva înfricoșător. Doica mi-a povestit un lucru teribil: s-a jurat pe toți sfinții că l-a văzut pe bătrânul negustor de mărunțișuri intrând noaptea la soția mea și că prin ușă a auzit-o pe târfă spunându-i: „Desfă-ți fularul de la gât.“ Asta depășește orice închipuire. Acum două sau trei zile, când am țipat și soția mea a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a fost chiar nevoită să meargă la baie. Ce înfățișare avea oare umbra ei pe peretele umed al băii? Senzuală și plină de promisiuni, fără doar și poate. Într-un cuvânt, alegerea târfei nu-mi plăcu de astă dată: bătrânul negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate și proaste. Suferințele și nenorocirile sedimentate în straturi pe fața sa, dezgustul pe care-l inspira persoana sa îi confereau, fără să fie poate conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tuturor, cu excepția mea, în timp ce eu trebuia să mă mulțumesc cu vaga evocare a copilăriei sale, a acelei epoci în care trăsăturile sale puerile îi împrumutau un aer nesigur și fugitiv și când fața ei nu purta încă semnul dinților bătrânului negustor de mărunțișuri. Nu, nu mai era aceeași ființă. Mă întrebă, cu un ton sarcastic: „Ce mai faci?“ I-am răspuns: „Nu ești liberă? Nu faci tot ce vrei? Ce te privește pe tine sănătatea mea?“ Ieși trântind ușa, fără măcar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de o clipă ca să încerc în felul acesta toate voluptățile și durerile pe care un om e capabil să le trăiască. Poate chiar rămăsesem pur și simplu așezat aproape de lampă, pe covorul de opiu, în aceeași atitudine ca a bătrânului negustor de mărunțișuri în fața mărfii sale. Nemișcat, continuam să fixez fumul lămpii. Funinginea îmi acoperea încetul cu încetul mâinile și figura cu zăpada sa neagră. Când doica intră să-mi aducă fiertura de orz și pilaful de pui, fu atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pe care-l ascunsesem sub pernă, apoi, aplecându-mă puțin, mi-am aruncat pe umeri o aba gălbuie și mi-am acoperit fața cu un fular. În aceeași clipă percepeam în mine o personalitate dublă, un complex de măcelar și negustor de mărunțișuri. M-am îndepărtat în vârful picioarelor spre camera soției mele. Încăperea era cufundată în întuneric. Am deschis ușa încet. Târfa cred că visa, spunea cu voce tare, ca pentru sine: „Desfă-ți fularul de la gât!“ M-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cămașa. N-aveam și eu dreptul să păstrez o cămașă veche de la soția mea? Doica îmi adusese lapte de măgăriță, miere și pâine. Pusese pe platou și un cuțit cu mâner de os. Îmi spusese că îl văzuse printre obiectele negustorului de mărunțișuri și-l cumpărase. Adăugă, încrețindu-și fruntea: „Servește mereu la ceva!“ Am luat cuțitul să mă uit la el. Era al meu! Continuă pe un ton tânguitor: „Da, în dimineața asta, fiica mea (voia să spună „târfa“) mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ridicat în grabă, luând cuțitul cu o mână tremurătoare și m-am dus să-l pun într-o cutie veche, în alcov. Am închis cu grijă capacul. Nu, copilul nu-mi putea semăna deloc. În mod sigur e al bătrânului negustor de mărunțișuri. După-amiază, ușa camerei mele se dechise din nou; fratele ei, frățiorul târfei, intră rozându-și unghiile. La prima vedere, toți cei care îi vedeau împreună înțelegeau că erau frate și soră, atât de mult semănau. El avea gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Lampa fumega. Eram îmbrăcat în șubă și în aba, cu un fular în jurul gâtului, iar umbra siluetei mele chircite se profila pe perete. Umbra era mai puternică și mai clară decât corpul meu. Mai reală. Mi se păru că bătrânul negustor de mărunțișuri, măcelarul, doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
față. Din interiorul nostru se auzea un strigăt de emoție și plăcere. Deodată, ea mă mușcă atât de tare, că îmi rupse buza. O făcea cu aceeași furie ca atunci când își rodea degetele? Oare înțelesese că eu nu eram bătrânul negustor de mărunțișuri? Încercam să mă eliberez din strânsoare, dar, în ciuda tuturor eforturilor, eram incapabil de cea mai mică mișcare. Trupurile noastre erau lipite unul de altul. Mi s-a părut că înnebunise. Zbătându-mă, mi-am deplasat mâna involuntar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Apropiindu-mă de lampă, am deschis palma: era ochiul ei obiectul pe care-l țineam așa! Șiroiam de sânge din cap până în picioare. M-am apropiat de oglindă. Înspăimântat, mi-am luat fața în mâini: semănăm cu... Nu, devenisem bătrânul negustor de mărunțișuri. Părul și barba erau ale unui om ieșit viu dintr-o cușcă în care fusese închis cu un naja. Se albiseră complet. Aveam buză-de-iepure, ca bătrânul negustor de mărunțișuri. Genele îmi căzuseră, un smoc de păr alb îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mi-am luat fața în mâini: semănăm cu... Nu, devenisem bătrânul negustor de mărunțișuri. Părul și barba erau ale unui om ieșit viu dintr-o cușcă în care fusese închis cu un naja. Se albiseră complet. Aveam buză-de-iepure, ca bătrânul negustor de mărunțișuri. Genele îmi căzuseră, un smoc de păr alb îmi crescuse pe piept; un suflet nou se cuibărise în mine. Gândeam într-un alt mod, simțeam altfel; mi-era imposibil să-i scap, să scap de demonul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
niciodată, care făcea să-mi tremure tot corpul, un râs cavernos, care era greu să știi din ce gaură pierdută a ființei mele ar putea proveni. Un râs dogit, care se răsucea în gâtlejul meu, ieșind din vid. Devenisem bătrânul negustor de mărunțișuri. Eram răvășit. Mi se părea că m-am trezit dintr-un somn lung și profund. M-am frecat la ochi. Eram chiar în vechea mea cameră. Se făcea aproape ziuă, iar geamurile erau aburite. Departe se auzeau cocoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
rămășag șoferul. "O dată dintr-una, dacă ești tare!" "Ete, chilu'! Dacă înnemeream așa, mă angajam la circ, ce dracului!", refuză Virgil. Imediat după aceea râde: "'Aidi, bre, îți pare rău dă sticla aia dă ziseși c-o dai? Negustoru' tot negustor, vrei să te scoți dân pagubă, ai?" "Noo, mă. Mi-a venit și mie, așa, cân' te-am văzut cum te dedeai mare..." Șoferul scoate telefonul mobil și se uită să vadă cât e ceasul: "Gata, moșule. Hai că-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
teancul de bani. Apoi, în felul lui șugubăț, și-a arătat dorința: Ce bine mi-ar prinde mie toți gologanii iștia nici nu-ți închipui, jupâne Aizic. Pot să te împrumut pentru un timp, dar cu oarece dobândă - a propus negustorul. Știam eu, dar mă muțumesc cu ce am. Sănătos să fiu, că paralele se fac ele... Păi, unde sunt parale multe, acolo-i și grijă multă. Asta s-o știți de la Aizic, care a mânuit multe parale, dar... tot sărac
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
râpă la doi stânjeni adâncime... Apoi... apoi să știe dumnealor că aici noi suntem o familie și nimeni nu are voie să iasă din rând și să facă după capul lui... D-apoi ce bătălie trebuie să am cu Aizic negustorul. Că de! El îi stăpânul nostru... Abia aștept ziua de luni, să-i văd pe cei doi pupăzoi... După spusa lui moș Pâcu, ar fi oameni de treabă. Unul dintre ei cică îi oleacă mai mehenghi. Zicea moș Pâcu că
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
erau altfel... Nici pomeneală. N-au venit ei - nu mai departe de iarna trecută - n-au venit ei pe o vreme câinească ca asta? Au venit! Așa că zi-le lupchi și gata!” - a comentat Mitruță felul de a fi al negustorului. Și nu are dreptate, Mitruță? - a întrebat Cotman, cu mândrie neascunsă în glas. Are, nu are, mai întâi ar trebui să ne bucurăm că am ajuns cu bine... Cu săniile încărcate ne-a fost greu, dar cu ele goale îi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
ultima înaintea Crăciunului. Aizic îi aștepta, dar cu oarecare îndoială. Cine știe dacă or mai veni pe o asemenea vreme? Numai că oamenii lui Hliboceanu nu prea știau de vreme. Ei știau doar că trebuie să nu-i încurce socotelile negustorului... Ochii măriți de mirare ai angrosistului dovedeau surprinderea care l-a cuprins la vederea cărăușilor. Degeaba îmi mai bat eu capul cu jocul: „Au să vină, n-au să vină”, că ei dau buzna peste tine când te aștepți mai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Dumitru Harnagea s-a născut la 10 iulie 1911 în Huși, fiind fiul negustorului Petru I. Harnagea și al soției acestuia Zoe, casnică, născută Damaschin, originară din Târgu-Bujor, județul Covurlui. Urmează cursurile Școlii nr. 3 din orașul natal, apoi pe cele secundare ale Liceului de băieți „Cuza Vodă”din Huși, absolvit în 1929, cu
CADENȚE PESTE TIMP by Costin CLIT () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93214]
-
se întrebe. Nici măcar cele cîteva zile de dinaintea cununiei nu-și aducea aminte să fi fost altfel. Se simțea și mai singură hoinărind prin piețele și bazarurile Istanbulului, tîrguindu-și prețurile în limbi străine cu tot felul de lume dubioasă în jur, negustori, șoferi, hoți de buzunare sau traficanți. Dar numai așa reușea să uite de toate grijile de acasă, de mizeria în care se afla țara, de Părințel, care era mereu insensibil ca un pietroi, fără nici o șansă să-și rupă din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]