801 matches
-
de marmoră părea oribil mutilat, dar figura era neatinsă. Fără îndoială, trăgătorilor li se dăduse ordin să nu distrugă creierul. Toracele era aproape tăiat în două de gloanțe de mitralieră. Din piept și pântece nu mai rămăsese decât un amestec nelămurit de carne și oase, de țesuturi sfâșiate și zdrențuite; deasupra genunchilor, fiecare centimetru pătrat de carne purta urmele unor arsuri atât de îngrozitoare, încât nu mai aduceau a nimic omenesc. Chipul era intact. Avea o expresie senină, neafectată de spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Sunt ruinat. De ce să mai trăiesc? Trebuie să mor..." 23 Primul efort conștient al lui Gosseyn fu de a-și mișca mâinile. Îi fu imposibil. Părea că-i sunt imobilizate sub greutatea corpului. "Ciudată poziție" ― gândi el. Resimțea o supărare nelămurită, precum și sentimentul necesității de a ieși, de a se elibera din starea hipnotică. Trebuia să facă efortul necesar ― își zise, când reveni amintirea motivelor pentru care se afla la hotel. Cu ochii închiși, așeptă ca dorința de a muri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
și Lyttle ajunseseră la copertina de sub care dispăruse distorsorul și abia dacă văzură o duzină de camioane oprite în dreptul unei rampe de încărcare. În peretele unui depozit, imens ca un hangar fuseseră practicate niște deschizături, prin care ieșeau din clar-obscurul nelămurit șiruri de indivizi cărând geamantane, aparate, bucăți de metal, instrumente. Depozitul era aproape golit și lada distorsorului era strivită într-un colț, părând că-i așteaptă. Pe partea de sus a lăzii fusese imprimată o inscripție, cu litere înalte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
de marmoră părea oribil mutilat, dar figura era neatinsă. Fără îndoială, trăgătorilor li se dăduse ordin să nu distrugă creierul. Toracele era aproape tăiat în două de gloanțe de mitralieră. Din piept și pântece nu mai rămăsese decât un amestec nelămurit de carne și oase, de țesuturi sfâșiate și zdrențuite; deasupra genunchilor, fiecare centimetru pătrat de carne purta urmele unor arsuri atât de îngrozitoare, încât nu mai aduceau a nimic omenesc. Chipul era intact. Avea o expresie senină, neafectată de spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Sunt ruinat. De ce să mai trăiesc? Trebuie să mor..." 23 Primul efort conștient al lui Gosseyn fu de a-și mișca mâinile. Îi fu imposibil. Părea că-i sunt imobilizate sub greutatea corpului. "Ciudată poziție" ― gândi el. Resimțea o supărare nelămurită, precum și sentimentul necesității de a ieși, de a se elibera din starea hipnotică. Trebuia să facă efortul necesar ― își zise, când reveni amintirea motivelor pentru care se afla la hotel. Cu ochii închiși, așeptă ca dorința de a muri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și Lyttle ajunseseră la copertina de sub care dispăruse distorsorul și abia dacă văzură o duzină de camioane oprite în dreptul unei rampe de încărcare. În peretele unui depozit, imens ca un hangar fuseseră practicate niște deschizături, prin care ieșeau din clar-obscurul nelămurit șiruri de indivizi cărând geamantane, aparate, bucăți de metal, instrumente. Depozitul era aproape golit și lada distorsorului era strivită într-un colț, părând că-i așteaptă. Pe partea de sus a lăzii fusese imprimată o inscripție, cu litere înalte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
peste utilaj, tălpile lui sensibile înregistrară o schimbare bruscă a vibrațiilor din interiorul navei Se opri din lucru și rămase la pândă, până când înțelese: motoarele amuțiseră. Uriașa navă se oprise din zbor și încremenise în spațiu. Stăpânit de o spaimă nelămurită, Ixtl reîncepu să lucreze, mișcându-și febril degetele lungi și negre ca niște sârme. Deodată se opri din nou, copleșit de aceeași senzație a unei primejdii iminente. Se propti zdravăn pe picioare, încordându-și toți mușchii și, în sfârșit, înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
post de lampă. Nu-i spuse că părintele o îndemnase cu glas moale să nu se lase amăgită de toți netrebnicii orașului, asta nu-l interesa pe străin. Bărbatul mulțumi și zâmbi cu dinții lui ca zăpada nouă, părând destul de nelămurit de tot ce i se spune. Dar femeia era la fel de sigură că bunul Dumnezeu îi va călăuzi pașii către locul potrivit, pe cât era de sigură că rătăcirea e scrisă în orice drum al vieții. Fusese și-ntr-al ei, din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
simți boarea care se strecura printre frunzele din ghivece și trecea mai departe, umflându-le fustele ca pe velele bărcilor, când ieșeau în larg. Simți și parfumul uleios de tămâie și trandafir și încă ceva ce avea să-i rămână nelămurit. Ultimul în cerc venea tocmai șeicul, care era Shams și care purta, ca toți ceilalți, fes înalt, gălbui, de culoarea spicului și o mantie neagră peste șalvari și peste fustele albe precum caimacul. Îl vedea prima oară astfel înșurubat, ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-i țâșnească în cerul gurii, însă armăsarul rămase placid ca un rege cu glezne fine și grumazul de sticlă mată, în care o insectă se pecetluise de vie. Cu alte cuvinte, Veterinara și calul veneau spre el dintr-o stare nelămurită a lucrurilor. Dar dacă el nu era decât un smintit care se încăpățâna ca detaliile să-i trimită mesaje de descifrat? Se întinse pe-o parte, în locul de unde privise, și tot împrejurul, cu cotețele fermei, cu stupii pe care Godun
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
De ce?! Dumnezeule! De ce?! Lui Popa îi tremura colțul gurii: ― E simplu. Banii se împart acum la... patru. Doru Matei îl privi gol: ― Deocamdată... Mult mai târziu își dădu seama că ceva care n-avea legătură cu moartea lui Panaitescu, ceva nelămurit, o indispoziție de ordin fizic îl irita. Ridică brusc storurile. O lumină rece de dimineață cu ger și soare năvăli în încăpere scormonind toate ungherele. Grigore Popa își duse mâna la ochi: ― Tinere, dacă simți nevoia să-ți biciuiești nervii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
deține ea. Dar era prea tîrziu. Era prea tîrziu cu multe, multe minute. Iată realitatea care se ascundea îndărătul tuturor cererilor acestora, îndărătul furiei atacurilor lor verbale. De-ndată ce era distrusă nava (iar o apucă năbădăios nerăbdarea) singurul aspect nelămurit rămînea omul acela de neînțeles. Dan Neelan. Gîndul îi apăru în minte ca un semnal. Sună buzzerul. Un glas de femeie o anunță: ― Fizicianul Chan Boiler dorește să fie primit de Maiestatea Voastră. Spuneați că... \ DA, DA, TRIMITE-L ÎNĂUNTRU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
în realitate ești singur, într-un deșert de oglinzi, că mulțimea e aparentă, o febră a oglinzilor, un delir vizual, ajunge! zici, te-ai săturat de acest joc care nu mai e nici măcar distractiv. Te simți cuprins de o panică nelămurită deoarece nu mai știi dacă ești stăpânul sau prizonierul celorlalți, dacă ei depind de tine sau tu depinzi de ei, dacă ei te imită pe tine sau tu îi imiți pe ei, și dacă îi imiți pe ei nu înseamnă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el, și citește-mi-o. Celălalt îl privește și îi surâde cu un fel de recunoștință. \ Da, spune el, chiar asta și vreau. PRIVIND MEREU FOAIA, AȘTEAPTĂ PUȚIN, APOI SE AȘEAZĂ. RIEUX ASCULTA ÎN ACELAȘI TIMP UN FEL DE ZUMZET NELĂMURIT CARE, ÎN ORAȘ, PĂREA SĂ RĂSPUNDĂ ȘUIERĂTURILOR FLAGELULUI. AVEA, EXACT ÎN ACEST MOMENT, O PERCEPȚIE EXTRAORDINAR DE ASCUȚITĂ A ACESTUI ORAȘ CARE SE ÎNTINDEA LA PICIOARELE LUI, A LUMII ÎNCHISE PE CARE O ALCĂTUIA ȘI A URLETELOR CUMPLITE PE CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cap. Keffiyeh. Știi ce e keffiyeh? — Da, știu. Spuneți-mi, vă numiți toți Aweida? —A, da. Da, suntem toți Aweida. Familia Aweida. —Spuneți-mi. E cineva din familia dumneavoastră care vinde obiecte vechi. Știți dumneavoastră, pietre vechi, vase, antichități? Părea nelămurit. —Bijuterii poate? A! Bijuterii! Înțeleg. Da, da. Vărul meu, el vând bijuterie. —Și antichități? — Da, da. Antic. Vinde în piață. —L-aș putea întâlni? — Sigur. Locuit aproape de-aici. —Mulțumesc, Sari. Maggie zâmbi. Și cum îl cheamă? —Numele lui tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de oamenii ăștia. Domnișoara Annie privi peste umărul domnului Levy. Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă, domnule. La revedere. Intră în graba mare în casă și închise cu zgomot obloanele. Dispariția ei bruscă îl lăsă pe domnul Levy nelămurit, așa cum îi lăsase și biografia ciudată pe care i-o făcuse domnului Reilly. Ce cartier! Conacul lui Levy constituise întotdeauna o barieră care îl ferea să cunoască oameni ca aceștia. Apoi, domnul Levy văzu bătrânul Plymouth hodorogit care încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
interesant. Îi ridică barba ca să vadă și ei. Cu toții se aplecară peste cadavru și își concentrară atenția asupra urmei adânci lăsate de funie pe gâtul mortului, apoi se ridicară, pentru aer și pentru a-l fixa pe doctor cu fețe nelămurite. ă Un moment. Așa o să vedeți mai clar. Luă o lamă din cufăr și rase barba într-un loc. ă Tot nu văd nimic, spuse Liputin nerăbdător. ă Păi, tocmai asta e, excelența voastră, spuse Porfiri. Nu-i așa? adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dădu din cap din nou. ă și? ă și ce? ă Vezi bine că încerc să stabilesc de ce te-ai întors să spionezi casa. Trucul pe care l-ai menționat. Poți să îmi spui mai multe despre el? Băiatul părea nelămurit. ă Păi, el a venit la hotel. ă Cine a venit? ă Piticul. ă Am înțeles. Mesajul pe care l-ai transmis era deci o invitație? și ce s-a întâmplat când el a venit la hotel. ă A intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cam aspră, se arătase laș, se temuse mai ales că va deveni ridicol pomenindu-se în fața femeii fără să știe ce să-i spună, și, în disperare de cauză, întrebând-o despre urcior. O importantă întrebare va rămâne pe veci nelămurită, dacă, intrând să schimbe două vorbe cu Isaura Estudiosa, Cipriano Algor i-ar fi povestit despre morți, fum și crematorii, sau dacă, dimpotrivă, plăcerea conversației i-ar fi adus în minte vreo temă mai plăcută, precum revenirea rândunelelor sau bogăția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în realitate ești singur, într-un deșert de oglinzi, că mulțimea e aparentă, o febră a oglinzilor, un delir vizual, ajunge! zici, te-ai săturat de acest joc care nu mai e nici măcar distractiv. Te simți cuprins de o panică nelămurită deoarece nu mai știi dacă ești stăpânul sau prizonierul celorlalți, dacă ei depind de tine sau tu depinzi de ei, dacă ei te imită pe tine sau tu îi imiți pe ei, și dacă îi imiți pe ei nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se nască. De altfel, fiecare se naște cu o vocație, iar el nu simțise niciodată vocația paternă. Avea deja o ghiulea legată de picior. Dacă și-ar mai fi adăugat una, s-ar fi Înecat. — Ce Înseamnă asta? Întrebă Sasha nelămurit. — I-am spus totul. — Ai lăsat-o? aproape că strigă Sasha. Nu mai avea aer. Asta era fericirea pe care o aștepta? Emma Îl privea cu ochii căscați. Îi avea foarte Întunecați, aproape negri, ciudat de strălucitori. — Ei bine, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
le putuse face vreodată. Dar de ce-ar fi fost rău? - Ei, întotdeauna am fost puternic, dar poate că n-am arătat de ce sunt în stare. Au mai stat un timp și au tot pus întrebări despre vampir, mai mult nelămuriți de înfățișarea lui, mai ales de capul de vițel, din câte alte animale fioroase ar fi putut să fie. Îi părea rău că nu-i venise altceva, nici el nu știe de ce alesese un astfel de detaliu, pe cât de neplauzibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ancuța, care stătea lipită de scaun ca un baston și care începuse să spună pe cine căutați, doamnă, apoi deschisese ușa biroului lui Andrei și, dintr-o săritură, Zogru fusese la gâtul lui. Femeia-vehicul stătea încă în ușă, ea însăși nelămurită, își amintea vag că vrusese să intre aici, să-l vadă pe Andrei Ionescu, dar nu mai știa de ce. - Puteți să vă întoarceți la taxiul dumneavoastră, doamnă, îi spusese Zogru, prin vocea lui Andrei Ionescu, așteaptă omul și i-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
reflex, unul câte unul, cu mâinile Ancuței. Andrei o privea uluit din pragul biroului. Se gândea că își face pase magnetice ori că, pur și simplu, face pe nebuna pentru că se știe privită. Discutaseră imediat după ședință, fiecare dintre ei nelămurit - Dacă-ți spun că nu știu ce m-a apucat, ai să zici că mă scuz, spunea Ancuța, lăcrimând. Dar puteai să spui înainte, n-aș fi fost eu omul care să înțeleg? Am avut încredere în tine...! În sfârșit, au vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
rog. E barca ta, Emma. O conduci cum vrei. Se așterne o scurtă pauză. — E ce ? zic nedumerită. Barca mea ? — Terenul tău, zice cu un licăr agasat. Am vrut să spun că... mingea e În terenul tău. — A, zic, la fel de nelămurită. Ăă... OK. Am să țin minte. — Bine. Îmi aruncă cea mai intensă privire gen martir-rănit și se Îndepărtează. Stai ! spun brusc. Stai o clipă ! Connor, crezi că ai putea să-mi faci o favoare ? Aștept pînă se Întoarce cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]