834 matches
-
imobilă, Împietrită În această atitudine. Stăteam câte cinci-șase ore pe perne așternute pe podea, ascultând sunete pe care nu le Înțelegeam, privind actori mascați, costumați, parcă venind dintr-o altă lume. Eram fascinat de prezența lor puternică. Uneori rămâneau În nemișcare zeci de minute, dar câtă mișcare lăuntrică era În această imobilitate exterioară! Apoi brusc Începeau să danseze cu o viteză și o vigoare ce mă uimeau. La sfârșitul zilei, după lunga reprezentație, imagini și sunete erau Întipărite extrem de viu În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un țipăt ce semăna a triumf, slăbănogul a sărit În sus, apoi aproape a leșinat În brațele mele. Am fost nevoit să-l car În jos pe scări, căci nu mai putea să-și coordoneze picioarele după atâtea ore de nemișcare. „Te-amînvins! Am câștigat lupta!“ „Care luptă?“, l-am Întrebat uimit. „Am rezistat mai mult ca tine, americanule!“ Nu-mi era deloc plăcut să-l car În brațe și m-am rățoit la el: „În primul rând nu sunt american și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
apariție ritmică, ne dau sentimentul avansării în timp. La o săptămână, la două, la o lună, potrivit datei când apar pe piață cu noile numere, revistele marchează porțiuni de timp literar consumat. Fără ele s-ar înstăpâni, acaparantă, impresia de nemișcare, de stagnare („balta stătută“ de care vorbea Marta Petreu). Aș mai spune că, pe lângă dinamism, revistele dau vieții literare mai multă culoare - vieții literare și chiar vieții. Sunt sigur că, fără reviste, mie cel puțin, viața mi s-ar părea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în stilul popular pe care T. și l-a asumat, și un ciclu „cult” de poeme confesive (Prințul chiparos), care trădează aceeași suferință și dorința de a retrăi, într-un prezent imaginar, trecutul pierdut: „Jocul părea fără sfârșit/ aerul în nemișcare/ o navă transparentă/ este orașul străin/ în zbor planat ne purta.// Cu eșarfa dăruită de tine/ cândva într-o gară/ astăzi, alte mâini mă sugrumă/ și nu mă pot întoarce/ în vremea jocului tău” (Menuet). Și textele din Hesperara propun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
chiar dacă cerul e senin și sub irizările lui copacii își tremură ușor frunzele nespus de verzi. Azi se întâmplă ceva. Timpul pare suspendat precum natura transfigurată din pictura impresionistă. Și spațiul meu vital e altul. O încremenire cu rost, o nemișcare voită de parcă ar încerca o eternizare a lucrurilor și a simțurilor, drept pentru care viziunea metafizică asupra vieții suferă adânc. Un exercițiu de pustiire a eului? Ar fi direct dramatic, încât clipa prezentă ar dispărea mai repede decât închipuirea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
un caracter autobiografic abia disimulat. Alter ego al autoarei, Ariane, aflată la Paris, suferă un accident: taxiul în care se află e zdrobit de un camion, iar șocul îi provoacă dezlipirea retinei și orbirea. După repetate operații și ani de nemișcare în pat, răstimp petrecut între disperare și încrederea într-o posibilă vindecare, Ariane descoperă „cealaltă lumină”, valorile spirituale, cunoașterea de sine. Temperament pasional, de o senzualitate nestăpânită, Ariane închipuie eternul conflict între sentiment și rațiune, dorință și etică, hedonism și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
bildungsroman epistolar lasă să pătrundă cu discreție aerul rece al schimbărilor, dar și felul în care se situează cei doi în raport cu spațiul cultural din care fac parte. Pentru Radu Stanca, Sibiul constituie un spațiu de reclu- ziune, atemporal, într-o nemișcare de Necropolă pe care-l va evoca într-un minunat eseu, „Sibiu, cetatea umbrelor” publicat în România nouă (an XII, nr. 88, 22 decembrie 1944). Scrisorile reiau parcă în ecou reflecțiile din acest eseu, precum cea din 11 mai 1947
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de ani din trecutul împovărat de păcate al lumii: hâști o dată, se duce zăpada și o sută de ani, hâști a doua oară, se duce altă zăpadă și altă sută de ani. Când deodată, ce să vezi, în toată această nemișcare înghețată, un copăcel abia ițit pe după alții, își poartă fructele mici și portocalii cu mândrie, pe ramurile de tot desfrunzite. Ba nu un copăcel, doi. Iată și perechea lui, chiar peste drum. Și stând așa, în stânga și în dreapta curții, își
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de statuie cu miros de om, în cele din urmă s-a hotărât între a latra la ea și a urina, la cea din urmă, fiind presat de nevoi, probabil, moment în care statuia scoasă din sărite, în loc să uimească prin nemișcare, provoacă râsul spectatorilor, a făcut un salt, cât era de statuie și de nemișcată și cu sulița cea romană, a alergat cu furie la vale după câinele vagabond care, probabil, era scos pentru prima oară în lume de niște fete
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
footnote>. Sfântul Maxim, caută de asemenea o împăcare, dar deosebind mai categoric ca Sfântul Grigorie mișcarea din lumea finită de elementul de mișcare ce intră în starea din viața eternă. În sensul acestei sinteze vorbește el de mobilitatea nemișcată sau nemișcarea mobilă. Ar fi lipsit de sens să deducem că ființele umane ar putea ajunge vreodată să fie nemișcate așa cum Dumnezeu Însuși este imuabil. Imobilitatea pură este întotdeauna atribuită doar lui Dumnezeu: „Pentru că ceea ce este fără cauză a ființei sale nu
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
ceva se înalță, apoi fața ei și-a recâștigat expresivitatea în timp ce mă fixa intens și lacrimile ei au secat odată cu ale mele, iar această nouă expresie era într-un contrast atât de flagrant cu asprimea care o desfigurase înainte ca nemișcarea să pună stăpânire pe încăpere, transportând-o într-un alt loc. Era paralizată, transpusă de ceea ce recunoscusem. Am rămas în genunchi, mâinile noastre înlănțuite. Ne trăgeam unul pe celălalt înăuntru. Un moment firav de contra-viziune, spre confort. De parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cele mai multe le-am văzut cu sora și cu bunica mea. Părinții mei locuiau în alt oraș, intrau și ieșeau din viața noastră ; dar am o amintire cu noi toți uitîndu-ne la Jezebel, și e ceva solemn în întreaga scenă în nemișcarea acestui grup reunit în fața televizorului (deși nu îmi mai amintesc în ce poziție stă fiecare), în comentariile care se fac din cînd în cînd (deși nu îmi mai amintesc cuvintele) , un aer de reverență, de ocazie rară, în care privilegiul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
mulți canini. Fata poartă un aparat dentar, așa că zâmbește argintiu. Cei patru bunici rânjesc și ei, cu abnegație. Bunicile au plăci, bunicii au implanturi. Chelnerița declanșează blitzul și toate zâmbetele rămân stocate într un card de memorie. Familia iese din nemișcare, generațiile își întorc nasurile spre farfurii. No, one more, one more. (Chelnerița vrea să câștige un concurs de fotografie.) Într-o clipă, tot grupul revine în poziția de zâmbet. Chelnerița xeroxează poza inițială, apoi toată lumea se întoarce la mestecat. În stânga
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
expresia unei armonii, ci a unei deficiențe. El nu acoperea nici măcar contradicții lăuntrice latente, ci liniștea amărâtă a unui suflet nerealizat. Va trebui să vedem care este specificul național al României, care a ținut-o o mie de ani în nemișcare, pentru a-l putea lichida împreună cu mândria ridicolă care ne atașează de el.” De asemenea, s-ar putea vorbi și despre apatia omului contemporan, care se înstrăinează de Dumnezeu într-un univers propriu material. Despre această apatie, filozoful Constantin Noica
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
ca o tresărire, străbate trupul Cristinei. Are buze umede și moi. Le simt cum se deschid încet, apoi încearcă să se închidă, să-mi cuprindă gura, încremenind în clipa atingerii. Rămîne așa, nemișcată, minute în șir, cu trupul într-o nemișcare totală, după care, parcă reînviind, își îndoaie încet picioarele, lipindu-și-le de-ale mele, strîngîndu-mă între genunchi. Palmele ei se plimbă de-a lungul brațelor mele, se opresc la umeri o clipă, apoi se adună la ceafă, cu palmele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
foii de caiet studențesc, care mă așteaptă să o umplu cu litere, cu cuvinte. Degetele nerăbdătoare, dornice să explodeze în scris, strâng stiloul (primit cadou de la mama, evident!) cu îndârjire. Dar nimic nu iese pe hârtie. Mă descleștez anevoie din nemișcare și scriu cât pot eu mai ca ligrafic titlul compunerii. Sfârșit de vacanță. Mama mi a spus că trebuie să scriu mai citeț și mă străduiesc să o ascult, dar mi se pare că literele pe care le rotunjesc nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de praf, care a acoperit dintr-odată tot spațiul, a acoperit chiar și mortăciunea aia nevăzută și scârboasă care zăcea între mine și ei. Tac și eu. Mă îndrept spre camera mea cu pași ușori, să nu îi tulbur din nemișcarea lor stranie de statui care s-ar putea dez lănțui dintr-o clipă în alta. Nu am timp să mă frământ acum în legătură cu reacțiile disproporționate ale părinților mei. O să le treacă. Vreau să rămân singură, să-mi pun caseta cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
bucătărie și le arunc fără nici o urmă de ezitare la coș. în același moment mi se pare că se clatină pardoseala cu mine. Ca și cum monstrul nevăzut din bucătărie ar fi scos un prelung oftat de ușurare. Apoi înțepenește totul în nemișcare. E o liniște deplină în apartament. Nu știu ce fac ai mei. Și zău că nici nu mă interesează în acest moment! Simt că mă sufoc și că am neapărată nevoie de aer. Ies pe balcon, mă sprijin de balustradă și mi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Întinsul apei și spre libertate. În apropiere, clopotele bisericii bătură ora patru dimineața, iar apele Își Încetiniră mișcarea de parcă asta li s-ar fi ordonat să facă. Treptat, se liniștiră și mai mult, până ce ajunseră la acel moment de perfectă nemișcare dintre flux și reflux, când apele așteaptă ca noua maree să preia munca zilei ce urmează. Prins de acel calm, trupul flasc tresălta pe suprafața apei, Învăluit În Întuneric, nevăzut. Timpul se scurse Într-o liniște ce fu apoi risipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
numele, pe când el se va spulbera neștiut de nimeni. Este resemnat și nu mai are nici un chef de Andrei Ionescu. Acesta îl privește cu ochii împietriți, de parcă l-ar fi văzut pe Zogru însuși, dincolo de Giulia. Se uită nemișcat, iar nemișcarea lui o împietrește parcă și pe ea. Nici unul nu spune nimic. Se privesc, stând față în față, ea cu vaza în mână, el cu mâna atârnată în șuvița de păr negru și lucios. Este o clipă de liniște într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în afara noastră. Noi suntem mereu 232 BULVERSAREA VALORILOR puri într-o lume impură, otrăvită chiar, iremediabil rea. Ne jelim mereu că ne-a lovit soarta nedreaptă, ne blestemăm ceasul când ne-am născut aici, în România, dar nu ieșim din nemișcare. Așteptăm să se schimbe întâi jungla, abia apoi noi, animalele risipite prin ea. Cu conștiința adormită pe așternutul resemnării eterne, gândurile și faptele noastre intră pe nesimțite în hora agresivității cotidiene. Ne înfruptăm din voluptatea înjurăturii și ne răcorim creierii
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
trebuie decât să astup bine toate intrările, urmez eu mai departe, intrările înspre urechea învățată cu zgomotul de fond al lumii dinafară, ca să-mi încerc auzul dinlăuntru pregătit să sesizeze muzica mișcătoare a sferelor, nu trebuie decât să rămân în nemișcare față de orice atingere a vieții, noli me tangere, ca să mă pot izola de plăceri printr-un câmp de forță protector, prăvălindu-mă în disperarea fără margini a sufletului meu, să învăț cum să mă înalț din trupul prea strâmt, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
scara și eu după el, neîndrăznind să-l întreb nimic, era duminică și clopotele ne chemau la slujbă, În zilele care au urmat eu și Theo am pictat fără întrerupere, pe când a început școala eram gata cu bolta, zac în nemișcare în iarbă și-mi amintesc frenezia cu care picta Theo, fără cartoane, direct pe tencuiala udă, picta cu patima rece a celui ce știa dinainte totul și totuși purta crunta bătălie, Rămân în nemișcare cu ochii pe cer, soarele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
eram gata cu bolta, zac în nemișcare în iarbă și-mi amintesc frenezia cu care picta Theo, fără cartoane, direct pe tencuiala udă, picta cu patima rece a celui ce știa dinainte totul și totuși purta crunta bătălie, Rămân în nemișcare cu ochii pe cer, soarele a coborât peste pădure și-mi trec prin minte imagini, cuvinte din zilele acelea, nu-mi amintesc să fi vorbit prea mult, albastru de cer, galben de soare, îmi cerea să-i prepar culorile, părintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
te îmbie, alba neagra mânuită cu talent, apa Evian, pantomimă, copii râzând când mimul nemișcat și încărcat cu cutii goale zornăitoare face brusc un pas scuturându-se ca un pom copt în bătaia vântului, E fascinantă! asurzitor, apoi din nou nemișcarea, nu mi-am adus blocul de desen la mine, Theo! mă trage Marius dintre copiii gură-cască, mulțime de vederi și cărți poștale, în fața micilor boutiques orânduite soldățește pe umerașe, într-un curcubeu de culori, bluze, fuste, Ce blugi mă sfătuiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]