4,685 matches
-
a muri când dragostea ne lipsește și mă voi omorî, mă voi omorî pentru a nu mă lasa să mor... Fratelli a su tempo stesso amore e morte ingenero la sorte;22 "Mai înainte, Apolodoro, fă copii, fă copii; caută nemurirea în ei... doar dacă din întâmplare....!" Și ajuns la acest punct al solilocviei, privirea și inima sa, ce spectacol teribil! Într-un colț al străzii zace un sărac epileptic, făcând cele mai grotești contorsiuni, strâmbându-și gura și ochii, mișcând
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
zice: "Nu știe ce am și nu va ști nimeni, deși ceva trebuie să am, fără îndoială. Poate fi un caz patologic interesant, rar... Nu supraviețuiește oare numele lui Dalton prin boala de care suferea? Erostratism, pur erostratism! Dorință de nemurire! Fă înainte copii, Apolodoro! Dar va servi cazului? Deși sunt bolnav, foarte bolnav, eu durez puțin; nici nu-mi va lăsa viața timp să demisionez, mă va lăsa șomer... sunt foarte bolnav." Și cheamă. Ce doriți, domnișorule? Nimic, Petra, să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
un schimb între substanțele albumine organice și exterior, dezoxidarea organismului. În fața muribundei, împărtășită deja, se află mama sa, don Avito și Apolodoro. Marina se roagă și plânge în liniște, în vise, până înlăuntru; Apolodoro gândește la demisia sa și la nemurire. Iar don Avito, în fața iremediabilului, dă lecții: Începe finalul procesului vital; cianogenul 25 sau biogenul, cum spun alții, pierde explozivitatea, explodând, și moarta se schimbă în albumină. Ce intime procese biochimice se verifică aici? Rosa pare că vrea să prindă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
grecești. Considerat a fi cinic (Joel) preamărește, ca și cinicii, viața la țară și în natură, agricultura, călirea organismului și stăpânirea de sine, considerând mulțumirea de sine idealul suprem al vieții. Împărtășește cu cinicii disprețul față de știință. 6 Foamea de nemurire, care apare la Unamuno și în Despre sentimentul tragic al vieții, Editura Institutul European, Iași, 1995. 7 Un desert, un fel de cremă de zahăr ars, făcut din ouă, lapte, zahăr și făină, aromat cu vanilie și coajă de lămâie
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
356 î.Ch. chiar anul nașterii lui Alexandru cel Mare care în anul 333 î.Ch., intrând triumfător în cetatea Efesului, a restaurat templul zeiței. 21 August Weismann (1834-19149), biolog german, a dezvoltat concepția potrivit căreia moștenirea se bazează pe nemurirea plasmei germinative și pe ideea că evoluția este un fenomen dependent de diferite achiziții de-a lungul a numeroase generații. 22 Fraților, într-o vreme lui Amor și Moartea/i-a asediat soarta. Leopardi, Amor y Muerte, Cântul XXVII, primele
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
tine. Iar de nu, func?ia operelor mari este de a te face s? -Îi cere scuze că exi?ți” (C. Noica) ?i pentru c?, mai ales prin crea?ia lui Eminescu, „neamul românesc ?i a că?tigat dreptul la nemurire", cunoa?terea acesteia nu poate decât s? lumineze acel Îngust „petic de cer" ce-?i este Ing?duit din imensul orizont al universalit??îi: „Deasupra tuturor gloriilor efemere ?i de?ert?ciunilor legate de patimile noastre omene?ți, un singur
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
nici o armat? din lume ?i nici o poli?ie, cât ar fi ea de diabolic?, nu va putea ?terge Luceaf?rul lui Eminescu din mintea ?i sufletul românilor. [...] Mai pu?în patetic, neamul românesc simte c?? ? i-a asigurat dreptul la nemurire, mai ales prin crea?ia lui MIHAI EMINESCU. Petrolul ?i aurul nostru pot, Într-o zi, seca. Grâul nostru poate fi f?cut s? creasc?? ?i aiurea. ?i s-ar putea ca Într-o zi, nu prea Îndep?rtat?, strategia
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
totu?i lumii contemporane despre permanen?a gândirii umane: lumea vechilor piramide, a templelor m?re?e „colonade-n marmori albe este rodul unei gândiri arhitectonice de-o grozav? m?re?ie "; de aceea I?i că?tig? dreptul la nemurire, prin faptul c? reprezint? un spa?iu al crea?iei, al În?elepciunii umane, În care preo?îi ?i regii c? utau „al vie?îi În?eles". Singura dintre cet??ile lumii antice pe care Eminescu o descrie În toat
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
i Grecia antic?, expresie a geniului uman devenit cântec ?i poezie. Chiar dac? vechea Grecie, „cu domele sale albe str?lucind În lumina soarelui" s-a risipit În undele m?rii, cântecele lui Orfeu, preschimbate În murmurul valurilor, o redau nemuririi, amintind mereu c?, odinioar? „pe urmele de st? nce risipite cu splendoare" a existat cândva cetatea poeziei, a frumuse?îi ?i echilibrului. Astfel, dac? cetatea Egiptului d?inuie prin gând, idee, În?elepciune, cea a Greciei va d? inui prin
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Roșa Del Conte) Numai artă are privilegiul de a restitui Într-o form? unic?, sublimat? În esen?a ei, existen?a primordial? a oric?rui element al materiei. Luna, stelele, codrii, apele contemplate fiind de ochiul artistului sunt astfel redate nemuririi. Prin art?, poetul deschide por?ile adev?ratei ? i profundei cunoa?teri ?i, de aceea, toate acestea se reg?sesc, ca Într-o oglind?, În con? tiin? a sa „eliberat? de limit?rile eului", „nu În Înf????area lor labil
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
care cetățenii participă cu entuziasm, relansând ideea de comunitate. În condițiile mondializării, când tot mai multe națiuni își fac intrarea în "spațiul public mondial", fiecare aducând cu sine Istorii naționale ori comunitare, Istoria, ca transcendență pe orizontală (ca promisiune de nemurire), își pierde treptat din atractivitate: este foarte greu să te remarci în puzderia de personaje istorice. Acest declin este contrabalansat de ascensiunea "istoriilor domeniale", respectiv cele ce se desfășoară pe diversele domenii ale vieții publice: artă, sport, tehnică s.a. A
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
conștiinței. Cum Dumnezeu, ca martor al existenței noastre (în fața căruia mărturisim), ori nu ne este suficient ori avem față de El o raportare la modul lipsei, căutăm martori printre semenii noștri; mărturia lor despre existența noastră constituie o nouă formă de nemurire, una situată în limita istoriei. Ne place atât de mult viața aceasta și lumea aceasta încât aici ne dorim să fim nemuritori. Și ce formă de imortalitate mai elevată am putea gândi în aceste condiții decât să devenim un personaj
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
concret: telecomandă ... televizor ... calculator ...mașină. Toate acestea creează un circuit în care se desfășoară existența noastră (aproape o existență de utilizatori). Ne mulțumește acest sens în care ne închidem? Sartre indică soluția de ieșire ca fiind "revelația reflexivă" . Fuga după nemurire a fost înlocuită de alergarea de la ustensilă la ustensilă, într-o perspectivă ce pare finită (împlinirea este așteptată odată cu următorul, întotdeauna următorul, ustensil), dar care este dispusă într-un orizont infinit. Obiectivitatea este simbolul democrației în domeniul cunoașterii. Ea presupune
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
râdem de o dizarmonie pentru a o readuce la armonie. Într-o lume ce stă sub sensul Istoriei, marcată de absența Divinității, este normal ca persoana să-și caute un loc în această Istorie, pentru a-și satisface tendința de nemurire. Și cum valoarea principală promovată de Istorie este Progresul, accesul la nemurirea istorică este permis doar progresiștilor sau celor ce contribuie la progres. Contribuie la progres în mod esențial cercetarea; astfel, cercetătorul capătă dintr-o dată un important rol social (evident
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
lume ce stă sub sensul Istoriei, marcată de absența Divinității, este normal ca persoana să-și caute un loc în această Istorie, pentru a-și satisface tendința de nemurire. Și cum valoarea principală promovată de Istorie este Progresul, accesul la nemurirea istorică este permis doar progresiștilor sau celor ce contribuie la progres. Contribuie la progres în mod esențial cercetarea; astfel, cercetătorul capătă dintr-o dată un important rol social (evident, nu la noi, care nu-L avem nici pe Dumnezeu și nici
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
de aceeași boală. E și ceva magic aici, legat de speranța inconștientă a diluării bolii, a răului care te afectează. Idealul de în-sine sub care ni se constituie trecutul îl vedem deseori sub chipul unei statui. O formă contemporană de nemurire: prin statuia noastră. Utilizarea cotidiană a limbajului creează structuri (să le numim structurile cotidianității) ce opun rezistență la abordările metafizice. Această rezistență este vizibilă îndeobște în dificultățile cu care accedem la un text filosofic, la deschiderea către un alt mod
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
tânguire, depresie și acceptare. Undeva, în momentul furie poate (deși aș tinde să cred că în toate momentele), intervine dorința, conștientizată sau nu, de a ne părăsi corpul. Poate că în această tendință este înrădăcinat ceva din credința noastră în nemurirea sufletului; acel "eu" din noi, care vrea să scape de degradarea corpului simțindu-se continuu același (poate veșnic tânăr), fiind ceea ce numim suflet. Și poate că vorba " Și-a dat sufletul!" trimite mai curând la o părăsire a sufletului în
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
pe care o reprezintă Divinitatea, accentul căzând pe existența persoanei; în sens tare cred că existențialismul este ateu. La fel stau lucrurile și în cazul bioeticii: o etică a viului exclude morala creștină, fiind fundamentată pe supraviețuire și nu pe nemurire. Existența acestor concepte dă seama de atracția pe care o exercită știința asupra credinței, ajungând să-i impună chiar și teme de cercetare. Neantizarea supremă pe care ți-o poate aplica o femeie: Bine că nu am un copil cu
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Numai că de data aceasta visul nu este orientat asupra interiorului (frecvent numit suflet), ci asupra propriului corp; e dorința de a deveni, în special prin intermediul medicinei, mai tânăr și mai frumos. Iată forma sub care a supraviețuit speranța în nemurire! Aceleași dorințe turnate în alte forme. Uneori prea multă cunoaștere conduce la o diminuare a eficienței: riscăm să fim mult prea reflexivi tocmai când trebuie să acționăm. Conceptul de supraspecializare, cu atitudinile pe care le antrenează, ne demonstrează asta. Avem
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
trâmbițate de vadimii aciuiți în diverse partide sau redacții. Cei doi naționaliști sârbi promiteau că vor "lupta până la moarte" (ba chiar și după!) în numele unor fantasme ce aveau să ducă la tragedia țării pe care clamau c-o iubesc la nemurire. Nu-și iubeau, de fapt, decât propria nebunie. Ca și la noi în aceste zile, în Belgradul anilor '80 naționaliștii confiscaseră discursul public, proferând amenințări și eliminând posibilitatea dialogului. E binecunoscut gestul Academiei Sârbe de Știință care a emis, în
Profeții xenofobi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8720_a_10045]
-
exprimare și apreciere de sine aiurea, oare cum vor fi producțiile lirice? Măcar un lucru să afle autoarea de la noi, că România literară nu este și n-a fost niciodată, ziar ci revistă literară săptămânală. Hai să vedem cum sună Nemurire: Tăcerea mi-e amară/ Când ești în preajma mea,/ Mă împiedic de un vis.../ Mă tulbură, o stea.// Mă uit, privesc și cerul/ Și caut să-l întreb,/ - Mă-ncearcă iarăși dorul/ în preajma ta, Caleb?// Dulceața morții învie/ în sufletul pierdut
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8829_a_10154]
-
atunci realitățile desemnate ar avea un contur, deci ar fi finite. Noțiunea de infinit e o simplă plăsmuire lexicală. Așez un prefix negativ sau privativ în fața unui termen și mă îmbăt cu iluzia că, prin această grefă filologică, spun ceva: nemurire, neatîrnare, nemijlocire. Iar dacă "mărime zero" este un non-sens, nici expresia "mărime infinită" nu face excepție. Căci dacă e mărime, ea e rezultatul unei măsurători, deci e ceva finit, pe cînd infinitul tocmai asta spune, că ceva nu poate fi
Numere de temut by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8834_a_10159]
-
transferată într-un hard al zilelor noastre. Informația rămîne intactă, fără ca vreo latură a personalității să fie pierdută sau alterată. Pe acel om îl vom regăsi întreg pe monitorul calculatorului, asemenea unei făpturi eterice căreia i s-a asigurat o nemurire digitalică. Apeși un buton și, precum spectrul duhului ieșind din sticlă, un personaj uman, cu amintiri, gînduri și proiecte, apare pe ecran, dar un personaj a cărui formă o putem schimba ad libitum. Așa se face că ideea potrivit căreia
Carnea digitală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8882_a_10207]
-
prindeam muște, acum, nu mai reușim. Și nu doar atît! Vorbim despre vremea rămasă-n urmă s-a făcut mare fiindcă a trecut și acum ar trebui adunată, salvată din timp. Poate știu oasele: Sărăcia noastră, aiureala asta după cine știe ce nemurire, gîdiliciul, un rîs deșirat o viață întreagă orientat spre sfîrșit un rîs deșirat, ridicol. Drept mulțumire pentru lapte pisica ne aduce doi pui morți de rîndunică. Șlițuri albe, lipite în măști de puf. Deasupra greu copăcelul de soc cu ciorchinii
Masa se răcește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/8921_a_10246]
-
așteaptă în fiecare dimineață când ies din casă. Stă zgribulit lângă teiul din fața porții, e palid, iar hainele îi miros a mucegai. Mă așteaptă cu mâna întinsă. Își închipuie că aș putea să-i arunc în ea o copeică de nemurire. Cum să-l conving că n-am de unde? Că doar fac parte din acel grup de "oameni celebri" pe care lumea îi tot confundă între ei. Merge în urma mea și scâncește: "Măcar o dată! Fie și în treacăt! Într-un colț
Epistolă către un prieten - Mici ficțiuni despre celebritate by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/9807_a_11132]