1,528 matches
-
este și vrednic de laudă. — Și-apoi - sări și Barzovie-Vodă - oameni balcâzi, dar vajnici, au fost și-n vechime. Cicero, de-o pildă, avea un nas nu tocmai plăcut, Caesar, când se mânia, băga groaza-n oameni, iar Pitagora era nițel cam zbanghiu, ceea ce nu l-a împiedicat să ducă cele mai drepte perpendiculare din câte s-au văzut într-un triunghi dat. — Acestea fiind zise - grăi Radu Stoenescu-Balcâzu - faceți-mi bucuria de a pofti colea în cerdac un răgaz de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
auzi că și oamenii lui, în spate, lălăiau încet, legănați de cai. Atunci bătrânul porni să cânte tare, iar cazacii îl întovărășiră, în canon, umplând întinderea stepei de-o melodie divină. Mai merseră vreo două-trei ceasuri și atamanul, după ce ațipise nițel, simți boarea Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Barzovie le răspundea tuturor binevoitor, înclinând ușor capul. La un moment dat își opri armăsarul în dreptul unui răzăș bătrân, cu plete albe curgându-i pe umăr. — Ia zi, moșule, merge treaba? - întrebă Vodă zâmbind. — Aud? - făcu buimăcit moșneagul, care era nițel surd de-o ureche. — Treaba! - strigă Vodă și făcu un gest care imita săpatul. Merge treaba? — Merge, merge! - se dumeri moșneagul. Foarte bine, bravo! zise Vodă dând pinteni armăsarului. După ce alaiul se pierdu spre palat, moșneagul se întoarse spre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acele ținuturi din care-ați purces așa școli bune de retorică? — Școli nu prea sunt - răspunse Metodiu - ba aș spune că nu sunt deloc, însă, serenissime, retorica o avem în sânge, iar sângele nostru e nobil și nu trebuie decât nițel încălzit pentru ca retorica să iasă la iveală precum untdelemnul la suprafața apei. Din ținuturi mici se nasc adesea vorbe mari, iar în fața năpăstuirilor ce-au venit și vin peste noi neputându-ne totdeauna, din motive lesne de înțeles, împotrivi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care le-ați avut erau turcoaice? - întrebă Metodiu. — Nu erau - oftă turcul - trebuie să recunosc că nu erau, deși datina străbună asta ne cere și uneori când le adunam seara pe toate să mai stăm de vorbă, mi se făcea nițel rușine văzând că bătătura mea ajunsese ca turnul Babel, strigau după catâri și după tata în patru limbi. Dar n-am avut ce face, trebuia să mă aleg și eu cu ceva după atâția ani de luptă. Și cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai bea. Bea mă, tot aia e. Ienicerul clătină din cap. Turcul-comandant luă plosca și-o ținu îndelung la buze. — Vreun mezel, ceva, o măslină, cașcaval, piper și două-trei scobitori s-ar găsi pe-aici, jupâne? - zise el strâmbându-se nițel de tăria rachiului. S-ar găsi - răspunse grecul. — Totul pe un platou așa, mic, fără deranj mare. Și nu mai fiți așa stânjeniți, că, vorba aia - surâse larg otomanul - doar n-au dat turcii. Georgios se înclină și dispăru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și mine. Și cetățeanu odată hopa Îndărăt În cîrciumă. — Pe Dumnezeul meu, zice, Îi sparg capul ovreiului ăsta blestemat că ia numele Domnului În deșert. Doamne, Îl răstignesc, asta-i fac. Ia dă-ncoace cutia aia de biscuiți. Stai, stai nițel dracului! zice Joe. O mulțime numeroasă Însuflețită de calde sentimente de simpatie, de prieteni și cunoștințe din metropolă și suburbiile Dublinului se reuniseră cu miile să-și ia rămas bun de la Nagyasagos uram Lipoti Virag, pînă de curînd de la casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a fost pur și simplu frică să deschid. De ce n-ați sunat, nu merge soneria? — S-a Întrerupt curentul Întrerupe-li-s-ar zilele c-am urcat pe scări pînă la dumneata; uite aici niște pomană pentru bătrîna și lasă-mă să șez nițel să-mi trag sufletul că nu mai poci. — Să-ți dau un pahar cu apă? Vrei și o linguriță de zahăr, face bine la inimă. — Săru-mîna, las că-mi trece. Dacă n-am murit io ieri că bătui tot orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
crăpătură în stânca muntelui. Ceva mai în vale curgea un pârâiaș printre bolovanii adunați de-a valma în lungul lui. Ostenit, Iuliu se așezase pe o buturugă acoperită de mușchi cu capul rezemat în mâini, încercând să își tragă sufletul nițel. Se gândea deja să facă cale întoarsă spre casă. Umblase destul pentru ziua aceea, iar acum își făcea curaj să pornească pe drumul înapoi. Mai sus de locul unde stătea el, albia pârâului se lățea. În mal, chiar la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vedea cerul. Fără îndoială că acolo locuise cel ce deschisese mina. Mai multe unelte de săpat și felinare ruginite zăceau îngrămădite înăuntru. Așa cum arăta acum, nici nu se punea problema să o poată folosi și el, dar dacă o îngrijea nițel ar fi putut încropi un adăpost în caz de o nevoie. Peste drum de colibă, se afla un stei de piatră imens. Chiar de sub acesta, crescuse un fag uriaș, în trunchiul căruia se deschidea o scorbură. Între copac și steiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nou prin vene. Se ridică cu greu în picioare și primul impuls fu să o rupă la fugă. Un fior rece îl străbătu din creștet până în tălpi, iar Iuliu alergă într-un suflet spre ieșire. Ajuns afară, se mai îmbărbătă nițel văzând că totul rămâne nemișcat. Soarele strălucea cald, și nimic nu deranja liniștea pădurii. Din mină nu mai răzbătea nici un zgomot. Încercă să înțeleagă ce se întâmplase dar nu-i trecea prin cap nici o explicație. Cine știe, poate nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Vasilică, trăgându-și mai aproape scaunul de birou. Abia intră adineauri în secție. Acum e la șef în birou, stau de vorbă, abia ce îl condusei acolo. Și tu cum de ai aflat? Mă nimerii la poartă când sosi, aveam nițică treabă pe acolo. Așa îl văzui și venii să vă spun și vouă, să nu-mi iasă vorbe că nu sunt un coleg bun. Adică iar îi trăgeai clopotele lui Ildiko, comentă Loți, ea este astăzi de serviciu. Doar ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce spun? E mult. Partea proastă este că domnul coman dant nu vrea să accepte că nu este vorba de dispariții și numai atât. Refuză să creadă că lucrurile pot sta mult mai rău. De aici ne-am cam contrat nițel. Te-ai certat cu el? Nu, cel puțin eu nu consider că ne-am certat. M-a solicitat să-i dau o mână de ajutor, numai că atunci când i-am spus teoria mea a încercat să mă convingă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în semn că a priceput și se ridică de la masă, plecând spre camera lui. Se îmbrăcase fără chef pregătindu-se de plecare. Oricum intenționa să treacă pe la secție. Nu avea cine știe ce treabă pe acolo dar voia să-l mai tragă nițel de limbă pe Vasilică Pohoață, să mai afle noutăți. Nu se bucura deloc de invitația șefului de secție. Se aștepta la o nouă discuție în contradictoriu cu acesta pe tema disparițiilor de persoane, dar nu avea încotro, trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rămânea nemișcat așteptând să pri mească un răspuns. Pădurea rămânea însă tăcută, nu se auzea decât zgomotul picăturilor de apă ce cădeau pe frunzele copacilor. Lumina focului nu se mai zărea, tabăra rămăsese departe în urmă. Vântul se mai întețise nițel trecând acum nestingherit prin pânza subțire a cămășii cu care era îmbrăcat. Îi era frig și începu să se bată cu pal mele peste umeri, își fricționa pielea de pe corp ca să se încălzească. Valea de dedesubt era deja plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
clădiri, o menținuse în vigoare. Insistase să meargă singur pe platou, el și numai el se aventura acolo, ca să declanșeze capacul capcanei. Deși nu se aștepta să se ofere nimeni să-l însoțească, nu se putu opri să-i disprețuiască nițel pe ceilalți, văzând că toți se codesc s-o facă. Era mai bine așa, odată bestia capturată, avea de gând să se întoarcă cât mai discret în tabără și să îi rezolve pe Vlad și pe Pop. Își pregătise crimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
e aici, la Barcelona? Unde? Am Încuviințat, sperînd că În felul acesta portăreasa avea să se Însuflețească să-mi povestească mai multe. — Doamne, Maica Domnului... Păi Îmi faceți o bucurie, bine, dacă chiar trăiește, fiindcă era un copil foarte drăguț, nițel ciudat și foarte fantezist, asta așa e, dar avea un nu știu ce care Îți fura inima. N-ar fi mers ca soldat, asta se vedea cît de colo. Isabelitei mele Îi plăcea la nebunie. Să știți că, o bucată de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mea și cu verișoarele ei se urcau noaptea pe terasă ca să-l asculte. Ziceau că niciodată nu spunea aceeași poveste de două ori. E drept, toate erau cu morți și cu fantome. V-am mai zis că era un copil nițel ciudat. Deși, cu un tată ca ăla, ciudat e că nu s-a țicnit. Nu-i de mirare că, pînă la urmă, femeia l-a lăsat, fiindcă era o pacoste. Să vedeți că eu nu mă bag nicăieri, eh? Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
șirul de uscătoare ale vopsitorilor și de marile mori de apă ale dărăcitorilor, ancorate pe mal. Parcurse o ultimă porțiune Învârtindu-se printre bancurile În aer liber ale căldărarilor, până când ajunse Într-un punct În care strada Îngustă se lărgea nițel, ocolind ruinele unui arc roman. Îndată după aceea, trecerea era oprită printr-o zidărie ridicată din resturile vechii construcții, unde printr-o poartă, se putea intra Într-o curte interioară mică, spre care dădea casa lui Alberto lombardul. În piațeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
plecă fruntea, gânditor. Părea prea puțin convins. Își ridică din nou ochii către Arrigo, iar filosoful Îi susținu privirea cu fermitate. - Deci așa stau lucrurile, bolborosi el. Poate că e Într-adevăr așa cum spui dumneata, reluă el mai apoi, ridicând nițel tonul. Ei bine, e vremea să mă Întorc la munca mea. Se Îndepărtă, schițând un semn de salut. Dante și Arrigo Îl urmăriră din priviri până când se făcu nevăzut. - Disputa dintre Constantinopol și Vatatzes al Niceei? repetă Dante după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
socot că te porți copilărește când pleci dintr-o casă perfectă ca să locuiești cu alți doi băieți Într-un apartament imposibil. Sper că n-o faceți ca să puteți trage la măsea cât vă țin baierele. (Face o pauză.) Va fi nițel cam neglijat În seara asta. E săptămâna lui Rosalind, Înțelegi. Când o fată iese În lume, are nevoie de toată atenția. ROSALIND (de afară): Atunci hai și dovedește-o Încheindu-mi copcile. (DOAMNA CONNAGE iese.) ALEC: Rosalind nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mă uit la pendulul unui hipnotizator. Nici nu știu, poate că de vină o fi căldura. Vara asta, Berlinul e la fel de fierbinte precum subsuoara unui brutar. Ori poate că nu e decât vina mea: împlinesc patruzeci de ani și devin nițel cam sentimental în preajma bebelușilor. Oricare ar fi motivul, dorința mea imperioasă de a procrea este de-a dreptul animalică, și bineînțeles că femeile îți văd asta în ochi și atunci te ocolesc bine-mersi. În ciuda acestui fapt, în lunga vară dogoritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
noroc, până atunci s-ar putea ca noi să fi recuperat și scrisorile. Nu a fost nevoie să mi se forțeze mîna ca să accept băutura pe care mi-a oferit-o ca să sărbătorim. Era un brandy excelent care trebuia savurat nițel. Dar eram obosit și atunci când ea și monstrul marin mi s-au alăturat pe sofa am simțit că era timpul să plec. Pe vremea aia locuiam într-un apartament mare de pe Fasanenstrasse, un pic mai la sud de Kurfürstendamm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că aș fi obligat să accept. — Excelent. — Cu o singură condiție. Doar spune-o. — Ca pe durata anchetei să mi se dea gradul de Kriminalkommissar și să mi se permită să conduc investigațiile așa cum cred eu de cuviință. — Ia stai nițel, interveni Nebe. Da’ vechiul tău grad de Inspektor ce are, nu e bun? — Lăsând la o parte salariul, zise Heydrich, fără îndoială că Gunther e dornic să fie cât mai puțin constrâns de amestecul ofițerilor superiori. Și are dreptate, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o altă impresie decât aceea de grotesc despre un om care a fost spânzurat. Limba, umflată și ieșită în afară ca o a treia buză, ochii la fel de proeminenți ca ai unui câine de curse - aceste lucruri tind să-ți bântuie nițel gândurile. Așa că, pe lângă sentimentul de convingere că în nici un caz nu avea să mai câștige premiul local pentru activism social, nu se puteau spune prea multe despre Klaus Hering - decât că avea cam treizeci de ani, construcție astenică, părul blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]