554 matches
-
face c-o suflare pod de gheață între maluri. Despre însușiri fizice: mic cât un fir de linte; mic cât un bob de piper; ochișorii mărunți ca niște fire de colb; păr argintiu; păr acoperit cu pulberi de argint; păr nins; păr acoperit cu colb de aur; ochi calzi de duioșie; ochi ca iarba crudă; păr încurcat ca un caier; ochi ca liliacul; ghiocei pe la tâmple; ochi foarte blajini; privire blândă; față smeadă. Despre lumină: șuvoaie de lumină; potop de raze
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
diverse conifere. Din depărtare, se auzeau clinchetul tălăngilor, lătratul câinilor ciobănești și fluierele păstorilor. O clipă urcam, apoi coboram, admirând culmile unice în blânda lor arcuire; contemplam priveliștea acestor munți ca niște temple. Admiram oceanul verde al coniferelor și vârfurile ninse ale munților mi se păreau niște turnuri de catedrală. Deodată, garda de onoare a cerului s-a schimbat: pânzele imense ale nopții au acoperit cerul. Se înnopta. Pretutindeni stăpânea întunericul. În depărtare se auzeau tălăngile turmelor care se întorceau de pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
BARKAN POVESTE DE IARNĂ (2 Februarie, 2011) Zăpada acoperă casele lui Wyeth─ verande, pavajul, acoperișuri, peluze și curțile din spate, tot drumul care duce spre Rail Trail─ doar peria aspră și copacii veșnic verzi sunt neninși. Cerul e o ceața ninsă, soarele stă pitit îndărăt. Lumina tăcută străpunge întunericul nopții acum destrămat odată cu zorile. Nimic nu se mișcă, nici iepuri, nici căprioare, nici măcar neașteptatul lup de prerie. Și păsările au amuțit. Nici semn de primăvară. Albul zăpezii, lințoliul pământului, acoperă tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
că se dizolvă în lucruri, se „desface” în linii și culori, pentru a se recompune în spații afective familiare. Citez: „...și mă ascund în ierburi moi / crescute-anume pentru noi” (3); „E-o liniște ce mi-a cuprins / cuvântu mbătrânit și nins / ascuns de lume într-un zbor / în țipătul unui cocor.” (18); „mă cuibăresc în ieri, în azi...” (22); „Mă pierd în linii, printre linii...” (23); „Mă pierd pe-o cale, printre căi...” (ibid.). Frecvența verbelor pierdere și ascundere indică neobosita
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
că se dizolvă în lucruri, se „desface” în linii și culori, pentru a se recompune în spații afective familiare. Citez: „...și mă ascund în ierburi moi / crescute-anume pentru noi” (3); „E-o liniște ce mi-a cuprins / cuvântu mbătrânit și nins / ascuns de lume într-un zbor / în țipătul unui cocor.” (18); „mă cuibăresc în ieri, în azi...” (22); „Mă pierd în linii, printre linii...” (23); „Mă pierd pe-o cale, printre căi...” (ibid.). Frecvența verbelor pierdere și ascundere indică neobosita
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se așeză pe laiță, lângă foc; cânele i se culcă la picioare. Stătu acolo o vreme pe gânduri. Din cândîn când intra un bordeian, ori un cioban nins, ca să fumeze o lulea, pe urmă ieșea. Bătrânii vorbeau c-un fel deglasuri îngrijorate, și-și aminteau de iernile grele din trecut. Parcă vorbeau despre războaie și cumpene grele. În răstimpurile de tăcere, s-auzea afară șuiet de ape; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de zvârcolirea apelor năpârci, Pleacă-n larg un braț de piatră arsă. Pe argint suflat cu aur se revarsă Pene roșii, flamuri verzi și fulgi de cocostârci. Flăcările galbene cu tiv portocaliu, Au aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe gură. ...Adriana vrea să plece... Se așază ca o amazoană pe coada de lemn a coasei, sprijinită ca un drapel pe umărul morții, și trece fluidă prin fereastră, peste ulucă, fără să atingă stratul de zăpadă proaspătă de pe cerceveaua ninsă. - La revedere unchiule, cântă pe nas singura mea dragoste suavă, surâzându-mi de pe coada de lemn a coasei, fără teamă, plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul dunelor albe, înspre cimitir. ...Afară, platinatul disc lunar, albăstrea întinderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-mpiedic, Uite, frate, ce mai medic! Ț Țara cât este de mare? Cât un munte cu cărare? Cât un munte și-o câmpie? Cât un deal cu pomi și vie? Țara-s munții-n horă prinși, Cu argint pe frunte ninși, Dealurile-n valuri line Și cu pivnițele pline; Sunt câmpiile cu grâu, Pe la brâu cu-albastru râu. Și e mare Că ne are Pe noi toți: Strămoși U Ursul umblă furios, Mormăind în sus și-n jos. -Ce-ai, măi urse
ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
pp.69‐74 și „Viața literară” nr.102 din 2‐ 16 februarie 1929, p.1 și 2). Celor care, atunci (în „Iconar.”) se ridicaseră „să apere cu cât mai multă vigoare, problema noastră a tiner ilor”, împotriva „trecuților cu tâmple ninse și idei defuncte”, avea să le răspundă după 70 de ani de la acea întâmplare, un critic literar român, Lucian Raicu, care în editorialul „Lupta dintre generații”, publicat în „Adevărul literar și artistic” din 11 mai 2004, scria: „Ne place să
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
în întuneric. Riku și fiul lor cel mic, Gonshirō, dormeau liniștit. Visul de adineauri îi stăruia încă limpede pe pleoape. Visase că era la vânătoare de iepuri într-o zi de iarnă. Răsunetul puștii lui Yozō care trăsese peste câmpul nins se răspândea în valuri largi străpungând aerul rece. Câteva păsări călătoare pluteau pe cerul senin. Aripile lor se vedeau albe pe cerul albastru. La începutul fiecărei ierni, samuraiul se uita la aceste păsări albe care veneau pe pământurile lui, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dimineața pe poartă la noi / Și drumul năvalnic, făcea cotituri / Până departe în zări de păduri / Și țarina plină de holde și soare / Râdea bucuroasă cu zâmbet de floare... // Cu ochii departe pe lanuri aprinse / Priviam cum se leagănă spicele ninse / În ploaia de soare cu raze fierbinți, / Și boii pășiau liniștiți și cuminți... Și iarăși pe carul cu snopi de săcară / Veniam către casă în faptul de sară. / Și cerul era numai spuză de stele, / Și drumul gemea sub roțile
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
mama (era o fostă prietenă a ei din tinerețe) și nu-i venea să creadă. În jurul nostru se făcuse roată de curioși. Mama îi identifica cu greu; îi lăsase în floarea vârstei și-i găsea pe mulți încovoiați, cu pletele ninse. Întrebări, îmbrățișări pătrunse de lacrimi, redescoperiri după atâția ani se contopeau într-o spontană și inedită euforie. Aveam impresia, în acea stranie, inedită dimineață, a unei a doua învieri, succedând pe prima, de astă dată laică, a regăsirii, fie și
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
Mare la bucătărie, pentru a tăia ceapa. Să o urmărim pe autoare mai îndeaproape, practicând, surâzătoare, această inadecvare care ne face să ne simțim mereu jenați: „înlăuntrul meu / universuri clocotesc / un Dumnezeu fiert mă îmbie“; „am prins soarele sărutând piatra ninsă“; „vara trupului mă ține / prizoniera unui cosmic val“; „în mine / vulcani nestinși prefac / munții Himalaya în cenușă“; „pe osia pământului ne-ntâlnim / la tine-i noapte, la mine-i zi“; „biblia-și răstoarnă începutul / la noi în pat“; „universul scutură
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
răzbunare sau dacă gestul meu răzbunător s-a petrecut în realitate și chiar ca o poveste demnă de a fi relatată; în orice caz, nu-i lipsește poanta. Cu noaptea în cap, mă văd bâjbâind printr-o bucată de pădure ninsă, dar încă întunecoasă, cu căni de tablă atârnându-mi și pe dreapta, și pe stânga. La dus am mers în pas alergător, acum nu mai înaintez decât agale. Ascuns în pădure, dar semnalat de ferestre luminate, se află un conac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ușoară umbră îmi decide-n arsura strigătului pe acel GLAS AL IERTĂRILOR. De ce ar trebui să mă mint din când în când, nu știu, poate dorul de acea veșnică iubire, veșnică substanță a CANDORILOR PLÂNSE ÎN ATINGERI SUBLIME, în săruturi ninse, în congelări de lumini siderale, când sufletul din mine mie trist, când sufletul din mine mă arde mă doare, și atunci poezia durerii îmbracă strae de dor. Lumina amiezilor rămâne-n fior, cutremurându-ne trupul și noaptea ce mi zace
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
rămâne un SOR, ce-mi șterge lacrima vie a iubirilor pierdute. Sunt singură în ninsoarea de vis, Cu dragostea prefăcută-n lumină, Cu brațele tremurânde-a speranță Și ncerc să te caut în floarea divină. Sunt singură prin Ochii dimineților ninse, Prin freamătul pădurilor de vise, Prin plapuma de SENSURI UȘOARĂ, Prin muzica sferelor condamnată să doară. De mă auzi plângând, tu să știi Ești, Omul de vis, prin orice culoare de zi, Și anii mei de așteptări siderale, prin ochii
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Îmi sfâșie chemarea și somnul mi-l îngheț AIEVEA, ești tu visul, ce-mi blestemă demenții Străin de-a mea dorință, prin gândul îngeresc. Mi-e noaptea bolnavă de-o lume și eu rătăcesc În ghețare de doruri cu brațele ninse. Unde ești tu, înger, din timpul regesc Să-mi iubești însingurarea din glasurile stinse. 15-12-2007, 2035h AMURGUL UNOR CLIPE Eu n-am să vreau să mor prieteni Presimt că voi trăi o veșnicie, Că port în mine vise despre lumi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lumească, Îngenunchiată-n CERURI, și-n AȘCHIA DE SOARE. 07-09-2007, 1629h ZĂPEZILE TĂCERII Tu, iubire, de ce-mi pleci din toamna-mi plânsă, Cu trupul tău de vis, unde noaptea te ucide De ce mi-ai rămas în suflet ca o dimineață ninsă Cu zăpezile tăcerii, prin distanța ce te vinde. Privește cerul de iubire, cum îmi zace Peste trupul meu de AER, ce se pierde printre nori Am doar CASA-MI DE POEME, ce te place Să fii muza dintre noaptea de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Un Ochi îmi doarme, când îl atingi Prin Haitele de nori și-n AȘCHIA DE STEA, Mai plâng prin lacrimile de AMOR, Pe un APUS DE VARĂ tristă Când Eu, priveam la acei Sori, Cum s-au murit în noaptea ninsă. De un PUSTIU amestecat În vraja unui gând de noapte Și-am viețuit iubiri și-am colindat, Asfaltul rece al Zidului de șoapte, Ele-mi vorbeau că pot să fiu Cea mai frumoasă dintre stele Când din pământul meu cel
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
care am adunat, din cioburi de viață și spumă, O lumină de soare răcnind peste un PĂMÂNT DE FIOR. O lumină venită din patimi ciudate, Din suflet de sori din suflet de noapte Și năvălindu-mi trupul cu-o flacără ninsă, Prin TÂMPLA DE NOAPTE, doar nepătrunsul fior, Întuneric, extaz, prin AGONICUL DOR, O mare de vise prin noapte să-mi spună, Că lumina uitării, e rănită în țărmul durerii. Că lumina din iubire e un pământ de IERTARE. Din ABURUL
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nemuriri și-a lui Dumnezeu, E-nchis în nebunia hăului de moarte. Eu nu mai am putere deci Căci sunt în norii de morminte Și vă privesc prin gânduri seci Cum o s-aprindeți lumânări și lacrimi sfinte. VEȘNICIA DE PE UMERII NINȘI recviem pentru prof. Iancică Dobriță L-am întâlnit într-o noapte târzie, Ochii-mi căutau pe străzile pustii Orașul culcat pe-a mea poezie. A întins un braț ce voia să rămâi. Noaptea îmi arunca capcane de zări, Prin ținutul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de vis, mai departe Naviga vindecat și iubit De-o ființă plecată la moarte prin pătulul dorit al hârtiei de scris. Toamna venea ca o disperare tăcută, Săruta întunericul plâns. Amintiți-vă de același Dobriță Și iubiți veșnicia de pe umărul nins. Vaslui, 23.10.1994 PESTE TIMPUL DE AZI, PESTE TIMPUL DE IERI recviem pentru prof. Iancică Dobriță Arderea timpului s-a dus Cu un sărut de mare, Un petec de nor neînvins Într-o culoare de zare. O lume din
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ca molipsit de o durere ucigașă și că speranța se preface în nisip. Curge printre propriile-ți degete. Pare ciudat că viațaun fel de ghirlandă de carnaval care se ofilește și tu rămîi gol ca un copac iarna. Un arbore nins și-un sunet de colinde. Ești îngrijorat și-ți pregătești de odihnă singurătatea. Zgomotul ploii a asurzit totul. Conversația nu se mai aude. Dincoace de ei, într-un colț al șansei, noul Don Juan, cresc. Eul meu se înalță monstruos
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pui, astfel că satul colcăia de berze. Rămâneau până toamna târziu și abia viscolul le Îndemna să plece spre țări calde. Nu plecau Însă toate, unele rămâneau să ierneze În sat, stând cocârjate, cu ciocul Înfundat sub pene, pe acoperișurile ninse ale caselor, hrănindu-se cu fumul ce ieșea din hornuri și cu dangătul Însângerat al clopotelor. Privindu-le, pe oameni Îi apuca disperarea. Bătrânii le amenințau agitându-și cârjele În aer. Unii chiar se Înarmaseră cu prăjini lungi, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]