549 matches
-
vine;/ vine mirosul, apoi liniște,/ nu există nări pentru ce vine;/ apoi gustul, vibrația umedă,/ apoi iarăși lipsă,/ apoi timpanele pentru lenesșle / mișcări de eclipsă;/ apoi pipăitul, mângâiatul, alunecare / pe o ondulă întinsă,/ iarna-nghețată-a mișcărilor / mereu cu suprafața ninsă." (A zecea elegie) De o izbitoare asemănătoare cu un alt text blagian, În lan121, este poemul Imn, în care metafora blagiană este transpusă în literă de femeie: "Mi-am așternut un braț de fân în umbra,/ Mai sclipitoare decât lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de rouă al ierbii și pământul să urce spre cer În genunchi. Noaptea asta tăcerea e proaspătă ca somnul femeilor abia Începute. Mi-e frică de primăvară. Psalmul trupului ninge Îngheț. Mai știi omul de zăpadă? A putrezit de-atâta nins... Curgi din mine, sudoare de dragoste, pe cămașa inimii. Sunt singur. Iau degetele și le prind de umeri, poftindu-le să-ți pipăie somnul căzut pe talpa nopții. Piatra palidă cu gene de nisip Își legăna pântecul, așteptând să nască
CONFESIUNI - (din volumul În curs de apariție „ÎN VESTIARUL INIMII). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1444]
-
de leagăn”) Păstrează aceeași aură de blândețe și de generozitate și tabloul bunicii, o altă mamă, căreia timpul nu a putut să-i răpească din frumusețe, din farmecul inegalabil și care este asociată cu aceeași lume a sacralității: „Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus. Din zori și până-n seară; Cu furca-n brâu, cu gândul dus, Era frumoasă de nespus
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
acestui dur demers ovidian: prin acesta poetul își promitea fie rechemarea la Roma, fie cel puțin o îmbunătățire a locului de exil. Din păcate, sulmonezul se înșelase: "Dar, iată ca a șasea iarnă m-a găsit tot exilat la polul nins". De-acum unica sa speranță era Carus "datorită strânselor legături de alianță" (per studii communia foedera sacri), căci pasiunea sacră a poeziei îi unește. Ovidiu spera ca, de dragul prieteniei lor, Carus să se folosească de propria-i influență pe lângă Germanicus
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
au pierdut aproape nici un ostaș, de ce zice vodă că e locul sfințit? întrebă celălalt în șoaptă. — Sfinția sa a spus, nu vodă. Cică e sfințit cu sânge omenesc. Cântare după cântare, lumânările arzând tremurat și palid în strălucirea luminii soarelui, mitropolitul nins și încovoiat de ani - i se păreau doamnei că toate zidesc un fel de scară pe care să se ridice rugăciunea ei spre ceruri. „Doamne, facă-se voia Ta, adu mi l, Doamne, înapoi sănătos”, șopti ea neauzită și se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Apoi o să te poți întoarce la elevii tăi și la viața liniștită de până acum. Dincolo de zid, calul sforăi și lovi cu copita în dușumea. Daru privea pe fereastră. Vremea se îmbunătățea, cerul se lumina văzând cu ochii deasupra podișului nins. Când zăpada se va fi topit, soarele va stăpâni iarăși, dogorind ca și mai înainte, câmpiile de piatră. Și iarăși, zile de-a rândul, o lumină uscată se va revărsa, din cerul încremenit, peste întinderea pustie, unde nimic nu amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cafenie a scaunelor înalte, aliniind țintele lor aurii în jurul unei mese lungi și masive, retrasă pe oblica trapezului, peria roșie de țepi a capului gros pe care-l purta Inginerul, broderia în cercuri, ca un pieptar, pe bluza de gheață ninsă a frumoasei doamne cu enormă pălărie de pai verde, fotoliul și canapeaua din piele roșie, primind, în colț, docilă, trupurile, în acea jumătate de oră de preludiu, când invitata se lăsase luminată de ochii mari și albaștri ai gazdei, explodând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
amplificându-și misterul, la adevărații artiști. Soarele lumina atunci, pe brațul canapelei roșii, o pată prelungă de praf și bărbatul zâmbise. — Dintr-o pată de praf, care e, ca acum, și o pată de soare, răsar capetele de demoni, lebede ninse, dinții roșii de sânge ai pruncilor, gâtul gingaș al vrăjitoarelor. Verdele umed și proaspăt al ierbii, retezată de galopul cailor. N-ai crede, poate, visul treaz poate fi pornit, adesea chiar căutat, în astfel de neglijențe ale naturii. În amănun
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se ridică, alburie și albastră. Trenul, sub vânturile aspre, care îl împing. Un tunel lent, friguros. Privesc petele de praf de pe canapea. Scrutate îndelung, urmele compun alcătuiri neliniștitoare, dinți însângerați de copil, capete de cerbi, pletele fumegânde ale lichenilor, lebede ninse. Închid ochii, să uit vecinătatea nopții din care încerc să mă smulg, cruzimea zilei care va mai înghiți un cadavru. Revăd visătorii, luptătorii, vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să încerc câțiva pași pe culoarul traversat acum de o largă pelerină pestriță. Lipesc palmele de sticla
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
noastre, ca să putem dobândi o inimă înțeleaptă.“ Trenul și-a înfipt colții în gheața zilei, zace mulțumit și răpus. Sunt singur în compartiment, nu e nimeni. Suntem la destinație, vagonul s-a golit, trenul a înțepenit, în gara cocoșată și ninsă, de pe o rută periferică. Îmi privesc palma, o apăs în umărul de deasupra canapelei, e moale și rece. Obrazul meu e obosit, galben, în lumina zilei care crește. Limpede și rece, dintre ghețurile spre care cobor, fără grabă. Partea a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să zboare spre tine; cậnd îți simt răsuflarea din piept, simt că trăiesc, simt ochii tăi în ochii mei, simt toate văpăile verii copilăriei mele și toate pậrguirile toamnei, limpezimea zilelor și gravitatea nopților! Lasă-mă să-ți mậngậi părul nins, lasă-mă să-ți sărut ochii divini, să-mi plec fruntea obosită de gậnduri pe pieptul tău, să-ți strậng fericită mậinile cu miros de cretă, să te privesc înnodậnd cu grijă literele și să-ți spun de fiecare dată
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
în valuri verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
popoare Și gândiri de predomnire vor purta pe fruntea lor; Constelații sângeroase ale boltelor albastre Zugrăvi-vor a lor cale spre imperiile voastre, Fluvii cu de pavezi valuri înspre Roma curgători. "De pe Alpi ce stau de-asupra norilor cu fruntea ninsă, De prin bolți de codru verde, de prin stâncile suspinse, Pe a pavezelor sănii coborî-vor în șivoiu; Cu cenușa pocăinței și-a împlea pământul fruntea, Cu cenușa Romei voastre - moarte legioane, - punte Peste râuri. Și nimica nu se v-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei... Miază-noaptea-n visuri d-iarnă își petrece-a ei viață. Doarme-n valurile-i sfinte și-n ruinele-i de ghiață, Însoțită de-ani o mie cu bătrânul rege Nord, Ce, superb în haina-i albă, barba-n vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boerii dimprejuru-i pe scaune de-onoare Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi ca raza cea de soare, Cărunți, cu barbe albe pe pieptul cel tăcut; Pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
jurul ochilor mei gravă ca la stafie Afunde și teribili, lungi cearcăne de plumb? Fie așa - eu nu zic... Și totuși nebunia Cum e, cu chipul dulce, cu care m-a coprins Îmi place - cum îmi place visul de raze nins, Îmi place cum îmi place o umbră argintie. Tu cugeți. Cugetarea cu raze reci pătrunde, Lovește chipul dulce creat de fantasie Și acest chip devine palid ca o stafie Și-ndată ce-l privești tu el stă să se confunde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea plutind ca umbre Împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Străluce pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de măslin Povestind povești bătrâne, au văzut păstorii steaua Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de nea Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. ............................................................. Azi artistul te concepe ca pe-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un blând repaus 40Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos În gîndu-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți? Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins, Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins, 45Că gura i-i fecioară, că ochiu-i e virgin Și mâna asta dulce, ca floarea cea de crin, Că nu a strîns-o nimeni, că n-a răspuns cu strâns - Că setea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-și petrece-n visuri de iarnă - a viață Și doarme-n valuri triste și în ruini de ghiață, Soția celui rege superb - regele Nord, Încununat de aștri, de-a mărilor acord Cântat, în haina-i albă, cu fruntea lui cea ninsă, Cu sufletul lui rece, cu vocea lui cea plânsă, Cu aripa de vânturi, cu inima de ger, Înmormântat de mare și-ncununat de cer, {EminescuOpIV 465} Ce tronă pe o stâncă - picioare de granit Întinse-n fundul mării amar și infinit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
albă, frumoasă, orbitoare, Împrăștie în neguri subțiri din juru-și norii. Ca la minune cată la dânsul călătorii: De-odată ți se pare că ceru-ntreg se rupe În ploi scânteietoare de colb de pietre scumpe. Apunerea cerească părea de roze ninsă, Ca pâsla păreau albe dumbravele sub dânsa, Iar mări și lacuri, ape sclipesc ca și oglinzi, Apoi, când răsăritul cu ochii îl cuprinzi. 81. STAI PE-ASUPRĂ-MI.... ? N Lenau - (cca 1879) Stai de-asupră-mi, ochiu de întuneric, Cu putere mă pătrunde-acu - Serioasă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cîțiva picuri de har. Dulăul stă sub protecția simultană a ploii și a unei priviri plină de ironia cordială și tandră a unei vechi camaraderii. Iar Îngrijorarea ia forma ușor acidulată a unei glume discrete. Alb pînă În zări livada ninsă - În aburul ceaiului parfum de cireș fulgi albi peste tot - afară mult prea rece pernele mai moi alb până În zări - o pată de culoare doar pe derdeluș Maria Doina Leonte prezintă un grupaj omogen ca tematică, grupaj care ar putea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
care ar putea să figureze sub titlul alb pînă În zări. Este invocată În primul vers ninsoarea unanimă, fulgi albi peste tot, albul atotcuprinzător, alb până În zări, sau doar, focalizînd pe un cuprins mai apropiat și mai intim, doar livada ninsă. Reveria albului unanim pare una mai curînd domestică gata să cedeze comodității În fața unei perspective geroase: afară mult prea rece / pernele mai moi. Sau să mai stea o vreme la geam pentru a savura nostalgic, fără vreo dorință de a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
-ntorci Însă puțin, deși În toate ochiurile de geam ninge, În geamul din spate vezi doar livada, mai adunată și mai prietenoasă parcă. Și dacă-ți faci și-un ceai fierbinte, prin aburul lui, livada tremură În apele reveriei - cînd ninsă... cînd Înflorită... Și nu mai știi de unde vine parfumul de cireș... Gătită de drum ătită de drum nu se mai topesc fulgii pe faț a mamei Doina Bogdan Wurm Calitatea vădită a poemului este că nu opune nicio rezistență citirii
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]