1,384 matches
-
al adunărilor din Transilvania au determinat ierarhizarea lor în mai multe categorii. Alături de adunările organizate și desfășurate la scara întregului voievodat, au funcționat adunări locale (congregatio generalis) ale nobilimii, ale românilor, sașilor și secuilor. Ele corespund organizării administrativ-teritoriale, respectiv comitatensă (nobiliară), scăunală (sași și secui) și districtuală (român și sași)718. Caracterul particular al acestora este determinat de constituirea universităților pe criteriu etnic, iar adunările generale au dobândit, la rândul lor, această componentă etnică, subsumată celei sociale. Oprită să se manifeste
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Libellus Valachorum (1791). Problema reprezentării românilor în organele administrative, legislative și judiciare, corespunzător numărului lor și recunoașterea națiunii române ca "a patra națiune" a primit răspunsul de referință în Dieta din anul 1744817. Se menționa că doar românii de condiție nobiliară sau ecleziastică, aparținători la Biserica unită, pot dobândi statutul națiunii în cadrul căreia dobândesc bunuri imobiliare. Aplicarea prevederilor Diplomei leopoldine din 1701 privind includerea poporului de rând între stări rămânea o aspirație. L'EUROPE DE LA MONARCHIE D'ÉTATS Résumé Les Assemblées
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
1931. Pirenne, Henri, Les ancienne démocraties de Pays Bas, Ernest Flammarion, Paris, 1910. Idem, Mahomed și Carol cel Mare, Edit. Meridiane, București, 1996. Platon, Opere, V, Edit. Științifică și Enciclopedică, București, 1986. Pop, Ioan-Aurel, Instituții medievale românești. Adunări cneziale și nobiliare (boierești) în secolele XIV XVI, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1991. Idem, Români și maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală Română, Cluj-Napoca, 1996. Idem, Elita românească din Transilvania în secolele XIII-XIV (origine, statut
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
într-un mod strălucit. Îl convinge pe, aparent, derutatul Montresor că va îndeplini el acțiunea degustării și îl însoțește decis pe călăul satisfăcut spre catacombele palatului său, unde se află buclucașa butelcă de Amontillado. Aceste catacombe, cu rol de pivniță nobiliară, sînt, din start, foarte stranii. Deși băut, Fortunado observă ciudățenia decorului. Incinta pare imensă, are extensii dubioase, se adîncește pe măsură cei protagoniștii înaintează și cumva terifiant este plină de oseminte umane. La întrebările legitime ale victimei, criminalul răspunde că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
exotic, lordul Sebastian Flyte, alcoolic, homosexual și, paradoxal, datorită tradițiilor conservate fervent în propria familie aristocrată, catolic netulburat. Ryder este, în contrapartidă, un ateu convins, manifestînd numai o curiozitate sarcastică pentru cei religioși. Vizitîndu-l pe Flyte la impozanta lui reședință nobiliară Brideshead -, Charles descoperă o familie tradițională britanică, afectată straniu de toate viciile modernității. Sebastian pare un ins cu personalitatea zdrobită de ambianța domestică (și, cu precădere, de autoritatea maternă), în timp ce frații lui, Bridey și Cordelia, sînt complet anihilați identitar, trăind
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și Hugh Grant). Titlul parabolic (The Remains of the Day) ales de Ishiguro are două posibile conotații în limba engleză: de evaluare autoscopică a cuiva la sfîrșitul unei zile sau unui ciclu din viață și de erodare a vechii lumi nobiliare britanice, lume abia perceptibilă, în timpurile moderne, în ruinele ("rămășițele") clasicelor edificii și decoruri. Ambele semnificații se leagă de arhitectura epică a textului. În construcția sa imediată, romanul rămîne un jurnal de călătorie (de doar șase zile!), ținut de majordomul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
peste ani, în călătoria oferită de Farraday, (domnișoara Kenton este acum căsătorită ca "doamna Benn" -, cu o fiică adolescentă), Stevens acceptă frustrarea senin ca pe o condiție inevitabilă a perfecțiunii profesionale, dovedind astfel că vine din marea școală a servitorilor nobiliari. Majordomul aristocraților tradiționali este, în esență, el însuși un aristocrat, lucru confirmat pe deplin de Mr. Stevens. Stilat pînă la pedanterie, sobru pînă la depersonalizare, rigid pînă la stoicism, diplomat pînă la perfecțiune și atent pînă la obsesie, protagonistul precum
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
An Ideal Husband/ Soțul ideal. Ca atare, James crede că a venit timpul să forțeze ieșirea din inhibiție. Scrie, într-un efort de voință, Guy Domville, o melodramă alegorizantă, cu acțiunea plasată la sfîrșitul secolului al optsprezecelea, într-o comunitate nobiliară catolică. Protagonistul (Domville) devine, prin forța împrejurărilor, tutorele fiului unei tinere și atrăgătoare văduve, doamna Peverel îndrăgostită, în secret, de Guy. Domville visează însă la preoție și viață monastică și, în consecință, comportamentul său vizavi de doamna Peverel rămîne în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai recent, de semnatarul acestor rânduri 10. Potrivit unor note autobiografice, coroborate cu variate informații documentare dispersate prin fondurile arhivistice aflătoare la Iași ori la București, Mihalic de Hodocin cum i-a fost abreviat numele chiar de contemporani avea obârșie nobiliară ungurească, nicidecum cehă, cum pretindea S. Reli ori N. Iorga, fiind originar din comitatul Zips (probabil, Szepes)11. S-a născut în anul 1802 (și nu cu doi ani mai devreme, cum a reținut Constantin Turcu), conform acelorași precizări biografice
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
părtinitoare îngăduite de legi șchioape, care amplifică mita și furturile. Se pleacă din "subterane", dominate de baroni locali și moguli ce alcătuiesc "oligarhia românească actuală" care sfidează cu bolizii lor de zeci de mii de euro și cu alte însemne "nobiliare". Munca la negru și alte moduri de câștiguri ilicite se practică peste noul Cod al muncii, iar "la suprafață" se ajunge prin spălări perpetue de bani negri. Baza piramidei sociale crește cu șomeri parțiali ori excluși social, lucrători sezonieri, țărani
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
George Mezincescu, C. Nutzescu, D. Niculescu sau pe George Ranetti. Abia în ultimul număr 5-6, număr dublu, apar și pictorii A. Garguromin de Vérona în fapt Artur Verona, numele este exotizat în gustul fin de siècle, redacția atribuindu-i particula nobiliară "de"509 -, Lucasievitch, este vorba de pictorița Letiția Lucasievici, care realizează câteva portrete membrilor familiei regale, parte din ele, Prințesa Elisabeta, Prințesa Alexandra, se găseau la castelul Bran și pictorița müncheneză Albertina (Tini) Rupprecht, care realizează un portret al reginei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
propune o suspendare a filiației ereditare autor-operă, apelînd modelul operelor paricide care cuceresc universul într-un dezinteres total pentru creator. Către Horia Petra-Petrescu formulează o întrebare ce își conține și răspunsul ("Ce-are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele?"), unui colaborator mai tînăr îi oferă un răspuns fabulistic: ("Cînd ai dumneata o pereche de ghete, și ieftine și potrivite, poartă-le sănătos, și nu-ți mai pese de locul nașterii autorului lor și de împrejurările vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
care rîse subțire Caragiale" apreciază Călinescu) și un joc de cuvinte bazat pe efectele diferenței dintre omofonie și omografie: Sînt în Dealul Spirii tist! Fără deschidere asupra noilor experiențe ale poeziei simboliste, Caragiale îl atacă pe Macedonski pentru fumurile sale nobiliare (conte Geniadevsky), numindu-l Aamsky "un geniu cu picioarele strîmbe" sau pur și simplu Macabronsky autor al unei Balade simboliste macabre în care se citează parodic armonii imitative macedonskiene; pentru că făcea parte din gruparea de la Literatorul este vizat și poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
morgă și de stil"; Teodor Vârgolici crede a găsi explicații în planul biologiei și al socialului, remarcînd efortul fiului "de a-și depăși condiția de bastard, de a înlocui extracția socială umilă moștenită de la tatăl său printr-o iluzorie descendență nobiliară, plăsmuită cu uimitoare convingere intimă..."; Al George opinează că fiul ar reprezenta un construct edificat conștient prin negarea modelului generator: "este evident că Mateiu și-a conceput opera și și-a construit un personaj exterior și interior în oponență sau
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
o subțire ironie semnalată de presupuneri aparent inocente și relația oximoronică dintre substantiv și epitet ceea ce ar induce ideea unei mistificări a unei legende vii pe care maliția călinesciană o demistifică fără menajamente în continuare, așa cum I. L. Caragiale împrăștia fumul nobiliar ieșit din pipa fiului rătăcitor: Deși cu privirea cultă, rafinată, omul era prea rigid în protocolul mersului său ca să fie un aristocrat pur sînge. În lăsarea în jos a fălcilor sale era o afectare rece. Nu puteai să nu te
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cu rîie fanariotă acoperită de blazon bizantin, împăunat chiar în vremea cînd era silit să apară fără cea mai simplă decență vestimentară, ceremonios și protocolar, timid pentru că era orgolios peste măsură, sau orgolios ca să nu pară prea timid, cu fumuri nobiliare împrăștiate din pipele iluziei, cu preocupări de lucruri rare, subtile și inutile, cu risipă de cunoștințe prezentate sub forma paradoxului mistificator al tatălui său, în fața cărora competența oricui amuțea Matei realizase un personagiu pe care îl voia numai aristocratic, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cel care adevărată pasăre de noapte urăște zorile: "pe măsură ce se așterne vălul serii, renasc" căci "știu a prețui noaptea ca nimeni altul." În această atmosferă își desfășoară față de Cella Delavrancea și de tatăl său întreaga manie a unei imaginare grandori nobiliare: Se plimba prin salon cu mîinile la spate, ridica bărbia, își țuguia buzele [...]. Se oprea brusc, ne măsura condescendent, își ferea gîtul de gulerul înalt și scrobit, și continua să viseze cu glas tare la palatele strămoșilor din Urbino. Părea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
o scrisoare ce i-o expedia din stațiunea Travemunde: Delabaltica. Rangurile nu-l impresionează pe noul botezător, ba din contra am putea spune: Carol devine prin derivare succesivă Charles și apoi Șarla (în Șarla și ciobanii), Macedonski pentru pretențiile sale nobiliare Contele Geniadevsky, Aamsky sau Macabronsky, semnatar al volumului Primele gîngîneli ale puiului mamei... (citește Prima verba), Duiliu Zamfirescu din aceleași motive Zuiliu Damfirescu (cu varianta Damfiresco) sau Duilă (uneori Bucă), V. Alecsandri e dulcele bard de la Mircești, Olimpianul nostru, Conul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
fumuri aristocratice nemotivate, îi aruncă argumentul înghețat al originii, arătându-i moalele capului", adică, după Ș. Cioculescu "îl dezmeticește necruțător, spunându-i că se trage din neam de plăcintari albanezi"; totuși, "adolescentul își muncește fantezia cu visul compensator al obârșiei nobiliare" și abordează ținute pentru care nu este menajat nici de prietenii familiei: "...mănușile, gulerul, ghietele și pomada mi-au lăsat o impresie desagreabilă" (Delavrancea). Un alt măr al discordiei îl va constitui apetitul fiului pentru cariera literară ("Nenorocitul, cât i-
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
au fost străini atâți scriitori în ultimul veac, un Balzac, un Gobineau, un Ștefan George, l-au făcut pe Matei Caragiale să cultive închipuirea descendenței dintr-o veche și aleasă seminție." Din această adîncă perspectivă, ce tulburătoare rezonanțe își atașează nobiliarul portret din amintita nuvelă, eroul căreia consonează perfect cu idealul matein: "Mi-l închipuiam dar, răsfoind cu degetele lui subțiri cărți cu legături scumpe, în somptuoasa singurătate a odăilor cu oglinzi adânci, unde lâncezește o risipă de flori rare; ...ar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
vieții și nu s-a sinucis după cum scrie în Jurnal "spre a nu umili printr-un gest laș o dată mai mult stirpea mea care a așteptat poate de la mine înălțarea de care predecesorii mei cunoscuți au lipsit-o". De pe poziții nobiliare a abordat și "formula căsătoriei din interes, obișnuită în cercurile aristocratice" (B. Cioculescu); în certificatul de căsătorie era înscris evident, după propriile declarații că "Domnul Matei I. Caragiale, major, necăsătorit în vârstă de ani 38 de profesiune literat" era "fiu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de-a întregul în artist" un artist din familia de autocrați estetici că "mai toți eroii izolează și dezvoltă cîte una din însușirile felului de a fi a povestitorului, prezent și prin atmosfera care învăluie întregul", indicele fundamental al eticii nobiliare fiind orgoliul "ca manifestare a tăriei de caracter și a respectului de sine", mîndria fiind cea care împodobește firea omenească; la cel pe care Vianu îl numește poet muzician, instinctul aristocratic s-ar putea recunoaște în farmecul singular și puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
coborîseră prapurele înstemate și una cîte una se stinseră cele șapte candele de la altar. Și plecam tustrei pe un pod aruncat spre soare-apune, peste bolți din ce în ce mai uriașe în gol." E, aici, mai mult decît rezultatul unei autosugestii a fabuloasei ascendențe nobiliare, e pana unui analist al sîngelui albastru (Ș. Cioculescu), chiar dacă acesta pare rafinamentul inutil al nobleței (Al. George), admirația nelimitată față de manierele aristocratice traducînd chiar snobismul matein materializat într-un monument de snobism, evident exagerare de tipul celor care îl
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
proiect pe care Pompiliu Constantinescu îl considera în parte utopic, pornind și de la experimentele singulare ale fiului căruia i se accentuează de tînăr "sentimentul ilegitimității, care i-a ascuțit sensibilitatea și a contribuit hotărîtor la mania heraldică și la snobismul nobiliar." (Silvian Iosifescu). Problematica e specifică și altor literaturi privitor la reprezentativitatea unor scriitori pentru spiritul francez, un critic formula întrebarea "care e definiția comună ce ar putea să se aplice deopotrivă lui Pascal și lui Voltaire, lui Rabelais și lui
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
s-a preschimbat într-o mască." Îndărătul unei măști, Mihail Sebastian regăsea o regală noblețe ("Scrisul său avea ceva regal prin noblețe") iar George Călinescu descoperea mai multe fațete ale unicului multiplicat în om, artist, personaj: "Mateiu Caragiale avea snobismul nobiliar, își alcătuia un blazon și vîna ordine străine, el care nu era în nici un chip aristocrat. [...] Cu Mateiu Caragiale se petrecea un fenomen de confuzie ereditară, caracteristică multor indivizi de pe acest pămînt, care, neputîndu-și determina arborele genealogic, se pierd în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]