302,248 matches
-
un perete, în gară la Napoli, fredonând “O, sole mio”, iar când i-am propus să-mi ducă valizele, m-a refuzat: “Nu, domnule, am mâncat azi”. Impresia mea e că lumea de azi traversează o criză. Am și un nume pentru această criză: “neobarbarie”. Pentru prima oară, barbaria nu mai vine cu bâta, îmbrăcată în piei de animale și scoțând chiote sălbatece, să atace “cetatea”, civilizația, cum au făcut vizigoții lui Alaric și vandalii la Roma. Neobarbaria e produsul civilizației
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
s-a modernizat. Este membră a Uniunii Europene, integrează "spațiul Schengen", moneda ei națională este internaționalul Euro. S-ar părea că istoria a optat definitiv. Și totuși... Cine ar fi crezut? După ce, în jumătatea de secol scursă de la moarte, peste numele lui Teixeira de Pascoaes se așternuse tăcerea, autorul începe acum să fie redescoperit. Și nu este vorba doar de poet (locul lui distinct în istoria literaturii portugheze nu i-a fost contestat de nimeni), ci și de prozatorul-gînditor fantast, brumos
SCRISORI PORTUGHEZE - Teixeira de Pascoaes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14392_a_15717]
-
Din 1932 pînă în 1953 sînt 21 de ani. Zdravănă tradiție, ce să zicem! Domnul profesor Niculescu mai amintește că au fost destui cei care nu s-au supus niciodată normei stabilite în 1932 de Sextil Pușcariu. Printre ei, găsim nume de marcă în domeniu: Al. Rosetti, Al. Philippide, Ovid Densusianu. Așadar, Academia Română se zbate să impună o "tradiție" de 21 de ani, neacceptată în totalitate nici la vremea ei. Mi se pare rizibil. Propaganda mi se pare însă punctul tare
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
Și, desigur, fără să înțeleagă nimic.) După aproape un deceniu și jumătate, nu mai am nici o îndoială că securitatea ne-a salvat de comunism, și a preluat apoi puterea politică și pe cea economică. Rezistența la divulgarea de către CNSAS a numelor ofițerilor este un argument teribil. Și perfect explicabilă. De informatori, nu i-a păsat nimănui. Dar cum să divulgi numele unor oameni care sînt în partide, parlament, guvern, administrație locală, armată, poliție, SRI, SIE, în mai toate firmele (cu capital
Imposibila lustrație by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14395_a_15720]
-
a salvat de comunism, și a preluat apoi puterea politică și pe cea economică. Rezistența la divulgarea de către CNSAS a numelor ofițerilor este un argument teribil. Și perfect explicabilă. De informatori, nu i-a păsat nimănui. Dar cum să divulgi numele unor oameni care sînt în partide, parlament, guvern, administrație locală, armată, poliție, SRI, SIE, în mai toate firmele (cu capital românesc sau străin!) de oarecare însemnătate economică, în consilii de administrație sau în posturi de conducere mai mari sau mai
Imposibila lustrație by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14395_a_15720]
-
Lovinescu - cu siguranță nu este singura -, de mai bine de zece ani se face un tapaj imens în jurul simpatiilor gardiste ale lui Mircea Eliade și Emil Cioran (mai nou, culmea tupeului, în această afacere urît mirositoare a fost introdus și numele unui antifascist notoriu (e drept, și anticomunist, la fel de notoriu), Eugène Ionesco (vezi cartea Alexandrei Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Cioran. L'Oublie du fascisme), în vreme ce nimeni nu suflă o vorbă despre textele de proslăvire a regimului comunist de către scriitori la fel de importanți: Mihail
Ochelarii de cal ai istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14372_a_15697]
-
Eugen Florescu sînt și azi precum crinii imaculați. Iar acestea s-au petrecut în anul 2000, cînd președintele țării era Emil Constantinescu, iar PNȚCD (partid martir al închisorilor comuniste) era principalul partid de guvernămînt. Las faptul că președintele CNSAS, pe nume Gheorghe Onișoru fusese numit în această structură de... PNL. Dar nimic nu ne mai miră cîtă vreme - ne reamintește Monica Lovinescu - același Emil Constantinescu a făcut neghiobia de a-l decora pe Vasile Ciolpan, fostul director al închisorii Sighet în
Ochelarii de cal ai istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14372_a_15697]
-
scenariu. Deși invizibil, scenariul unui asemenea documentar e de o importanță capitală. În ochii unor autori prea siguri de ei, probabil că noțiunea de "consultant de specialitate" e compromisă, ori încărcată de un balast peiorativ. N-am citit pe generic numele nici unui consultant. Regizorul n-a simțit nevoia să-și asocieze un ochi critic de calitate, un "specialist în Caragiale". Probabil că, dacă acel consultant ar fi existat, selecția elementelor ar fi fost alta, eșafodajul ar fi fost altul. Așa cum se
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
dure! (Să traducem pentru dl Pruteanu într-o românească neaoșă: Să dea Domnul să țină!) O bună revistă de cultură rămîne ARCA din Arad, din care am răsfoit numărul triplu (10-11-12) de anul trecut. În manieră occidentală, revista indică, o dată cu numele autorilor din cuprinsul ei, și calitatea lor principală, uneori locul unde trăiesc (de ex. eseist și poet din Arad etc.). Chiar și redactorul-șef are parte, în mod democratic, de acest tratament de prezentare. O idee de reținut. În RAMURI
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14394_a_15719]
-
dispariție, roluri de semifigurație, unul-două, mai multe și apoi prezența în paginile unde cultura este reflectată sub prisma scandalurilor între artiști și autorități. Altă ipostază: un prim rol principal sub bagheta unui mare regizor cu vocație pedagogică, se impune un nume și apoi alte roluri, cu alți regizori, mai grăbiți, unde fondul principal de mijloace dobândit la debut este repetat până devine clișeu, omul e prezent, dar creativitatea e absentă. în teatru, generația de actori numită "de aur" s-a bucurat
Voci tinere by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14412_a_15737]
-
de mult și peste tot, înaintemergătorii au fost fie neglijați, fie sever admonestați pentru că vorbesc urât și se exprimă neglijent. După un asemenea tratament au plecat din țară creatori interesanți și un prim impuls al memoriei îmi aduce la suprafață numele regizorului Theodor Cristian Popescu și al actriței Cristina Toma. Sunt sigură că lista e lungă și e simptomatic faptul că zonele fierbinți ale dialogului se organizează cu precădere în afara cadrului instituțional: Teatrul Act, Green Hours - unde sunt adăpostite o mulțime
Voci tinere by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14412_a_15737]
-
geniului său; pentru a pedepsi o deviere ideologică a acuzatului, tribunalele comuniste puneau la index toată opera sa (astfel erau interziși în țările comuniste Lukács și Sartre, de exemplu, chiar și cu textele lor procomuniste); "de ce străzile noastre poartă încă numele lui Picasso, Aragon, Eluard, Sartre?" se întreabă în 1991, într-o beție post-comunistă, un ziar parizian; ești tentat să răspunzi: pentru valoarea operelor lor! Dar în procesul lui contra Europei, Sartre a spus bine ceea ce reprezintă valorile: "scumpele noastre valori
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
pe nimeni, care nu cunoaște decât flirtul, trebuie să moară; astfel K. este strangulat, Buharin spânzurat. Chiar atunci când este intentat morților, un proces este modalitatea de a putea fi condamnați la moarte a doua oară: arzându-le cărțile, îndepărtându-le numele din manualele școlare, demolându-le monumentele, rebotezând străzile care le-au purtat numele. Procesul contra secolului De aproape șaptezeci de ani, Europa trăiește sub un regim al proceselor. Câți acuzați printre marii artiști ai secolului... N-am să vorbesc decât
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
strangulat, Buharin spânzurat. Chiar atunci când este intentat morților, un proces este modalitatea de a putea fi condamnați la moarte a doua oară: arzându-le cărțile, îndepărtându-le numele din manualele școlare, demolându-le monumentele, rebotezând străzile care le-au purtat numele. Procesul contra secolului De aproape șaptezeci de ani, Europa trăiește sub un regim al proceselor. Câți acuzați printre marii artiști ai secolului... N-am să vorbesc decât despre cei care reprezentau ceva pentru mine. Începând cu anii douăzeci, au fost
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
imaginăm că suntem în epoca de piatră. Noapte, focuri, bătaia ciocanelor de cremene. Deodată se aud pași; toți până la unul, oamenii se aruncă spre arme, încremenind în poziție de luptă, amenințătoare. Dar iată că din întuneric li se rostește un nume cunoscut și imediat se lămurește totul: vin ai noștri. "Ai noștri!" - răsună din întuneric, consemn confirmat de fiece cuvânt al limbajului comun. Căci limbajul unea precum o voce cunoscută. În vreme ce arma nu e decât o expresie a fricii. Dacă ne-
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
zi". - "Merită!" Am putea presupune că, fatalmente, știința urmează același făgaș pe care limba l-a parcurs deja. Legea universală a lui Lorentz spune că un corp se turtește în direcția perpendiculară presiunii. Iar această lege chiar reprezintă anume conținutul "numelui elementar" L: fie că numele-L semnifică leamka (chingă), lopast' (paletă de elice), lapa (labă), luju livnea (baltă de ploaie), lug (luncă), lejanka (pat de pământ) - în toate cazurile raza forței de deplasare se reversă pe amplul fascicul transversal al
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
că, fatalmente, știința urmează același făgaș pe care limba l-a parcurs deja. Legea universală a lui Lorentz spune că un corp se turtește în direcția perpendiculară presiunii. Iar această lege chiar reprezintă anume conținutul "numelui elementar" L: fie că numele-L semnifică leamka (chingă), lopast' (paletă de elice), lapa (labă), luju livnea (baltă de ploaie), lug (luncă), lejanka (pat de pământ) - în toate cazurile raza forței de deplasare se reversă pe amplul fascicul transversal al suprafeței, până se ajunge la
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
femei decât între bărbați". Bunicul este persoana de la care a învățat cel mai mult și cu care s-a înțeles cel mai bine în viață. Deși a murit când scriitorul avea doar opt ani, el se regăsește în colonelul fără nume din Hojarasca, în drama bătrânului din nuvela El coronel no tiene quien le escriba (Colonelului nu are cine să-i scrie) care așteaptă o viață întreagă pensia de veteran, iar discuțiile purtate cu el despre eroul legendar Simón Bolivar îl
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
o practică, dar aflată, la vremea respectivă, ca și acum, într-un evident deficit de cititori. Exagerînd puțin se poate spune că, în general, cronicarul literar al perioadei de tranziție a ajuns în situația (fericită?) de a-și cunoaște pe nume toți cititorii. Textul lui Mircea Mihăieș a clătinat, în momentul în care a fost scris, multe covingeri (pe a mea în mod sigur!), abandonul unuia dintre criticii foarte reprezentativi ai generației optzeci nefiind în măsură să confere prea mult entuziasm
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
spectaculoasă paradigma de interpretare a operelor aflate în discuție), ci micul tratat despre postmodernism. „Qu'est-ce que le posmodernisme?" s-ar putea întreba Mircea Mihăieș pe urmele lui Sartre. Iar răspunsul, după parcurgerea unei impresionante bibliografii din care nu lipsesc numele mari (Ihab Hassan, John Barth, Umberto Eco, Matei Călinescu, Alan Wilde, Jean François Lyotard), nu poate fi decît unul socratic: „Știu că nu știu". în general trăsăturile postmodernismului se recunosc sau se inventează a posteriori, prin delimitare față de modernism. Citind
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
fost acordat "pentru ansamblul distribuției din 8 femei". 8 actrițe de mare personalitate, jucînd 8 femei devoratoare, și cultivînd, fiecare în parte și toate împreună, ceea ce s-ar putea numi "rafinamentul interpretativ european", indiferent de generație (de la o actriță cu numele intrat de mult în istoriile de film, ca Danielle Darrieux, pînă la o actriță abia ieșită din adolescență, ca Ludivine Sagnier). În Franța, succesul cinematografic a fost dublat, conform unei anumite tradiții, și de un succes editorial: apariția în librării
8 femei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14445_a_15770]
-
a reprezentat Malraux în romanul politic al secolului XX. În numele amândurora, hazardul sau soarta a introdus o particulă ironic-nobiliară, substantivul care, și în italiană și în franceză, indică Răul, - Mala-parte, Mal-raux. Întrebându-l o dată de ce își alesese acest pseudonim bizar (numele adevărat fiind Kurt Suckert) Mussolini primise un răspuns glumeț din partea scriitorului - bun prieten în tinerețe cu dictatorul - zicându-i că e doar o replică prevăzătoare la Bona-parte, s-a văzut cum sfârșise corsicanul! S-a speculat ideea că această stratagemă
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
luate de această dată de criticul Ion Pop vine să completeze perfect cartea Rodicăi Binder în aceste pagini, ca într-un fel de regal cultural de Crăciun pe care editura Polirom îl oferă cititorilor săi. Dacă enumerăm fie și numai numele interlocutorilor lui Ion Pop, comentariul este de prisos: poetul Yves Bonnefoy, Michel Déguy, A. Finkielkraut, Jaques le Goff, Maurice Nadeau, Jean d'Ormesson, Georges Poulet, Jean Rousset, Phillipe Sollers, Starobinski, Todorov, adică toată crema gândirii '68, la o cafea de
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
publice, ca spitalul de copii, școli etc. Într-adevăr, o broșură, apărută în anul 1901, consemna serbarea pomului de Crăciun la secțiunea normală a Azilului "Elena Doamna" din București iar publicația Galați (1904, nr. 5), apărută în orașul cu același nume, scria despre O serbare rară, adică despre serbarea pomului la Școala de băieți nr. 5. "Spaima lui P. Ispirescu și a acelora care l-au susținut, că pomul de Crăciun va înlocui obiceiurile tradiționale la Nașterea Domnului, că va îndepărta
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
mai vechi și nici nu ține cu tot dinadinsul să traseze o frontieră rigidă între cele două roluri - de critic/teoretician, respectiv de prozator. Nu de puține ori recurge, cum se întîmpla și în mai vechile "Marginalii și glosse la Numele trandafirului", la exemple care evocă propria experiență de scriitor (deși, după cum mărturisește în introducere, nu îi place să amestece rolurile), însă orice subterfugiu e scuzabil, la urma urmelor, dacă ne ajută să înțelegem mai bine ce este, de fapt, literatura
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]