639 matches
-
unor "metode" potrivite pentru operarea reducției non-judicative a dictaturii judicativului, indică, scoate la iveală, și semne ale unor posibile căi către non-judicativ tocmai prin ceea ce ea respinge; și respinge, fiindcă nu are acte constitutive potrivite și, în urmare, nici sensuri obiectuale care să încheie constituirea unui "obiect", cum este fiecare dintre cele patru elemente din structura (operațional-obiectuală) a judecății. Aporia ar putea fi socotită, din perspectiva acestui fapt, o cale către non-judicativ (totuși, din orizontul dictaturii judicativului). 4.4. Timporizarea subiectului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
consecință, nici regulilor reducției judicative. În aceasta avem un indiciu despre posibilitatea deschiderii unor căi prin care orizontul judicativ să fie străpuns, pentru a fi deschis orizontul non-judicativului. După cum se vede, legăturile vizate aici aduc în prim plan ambele aspecte obiectuale ale judecății, dar prin câte un element al lor. Totuși, celălalt element din fiecare aspect trebuie luat în seamă, chiar dacă într-un moment secund al operării în sensul precizat al reducției. Întâi, în privința raportului dintre timp și subiectul logic, trebuie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu subiectul logic fără a deschide problema raportului timpului cu subiectul ca ființare: acesta, ca obiect constituit judicativ, este esențialmente "temporal". În fond, subiectul logic reprezintă el însuși o ființare de un fel anumit (căci orice ființare are propria determinare obiectuală); altminteri, el nu ar avea nici o legătură cu timpul: de fapt, nu ar fi nimic, nu ar fi constituit, nu ar dura, nu ar avea propria durată; în plus, nu doar poziția subiectului logic în judecată ne interesează acum, ci
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu ar dura, nu ar avea propria durată; în plus, nu doar poziția subiectului logic în judecată ne interesează acum, ci și atitudinea pe care subiectul o manifestă, ceea ce înseamnă că el trebuie luat și în sensul de "substrat" (sens obiectual secund), sens imposibil fără determinarea ființială (obiectuală inițială) a subiectului. Timporizarea (determinarea temporală a) subiectului, în toate ipostazele lui, tinde a-l copleși: un subiect în timp este ceva tulburător, tocmai fiindcă, astfel aflat, subiectul nu pare a mai fi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
durată; în plus, nu doar poziția subiectului logic în judecată ne interesează acum, ci și atitudinea pe care subiectul o manifestă, ceea ce înseamnă că el trebuie luat și în sensul de "substrat" (sens obiectual secund), sens imposibil fără determinarea ființială (obiectuală inițială) a subiectului. Timporizarea (determinarea temporală a) subiectului, în toate ipostazele lui, tinde a-l copleși: un subiect în timp este ceva tulburător, tocmai fiindcă, astfel aflat, subiectul nu pare a mai fi el însuși. Pe fondul timporizării, acceptată măcar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși identitatea unui subiect anume, acesta din urmă nu mai poate fi, judicativ, decât cu ajutorul predicatului; odată alăturat însă predicatul, subiectul devine ființarea cutare, iar funcțiunile judicative se precizează: unitatea judecății este instituită în sens operațional și constituită în sens obiectual. Totuși, nu este vorba aici atât despre o constituire la propriu, cât despre o instituire; ar trebui, pentru a vorbi despre o (nouă) constituire, să putem prelua și prelucra un subiect, un predicat, fiecare separat unul de altul, însă o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a unui subiect anume nu trebuie luată doar și mai cu seamă în sens judicativ, adică după regula adevărului corespondență, după principiul noncontradicției, după regulile predicației etc. Ea trebuie gândită, pentru că altfel timpul nu ar mai putea reprezenta însăși esența obiectuală și operațională a dictaturii judicativului, pierzându-se în ființare. El, timpul, trebuie gândit deja ce fiind ceea-ce-este: de aici și duplicitatea despre care vorbeam, și care are un anumit sens în orizont judicativ; fără a ști cu precizie, în acest
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituirea "lumii", ci după regulile judecății, care prestabilesc orice constituire, de orice nivel sau tip, inclusiv pe aceea a "lumii". În plus, timpul judicativ își sporește nuanța obiectivă prin susținerea sa de către conștiința filosofică, istorică în esența sa. Judecata care, obiectual, este timp își întemeiază obiectivitatea (se-nțelege, și obiectivitatea timpului) pe valabilitatea generală a unor scheme ale gândirii, în fapt, veritabile trasee noetice acreditate judicativ. Tocmai această obiectivitate formală creează putința de a fi a nimicului, a întunericului, acesta din
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși, ca proprie durată; iar dacă ar fi, atunci chiar că nu ar fi nimic; poate nici măcar nimicul; aceasta, doar dacă el operează judicativ: și operează, timporizează, prin prezentuire, chemarea trecutului și survenirea viitorului, umplându-se astfel durate corespunzătoare constituirilor obiectuale. Cum știm, este el însuși o asemenea constituire obiectuală, însă una dată drept corelativ al actului de a judeca. Dar în sensul observației de la începutul paragrafului, trebuie să observăm că nimicul este el însuși timp, în măsura în care durează, ființează, cumva, cel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chiar că nu ar fi nimic; poate nici măcar nimicul; aceasta, doar dacă el operează judicativ: și operează, timporizează, prin prezentuire, chemarea trecutului și survenirea viitorului, umplându-se astfel durate corespunzătoare constituirilor obiectuale. Cum știm, este el însuși o asemenea constituire obiectuală, însă una dată drept corelativ al actului de a judeca. Dar în sensul observației de la începutul paragrafului, trebuie să observăm că nimicul este el însuși timp, în măsura în care durează, ființează, cumva, cel puțin pentru faptul că vorbim despre el ca fiind
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acceptăm ca fiind ceva peste ființare, dincolo de aceasta, iar într-o asemenea situație nu se poate afla decât ceva ce are sensul pe care în-ființarea și ființarea îl sugerează, anume sensul de ființă, survenit însă sub alte reguli de constituire obiectuală decât cele care au prins ritm până aici. Totuși, mergând pe firul reducției judicative, pare a fi imposibil să identificăm timpul cu ființarea pur și simplu, în absența unui "subiect" (cel puțin a unuia), pentru că acesta, ca substrat luat, așadar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de acești termeni: ființarea originară ca subiect, timpul, ființa, în-ființarea; dar nu poate evita nici problemele constituirii judicative a acestor obiecte; în fond, judecata este cea care lucrează aici, ca/în/întru/prin timp. Dar fiecare dintre aceste patru elemente obiectuale are propria sa "funcție", iar în orizontul în care ele se află, fiecare "lucrează" în sensul acestei funcții proprii. De exemplu, timpul în-ființează, trecându-se pe sine din originaritatea ca atare, pe care am tot numit-o, în ordinea constituirii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe care "subiectul" o ia ca atare: ca timp propriu și ca timp-Celălalt). Până la urmă, ființarea conștientă, într-un sens strict fenomenologic, așa cum s-a precizat, în stare să-și timporizeze ființarea, adică să și-o trimită către propria origine obiectuală, ființa, și să se priceapă pe sine în ceea ce este ea, fiind în stare, totodată, să "înțeleagă" constituirea și ființarea reprezentată de Celălalt, dar să și scoată în evidență natura condiționată (prin multiplicare obiectuală) a ființării, a oricărei ființări, reprezintă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și-o trimită către propria origine obiectuală, ființa, și să se priceapă pe sine în ceea ce este ea, fiind în stare, totodată, să "înțeleagă" constituirea și ființarea reprezentată de Celălalt, dar să și scoată în evidență natura condiționată (prin multiplicare obiectuală) a ființării, a oricărei ființări, reprezintă timpul (pur și simplu). Subiectul ca ființare conștientă este timpul însuși 202; de aici preeminența obiectuală a timpului și corelativitatea sa cu actul constitutiv al judecății (care, acum, nu este altceva decât însăși timporizarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să "înțeleagă" constituirea și ființarea reprezentată de Celălalt, dar să și scoată în evidență natura condiționată (prin multiplicare obiectuală) a ființării, a oricărei ființări, reprezintă timpul (pur și simplu). Subiectul ca ființare conștientă este timpul însuși 202; de aici preeminența obiectuală a timpului și corelativitatea sa cu actul constitutiv al judecății (care, acum, nu este altceva decât însăși timporizarea, cu cele trei sensuri ale sale). Așadar, o asemenea ființare, care este timpul, este. Fiind, timpul este, obiectual, tot una cu ființa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
202; de aici preeminența obiectuală a timpului și corelativitatea sa cu actul constitutiv al judecății (care, acum, nu este altceva decât însăși timporizarea, cu cele trei sensuri ale sale). Așadar, o asemenea ființare, care este timpul, este. Fiind, timpul este, obiectual, tot una cu ființa (și operațional, tot una cu judecata); este tot una cu ființa, în-ființând și chiar trecând în condiția determinată a unei ființări, mai bine spus, pe temeiul celor de mai sus, în ființarea ființării conștiente (este tot
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trecând în condiția determinată a unei ființări, mai bine spus, pe temeiul celor de mai sus, în ființarea ființării conștiente (este tot una cu judecata, în-ființând prin timporizare, adică prin acte constitutive ele însele posibile prin structura operațională a judecății, obiectuală în esența sa, constând în cele două aspecte ale acesteia, formal și alethic). Judicativ, un asemenea enunț "Timpul este, obiectual, tot una cu ființa și este, operațional, tot una cu judecata" este cu totul semnificativ; non-judicativ, însă, el nu are
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este tot una cu judecata, în-ființând prin timporizare, adică prin acte constitutive ele însele posibile prin structura operațională a judecății, obiectuală în esența sa, constând în cele două aspecte ale acesteia, formal și alethic). Judicativ, un asemenea enunț "Timpul este, obiectual, tot una cu ființa și este, operațional, tot una cu judecata" este cu totul semnificativ; non-judicativ, însă, el nu are un sens bine făcut; va trebui regândită ființa însăși, pentru a ajunge la ființa non-identică cu timpul: la Fi-ul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
văzut ce este timpul judecății? Cum putem lua ființarea care este judicativul? Are și acesta propria sa durată (dimensiune temporală)? În fond, judicativul este el însuși mai degrabă "act", așa încât trebuie să aibă și propriul său timp, ca un corelat obiectual. Problema aceasta a fost, cumva, rezolvată mai sus: logos-ul este ființarea (formală) a judicativului, obiectualitatea sa, ceea ce înseamnă că logos-ul (formal) este timpul ca atare (fiind și el o ființare); logos-ul (formal) este, de asemenea, timpul pentru
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o "ființare" (deși aceasta nu poate fi anulată). Dacă lucrurile stau astfel, atunci funcțiunea predicatului (aflată în relație cu aspectul alethic al judecății) este originară în raport cu statutul său de ființare în judecată, fapt care se arată ca o primă diferență obiectuală notabilă față de subiectul logic, în cazul căruia ființarea reprezentată de acesta ca timp condiționa funcțiunea sa judicativă. Predicatul logic, ca obiect judicativ constituit, este, originar, o funcțiune logică; dar, tocmai pentru aceasta, el reprezintă și o ființare, ceea ce ne îngăduie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este". Desigur, nu poate fi însăși ființarea constituită ca subiect logic sau cea constituită drept predicat logic (legate prin verb, în structura formală a judecății); ceea ce înseamnă că "este" nu reprezintă o funcțiune logică în judecată, iar regulile constituirii sale obiectuale, prin acte judicative, diferă de cele proprii celor două poziții logice. De altminteri, cum știm, Husserl socotea că elementele din structura judecății care nu sunt "obiectele" constituite ca subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale obiectuale, prin acte judicative, diferă de cele proprii celor două poziții logice. De altminteri, cum știm, Husserl socotea că elementele din structura judecății care nu sunt "obiectele" constituite ca subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei intuiții speciale, numită de el "intuiție categorială". Heidegger, de asemenea, angaja o veritabilă "analitică existențială" pentru a lămuri poziția lui "este", care nu trebuie asociată doar funcției de copulă, ci și statutului său propriu-zis existențial, legat de "destinul ființei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a activa identitatea lui "este" cu adevărul, apoi pe cea a judecății cu adevărul. Așa încât, adevărul trebuie obiectualizat (dăruit cu sens) numai în funcție de manifestarea temporală a verbului (sau de manifestarea "verbală" a timpului), ambele "manifestări" fiind acte judicative, așadar sensuri obiectuale aparținând verbului și timpului, ca poziții ale aspectului alethic al judecății. Această obiectualizare a adevărului poate lua însă două sensuri adevărul sau falsitatea în funcție de alte criterii și perspective decât cele care au fost prezentate până acum. Criteriile și perspectivele acestea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare, ci veșnicia: aceasta este cu adevărat, iar timpul reprezintă "imaginea" sa prin facultățile sufletești ale omului. O îndepărtare de teoria temporală a facultăților sufletești observăm la Husserl. Acesta socotește că timpul originar, a priori-ul transcendental al oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o facultate sufletească. Fără îndoială, curgerea temporală originară, îngăduind alături temporalitatea obiectivă a duratelor temporale umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o facultate sufletească. Fără îndoială, curgerea temporală originară, îngăduind alături temporalitatea obiectivă a duratelor temporale umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este în fiecare clipă o structură retențial-protențială, ceea ce ar deschide ambele temporalități (ca limitații care nu limitează, cu o formulă noiciană) și ceea ce ar face cu putință anumite "achiziții" de felul habitualităților aristotelice (hexis). Dar "obiectivitatea" temporală a structurii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]