857 matches
-
metaforă, tonul demn - toate acestea sunt trăsături caracteristice ale oracolelor delfice care se regăsesc În egală măsură la Parmenide și Empedocle. Porecla lui Heraclit (deosebit de interesat de oracole), ho skoteinos, „cel obscur”, nu e străină de o anumită ambiguitate și obscuritate tipic oraculare. Cât privește historia, problema este ceva mai puțin clară, Întrucât cuvântul nu este cunoscut Înaintea lui Herodot și, de altfel, nici nu dispunem de mărturii istorice În versuri. Separația dintre to mythodes și to alethes În domeniul istoriei
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Mai târziu totuși, oamenii s-au deprins să Înțeleagă mesajul fiecărui oracol, În mod corect, cu ușurință, fără emfază sau Înflorituri de stil. Poezia care făcea casă bună cu oracolul a fost acuzată că se opune cunoașterii adevărului prin amestecul obscurității și al umbrei cu dezvăluirile Zeului. S-a ajuns până acolo că metaforele, (B) enigmele au devenit suspecte, imputându-li-se că sunt, În materie de divinație, simple evadări și refugii specialaranjate pentru cel ce rostea oracolul, Îngăduindu-i să
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ca Într-un timp atât de scurt să se petreacă o schimbare esențială ca aceasta prin grija oamenilor, fără sprijinul unui zeu care conferă Oracolului divina sa autoritate. 30. Cu toate acestea, așa cum odinioară oracolelor li se reproșau ambiguitatea și obscuritatea lor, acum s-au găsit unii care să le reproșeze o prea mare limpezime: ce să mai zic, o stare de spirit puerilă și naivă. Copiii, Într-adevăr, când văd (D) curcubee, cercuri de lumină, comete, resimt mult mai multă
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
fost pedepsită la școală, ne asigură ea și implicit G.Călinescu. Ștefan Gheorghidiu e un student cu lecturi filosofice, dar și literare. Tras în piept de unchiul rapace, în legătură cu interpretarea unui testament, el găsește puteri să compare situația diatei cu obscuritățile lui Kant, care e dificil din exces de preciziune. Tot el îi face nevestei un curs scurt de filosofie în patul conjugal, scenă rămasă de pomină. Apoi se miră că ea îl părăsește pentru un ins mai primitiv și mai
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
la scăderea rezervelor alimentare și, mai departe, la reducerea capacității de Întreținere a vieții În zona Mesopotamiei, Înfloritoare În perioada precedentă. Până la 1800 Î.H., agricultura sumeriană a intrat efectiv În colaps, iar această civilizație, odinioară glorioasă, a căzut În obscuritate. Astăzi numai arheologii scormonesc zona pentru a evidenția o cultură și civilizație apuse . Declinul Sumerului antic este o lecție Îngrijorătoare pentru viitorul culturilor și civilizațiilor actuale, cu atât mai mult, cu cât În vremurile antice populațiile puteau migra În zone
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
la spiritualizarea existentului, la mutarea centrului de greutate dinspre metodele excesiv „maieutizante”, adică deschise speculației și interpretării, spre un tărâm al secretului și al unei atent controlate zone Încercuite În care scriitorul Încearcă să-și protejeze enigmele. Secretul, partea ascunsă, obscuritatea sunt Însă tocmai punctele de forță În care semnificația lucrurilor (adică sistemul de Înțelesuri În care autorul Își proiectează identitatea) se relevă În Întreaga ei plenitudine. La rândul său, intimitatea devine un loc privilegiat al sensului - adică al de nespus
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pot fi separate de plurivalența configurației sensurilor. Romanul, deși ambiguu și aparent neîncheiat, conține înăuntrul său un înțeles descifrabil. Structurile recurente, alături de cele sporadice, configurează imagistica textului, generată de atracția autoarei pentru suprarealism. În romanul Cuvântul din cuvinte, credibilitatea personajului, obscuritatea sau claritatea evenimentelor, distanța dintre autor și personaje, sunt toate create de autoarea care și-a propus de la început un scop. După cum susține Wayne C. Bootth în Retorica romanului, credibilitatea personajului depinde de talentul autorului: "Dacă romancierii trebuie să lucreze
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
generale ale stilului Calitățile generale ale stilului sunt: claritatea, corectitudinea, proprietatea, precizia, puritatea. Claritatea rezidă în formularea limpede a enunțurilor, întro succesiune logică a ideilor, care trebuie să fie explicite, evitând termeni ambigui sau construcții sintactice echivoce. Absența clarității generează obscuritatea (formulări confuze, construcții sintactice neobișnuite), nonsensul (contradicție logică între termenii enunțului), para doxul (afirmație contrară unei opinii general acceptate). Corectitudinea constă în respectarea normelor limbii literare actuale, la toate nivelurile: ortoepic, ortografic și de punctuație, morfosintactic, lexicalsemantic și stilistic textual
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
mai sus vizează asumarea în mod conștient a dimensiunii clasice, acest angajament fiind, totuși, mult mai evident la nivelul scrierilor teoretice prin care Eliot stabilește câteva repere concrete ale gândirii sale estetice decât la nivelul operelor care, printr-o anumită obscuritate a limbajului, o încifrare a sensurilor sau prin diversele licențe poetice în ceea ce privește versificația, par a se distanța de principiile tradiționale trasate în critica autorului. Din multitudinea analizelor la textele lui Eliot, au fost câteva care au insistat asupra rupturii dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și energia; 3) spațiul, timpul și masa, argumentând în favoarea superiorității celui din urmă. În „Cuvântul înainte“, el își exprimă speranța că, în acest sistem, „și conceptul de forță, ca și celelalte concepte mecanice fundamentale, apare dezbărat de ultimul rest de obscuritate“, op. cit., p. XXV. 62 Ibidem, p. 9. 63 L. Boltzmann, „Despre dezvoltarea metodelor fizicii teoretice în ultimul timp“, (1899), în L. Boltzmann, Scrieri, traducere de A. Bandi, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 131-132. 63a L. Wittgenstein, Însemnări postume
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și argumente pe care eu personal le-am degajat citindu-l pe Wittgenstein“. Kripke admite că dacă în scrierile lui Wittgenstein lipsesc „argumentele organizate și concluzile“, aceasta nu reprezintă pur și simplu o preferință stilistică, cuplată cu o înclinație spre obscuritate, ci „derivă din natura subiectului“. Cel care încearcă să dea ideilor lui Wittgenstein o formulare precisă riscă într-o anumită măsură „să le falsifice“, să facă ceva ce Wittgenstein însuși nu ar fi aprobat. Aceste observații se încheie cu precizarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lui forma nouă a cunoașterii, cunoașterea tainică, pe care o putea suporta numai luând arta drept scut și leac". (Originea tragediei, în vol. miscelaneu De la Apollo la Faust, "Meridiane", 1978, p. 246, 249). Întinzându-și aripile peste teritorii ascunse, clătinând obscuritățile și sugerând scenarii de început de lume marea poezie se situează sistematic sub un cer al ei, punând între paranteze logica lui trei ori trei fac nouă. Într-un context ca acesta, Macedonski din al său Curs de analiză critică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dintr-o fântână a veșnicei tinereți, și care se ferea ca de foc de orice gest liric de frondă, de orice tentativă eretică de experiment. Rigoarea formală era singura strălucire pe care o percepeam în această artă a cuvântului inspirat, obscuritatea ei mi se părea o axiomă. Veneam, fără îndoială complexat, de la țară, fascinat de abstracțiunile încifrate ale lui Mallarmé și Valéry, descoperind abia acum tonul oracular al lui Hölderlin și "măsurile de aur" ale lui Goethe: cum aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
constatare a Anei Blandiana (din A treia taină): "Simplu ca-n aritmeticile copiilor". Sau: "Va fi atât de simplu totul / Că nici nu vei înțelege / Decât mult mai târziu" (Întâlnire). Existența, experiență de-a râsul-plânsul, implică inevitabil ascunzișuri, dimensiuni intangibile, obscurități și genuni. Pângărirea împresoară din toate părțile: "Pământul cald este impur"; spectrul putrezirii, al degradării materiei alterează până și ființa cuvintelor: "E fericit cuvântu-n gând, / Rostit urechea îl defaimă". Și totuși puritatea singură "nu rodește", drept pentru care: "Fecioarele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1.4. CUNOAȘTERE ÎNTRU VIAȚĂ ȘI FRUMUSEȚE Adevărata cunoaștere vine din simpla trăire a vieții, ca un copil, capabil să ne reînvețe inocența de a fi, după ce am orbecăit o vreme, plini de neliniști și smulși din pacea unității, prin obscuritatea nopții spirituale, în căutarea sensului. Obiectivul profund al întregului demers îl constituie intuirea unității pierdute cîndva, in illo tempore, dar care poate fi recunoscută, sau măcar intuită, dincolo de multiplicitatea infinită a formelor exterioare : suntem construiți după același ADN și aparținem
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în ochii celui care privește. Sau putem lăsa roșia să decidă dacă este ceva substanțial sau nu. Vă imaginați o bătaie cu roșii între fantome? Dar să nu întindem coarda, că putem fi plesniți și noi și aruncați înapoi în obscuritatea problemelor filosofice fundamentale. Cum ar fi dacă lumea asta e reală, sau e populată cu fantome!? Adînc, nu? 5.11. Vibrația gîndului "Eu sunt cîmpul și cel care cunoaște cîmpul" (Krishna, în Bhagavad Gita) Înțelepții vedici afirmau "Aham Brahmasmi", ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cereți să vorbesc 2. Iar în actul al treilea, după ce ia hotărârea de a-l ucide pe Banquo, Macbeth va cere din nou ajutorul Nopții, va apela la „mâna ei însângerată și nevăzută”. O noapte neguroasă, opacă, oarbă, asociată cu obscuritatea pădurilor, populată de „solii nopții cei întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei shakespeariene, spațiul alterităților de temut. Noapte de smoală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Deznodământul amintește întru câtva de ultimul act din Cei doi tineri din Verona, când Valentin, dezgustat de viața zgomotoasă a orașului, singur în pădure, își exprimă preferința pentru aceste locuri aflate departe de zarva mulțimii, pentru aceste zone mărginașe, zone-limită. Obscuritatea și pustietatea pădurii („this shadowy desert, unfrequented woods”) creează un spațiu al melancoliei, unde Valentin se destăinuie: Însingurat îmi cat aici aleanul În cântec jalnic de privighetori, Atât de potrivit durerii mele1. Refugiu al melancolicului, desigur, numai că pădurea este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fetișurilor ideale și conceptuale; și nicio disciplină închisă destinată unei elite care, practicând-o într-un mod incestuos, confiscă suma cunoașterii filosofice doar în vederea reproducerii propriei caste profesionale; de aceea, ea n-are niciun motiv să creeze neologisme, să cultive obscuritatea, singurele garanții că secta va rămâne închisă ermetic, neatinsă de oameni și nevătămată de lume; ea n-are așadar nimic de-a face cu mania corporației care, foarte adesea, reciclează gândirea magică modificând numai ambalajul legat cu panglicile sclipitoare ale
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
regia lui Kazimir Dejmek, s-a aflat la originea revoltei poloneze din 1968? O dată sau de două ori, Puterea a putut fi luată prin surprindere, dar documentele păstrate atestă cât de harnici și de stăruitori au fost informatorii furișați în obscuritatea sălilor de teatru. Așa s-a ajuns la o discretă și omniprezentă supraveghere a receptării, căci puterea știe că teatrul, fenomen viu, poate clătina printr-un spectacol interdicțiile și poate face abstracție de cele mai elementare măsuri de precauție. Teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
la ceea ce se petrece pe scenă. Pentru că e vorba de un „al patrulea perete” fictiv, ca să accedem la platou trebuie să recurgem, aidoma unor perverși iliciți, la „gaura cheii”. De la supravegherea generalizată practicată fățiș în sălile prewagneriene, se trece la obscuritatea care îi permite scenei să se emancipeze, să iasă de sub controlul sălii luminate care, de acum înainte, nu va mai putea gusta decât deliciile acelui viciu, cu nimic aristocratic și explicit burghez, numit voyeurisme. Împotriva acestuia din urmă se vor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
curente ale schimbului verbal: (i) să nu ai o contribuție mai informativă decât e necesar; (ii) să nu ai o contribuție mai puțin informativă decât este necesar. Maxima relevanței: Fii relevant, vorbește la subiect. Maxima manierei: Fii clar: (i) evită obscuritatea; (ii) evită ambiguitatea; (iii) fii scurt; (iv) fii ordonat. Întâlnită doar în cultura chineză, maxima autodenigrării are cea mai mare forță de acțiune. Pentru un inventar de stări emoționale condiționate culturla, vezi Terzea-Ofrim (2002, pp. 32-33). „La latitudini nordice societățile
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
tot ce este subteran, înăuntru, în centru vine de la negru. Pe de altă parte, din cauză că absoarbe, negrul sperie. Din acest motiv, este culoarea funerară în Occident. Însă nu este simbolul durerii ori al tristeții, ci al necunoscutului și al non-manifestării. Obscuritatea pe care o generează îl înrudește cu forțele nocturne și oculte (opunem, de altfel, magia albă, pozitivă, magiei neagre, negative). Reprezintă munca latentă a visului, oprirea activităților pe timpul nopții, odihna trupului și trezirea spiritului. Gestionează domeniul imaginarului și al fantasmelor
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
sa, până atunci pașnică, ar putea fi în mod brutal bulversată. Mlaștină, smârc, iaz Mlaștina evocă mai ales lentoarea, împotmolirea și confuzia. Este o reprezentare a apelor tulburi, stătute și neproductive. Pune accentul pe absența evoluției unei situații sau pe obscuritatea și dezordinea ce domnesc în spiritul celui ce visează. Mare, ocean Marea este simbolul matricii universale, al apelor primordiale, al locului originar. Marea este, prin excelență, mama universului, a cosmosului și a umanității. Prezența ei în vis pune adesea accentul
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
3); bec (3); fără lumină (3); lumînare (3); mister (3); nimic (3); seara (3); sinistru (3); abis (2); ceață (2); curaj (2); fantome (2); frică (2); greu (2); groază (2); închis (2); înfricoșător (2); înnorat (2); necunoaștere (2); nelimitat (2); obscuritate (2); răutate (2); tristețe (2); umbră (2); vise (2); ziuă (2); absolut; fără aer; alee; apocalipsă; ascuns; atenție; ban; bau-bau; beci; cafeniu; cameră; casă; cămin; ceață neagră; claustrofobie; în clădire; coșmar; cuplu; demon; dezorientare; disco; extrem; femei; fioros; fricos; frumos
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]