2,880 matches
-
sau, dar dacă și-ar atârna de gât o pancardă pe care ar scrie: ,,Europa, sunt locatarul tău, am revenit, mă vezi?,, și s-ar posta În fața Parlamentului? Doar are timp berechet. Dar la ce bun? În fond de ce-l obsedează atât de mult Europa asta? -Fir-ar ai dracului de cerșetori, ne fac de râs, s-au Înmulțit ca iepurii, nu mai ai loc de ei,, , zbiară o gospodină cu față lătăreață și nas turtit, În microfonul unei tinere reporterițe, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
viitorul la ea, auzise de tam-tam-ul cu Europa, dar nu se bucurase decât de valurile de confetii și artificiile de Anul Nou, și ar fi vrut ca țara să intre zilnic Într-o asemenea Uniune. Îi plăcea numele ei: Kawabata. Obsedată de cărți, mama ei citise când era mai tânără ,,O mie de cocori,, a lui Yassunary Kawabata și, când i s-a născut unicul copil, o fată, n-a contat că celebrul scriitor japonez, laureat al Premiului Nobel purtase acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ai intrat cu silă. Nu ți-au plăcut lucrurile Începute bine și terminate prost.Ți s-au părut Înșelătoare, energii negative, pierdere de timp. Te-ai refugiat Într-o bizară economie de cuvinte, tocmai tu, care iubeai cuvintele, și erai obsedat de ele. Antoniu, chiar nu Îți este dor de cărți și de misterioasele lor capcane? Vocea nu mai Întreabă. Antoniu Își pipăie buzunarul de la haină În care a strecurat banii, decis să-și Încheie ziua de cerșit. Vânzătoarea de ziare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să fac cunoștință cu sora ta Rosemary, spuse Georgie, vreau să fac cunoștință cu Alexander și am să te bat la cap întruna cu chestia asta așa cum am să te bat la cap întruna în legătură cu excursia la New York. Georgie era obsedată de dorința de a vedea New Yorkul și eu deja îi promisesem odată, cu prea mare ușurință, că o voi lua cu mine într-o deplasare de afaceri pe care o făcusem acolo toamna trecută. Totuși, în ultima clipă, din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
becul din tavan, pe care spre mirarea și groaza mea, îl nimerește, rămânând agățată de el. În prima clipă îmi acopăr înnebunit capul de frică, să nu explodeze în cioburi, să nu mă împroaște cu scântei - dezastrul, vezi bine, mă obsedează la tot pasul. Pe urmă, fără cel mai mic zgomot, mă cațăr pe calorifer și șterg guguloiul încins cu o bucată de hârtie igienică. Supun unui examen atent perdeaua de la duș, cada, gresia, cele patru periuțe de dinți - Doamne ferește! - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ar putea atârna la încheietura mâinii unei păpuși, pe post de punguță rozalie. Cât despre șlongul lui, mie, cu puțulica mea cât degețelul, despre care mama spune în public (o singură dată, ce-i drept, dar data aceea mă va obseda toată viața) c-ar fi „lucrușorul meu“, ei bine, șlongul lui îmi amintește de furtunurile de incendiu strânse colac în hidranții de pe coridoarele școlii. Șlong: cuvântul, într-un fel, surprinde exact animalitatea, carnalitatea pe care o admir eu atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Alexander e băiat mare, Jack, are dreptul să hotărască singur, i-am spus asta dintotdeauna. Ce-ai făcut tu dintotdeauna? Ce-a zis? Ah, de ce-i tot dau înainte cu astea? La ce bun să fiu în halul ăsta de obsedat? La ce bun să fiu așa obtuz? De ce să nu iau lucrurile în glumă, ca Sam Levenson, să râd de toți și de toate - păi, nu? Da’ stai să termin. Urcă, așadar, în taxi. — Pupă-l, îmi șoptește maică-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Mă duc în vârful picioarelor spre closet, mă uit lung la el: „Ehei, băiete, iată o budă cu adevărat goișe. Marfă autentică. În care tatăl prietenei mele își sloboade rahatul lui neevreiesc. Ce zici, ai? De-a dreptul impresionant“. Ești obsedat? Ba fermecat! Pe urmă trebuie să mă hotărăsc dacă să mă așez sau nu pe colac. Nu e o chestiune de igienă, sunt convins că locul e curat, imaculat în felul lui antiseptic propriu goiș: întrebarea e dacă mai păstrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
luat luni de zile să cădem de acord. L-am obținut eu. În noaptea aceea am hotărât să sărbătoresc cu Milton Holmes - este designerul de interior al familiei și cel mai bun prieten al meu, Într-un fel. Milton era obsedat de ideea de a merge În salonul privat de la Harry’s Downtown 1, chiar dacă eram În 12 august sau așa ceva și eu știam că nu va fi nici țipenie de om acolo. Eram Îmbrăcată din cap până În picioare În negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ridicat și l-a Închis. —E el. Tot timpul e el, spuse ea blazată. —Ar fi trebuit să răspunzi. Nu mă deranjează. Am nevoie de o pauză În ceea ce-l privește, de fapt. Uite cum stă treaba: devine mult prea obsedat de mine. Sanford are șaptezeci și unu de ani și jumătate. Nu pot să ies cu un babalâc. Desigur, Îmi plac babalâcii, dar nu ca iubiți. Așa, unde rămăsesem? m-a Întrebat Lauren. Ți-a fost adusă băutura din partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Cel puțin, În felul ăsta, singura direcție În care poți merge este În sus. Adică, mai rău de-atât nu poate fi, nu? Mi-am tamponat ochii cu batista lui Lauren. Printre lacrimi, am reușit cumva să râd. — Nu fi obsedată de chestia asta, că o să strici totul. Lunile de miere sunt supraevaluate. Prea multă presiune. Sunt ca zilele de naștere. Se așteaptă de la tine să te trezești În fiecare dimineață entuziasmată, să te simți Îndrăgostită nebunește și plutind În al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la câteva săptămâni după nuntă. Cinci luni mai târziu, Hunter m-a cerut În căsătorie. Nu locuiserăm Împreună deloc, dar nu Îmi făceam griji. Hunter era o persoană fericită, nesofisticată, altruistă, nu era greu să stai lângă el. Nu era obsedat de sine, nu avea Îndoieli cu privire la sine, ceea ce Îl deosebea simțitor de alți iubiți de-ai mei din ultima vreme. Nu se isteriza, nu o lua razna. Rezolva orice problemă fără tam-tam. Nu analiza mai mult decât era cazul, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
toți destul de relaxați, leneveam pe o sofa alături de Hunter, când Marci veni și se plantă lângă noi. Oarecum bâlbâindu-se, ca beată, ne informă că unul dintre principalele motive pentru care ea, ca și tot restul lumii din New York, este obsedată de Lauren, e acela că nu răspunde niciodată la telefonul mobil. Doar sună ea Înapoi, dar nu răspunde la apeluri. Se părea că nimeni n-o văzuse vreodată pe Lauren măcar formând vreun număr de telefon. Așa că se poate vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mod clar mai puține lucruri care să-mi distragă atenția. Totuși, mi-am dat eu seama În timp ce patrulam din hol spre salon, aveam mult spațiu de Înfrumusețat. Trebuia să recunosc că era intimidant. Chiar atunci sună telefonul. Era Milton. —Te obsedează cartea? mă Întrebă cu dezinvoltură. —Milton, mi-a plăcut nespus... —... ai putea să muți șezlongul, să zicem... cu vreo 16 cm spre dreapta? Nu, un pic mai mult, așa, da, nițeluș către terasă... așa. Stop! Stoooop! a țipat el. Scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mult pentru noi, am replicat, Încercând să fiu politicoasă. Mă simțeam un pic neliniștită: orice făcut manual Îmi suna alarmant de costisitor. Ce altceva am putea face? —Sylvie, am o idee și mai bună. Vopsea Farrow și Ball Pink - sunt obsedat de ea. Este cea mai rafinată vopsea roz din Anglia, ar arăta atât de Chatsworth aici. Nu o să ne apucăm să punem tapet În camera aceasta. Decorațiunea va fi chiar priveliștea. Ia uită-te la ea! Milton avea, desigur, perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
șarpe, de un verde Închis, care păreau scumpi. Citea Le Monde. Venise mai devreme. Nina era opusul starurilor de cinema de la Los Angeles, care au sânii măriți și pielea de culoarea cafelei cu lapte. Nina avea clasă. Thack va fi obsedat de ea după ce o va cunoaște. —Nina? am spus, mergând spre ea. —Sylvie? Bună! Dumnezeule! Am ajuns mai devreme. Scuuu-ze. Pot să aștept aici jos dacă vrei, se scuză, plină de pocăință. Vino acum cu mine În apartament, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
o Întrebai. Încercam să par nonșalantă, dar eram pe jumătate Îngrijorată. —Pantofii aurii. O creație de Bruno Frisoni. Am Încercat să mi-i comand, dar Sophia a comandat prima. El nu face decât o pereche din fiecare model și e obsedat de Sophia, așa că ea face rost prima de ei. M-am Înfuriat rău, pentru că aștia sunt cei mai drăguți pantofi din lume. M-am mai uitat o dată la poză. Să fi fost aia glezna Sophiei, În pantofii aurii? Piciorul părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și Îi dăduse lui Thack un cec uriaș ca să plătească pentru o rochie pe care voia ca acesta să i-o facă. Până și Lauren era impresionată de premiile Oscar: mi-era imposibil să-mi imaginez că nu ar fi obsedată de ținuta ei pentru acest eveniment. În afară de toate astea, aveam nevoie disperată de cineva cu care să vorbesc despre Hunter: căci era ultimul lucru pe care doream să-l analizez cu Marci sau cu Tinsley. Trecuseră două zile și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
eu. Poate că asta este o poveste de dragoste sau poate că nu. Depinde de cât sunt dispus să cred în mine însumi. Povestea este despre Helen Hoover Boyle. Despre cum m-a bântuit ea. Ca o melodie care te obsedează. Ca un ideal de viață. Ca un lucru care-ți reține dintr-odată toată atenția. La fel cum te însoțește trecutul în fiecare zi a viitorului tău. Așa este. Asta este. Helen Hoover Boyle este toate astea la un loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sau se împrăștie, mai încet, dar nu vor să contenească. De sub podea, cineva urlă versurile unui cântec. Sunt oameni care simt nevoia să audă tot timpul televizorul, radioul sau combina. Oameni pe care liniștea îi înspăimântă. Ăștia sunt vecinii mei. Obsedați de sunet. Alergici la liniște. Prin toate zidurile pătrund râsetele morților. Asta înseamnă în zilele noastre căldura căminului. Un asediu al zgomotului. Întorcându-mă de la serviciu, am făcut o escală. Omul din spatele casei de marcat și-a ridicat ochii când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
azil de nebuni. O fabrică sau o închisoare. Indiferent cum le-ai asambla, nu ai cum să fii sigur că e corect. Piesele astea minuscule, cupolele și coșurile de fum, saltă la fiecare bubuitură care răzbate prin podea. Oamenii ăștia obsedați de muzică... Alergici la liniște... Nimeni nu vrea să-și recunoască dependența de muzică. Pur și simplu nu se poate. Nimeni nu e dependent de muzică, de televizor sau de radio. Însă tot timpul avem nevoie de mai mult, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și de benzină. Modelul cărămizilor din perete nu e mai pronunțat decât o amprentă digitală. Mai potrivesc o fereastră; mai dau cu niște adeziv. Tremurul sunetului trece prin pereți, prin masă, prin tocul de fereastră, până la degetul meu. Oamenii ăștia obsedați de distracție... Alergici la concentrare... Bătrânul George Orwell a înțeles exact pe dos. Nu, Fratele cel Mare nu ne supraveghează. Cântă și dansează. Scoate tot timpul niște iepuri din joben. Fratele cel Mare se chinuie să ne rețină atenția atâta timp cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
O curvă proastă, zice femeia în vârstă, din moment ce parașuta s-a tăvălit fără să-și ia măcar banul. Femeia de la birou, tipa asta, Mona, închide stația de poliție și zice: — Sper că nu vă deranjează. Mie îmi place emisiunea asta. Obsedați de mass-media. Alergici la liniște. La radioul cu ceas, femeia în vârstă îi zice curvei să găsească niște părinți adoptivi pentru copil, dacă vrea să nu-i distrugă viitorul. Îi spune curvei să se maturizeze odată și să-și termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că nu ne deranjează. Nu au nici o semnificație. Sunt de la televizor. O explozie răsună de sus. O femeie imploră să nu fie violată. Nu e ceva real. E doar un film. În cultura noastră se tot strigă „Lupul!“. Oamenii ăștia obsedați de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Și Mona izbește în scaunul din față, izbește chiar în dreptul șalelor mele și zice: — Iarăși! De ce vă răzbunați problemele personale pe seama oamenilor nevinovați? Și-i zic să nu mai dea vina pe mine. Poate e din cauza furtunilor solare. Oamenii ăștia obsedați de vorbărie... Care nu sunt în stare să asculte... Descântecul mi s-a învârtit prin cap atât de repede, că nici nu mi-am dat seama. Aproape că adormisem. Ceea ce dovedește cât e de greu de stăpânit. Pot să ucid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]