614 matches
-
-și bată joc de noi! Auzi, reflector la niște poziții fixe, unde se cunoaște orice mușuroi! Ridicol!... Dar și mai ridicol, ba chiar enervant, e că noi nu suntem în stare să le zdrobim jucăria! Am stricat până acum atâtea obuze, de ni-e rușine, și degeaba! Parcă ar fi fermecată lumina lor, parcă... Bologa își curmă brusc vorba, căci fâșia de lumină dispăru, lăsând întunericul mai negru. Răbufniturile de tunuri mai continuară un răstimp și apoi încetară pe rând... Cei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veni dimineața, și reflectorul nu se arătă. Și noaptea următoare la fel, și noaptea a treia la fel... De-abia a cincea noapte, când nu credeau că are să vie, a venit iar, mai sfidător, mai bațjocoritor... Au cheltuit zeci de obuze, dar lumina s-a plimbat nepăsătoare peste câmpurile brăzdate de șanțuri. A doua zi, pe la amiază, Bologa se pomeni iar cu Klapka la baterie. Era foarte palid și cu ochii mai tulburi și mai bulbucați ca de obicei. Îi spuse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de infanterie, foarte înalt și uscățiv, care disprețuia fățiș pe toți artileriștii. Ochi cu teodolitul izvorul luminii și apoi aruncă un ordin scurt în gura telefonului. Peste câteva clipe bubuiturile izbucniră, rare, chibzuite. Totuși, razele albe alunecau încet, nepăsătoare de obuzele vijelioase, scormonind întunericul, apropiindu-se parcă sfidătoare de Bologa. Pe urmă, ca și când I-ar fi descoperit cum stătea zgulit în observatorul umed, se opriră chiar asupra lui, învăluindu-l cu farmecul lor rece, străbătîndu-i, prin ochii bolnavi, în toate ascunzătorile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lângă grajduri, iar automobilul cu care venise stătea părăsit, cu ușile căscate. Casa de piatră, acoperită cu olane vechi, vastă cât o cazarmă, era stropită cu urme de schije de pe vremea când a trecut războiul peste sat și când un obuz a explodat chiar în grădinița din față, smulgând din rădăcini perechea pomului în care și acuma se ceartă un card de vrăbii gălăgioase... Cerul se răzbunase puțin și umplea văzduhul cu un albastru mai blând ca totdeauna. Soarele surâdea în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără sfârșit. În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zigzagul de șanțuri, postul cel mai înalt de observație, unde a fost și azi-noapte. Când i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care și-o alesese pe hartă. Un șanț vechi, care începe la vreo douăzeci de metri și merge până aproape de șanțurile rușilor... Împrejurul observatorului sunt rămășițe de tufe, lăsate înadins pentru mascare... De aici, tîrîndu-se prin cele două pâlnii de obuze, poate ajunge nesimțit la șanțul cel vechi, căci posturile de ascultare sunt mai departe... La cellalt capăt al șanțului va chema... Atâtea vorbe rusești știe... Pe urmă... Lumina rachetei se stinse și Bologa rămase mulțumit. La cinci fix, când începe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răbufnire scurtă. Întoarse privirea într-acolo și i se păru că vede pâlnia de pământ împroșcînd în beznă. " Iată că au început să dumice înfanteria!" ― îngînă disperat, simțindu-și creierul gol ca un burete uscat. Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și gândul fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai la câțiva pași, se despică cerul, și un vârtej cumplit smulse coperișul observatorului. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu doctorii și cu bandajele și cu surorile de caritate! Barem de-ar veni mai curând concediul... Apostol tăcea. În trei luni de zile, cât fusese oprit de medici să vorbească, fiindcă avea plămânul drept sfârtecat de o schijă de obuz, îndrăgise tăcerea. În acel răstimp gândurile lui s-au obișnuit a se rândui frumos, fără pripiri năvalnice și mai ales fără dureri. De altfel, la început mintea i-a fost senină, parcă o mână meșteră nevăzută i-ar fi șters
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
caldă, moleșitoare... Apoi, într-o zi, ordonanța i-a povestit, cum s-a priceput, ce s-a întîmplat atunci, în noaptea ceea... Din povestirea lui, Apostol n-a aflat mare lucru: că a fost îngropat la marginea unei pâlnii de obuz, în dărâmăturile postului de observație, și că acolo l-a descoperit Petre, pe la amiază, după ce, cu ajutorul diviziei de schimb, muscalii au fost respinși în pozițiile inițiale... Povestirea soldatului însă i-a adus aminte nădejdile din noaptea aceea și i-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pentru unii nici nu au existat și care se trezeau în fiecare dimineață într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate astea erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în fiecare dimineață nu ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
orice caz, în trei luni totul s-a rezolvat: tânărul începuse fără îndoială să-și piardă mințile de ceva vreme. Câteodată, se oprea în mijlocul lecției și-i privea pe copii făcând zgomote de mitralieră cu buzele și limba, sau mima obuzul căzând, aruncându-se la pământ, și apoi rămânea așa, nemișcat, minute întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Și apoi, la urmă, când credeam că nu mai era nimeni, am văzut coborând o fată. O adevărată rază de soare. Privi încet în dreapta și-n stânga, ca pentru a cântări lucrurile. Nu se mai auzeau loviturile tunurilor și bubuiturile obuzelor. În aer încă se mai simțeau căldura toamnei și seva ferigilor. Avea la picioare doi săculeți de piele maronie ale căror fermoare de cupru păreau să ascundă mari mistere. Ținuta ei era simplă, fără efecte sau înflorituri. Se aplecă puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a suferit? — Nu cred. Nici un pic? — Poate, nu știu, cine poate spune? — Eu o să sufăr, asta-i clar, simt că începe deja, nemernicul... Fantin a plecat prin locul în care fusese strada principală a satului. Evita vechile gropi lăsate de obuze făcând mari ocoluri. Ai fi spus că-i o dansatoare, o dansatoare la sfârșitul carierei, mânioasă foc, și care la fiecare trei metri îl făcea pe tatăl meu mort „jigodie“ și „nătărău“. Apoi a dispărut, după ce trecuse de colțul magazinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o tavernă în alta, golind paharele pentru a-și umple inima. La început, după primele lupte, ni s-a părut amuzant să-i vedem sosind pe toți acești flăcăi de vârsta noastră care se întorceau cu chipul remodelat de exploziile obuzelor și trupul ciopârțit de rafalele de armă. Noi stăteam la cald, liniștiți, ducându-ne viețile noastre strâmte. Bineînțeles că auzeam războiul. Văzusem anunțurile de pe afișele cu mobilizarea. Citeam despre el în ziare. Dar, până la urmă, îl fentam, reușeam să îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și care, în majoritatea lor, urmau să facă în curând drumul înapoi între patru scânduri din lemn prost de zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge în altă parte, că trebuia să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau soldați care fugeau de pe front și care se pierdeau prin locuri izolate, preferând uneori să crape singuri în desișuri și pădurici decât să fie sfârtecați de obuze. Se nimerise la fix. Era convenabil pentru toată lumea: pentru armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe străzi. Îi păzesc doi jandarmi care se umflă în pene. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de la dumneavoastră, am crezut de cuviință să vă anunț tragica sa dispariție. Vă înțeleg durerea și vă rog să primiți cele mai sincere condoleanțe. Căpitanul Charles-Louis Brandieu E straniu cum poate să vină moartea. Nu sunt numai cuțitul, glonțul sau obuzul: o scrisorică poate fi de ajuns, o simplă scrisoare plină de cele mai bune sentimente și de compasiune poate ucide la fel de sigur ca o armă. Lysia Verhareine a primit această scrisoare. A citit-o. Nu știu dacă a plâns, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
altă tactică: el pune tunurile În baterie și trage. O sută, două sute, două mii de guri de foc, câte are - le aliniază ca la paradă și trage; drept În fața ochilor. Un ceas, o zi, trei zile și trei nopți... Dacă un obuz nimerește și clopotnița, bine; dacă nu, iară bine pentru Rus - tactica lui nu e să obțină cât mai mult, cu cât mai puține mijloace și cu cât mai puține pierderi... - D-apăi, domțători’, ce mi-i tactica lu Tanda, ce mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
obiecte. A.N.: Cum reacționezi când ești în live și se trage asupra ta sau în preajma ta? C.Z.: S-a întâmplat să se tragă, nu în noi, ci înspre noi. Când eram în Gaza, s-a tras cu niște obuze care au picat foarte aproape de locul unde eram noi. Îmi aduc aminte că și în Israel când eram, au tras unii cu o rachetă spre zona în care erau ziariștii. A căzut la vreo 50 de metri, numai că era
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
a spus el fără nici un alt comentariu. Am trăit cu adevărat o pagină din romanul " Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război". Ardoarea îmbrățișărilor a fost totală. Patima sărutărilor copleșitoare, deși de undeva, dinspre Nord-Est, se auzea deja șuieratul obuzelor de artilerie. Ultimele cuvinte ce mi le-a spus, înainte de a încăleca, un fel de testament tandru al iubirii noastre, a fost : Dacă va fi băiat aș vrea să poarte numele meu, iar dacă va fi fată să poarte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din propriul său apartament. — Jamie, pleacă de lîngă fereastră! Îmbracă-te și fă ce-ți spune mama. Plecăm În trei minute. Păru să nu observe că Jim purta uniforma de școală și haina. Fără să privească spre tirul orizontal cu obuze, auziră o explozie uriașă În mijlocul rîului. Ca rachetele Într-un joc de artificii, bucăți arzînde din vasul Petrel săriră În aer și apoi căzură cu zgomot În apă. Jim Încremeni auzind bubuitura și văzând fumul gros. Oamenii alergau pe coridoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și fîntînile părăsite din cadrul lagărului de la Lunghua aveau un arsenal de arme și muniții ruginite, abandonate În timpul ostilităților din 1937. Jim se uită printre ierburi la cilindrul ascuțit, presupunînd că apa de flux din canal scosese la iveală un vechi obuz de artilerie sau un proiectil de mortier. Kimura strigă la al doilea soldat care aștepta lîngă sîrma ghimpată. Își goni muștele de pe față și Începu să vorbească obiectului, de parcă i-ar fi șoptit unui copilaș. Îl ridică deasupra capului, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
avertizare, tunarii deschiseră focul asupra orașului. Proiectilele zburau deasupra capetelor orășenilor care fugeau și explodau pe acoperișurile caselor. La un semnal de pe podul vasului, tunarii răsuciră tunul, fixîndu-și tirul asupra unui sătuc, la cîteva sute de metri de oraș. Primele obuze de la canoniere aterizau deja pe șoseaua prăfuită, lîngă cocioabele cu un singur etaj. Compania de soldați naționaliști, care debarcaseră de pe vas, alergau acum peste orezării, vînÎndu-i pe orășenii care fugeau. Atunci, prima ghiulea a următoarei salve declanșă o uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
colege care încerca să cânte și va mai face tot felul, ca de exemplu, o brichetă, a mea?!? explodată, băi, bine că nu i-ai dat în capotă, mașină nouă, ești nebună? și îi mai place vruum! seamănă cu un obuz, sigur, zic, un tub de lipici lipește instantaneu ochii și pielea și îmi pune și în cap, of, da’ mai lasă-mă, chiar mă supăr, te superi?! Mami nu se supără total, dar ar fi bine, totuși, să nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cu totul nefolositor, dezorientat, cuprins de panică. Eram trist ca ropotul de ploaie, căzut mărunt pe foile de cort în care mă înfășuram noaptea, întins pe vreo movilă umedă, la marginea băltoacelor. De departe, răzbi până la noi tusea bătrânească a obuzelor țâșnite din țevi nevăzute. Văitându-se și gâlgâind, ghiulelele cădeau peste noi - în plin. Moartea ne strângea pe toți laolaltă sub aripa ei rece și neagră. De pe coama muntelui cuprindeam toate văile și munții dimprejur. Cerul era senin și soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]