5,469 matches
-
avea grijă de ea. Și apoi, cât le trebuie lor doi? Casa stă mereu încuiată, doar când vin vara copiii cu nepoții stau în ea. Ei și-au făcut o căsuță în fața casei cu o bucătărioară, o baie și o odaie și nu le trebuie nimic mai mult. De-ar avea sănătate! Ioana era conștientă că de-ar fi dorit să treacă cu traiul în casa părintească, n-ar fi fost nicio problemă, sora ei ar fi fost bucuroasă, dar acest
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Duminica Mare, era obiceiul împodobirii în ajun a stâlpilor casei cu ramuri de tei. Tații noștri ne făceau niște fluiere din crenguțe de tei și auzeai numai fluiere prin ulițe. Aduceam iarbă și plante care se puneau pe jos prin odăi după ce făceam curat. Mirosul acela de iarbă era foarte plăcut. Erau frumoase acele tradiții, fiecare sărbătoare avea ceva al ei, deosebit de celelalte. Totuși, fiecare din noi avea unele la care ținea cel mai mlt. Mie îmi plăcea deosebit de mult sărbătoarea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Avea fiecare numele și rostul ei în „căsuța mea” de sub pat. Mă jucam ore întregi, vorbeam cu ele și, tot eu, vorbeam din partea lor cu mine, sau între ele. Acolo, sub pat, era o altă lume, diferită de cea din odaie, unde mama mereu era prezentă și lucra ceva. Jocul meu și lumea mea erau întrerupte de vocea mamei care, din când în când, căutând vreun obiect și negăsindu-l, mă întreba dacă nu era în căsuța mea. Atunci, trebuia să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
muncitori și harnici, nu rămâneau în urma oamenilor gospodari din sat. Făceau mari economii, vindeau tot vinul pe care îl făceau din via lor și așa începuseră a construi o casă pentru ei și copiii lor, iar alături de ea, făcuse o odaie și pentru tatăl lui, unde acesta se simțea liniștit și bine. Soția sa avea grijă de bătrân, la fel, ca și de copiii lor. Aveau și multe greutăți, dar reușeau să facă în așa mod, ca să crească și copiii și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în casă, unde gospodina umpluse masa cu bucate și vin din cel mai gustos. Stând toți la masă, moș Ion o ceru pe Ileana de la părinți și repede făcură înțelegerea. Mai târziu, mama și cu fetele se retraseră în altă odaie, pentru a-și lua rămas bun de la mireasă și pentru a o ajuta să se pregătească de plecare. Tatăl fetei și mirele rămaseră singuri. Cel mai mare îl învăța pe cel mai tânăr multe despre viață, îl sfătuia așa cum își
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
poleiala fericiților ani ai copilăriei, cu treburile gospodărești de peste zi și cu poveștile depănate la gura sobei, în serile lungi de iarnă. Descrierea este pe măsură: „Imediat se pomenise în curtea casei părintești, intră în casă, deschizând ușa la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
revistă. O Întrebă Încă o dată dacă acum poate. Mama Îi cercetă palmele micuțe, cu degete subțiri și prelungi și, mângâindu-i o zgârietură, Îi spuse că sunt curate și că da, acum poate. Băiețelul o zbughi fericit Într-o altă odaie și se Întoarse repede cu un album cu fotografii. Haide, mama, să ne uităm, Îi spuse așezându-se lângă ea cu o privire dulce. Mi-ai promis de ieri că vedem pozele! Ieri Încă eram supărată pe tine și nici
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și se avântă pe trepte, speriind doua femei În vârstă, care coborau agale ținându-se de braț. Avea nevoie de camera lui, de peștera lui, de liniștea de-acolo. Pe ea o aștepta de foarte multă vreme. Locuia Într-o odaie mare, cu pereții Înalți, lipsiți de culoare și cu mobilier modest. Doar pendula Înaltă, maronie, din lemn masiv, așezată deasupra cărților rufoase, care măsura timpul cu un tic tac stins, nu se integra În decor. Amintindu-și, se Îndreptă spre
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Fragilă, aproape străvezie, Înveșmântată În alb, cu pieptul tresăltându-i aproape imperceptibil, Învăluită de o lumină puternică, orbitoare. Un roi de fluturi minusculi zbura pe deasupra, Întruchipând o coroniță de flori vii, ce vibrau discret, unduios, răspândind irizări aprinse În toată odaia. Întinse mâna tremurător, ca un cerșetor neluat În seamă, rotindu-și mărgelele sticloase ale ochilor, inundați acum de o imensă fericire. Simți, Însă, o vagă umezeală În tot trupul și un zumzet repetat Îi năvăli În timpane. Se trezi În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o privire de mulțumire ori vreun salut. Ca și cum am fi locuit Împreună de foarte multă vreme, iar acum ne-am certat și ea a plecat rece În oraș. A lăsat În urmă un parfum amețitor, care răvăși toate lucrurile din odaie. Și ființa mea bicisnică, totodată. Am alergat ca un ridicol la fereastra de la bucătărie să o urmăresc cum dispare În seară, cu un mers ușor săltat, dar destul de sigur, trecându și mâna prin părul bogat și scuturându-și capul Într-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tremurând de Încordare. Mă uitam la Melanie, care, nu știu de ce, dar nu reușea să-și adune mai repede hainele. Tipul și-a privit nervos ceasul, s-a ridicat de pe scaun și a Început să se miște În cerc prin odaie, strigându-i fetei că a Început să-și piardă răbdarea. 129 Te rog, Marian, nu-mi găsesc rochia neagră, Îi zise Melanie. Și ridică o privire speriată spre mine, Îngrozită. O priveam Înmărmurit, ca deșteptat dintr-o lungă beție, lipsit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se atinge de el, doar ca să nu se abată de la obiceiurile sale zilnice. Credea că în lipsa lui schimbările din camera sa dispăruseră și se putea bucura de liniște și singurătate; însă de cum intră rămase surprins de goliciunea care domnea în odaie, nu numai că dispăruseră fotoliile, biroul și șifonierul, dar nu mai era nici canapeaua pe care stătuse cu câteva minute înainte de a pleca la masă. În schimb tavanul, pereții și dușumeaua rămăseseră în aceleași nuanțe de roșu, albastru și orange
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
lucru. Vorbi cu ei prietenește, îi încurajă în munca lor anevoioasă și trecu în alte sectoare ale șantierului. Nici nu-și dădu seama când trecuse după-amiaza aceea și că ziua se arăta a-și închide porțile pentru a intra în odăile nopții. Se reîntoarse la birou. Deși orele de program se terminaseră, Lili își mai găsise ceva de lucru, pretextând că mai rămăseseră câteva documente nesemnate. Văzând că șeful e gata de plecare, îi răsări în cale cu mapa de corespondență
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
jignit brunetul. "Si, p-ormă, se? Că doar e aproape zese. Oamenii cumsăcade e trezi dăza la ora asta." Tanti se mulțumește să-i arunce doar o privire severă cu nuanțe ironice și nu mai comentează. Se uită lung prin odaie și tresare: "Bă, Vijulie, ia fi a'ent aci!". "Ă?", emite nenea căscând ochii la ea cu un aer tâmp și cu atât mai dezinvolt. "Profesoru' nu și-a luat geanta aia a lui", îl lămurește menajera. Adaugă din ce în ce mai uimită
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
grumazul. Constată: "Mamă, ce-am amorțit". Frisonă ușor: "Și s-a lăsat și frigu', al dracu'. Trebuia să mă bag înăuntru, la căldurică". Strănută vârtos de câteva ori, apoi își trase zgomotos nasul, mârâind: Acu' poate și răcesc..." Intră în odaie și aprinse becul ce lumina cât de cât curtea interioară. Aruncă o privire asiguratorie în jur, pregătindu-se să se culce din nou. Abia atunci zări bidoanele răsturnate lângă canal. Înlemni cu ochii holbați la ele. Când își mai reveni
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
unde locuiam, ca, în primul rând, să repare o greșeală. Oricum, eu nu puteam s-o întreb de ce venise. Mi se părea că astfel aș fi jignit-o. Cineva parcă-mi cususe gura ca să nu vorbesc. Gazda ieșise intenționat, din odaie, ca să rămânem numai noi doi. Știu. Ar fi trebuit s-o invit pe Iozefina, în camera mea. Aceasta ar fi fost prima mișcare pe care ar fi trebuit s-o fac: s-o invit la mine în cameră. Poate că
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mai liber. Poate că nu eram așa încordat. M-aș fi descotorosit pentru totdeuna, de anumite prejudecăți, recunosc, incomode. După vreo zece minute, Iozefina se ridică fără să mă mai privească, și se furișează cu un mers rebel, afară din odaie, după care, cu toate implorările gazdei mele de a mai rămâne, pleacă. Intuiesc că ea și gazda mea erau bune prietene și că ar fi fost bine să fi știut și eu acest lucru. Nici nu-mi aduc aminte să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mătușa credea într-o iubire bazată în primul rând pe încredere. Următorul pas forte, traversat de prietenia mea cu fata pictorului, avea să apară după câteva săptămâni de la scurtcircuitarea poveștii mele de iubire cu doamna Sima. Eram la cinematograf, în odaia de lângă cabina operatorului. Văzusem deja filmul care rula în sala mare și, în lipsă de altceva, tocmai răsfoiam o revistă literară. Cai verzi pe pereți cum o cataloga operatorul de film zâmbind. Deodată se deschise ușa grea, de metal verde-albastru
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în sala mare și, în lipsă de altceva, tocmai răsfoiam o revistă literară. Cai verzi pe pereți cum o cataloga operatorul de film zâmbind. Deodată se deschise ușa grea, de metal verde-albastru și o văzui pe Relia pătrunzând grăbită în odaia strâmtă și plină cu tot felul de unelte și mai ales cu casetele de metal cu vopseaua zdrelită, în care aduceam de la gară, filmele. Niciodată nu mă întâlnisem cu ea în acel spațiu sărăcăcios, cu pereții destul de afumați, chiar dacă ea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ar fi petrecut, a reluat firul poveștii: Măi, și a cincea zi, minune mare! Mă trezesc cu geamurile luminate ca de o pălălaie... „Doamne!” - mi-am zis în gând. „Să știi că a luat foc cine știe ce!”... Privesc în jur prin odaie... Tipenie! M-am îmbrăcat repede, punând pe mine tot felul de bulendre și o cușmă, de a tatei, care îmi venea până peste ochi și dau buzna afară...Până să mă dumiresc despre ce ar fi vorba, am fost luat
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Ceai călduț. M-o trimis Costache să stau cu Hliboceanu cât mergi tu să mănânci. Atunci te lăsăm pe tine. Dacă se întâmplă ceva mai altfel, ne chemi. Rămasă singură, Măriuța și-a împreunat mâinile, a ridicat ochii spre înaltul odăii și a început să murmure o rugă... Când a mântuit ruga, cu fața udă de lacrimi, s-a întors către Hliboceanu... Acesta o privea cu aceiași ochi fără expresie. Ea s-a apropiat, i-a luat mâinile și, împreunându-le
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
urcării unei scări - fizice, la urma urmei, înainte de-a fi trecută în simbol, și-al luării în stăpînire a unei case, prin stricarea rostului ei. Duduca Mamuca, primul, și pesemne cel mai răsunător succes de scandal, se-ntîmplă într-o odaie cu un pat. Nuvelele lui Eminescu, oricît ar călători prin timp și printre străbuni/ strănepoți ai personajelor cu care au pornit, păstrează, întotdeauna, un perete pe care se proiectează o umbră, sau o alcătuire privată, despărțită de ochii lumii, care
Case din cărți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9220_a_10545]
-
în sfîrșit seama că se află din nou într-o postură ridicolă, că avusese degeaba acea discuție interminabilă cu Bătrînul. Nu mai era nici o speranță ca totul să se fi întîmplat doar în imaginația sa, că odată întors acasă în odaia sa, va reuși să se liniștească ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. De voie, de nevoie ne-am hotărît pînă la urmă, nu puteam nici să rămînem aici cu mîinile în sîn ca niște fete mari, aveam întîlnirea fixată
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
nu vrei să te-apuci de un instrument, zău dacă pricep. Verișoara ta Toby e-n stare să-ți cânte la pian orice cântec de pe lumea asta. Se așază frumușel la pian și cântă Ceai în doi și toată lumea din odaie se bucură. N-o să ducă niciodată lipsă de prieteni, Alex, n-o să fie niciodată lipsită de popularitate. Spune-mi doar că vrei să te-apuci de pian și mâine dimineață o să instalez unul aici. Alex, auzi ce-ți spun? Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
asupra orașului, obligându-l ca la sfârșitul zilei de lucru să străbată șaizeci și cinci de mile pe vechea autostradă Cheesequake - auzi, Cheesequake! Doamne! Ce mărturisiri teribile la gura ta! -, să străbată șaizeci și cinci de mile ca să-și petreacă noaptea cu noi, în odaia noastră răcoroasă din Bradley Beach. Sosește după ce noi am cinat deja, însă i se pune și lui masa până-și dă jos hainele de oraș năclăite, în care a umblat toată ziua după datornici, și își pune costumul de baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]