967 matches
-
închinăciune. În decursul timpului, biserica s-a deteriorat și a fost refăcută din cărămidă la anul 1830, dar turnul și clopotnița au rămas tot din lemn. În anul 1866, biserica a ars într-un incendiu, împreună cu toate cărțile, veșmintele și odoarele bisericești care se aflau acolo. Pentru a asigura continuitatea slujbelor în perioada reclădirii bisericii, a fost construit Paraclisul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unde se mai fac și astăzi slujbe, mai ales în sezonul de iarnă, biserica mare fiind greu
Biserica lipovenească din Iași () [Corola-website/Science/306262_a_307591]
-
ai instituției muzeale sucevene și au fost aduse câteva icoane vechi de factură populară, pictate pe lemn și cărțile religioase de trebuință. Pictura murală din altar a fost și ea restaurată, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a înzestrat lăcașul cu odoarele și obiectele de cult necesare. Biserica a fost resfințită pe amplasamentul actual la 12 aprilie 2009 (în Duminica Floriilor), de ÎPS Arhiepiscop Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților, cu acest prilej obiectivul fiind inclus în circuitul de vizitare a muzeului
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
este o culegere care cuprinde trei povestiri de istorie alternativă ale lui John Brunner, adunate laolaltă și revizuite pentru a avea consistența unui roman. Povestirile au fost publicate inițial în 1962, trei numere consecutive ale revistei britanice Science Fiction Adventures: "Odoare din trecut" în nr. 25, "Cuvântul nescris" în nr. 26, iar "Rotunjimea timpului" în nr. 27. În același an, Ace Books a publicat un roman care conținea versiuni revizuite ale celor trei povestiri, alături de romanul "Destiny's Orbit" al lui
Timpuri nenumărate () [Corola-website/Science/324260_a_325589]
-
tu în stare de oftat/ Când ți se deschid cupele florilor, supuse aceleiași legi// Tu, suflet arzător, atunci și nici atunci întotdeauna/ nu vei putea trezi în tine, în inimă, în limitatul auz/ În mintea-ți mai mereu, chiar între odoare somnoroasa/ Fântânile adânci ori apelor țâșnitoare-n havuz// Doar IUBIREA cântu-l știe iar de nu-l știe îl învăța/ Îi e mereu la drum tovarăș, ori cea mai ușoară povară/ Purtată în extaz că un elixir care te umple de
Elena Armenescu () [Corola-website/Science/314568_a_315897]
-
și cu supranumele boegiu, a închinat bisericii icoana de hram, la o dată necunoscută. Biserica din Cârtojanca este, așadar, o ctitorie de moșneni, din care se desprinde familia preotului, implicat atât în ridicarea construcției cât și în înzestrarea ei ulterioară cu odoare. În istoria bisericii apare o etapă mai puțin cunoscută, cea în care a fost îmbrăcată la exterior în zidărie, și apoi a fost zugravită cu icoane. Tot atunci a fost adaus un pridvor cu patru stâlpi de zidărie în fața intrării
Biserica de lemn din Videle-Cârtojanca () [Corola-website/Science/322991_a_324320]
-
icoanele vechi păstrate sunt cea a "Mântuitorului Iisus Hristos" (din 1679), a "Sf. Ana" (ferecată în argint), a "Sf. Nicolae" și a hramului ("Adormirea Maicii Domnului" - pictată în 1734 și ferecată în argint în 1806). Biserica a fost înzestrată cu odoare de preț și veșminte scumpe. Dintre acestea sunt de menționat următoarele: Ctitorul donase prin 1627-1628 și un chivot de argint care se păstrează astăzi la Mănăstirea Galata. Pe acesta se află o inscripție în limba slavonă cu următorul text: "Acest
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
află două etaje boltite, o scară și o tainiță, tăiate în grosimea zidurilor. Turnul nu a suferit lucrări de reparații care să-i altereze forma din secolul al XVII-lea. Deasupra intrării boltite se află o tainiță unde erau ascunse odoarele mănăstirești în timpul invaziilor străine asupra Moldovei. În zid a fost săpată o scară în spirală, ce duce spre camera clopotelor. De la primul nivel al camerei clopotelor, turnul se îngustează, iar muchiile sale se lărgesc. Clopotnița este acoperită cu tablă zincată
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
mai devreme. De altfel numele așezării, Morărești, indică prezența unei importante familii de meșteri de mori, dulgheri cu cunoștințe tehnice avansate, care prin specializarea și priceperea lor puteau participa și la ridicarea de biserici. Biserica a fost înzestrată cu iconostas, odoare și mobilier încă de la ridicarea sa. Ușile diaconești sunt semnate de donatorii eventual zugravii lor „Pantelimon Zota” și „Constantin Zota”. Interiorul a fost completat cu o serie de icoane semnate de zugravul Dimitru din Schei între 1865-1866. Biserica a trecut
Biserica de lemn din Morărești-Piscu Calului () [Corola-website/Science/324934_a_326263]
-
românesc. Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, ia datarea construcției se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609. În calitate de ctitor, mitropolitul a dăruit Mănăstirii Dragomirna satul Dragomirești, precum și numeroase odoare: două epitafuri lucrate cu fir de aur și argint (unul care reprezintă "Adormirea Maicii Domnului" a fost donat în 1612 și un altul care reprezintă "Punerea în Mormânt a Mântuitorului", care a fost donat în 1626), o cruce din lemn
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Dragomirna a trecut prin încercări grele, fiind jefuită de mai multe ori de năvălitorii străini. Astfel, în mai 1653, a doua zi după sosirea la Cetatea de Scaun a Sucevei, cazacii lui Timuș Hmelnițki au atacat Dragomirna, au furat toate odoarele de preț atât ale mănăstirii, cât și ale boierilor care se refugiaseră acolo, și au violat femeile și fetele adăpostite în mănăstire. Acest eveniment este descris de cronicarul Miron Costin astfel: ""Timuș, cum au sosit la cetate, de a doa
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
anului 1653), de tătari (la 2 octombrie 1658) sau au fost pierdute în timpul ocupării Bucovinei de către austrieci (1775-1918). În prezent, în Sala Gotică a Mănăstirii Dragomirna s-a amenajat o colecție de obiecte cu însemnătate istorică și artistică și anume odoare de preț, manuscrise, broderii, argintărie de cult și icoane. Unele dintre aceste obiecte datează din perioada anterioară construirii Dragomirnei. În patrimoniul Mănăstirii Dragomirna se află mai multe obiecte cu valoare documentară și artistică, printre care sunt de menționat următoarele: Biserica
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
din Transilvania. Argumente istorice probează această datare. In jurul anului 1645 biserica era deja ridicată întrucât Matei Basarab domnul Țării Românești, în cadrul politicii sale de sprijinire a ortodoxismului românesc (la acea data biserica fiind ortodoxă) din Transilvania donează cărți bisericești odoare și odăjdiile indispensabile serviciului religios. Bolțile naosului și pronaosului tot așa ca și a altarului din biserca Comăna de Jos urmează fidel „croiala” bolților din bisericile de lemn. Aceste asemănări duc la concluzia că la clădirea bisericii, meșterii au urmat
Comăna de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/308909_a_310238]
-
închinare, mănăstirea devenind de sine stătătoare, supusă doar Mitropoliei Moldovei. În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea a început să fie refăcută treptat. Biserica a fost reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril a refăcut chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie a zidit un paraclis lângă
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu (deveniți ulterior patriarhi ai României). Printre monahii care au viețuit aici sunt de menționat monahii Antonie Plămădeală (viitor mitropolit al Ardealului) și Calinic Dumitriu (stareț al acestei mănăstiri între anii 1990-1991 și viitor episcop). Printre odoarele bisericii sunt de menționat o părticică din moaștele Sfântului Nicolae, o părticică din moaștele Sfântului Serafim de Sarov și o părticică din lemnul Sfintei Cruci, donată de Biserica Ortodoxă Greacă. Biserica a fost ctitorită în anul 1542 de către Petru Rareș
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
casei André Dorea. La data de 9 noiembrie 1975, Episcopia Dunării de Jos este ridicată la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos cu reședința la Galați, iar la Constantă va fi reședința Episcopului Vicar. Un odor drag închinătorilor din acest lăcaș sfânt este racla cu moaștele Sfanțului Mare Mucenic Pantelimon aduse din Orientul Apropiat și donate bisericii episcopale tomitane de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931. În urmă descoperirii moaștelor Sfinților Epictet și Astion (august 2001
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța () [Corola-website/Science/312558_a_313887]
-
Sfanțului Mare Mucenic Pantelimon aduse din Orientul Apropiat și donate bisericii episcopale tomitane de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931. În urmă descoperirii moaștelor Sfinților Epictet și Astion (august 2001), locuitorii Constanței și toți închinătorii Catedralei sunt binecuvântați de aceste odoare de mare preț care ocrotesc lăcașul de cult. De asemenea, Catedrală adăpostește sfintele oseminte ale Sf. Auxentiu și ale Sf. Simeon Stâlpnicul și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoana pictată la Mănăstirea Durau după modelul unei icoane aduse
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța () [Corola-website/Science/312558_a_313887]
-
făcându-se prin ușa de vest. Biserica nu a fost pictată niciodată, ci numai văruită în culori de apă. Catapeteasma datează din anul 1913 din timpul starețului Nectarie Cotruță. Tot atunci a fost înlocuit pavajul de pe jos cu mozaic. Printre odoarele de preț ale bisericii se numără două evanghelii în limba slavonă din 1766, un liturghier din 1759, un tripod din 1768 etc. În curtea bisericii se află un paraclis de lemn, o clădire pentru chilii, un cimitir și câteva anexe
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
a început în 1583. Tot atunci au fost construite și alte clădiri cu destinație monahală: corpul de chilii pentru adăpostirea călugărilor, stăreția, trapeza și arhondaricul pentru cazarea oaspeților. Domnitorul a înzestrat mănăstirea cu sate și domenii, dăruindu-i acesteia valoroase odoare, obiecte de cult și veșminte, astfel că mănăstirea a ajuns a fi ""întru mare pohvală și cu multă cinste, mergându toți domnii în acea svântă dumnedzăiască mănăstire"". În seara zilei de 17/29 ianuarie 1591, în Biserica Galata, domnitorul Petru
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
frică, și n'au căutat ce să cădea să rîdice din venitul Mînăstirei, ce tot au cheltuit, și au prăpădit și au răsipit fără de nici o măsură"" a dus la decăderea mănăstirii. Chiliile și trapeza s-au ruinat, iar veșmintele și odoarele de preț s-au risipit, din ele rămânând doar o tipsie de argint. Doamna Maria, fiica lui Petru Șchiopul, s-a întors în Moldova în august 1616, în timpul domniei vărului său, Radu Mihnea (1616-1619). Pentru ca ctitoriile familiei lui Petru Șchiopul
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748). În toamna anului 1762 a izbucnit un puternic incendiu în care a ars catapeteasma și toate obiectele din biserică. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 și 1767-1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au păstrat, neexistând informații care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse. În anul 1811, zugravul Vasile Dubrovski a refăcut pictura interioară a bisericii. În timpul Revoluției de la 1821, generalul grec Alexandru
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
priceput, în jurul unei stele perlate cu șase colțuri. Constantin Cihodaru a propus următoarea traducere: ""Pecetea doamnei Maria a lui Petru voievod"". Mănăstirea Galata a fost dotată de ctitor încă de la început cu toate cele de trebuință. Însă, dintre bunurile și odoarele înscrise în inventarul din 15 noiembrie 1588, toate au fost pierdute sau trimise la alte biserici. Menționăm următoarele cărți: un Tetraevanghel ferecat, două Tetraevanghele neferecate, un Triod, un Penticostar, trei Psaltiri, 12 Mineie, un Tipic, un Ceaslov, un Molitvelnic, șapte
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
1588, toate au fost pierdute sau trimise la alte biserici. Menționăm următoarele cărți: un Tetraevanghel ferecat, două Tetraevanghele neferecate, un Triod, un Penticostar, trei Psaltiri, 12 Mineie, un Tipic, un Ceaslov, un Molitvelnic, șapte Liturghiere etc. De asemenea, mai existau odoare bisericești ca de exemplu: două Chivote de argint, două Potire, două cădelnițe, două sfeșnice, câte un panaghiar, tipsie și taler, două cupe, 12 linguri, tate de argint, două sfeșnice de aramă, numeroase veșminte etc. Din tot tezaurul Mănăstirii Galata a
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
două cădelnițe, două sfeșnice, câte un panaghiar, tipsie și taler, două cupe, 12 linguri, tate de argint, două sfeșnice de aramă, numeroase veșminte etc. Din tot tezaurul Mănăstirii Galata a rămas în anul 1618 doar o tipsie de argint. Noile odoare, cărți și veșminte cu care a fost înzestrată de domnitorul Radu Mihnea (1616-1619 și 1623-1626) și urmașii săi s-au topit în incendiul din 1762. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 și 1767-1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
argint. Noile odoare, cărți și veșminte cu care a fost înzestrată de domnitorul Radu Mihnea (1616-1619 și 1623-1626) și urmașii săi s-au topit în incendiul din 1762. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 și 1767-1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au păstrat, neexistând informații care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse. Paul de Alep a observat că în anul 1653 se afla în biserică, lângă tronul arhieresc, un tron domnesc
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
aflau. În locul lor a construit clădiri noi pe baza unor proiecte făcute de diversi arhitecți, printre care Carol Benesch. Reparații ale lăcașului au fost făcute și în anul 1934, cand s-au construit noi chilii, dar și un muzeu cu odoarele sfântului lăcaș. Între anii 1954-1958, cu ocazi ultimei consolidări a clădirilor, au fost edificate sistemele de încălzire și alimentare cu apă. Legenda spune că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, se refugiază pe un platou al muntelui unde se afla
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]