KorAP: Find »[drukola/base=ofta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...201 >

5,006 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

telefonul mobil: — Cred că glumești! Da, sigur că știu ce înseamnă demolare. E o casă de patrimoniu! Își ridică umerii, adunați strâns de-o parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând capul în partea cealaltă, oftează cu ochii închiși. Ascultă, în picioare, cu pantofii roz și picioarele albe oglindindu-se în parchetul de culoare închisă. În profunzimea lemnului se zăresc umbrele de sub fustă. Cuprinzându-și fruntea cu mâna liberă, zice: — Mona. Nu ne putem permite să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de la subsuorile ei e, desigur, castaniu-cenușiu. Bun, zic, dar cum poate să acționeze asupra cuiva care nici măcar nu aude vraja? Mă uit la radio. Cum poate să funcționeze o vrajă dacă nici măcar nu o rostești cu voce tare? Mona Sabbat oftează. Întoarce cartea deschisă cu fața în jos pe birou și-și pune markerul galben după ureche. Deschide un sertar al biroului și scoate un creion și un blocnotes, zicând: — Chiar nu vă dați seama? În timp ce scrie în blocnotes, zice: — Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
strecoară cartea prin el, iar flăcările izbucnesc în vânt înainte s-o lase să cadă. Anizanta adoră focul. — Cărțile pot fi foarte malefice, zice. Coacăză trebuie să-și inventeze propria spiritualitate. Telefonul lui Helen sună. Telefonul lui Stridie sună. Mona oftează și-și întinde mâinile. Cu ochii închiși, în timp ce mâinile lui Stridie încă îi umblă prin păr și telefonul sună, Mona își potrivește capul în poala lui Stridie și zice: Poate că în ceaslov o să fie și o vrajă care să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
limbile de iederă care au început deja să traverseze strada. Într-o săptămână, n-o să mai aibă serviciu. — Garda Națională ne-a promis că o s-o stopeze, zice. Acum aud că a ajuns și-n Portland. Și la San Francisco. Oftează și zice: E clar că pierdem bătălia. Capitolul 28 Omul deschide ușa, și iată-ne în pragul casei sale, Helen și cu mine; eu duc trusa cosmetică a lui Helen, o jumătate de pas în spate, iar ea întide aratătorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să mâncăm niște floricele trase în caramel, zice Helen. Uite, Carl se duce să ne ia. Și, cu agenda încă deschisă în mâini, Mona își ridică privirea. Cu gura ușor deschisă, clipește o dată, de două ori, de trei ori, repede. Oftează și zice: — Știți ceaslovul ăla pe care-l căutam? zice. Cred că l-am găsit. Capitolul 34 Unele vrăjitoare își scriu descântecele în rune, în simboluri ascunse și încifrate. După cum zice Mona, unele vrăjitoare scriu de-a-ndoaselea, și nu poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lângă mașina mea, Mona dă din cap și zice: Nu te-ai prins ce se-ntâmplă, nu-i așa? M-am îndrăgostit. Omoară-mă, dacă vrei. — De Helen? zice. Pocnește din degete în fața mea și zice: — Nu te-ai îndrăgostit. Oftează și zice: — N-ai auzit niciodată de vrăji de dragoste? Nu știu de ce mă gândesc la Nash, care-o pune cu femei moarte. — Helen a găsit o vrajă cu care să te prindă, zice Mona. Ești în puterea ei. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

teleghidate, rachete, tractoare... ...cuie, ciocane, cuțit furat din sertar, mobila ciopîrțită rîde tipograful. Să mai vii să-ți spun... Cînd, după doi băieți, am avut o fetiță atunci viață! Aduna toate prosoapele, toate milieurile și-și înfășa păpușile. Răsuflam eu, ofta nevastă-mea. Oricum, te-aștept să bem. Lazăr promite o vodcă, mulțumește arătînd cu privirea spre geanta plină cu programe și afișe, iese în grabă și fuge spre stație, să prindă tramvaiul, care-l va lăsa în fața autogării. *** Și ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de Astronomie. Ești mereu ironic? Mai ales azi. De ce? Te-așteaptă cineva la destinație? Nu. Părinții nu știu că vin. M-am gîndit, așa, că pînă luni aș putea învăța în liniște. Nicăieri nu-i ca acasă. Mie-mi spui! oftează Lazăr, înghițind în sec de foame. *** În bucătăria de doi pași pătrați, ca orice bucătărie de garsonieră confort redus, soția lui Lazăr, gravidă în ultima lună, termină de pregătit ciorba. Stinge aragazul, merge în camera alăturată, care ține loc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cursa mai trage un timp de spate într-o parte, ca un cal nărăvaș, pînă la un moment dat, cînd roțile mușcă puternic din buza șanțului, aruncînd colosul pe șosea și trece în viteză pe lîngă camionul răsturnat. Pasagerii toți oftează ușurați, reluîndu-și somnul. În stînga și în dreapta încep să se ghicească maluri tot mai înalte, semn că muntele e undeva, în față. Concert simfonic la radio. Șoferul schimbă programul: un om de știință vorbește despre viitor în cadrul unei emisiuni destinată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
urmă alături, pe nară. Tatăl se apleacă și sărută vîrful nasului. Rotundul gurii, rămasă încă deschisă, dar fără sunet, se deformează lin, buzele se ating, se lungesc mult spre obraji, înflorind pe ele un surîs de liniște și plăcere. Tatăl oftează, așază mai bine pe brațe copilul adormit din nou și rămîne cufundat în calmul somnolent din cursă, privind peste capetele tuturor, înainte, prin spațiile deschise de ștergătoare. Valuri tot mai dese traversează șoseaua asemeni unor spinări de animale albe ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe buzele tuturor. Fascicolul de lumină se plimbă într-o parte și-n alta: întreg botul mașinii a pătruns în sulul de zăpadă. Șoferul lasă cu zgomot lampa de control pe bord, îndreptată spre înainte, și se prăbușește în scaun, oftînd prelung, dezumflat. Pînă aici i-a fost murmură, aprinzînd lumina de interior. Dă lopata! spune țăranul, apropiindu-se cu mîna întinsă. La ce bun?! pufnește șoferul, arătînd cu capul înainte. Doar n-o să stăm aici! se miră, dezorientat, profesorul. Sînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fi conducînd?... Își mai toarnă un sfert de pahar, îl soarbe tăcut, ca atunci cînd bei de unul singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o mînă mică spre mine și, fără să înțeleg, am luat-o în brațe. Aveam un palton grozav, din șiacul cel mai bun, cu un guler mare, brumăriu... Cred că gulerul o fascinase. L-a atins cu vîrful degetelor, a oftat un "mă-măi" și și-a lipit obrazul de el. Era cît o păpușică; avea un funduleț mic de-l puteai cuprinde în palmă și niște ochi mari, speriați. Și mă-sa-i ochioasă, dar... Eah! face el un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
trebuie complicație? Se umflă vreuna? Pa! Ai soț, spune-i! Noroc! Poftim?! tresare Mihai, dar își revine imediat ce vede paharul ridicat. A, da, noroc! ciocnește el și bea o înghițitură zdravănă, să împrăștie veninul urcat brusc în gît. Și totuși, oftează adînc Săteanu, sorbind încet, cu plăcere, cîte puțin din pahar degeaba umbli... O beție cu un vin tare și prost, asta-i. Te îmbeți repede, te prostești și te trezești mahmur, îngrețoșat. Pe cînd vinul bun, cu aromă, băut pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
telefonat alaltăieri și-am invitat-o la premiera piesei; îi reținusem și loc la hotelul partidului. Păcat! Pleacă în China cu soțul. Ar fi venit. Cînd a auzit cine-i autorul, a făcut o pauză cam lungă, abia apoi a oftat și s-a jurat că nu poate veni. Chiar mă gîndeam că-ți fac un bine... O conduceai după petrecere la hotelul partidului... Fetele de la poartă... uite-așa, dacă le dau eu telefon își prinde nea Toader buzele cu degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
obrazul lovit, murmură un "mă-măi", apoi se întinde să-și lipească vîrful buzelor de locul lovit, în timp ce tatăl îl mai amăgește cu o bucățică de carne sau de pesmet muiat în ceai. Uite în ce hal te-a murdărit oftează soția, observînd cum copilul scoate mîncarea din gură, întinzînd mîna spre gura tatălui și, dacă acesta nu o ia la timp, i-o îndeasă în obraz, ori pe gulerul cămășii sau al hainei. Să mănînce, asta-i important răspunde soțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șoptește în timp ce lumina rea din ochi îi dispare, privirea devenindu-i caldă, ca un foc molcom învelit în durere. Iulian e numele meu se înclină actorul, așezîndu-se pe scaun, luînd încet, delicat, mîna femeii s-o sărute. Nina răspunde femeia oftînd, mușcîndu-și buzele, să-și stăpînească lacrimile. Iulian se face că nu observă, așază mai bine ziarele pe colțul mesei, apoi se ridică: Mă duc la bar, poate mai sună telefonul. Arhitectul, de cînd a terminat gustarea comandată, s-a ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
eu cum și unde mai scrii. Treci și ține-mi de cald! repetă cu ciudă Lazăr, împăturind hîrtia, îndesînd-o cu vîrful cuțitului în deschizătura dintre fereastră și ramă. Studenta se uită la lama cuțitului de bucătărie, îndesată cu ciudă și oftează nemulțumită: Credeam că,-ntr-adevăr, ți-i prieten. De el nu mai pot eu! Am fost tîmpit ieri c-am plecat după programe. Îmi ziceam că, decît o ședință, mai bine un drum pînă la Iași cu cursa rapidă. Sta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
viscol afară, în ferestre, cu căldură înăuntru, de la soba de teracotă și cu întunericul tăiat în două de prezența acelui trup alb; o noapte pentru care "cine n-ar da viața lui toată?" Eu n-am dat-o murmură profesorul, oftînd, aruncînd buza de jos înainte, strîngînd mai bine pe genunchi geanta de piele. "S-ar putea, vorba lui Lazăr, să crăp, azi, aici... Pe el, măcar, îl va pomeni o soție..., viitorul copil...; cîtă vreme... pe mine... Să fi avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
albul cearșafului, zvîcnind uneori. Ochii și-i deschide rar, privește flaconul cu sînge, apoi sclipirea lor se stinge sub pleoape. Nu a venit cursa? șoptește, cînd întîlnește privirea Paulei. Încă nu, e zăpadă mare răspunde Paula. Bietul băiat!... murmură femeia, oftînd din adîncul plămînilor. "Eu pe cine o să aștept? se înfioară Paula. E mai bine că s-a întîmplat așa. Chiar dacă ar fi lăsat-o pe Aura, avea copilul... Și apoi... deja e un bărbat obosit și, cred, plictisit de mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vor mînca asta arată Mircea Emil spre biberoanele în care țăranca a adus ceaiul de ghindă. Bucuroși, copiii prind biberoanele cu amîndouă mîinile, se uită atenți la culoarea aproape neagră a lichidului, înțeleg că nu e ceai, așa că ridică sticlele oftînd a ușurare, prind zdravăn între buze cauciucul tetinei, dar, numai după prima înghițitură, scuipă, opintindu-se să verse, însă alerta studentei și a tatălui, care le distrage atenția, îi face să uite de greață. Dacă nu-i zahăr... murmură țăranca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
obligînd capul femeii să descrie un zig-zag. Chibritul se stinge și este aruncat în scrumieră. Privirile celor doi se întîlnesc, înfruntîndu-se. Prefer bricheta spune Maria scurt și-și aprinde țigara, apoi menține flacăra pentru Mihai. Doamne, ce comod poate fi! oftează ea cu plăcere, după ce trage cîteva fumuri, cufundată în fotoliu, cu picioarele lipite, ridicate puțin să se sprijine de stinghia mesei, începînd să miște încet, într-o parte și-n alta, fotoliul. Mihai toarnă din nou vodcă în pahare. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să găsim o soluție. Fă-i vînt în iaz, naibii rîde Pavel. Știi ce, devine el serios o chem eu în magazie și-i dau vreo două... Pe fața lui Ovidiu, ca o umbră, se așterne un fior de greață. Oftează și-și mușcă puternic, pe dinăuntru, buza de jos. Las' că discut eu cu ea! hotărăște Pavel ieșind din cameră. Intră furios în sală, rotindu-și privirea, căutînd-o pe Letiția; o zărește tocmai lîngă fereastră, singură la o masă. Ascultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în farfurie, că menajerei i-a dat drumul să se ducă dimineață la o soră a ei, într-un sat din apropiere. Scoate din dulap o sticlă cu coniac și bea un pahar, apoi se așază înapoi la masă. Ehhh! oftează el, parcă să împrăștie tăria coniacului. Ce profesoară grozavă era bunica ta!... E-adevărat că din cauza ta a fost dată afară? întreabă Doina, fără să-și dea seama de gafă, dar imediat ridică privirea spre tatăl ei și strînge din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de sute, scoase de Maria din poșetă. Chiar nu știi? Doamnă! șoptește Mihai cutremurat nu eu murdăresc totul pe unde trec. Maria bagă sutele înapoi în poșetă, după care pocnește scurt încuietoarea, furioasă, cu aerul că asta-i tot. Bine... oftează ea, îmbrăcîndu-și atît de repede blana, că Mihai nici n-a mai apucat să se ofere să i-o țină. Păcat! zice Maria, aranjîndu-se la oglindă. Am venit încoace înfuriată că te-am văzut cu vînzătoarea aceea. Celelalte au apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]