2,025 matches
-
speculative solicită un cititor inteligent și cu mult umor, pe măsura textului epic. E o desfătare a limbajului postmodern, o plăcută naturalețe a artificiului creator, constând în alternanța firească a deconstrucției narative cu reconstrucția și regenerarea ficțiunii. Ironic și auto-ironic, oniric și realist, politic și livresc, autoreferențial până la narcisism și deschis spre realitate până la reportaj și opinia jurnalistică, senzațional-polițist și insinuant-erotic, romanul lui Dumitru Țepeneag (oricare din cele trei), desfășurat spectaculos pe o vastă pânză epică, navetează dezinvolt între România și
Postmodernismul la lucru by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10175_a_11500]
-
rar, dar încântător. Spre deosebire de alte mărturii, îi apare exegetului său devotat ca "un om de o extraordinară delicatețe", ca "un om bun și generos". La bătrânețe nu-și mai scria piesele, realizându-le prin dictare, inspirându-se din viața sa onirică: "Mereu nemulțumit, tăia și schimba. Uneori izbucnea: ŤDe ce trebuie să mai scriu, n-am scris destul?ť - izbucniri care vor fi avut loc până la ultima sa carte. Că mare parte din piesele sale vin din visele pe care le
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
Soare, iată, se uită veșnicind / după un deal de aur ce străluce / și trece blând un înger surâzând / fără să știe sigur încotro se duce...” (Vitalul tablou) În Visările serii, surprindem o viziune sinuos-halucinantă, aflată la granița dintre lucid și oniric, concretul și abstractul înfrățindu-se într-o suferință generală, astfel încât imaginarul: „râul vuiește”, „luna țipă”, „dinspre orizont ... strigăt de sirene”, „plânsul văilor”, „lumea se vaită de mult nenoroc...” formează o gradație ascensională, de tip climax. Dacă în primele versificări din
Într-o dimineaȚă de cuvinte împreună cu poetul Coriolan Păunescu. In: Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
ocrotitoare. Voința este impulsul binelui, al iubirii, al jertfei. Voința en noi. De-a pururi. În „aplauze”, în iubire sau ură, voința străpunge veșmântul ființei. Alternanța „vreau” - „nu vreau” se dorește răsfrângere decizională întru împlinirea unui ideal, vizualizat în planul oniricului, fiind dictat de monologul adresat ființei iubite. Un verb ca un clopot revărsând sonorități ale sinelui, voință de posesiune, în numele unui ideal. Aceasta este poezia lui Coriolan Păunescu.
Într-o dimineaȚă de cuvinte împreună cu poetul Coriolan Păunescu. In: Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
de atmosferă. Nu ar fi deloc un abuz sau o dovadă de pedanterie didactică să distingem doi Sorin Titel, foarte diferiți ca viziune, miză și tehnică narativă. Dacă în primele cărți (schițe, povestiri sau microromane) Sorin Titel e proiectiv, abstract, oniric pe alocuri, experimental - adică, în general vorbind, evazionist, neimplicat în actualitate și nici în propria biografie decât tangențial, în romanele maturității, de la țara îndepărtată încoace, scriitorul e nostalgic, retrospectiv, concret în evocările prin intermediul povestirilor, realist, în bună măsură regionalist în
Revanșa unui "marginal" by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10807_a_12132]
-
tradiționale, inclusiv cele religioase, diurn, al poveștii și existenței cotidiene a Mașei. Celălalt al ,Extraterestrului" (o variantă originală de Mefisto care o ispitește pe femeie determinînd-o, în final, cu viclenie, să semneze celebrul pact), metafizic, încărcat de aluzii culturale, fantastic, oniric, irațional, cu accente parabolice, suprarealist, în care toate reperele realității au fost date peste cap, obiectele își schimbă forma, animalele devin prezențe simbolice și/sau parabolice. Povestea Mașei este cea a istoriei trăite, a destinelor sfărîmate sub șenilele buldozerelor regimului
Mașa față cu postmodernitatea by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10819_a_12144]
-
și a ironiei romantice. Poeziile sale de dragoste, a căror geneză se poate regăsi uneori în prea puțin fericite experiențe personale, capătă accentele adorației nemărginite, suprafirești, ca, de pildă, îndrăgostiții cu un picior în realitatea tangibilă, cu celălalt în decolarea onirică, în magia cosmică, în vârsta de aur (Freamăt de codru, Floare albastră, Dorința, Sonetele, Sara pe deal, De câte ori iubito, Atât de fragedă, Sarmis etc.). Sunt cunoscutele titluri ale unor giuvaere melodice, care însoțesc ca un sublim ecou vitalul, elegiacul dor
Eminescu, recitiri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4009_a_5334]
-
în exterior. Nu poate să facă rău nimănui. Afară de cazul că, Doamne ferește!, ia Premiul Nobel, ceea ce ar provoca împrejur multă boală de ficat. După ce spune două, trei lucruri anodine despre ocupațiile zilei, alunecă în biologie, în interstițiile creierului, ori în oniric, și abia atunci devine el. Până atunci, doar se preface că e aici, vorba lui Cioran. E nevoie de grație și gratuitate, spune. Scrisul „se sparge ca o pungă de hârtie dacă pui ceva prea greu în el.” Decât că
Însemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4015_a_5340]
-
filosofic. El scria într-unul din eseurile sale că „eternitatea s-a născut la sat”. Cum interpretați această afirmație? În toată poezia lui Blaga satul joacă un rol central. Așa cum se știe, Blaga s-a dedicat în mod special simțirii onirice în conștiința spațială românească de la țară, lucru ce reiese și din renumita sa carte Spațiul mioritic. În același timp, mediul de la țară are o conștiință temporală proprie. Într-un anume sens, timpul chiar se oprește. Toate acestea pot fi explicate
Filosofia lui Blaga tradusă după un secol în limba germană by Peter Sragher () [Corola-journal/Journalistic/4017_a_5342]
-
Bois), André Chéret, autorul lui Rahan. Și limbajul: textele erau lungi, divagante, pline de referințe culturale sau esoterice. Drept urmare, episoadele nu mai erau povestea unui șir de întâmplări insolite, a unor fapte riscante, a unor peripeții spectaculoase, ci narațiunea aproape onirică a unei meditații cu accente cinic-sentimentale despre viață, prietenie, trădare, miracol și moarte. Doar incidental, noua bandă desenată evoca excrescențele ei umplute cu energia tumultuoasă a aventurii. 1. Teodorescu-Brînzeu, Pia, Mircea Mihăieș, 1982. „Cuvânt și imagine în poezia vizuală”, în
Prima întâlnire cu Corto Maltese (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3067_a_4392]
-
V. Vosganian riscă să devină, ici și colo, ușor schematic, mai ales în privința melodramaticului. E limpede că eroii lui, dintr-un anumit punct de vedere, sunt, fără excepție, niște suciți. Ca și lumea lor. Dar niște suciți cu certe calități onirice. Or, pentru a susține această disponibilitate, autorul e în situația de a ceda prea mult teren demonstrativului. De aceea, pe anumite nivele, povestirile suferă prin aglomerarea informațiilor ce conduc la ideile de criză a spiritului și, mai ales, a imaginației
Scenarii caleidoscopice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3093_a_4418]
-
al acesteia, Jumătatea de Matrioșcă, ce se confundă adesea cu Matrioșca, în halucinațiile Câinelui de lemn). Realul și fantasticul se amestecă indistinct - vorba lui Teofil, „până la urmă și realismul cel mai crunt era de natură fantastică” -, alegoria satirică și viziunea onirică așijderea, în pagini de mare poezie, precum cele care-l evocă pe Câinele de lemn în sanatoriu, în compania altor personaje pitorești (nebuni, înțelegem) - Conducătorul de Oști Celeste sau Regele Nisipurilor Mișcătoare. Spuneam că fiecare capitol se încheie cu un
O proză atipică by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3858_a_5183]
-
el însuși sunetul unui poem apocaliptic despre moarte, aglomerând secvențe evocatoare și descriptive - delirul lui Teofil, care sfârșește luptându- se cu morții și cu demonii. Teofil și câinele de lemn este, așadar, o proză atipică, cu rezonanțe poetice, fantastice și onirice, care prilejuiește pagini de mare frumusețe literară. Deși nu scapă de unele neglijențe stilistice, datorate grabei, ea reprezintă - după romanul Întâmplări la marginea lumii (2007) și volumul Două povestiri (2010) -, probabil, cea mai bună carte de proză de până acum
O proză atipică by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3858_a_5183]
-
cîntă ca o liră din Ossian (Pe aripa zefirului), Tecuciul estompat în depărtare pare scos dintr-o gravură germană, iar centrul orașului este „unmic Trianon, un Trianon aproape asiatic" (Tecuciul depărtat). Cuplată cu aluzia culturală se prezintă la Petică obsesia onirică. In toate aceste poeme în proză se visează - se visează copilăria pierdută, un liman sudic unde clima mediteraneană să adăpostească luxul și fantezia. Acestea devin dominante, iar noua formă poematică se desprinde treptat de contingent. Pe măsură ce aluziile la Bucureștiul cotidian
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
iubit și budat. Și atât de jucăuș, încă critica ezită a acredita chiar adevăruri evidente privitoare la opera sa. Prima certitudine istorico-literară pe care ne-o oferă epistolele reunite în Opere III este aceea că Emil Brumaru a fost un oniric „cu acte în regulă”, nu unul onorific. Precizarea se cuvine făcută deoarece, în discuțiile pe marginea onirismului, numele lui apare destul de rar și cam din întâmplare, probabil pentru că, ieșean fiind și încă nedebutat (primul său volum a întârziat 3 ani
Un mărturisitor impenitent by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4075_a_5400]
-
primul său volum a întârziat 3 ani pe masa cenzurii), nu a participat la ecloziunea ideologică a curentului, survenită în medii „singaporeze” bucureștene. Corespondența cu Leonid Dimov consemnează, la pp. 159-163, cererea oficială de primire „în Isarlâk”, adică în grupul oniric, însoțită de o Anexă-program și datată „25.IX.1967”. Data este importantă, întrucât este înainte de fatidicul an 1968, al afirmării publice și apoi al interzicerii onirismului. Rezultă, indubitabil, că Brumaru a făcut parte din nucleul oniric încă din vremea „ilegalității
Un mărturisitor impenitent by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4075_a_5400]
-
Isarlâk”, adică în grupul oniric, însoțită de o Anexă-program și datată „25.IX.1967”. Data este importantă, întrucât este înainte de fatidicul an 1968, al afirmării publice și apoi al interzicerii onirismului. Rezultă, indubitabil, că Brumaru a făcut parte din nucleul oniric încă din vremea „ilegalității” mișcării, apartenență pe care, ulterior, opera sa o va confirma cu prisosință, chiar dacă, azi, memoria zglobie a unor scriitori și critici pare a o uita. A doua certitudine: considerat adesea un „ingenuu”, Emil Brumaru este unul
Un mărturisitor impenitent by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4075_a_5400]
-
în domeniu, iar după ce-și atinge scopul îl înjunghie în cramă, înaintea unei petreceri. Femeia poartă însă în pântece copilul lui Nazaret. Cadrele realității ordinare sunt împănate - după cum se poate vedea - cu întâmplări hard core, dar și cu viziuni onirice sau halucinații. Totodată, cam ca în Bunavestire a lui Nicolae Breban, narațiunile acestea, cu protagoniști ce par unul și același, scot la vedere schelete culturale, mitice ori de basm (Epopeea lui Ghilgameș, Odiseea, romanul cavaleresc, Tinerețe fără bătrânețe și viață
Drame bufe by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4113_a_5438]
-
Brumaru printre cele câteva, puține, cu care literatura română se poate mândri. Venit din partea celui mai redutabil specialist, verdictul e dincolo de îndoială. Dar și, ca să zic așa, materia e dincolo de limitările de gen. Uneori (ca atunci când i se adresează, onctuos, oniricului Dimov sau dimovianului Foarță), Brumaru rămâne poet, improvizând cantilene. Alteori e critic literar, îndrăgostit până peste cap de ruși (Raicu e beneficiarul numărul unu al acestei ipostaze) asupra cărora pune întrebări fundamentale. De ce, de pildă, în Dostoievski, mai toate personajele
Un mare scriitor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4187_a_5512]
-
lumea virtuală, a visului (sau a nebuniei) nu este un eu salvat, un eu recuperat, autentic. Jocul de-a lumile, cu dublii din vis, schimbul de identități dintre eul diurn și eul nocturn, traficul cu lumea umbrelor și a proiecțiilor onirice se transformă dintr-un joc adolescentin într-o obsesie, într-un drog existențial, atingând granița psihozei, până la dedublare și pierderea identității. Conștientul, „cenușăreasa” ființei noastre, de la romantism încoace, este subtil reabilitat în romanul lui Corin Braga, la capătul celor 370
Un loc „plăcut” și numai al lor by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4031_a_5356]
-
ne trezim în realitate. Dar dacă nu am putea să ne mai trezim în realitate, ci în altă parte? Întrebările pe care ți le pui, la sfârșitul romanului, sunt multe. Corin Braga preia teme, motive, clișee ale literaturii fantastice și onirice, le reciclează, le combină, le reinterpretează, adesea în cheie medicală (psihiatrică, psihanalitică). „Sursele” sale principale, în jurul cărora brodează povestea Luizei Textoris, sunt Alice in Wonderland și Maestrul și Margareta, surse „la vedere”, incluse în text, numele de familie al eroinei
Un loc „plăcut” și numai al lor by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4031_a_5356]
-
alta (printr-un tunel, chepeng, cameră, oglindă etc.), schimbările de perspectivă spațială, schimbarea raportului dintre corp și spațiu, relativitatea percepției spațiale și concentrarea pe spațiul închis (camera, casa Luizei) provin din Alice. Plutirea, orașul scufundat (Clusium) al celor doi miri onirici, zborul din vis - un zbor ce pare a fi și o scufundare-înecare în apele amniotice ale visului și subconștientului sunt elemente care provin din fantasticul bulgakovian. În orice caz, trama romanului este una explicit oedipiană, Luiza Textoris anunțându-se inițial
Un loc „plăcut” și numai al lor by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4031_a_5356]
-
încheiat cu focuri de armă sunând spart care, la trezire se dovedesc a fi cu totul altceva: Caragiale (cel real, nu cel din vis) arunca, pretându-se la o curte cam deșănțată, pietricele în geamul soției rectorului Micle. Din plin oniric (care e o constantă a Vieților paralele) se alunecă brusc în monden și chiar mai jos, în mundan. Simptomele poetului sunt calchiate după acelea ale personajelor sale. Instinctul Florinei Ilis funcționează exact atunci când îl alege, dintre toți, ca reper, tocmai
Visuri trecute, uscate flori (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4070_a_5395]
-
exclamativ trezește emoție: „o, cărămida din curte, udă”. Ca să nu mai spun de o asemenea efuziune: Aprinde-n tindă opaiț verde: Iată-nserarea că s-a lăsat. Lasă durerea să ne dezmierde, Deschide ușile: ploaia a stat. Nu-l văd oniric pe Dimov. E o poezie de cuvinte. Cuvinte care, ca în teoriile noastre perimate, produc. Produc imagini, nu neapărat din imaginație. Lotca scobită din trunchi, Singură, plină de ziare, Zace la margini de mare. În chip evident, ziarele, insolite, nu
Însemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3968_a_5293]
-
de țigară/ și nenia mari beau peste măsură”. Impresia este a unui imaginar dual. Pe de-o parte izvorît din stricta dereglare a subiectului, pe de alta, scăpat fiind oricărui autocontrol, dobîndind un aer obiectiv, aidoma unui șir de fantasme onirice. Străduințele autorului de a-și rîndui, alinia, organiza cît de cît notațiile sînt aproape zadarnice. Ele nu izbutesc a împiedica halucinația, de cele mai multe ori substanțială liric, să se impună cu forța drept atmosferă generală a discursului. Totul e dezlînat, descusut
Poezia alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3967_a_5292]