5,154 matches
-
să le dicteze modul de abordare de neocolit a unei realități care, tocmai, nu mai există, din punctul lor de vedere cel puțin. Din acest moment nedeterminarea metodologică corespunzând carenței referențiale a acestor științe, sau, mai bine spus, vidului lor ontologic, are drept consecință importarea în ele a metodelor care definesc științele naturii. Și aceasta în mod aproape inevitabil, dacă este adevărat că, ignorând subiectivitatea care sălășluiește în om și îi definește umanitatea, aceste științe n-au a se întreba care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în interiorul acestei grile și a căror estimare, oricât de detaliată ar fi, nu are, din acest motiv, nici o importanță, dacă o excludem pe aceea de a constitui "obiectul" unei științe noi, politologia. Până unde poate merge astăzi carența referențială, indigența ontologică a științelor umane? Oricât de nesemnificativ, de arbitar delimitat, de "abstract" ar fi obiectul supus tratării matematice, nu trebuie oare ca el, dacă știința al cărei obiect îl constituie trebuie să păstreze un raport oarecare cu omul și umanitatea sa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
obiectivare a vieții ca obiectivare ireală a sa: astfel orice proprietate sensibilă și în același fel afectivă sau axiologică a lucrurilor nu este decât proiecția extatică a ceea ce, în chiar sânul acestei proiecții și în ciuda sa, își păstrează sălașul său ontologic propriu, rămânând acolo unde rămâne în posibilitatea sa principială orice senzație, orice afectare și orice valoare. Însă lumea este înainte de toate lumea oamenilor, obiectul aflat în această lume nu este întâi de toate faptul de a fi natural, este obiectul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în temporalitatea imanentă a vieții, în convertirea, în ea și făcută posibilă de către ea, a dorinței în satisfacerea sa, a suferinței în bucurie. Istoria ca știință, fie că aceasta o știe sau nu, susține o relație esențială cu acest Fond ontologic al historicității originare, Fond pe care ea își delimitează fenomenele sale, de la care își împrumută legile sale însă întâi de toate sensul său, sensul și motivația secretă a întregii sale munci. Căci ceea ce caută, ceea ce vrea viața în istoria înțeleasă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
încearcă să le includă în rețeaua unei nomenclaturi ideale. În constituirea oricărei științe de acest fel se desfășoară așadar un dublu proces, ale cărui implicații este nimerit să le recunoaștem. În primul dintre acestea, care marchează trecerea la reprezentare, trăsătura ontologică decisivă a vieții, încercarea de sine în toate punctele ființei sale a acesteia, s-a pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a vieții, încercarea de sine în toate punctele ființei sale a acesteia, s-a pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și la determinările ontologice care afectează din principiu această existență percepută în adecvarea perfectă la sine a patosului său "întâmplarea, spune Kafka, ca pământul pe care stai să nu poată fi mai mare decât cele două picioare care îl acoperă" i se substituie un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unei referiri principiale la viață. Pe de o parte, ei prezintă referitor la aceasta duplicarea teoretică menită să facă posibilă, sub aparența unei cunoștințe obiective, o măsură de altminteri iluzorie a acesteia. Pe de altă parte, ei purced în mod ontologic din ea, dacă este adevărat că valoarea unui obiect reprezintă în el procesul producerii sale reale de către munca reală și nu este posibilă decât ca atare. Există prin urmare două critici ale economiei politice. Cea dintâi, încă naivă, se situează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unor teze devenite deopotrivă catehism politic și doctrină de stat, el poartă în sine și duce până la ultimele lor consecințe principalele tare ale proiectului galilean: deprecierea vieții, a subiectivității, a afectivității, a individualității și, la modul general, a tuturor determinărilor ontologice care constituie esența proprie a acesteia. Realitatea, adevărul nu se găsesc așadar în viață, ci dincolo de ea într-o lume aflată în urmă, în aceste mari mase transcendente care sunt Istoria, Economia, Societatea și în diversele moduri de structurare pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara unei exteriorități oarecare. Este, pe de altă parte, menținerea presupoziției scientiste care afirmă că nu există decât obiectiv și determinabil din punct de vedere obiectiv: inconștientul psihic, recunoscut în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în care se exprimă prisosirea vieții, toate având drept motivație "încărcarea", "surplusul" care organizează interior subiectivitatea vie ca pe o forță gata să se cheltuiască și constrânsă, sub apăsarea poverii, să o facă. O astfel de situație, mai precis condiția ontologică a vieții, nu determină numai marile proiecte ale culturii, de pildă crearea unor mitologii ca distanțare a spaimelor și terorilor originare, poezia ca "descătușare" etc., ci ea sălășluiește de fapt în orice nevoie, și în cea mai modestă și mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ce se întâmplă în acel moment. Noi nu concepem exercitarea acestei forțe care ia naștere în încercarea de sine a subiectivității, care este condusă, la paroxismul acestei încercări, la declanșarea sa, decât sub forma unei negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde, această încărcare în afect se descarcă de sine. Pretutindeni acțiunea este interpretată ca o exteriorizare și ca o obiectivare reală, în așa fel încât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și a pieri a ceea ce este acolo în față și în care forța trebuie, sub efectul presiunii opresive pe care o exercită ea însăși asupra sa, să se uite și să fugă de sine, corespondența, sau, mai bine spus, legătura ontologică este perfectă. Consistenței depline a venirii în sine a vieții și astfel veșniciei acestei veniri îi corespunde "actualitatea" care determină televiziunea și mijloacele de comunicare în general în calitate de mediu în care acestea se mișcă, în calitate de aer pe care acestea îl
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ritm frenetic, că mașinăria funcționează tot timpul și pretutindeni, că trebuie multiplicate posturile și, în fiecare casă, aparatele de recepție, pentru ca înșiruirea să nu se întrerupă vreodată, nu ține așadar de mașinăria însăși și de dispozitivul său, ci de esența ontologică a televiziunii și de adaptarea sa perfectă la lumea noastră, de televiziune ca practică și de actualitatea care definește această esență. Actualitatea determină ceea ce este actual. Nu este asta o evidență? Numai că actualitatea nu determină ceea ce este actual într-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sau cutărui sentiment: al plăcerii, al urii, al sadismului etc., ci al sentimentului însuși ca atare, un a se simți pe sine al lui a se simți pe sine, care merge sporindu-se până la ceea ce am putea numi o beție ontologică. Mistica este acea disciplină care are în vedere auto-încercarea sentimentului în posibilitățile sale principiale, fiind, ca atare, o disciplină esențialmente practică. Însă ea este prezentă în orice activitate de cultură, și trebuie să vedem de ce. De fapt, prin auto-afectare orice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sus despre această lume și deplângându-i insensibilitatea. Nu vrem să spunem nici că societatea și-ar fi pierdut orice raport cu nevoile subiectivității vii, cu faptul de a mânca, de a bea: aceasta este, tocmai, imposibil. "Inumană" desemnează bulversarea ontologică sub efectul căreia principiul director și organizator al unei societăți care-și găsește substanța în viață nu mai este aceasta din urmă, ci o sumă de cunoștințe, de procese și de proceduri pentru stabilirea și ordonarea cărora viața a fost
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
act cognitiv, decât în auto-afectarea sa și prin ea. Cu certitudine, unele determinări pur patetice pot fi reproduse în lipsa oricărei ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire de exemplu. Recunoașterea în existența sa autonomă a unei dimensiuni ontologice de imanență radicală în sânul căreia se înfăptuiește această repetare originară este esențială, ea singură permițând înțelegerea transmiterii cunoștințelor primitive străine cunoașterii reprezentative și obiective, și precedând-o în mod necesar. Primele schimburi dintre mamă și copil, însușirea mișcărilor corporale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
explicațiile lor pe cât de radicale pe atât de simpliste, se prăbușesc imediat ce este zărită înrădăcinarea religiei în esența vieții în faptul că aceasta, ca încercare de sine, nu este niciodată fundamentul ființei sale. Experiența sacrului este cea a acestei situații ontologice ultime a cărei contra-dovadă este angoasa morții care se înrădăcinează și ea în sentimentul trăitorului de a nu fi fundamentul lui însuși. Vedem astfel că în orice cultură cultul morților este legat de religie printr-o rețea de relații indestructibile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
îi aparține, este vehiculul privilegiat al acestei raportări esențiale la viață. Această raportare devine conștientă de sine în filozofia a cărei temă proprie o constituie. Dihotomia dintre științe și litere se întemeiază astfel pe diferența dintre obiectele lor, adică diferența ontologică radicală care separă ființarea golită în ea însăși de capacitatea de a se încerca pe sine și, pe de altă parte, ceea ce poartă în sine o asemenea capacitate și se definește prin ea, adică subiectivitatea transcendentală sau, dacă preferăm, Ființa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transcendentale nu doar pervertește filozofia; ea o suprimă în favoarea unei discipline noi: psihologia pozitivă sau științifică. În ceea ce privește psihologia, filozofia și-o asuma în măsura în care psukhę înseamnă suflet, subiectivitate, iar logos, o cunoaștere referitoare la aceasta. Psihologie este definiția filozofiei. Negarea radicală, ontologică a subiectivității se produce la începutul secolului XX odată cu instituirea behaviorismului, al cărui caracter contradictoriu a fost arătat. Odată eliminată conștiința, rămâne să i se găsească acestei științe un nou obiect: acesta va fi comportamentul, care implică totuși obiectivarea în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
suspectabilă. Că optzecismul este experimentalist, estetic, nu postmodernist, o spusese chiar autorul Postmodernismului românesc, M. Cărtărescu. Singular și consecvent este E. Negrici în delimitatea modernismului de premodernism, aplicând, în poezie, criteriul lui Hugo Friedrich, de altfel un criteriu structural, filosofic, ontologic, și nu estetic. Ceea ce numesc unii neomodernism (N. Stănescu și alții) este pentru E. Negrici modernism radical. "Neomoderniștii sunt chiar moderniștii!" (165). Intrarea și ieșirea de pe liste a scriitorilor - valurile de valori - să aibă drept explicație certitudinile politice suverane și
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
după interminabilele sublimări ale tinereții. John Rivers se lasă prins, asemenea naratorului poesc, în mreaja unei lumi noi, mai curînd ficționale decît reale, mișcîndu-se pe un plaier suspendat (creat parcă anume de maestrul de ceremonii Maartens), unde halucinația și ambiguitatea ontologică funcționează ca reguli principale ale ființării. Pornind, pesemne, de la un viciu personal (dependența de LSD), Aldous Huxley scrie, iată, un roman psihedelic, de foarte bună cali-ta-te estetică, acoperind toate cerințele de impersonalitate (și transpersonalitate) impuse de marea artă
O inițiere psihedelică by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7416_a_8741]
-
spiritual ci doar material, sunt considerate dobitoace, adică brute, dar pentru că pot sesiza diversitatea lumii, ele au "estimativă animală". Conceptul de "ființă" este sinonim cu noțiunea "entelui", iar entele este de două feluri: logic (prin analogie cu ens rationis) și ontologic (ens reale). Lucaciu spune "debe" în loc de "trebuie", "reiece" în loc de "extrage", "direge" în loc de "îndreaptă", "indegeta" în loc de "indică", "a despecta" în loc de "a disprețui", "opumnat" în loc de "combătut", și "ratiucini" în loc de "raționamente". Se vede ușor că fără aducerea la zi a acestor cuvinte, lectura
Scrisul etimologic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6882_a_8207]
-
ce obțin în final este o colecție amuzantă de glume avînd ca obiect una sau alta din constantele filosofiei: raționamentul prin analogie, reductio ad absurdum, argumentum ad verecundiam, petitio principii, post hoc ergo propter hoc, legea noncontradicției, etica aplicată, argumentul ontologic etc. Motivul invocat de autori pentru întocmirea unei astfel de antologii stă în identitatea de structură dintre ideile de tip filosofic și anecdotele de tip umorist. Cu alte cuvinte, dacă dăm la o parte aparența facilă a bancurilor, dedesubt vom
Hohotul filosofilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6775_a_8100]
-
Gheorghe Doca se abstrage din ideea de poezie - iar în privința textului ca text nu are proprietatea virgulei, a „lacătului frazei" în general. Aleg câteva exemple mai șocante - mai mult din dorința (recunoscând că m-a incitat autorul cu ezitările lui...ontologice) de a comenta textul eminescian. Mă așez, ca și altădată, sub semnul lui Caragiale din confesiunea către O.Goga: „Ca în toate, și în literatură se cere, se pretinde o cinste profesională, un prestigiu de atelier... Ce crezi tu, în
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
ambarcațiunea (cu nume simbolic) Rachel, „aflată în căutarea propriilor copii dispăruți", îl găsește „și îl primește la sîn ca pe oricare altul dintre orfanii acestei lumi". Deși „ficțional" și „limitativ" în percepțiile sale, precum toți naratorii, Ishmael are o funcție - ontologică, s-ar putea spune -supremă. Prin el, istoria își continuă cursul. În afara conștiinței lui receptoare, realitatea extraordinară a eforturilor lui Ahab nu ar mai avea nici un sens. În special pentru americani, funcția naratorului reprezintă o rigoare culturală, instituită cumva arhetipal
Balena albă - o experiență mesmerică by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6791_a_8116]