1,170 matches
-
era chinuită de frică, pe când străbătea drumul spre Saga, că cerul, de fapt, îi judeca toate acțiunile. Mitsuhide traversă Râul Katsura și ajunse la Castelul Kameyama pe seară, tocmai când soarele cobora sub linia orizontului. Informați despre înapoierea seniorului lor, orășenii din Kameyama îl primiră acasă cu focuri aprinse, care luminau cerul nopții. Era un conducător popular, care cucerise afecțiunea localnicilor prin administrația lui înțeleaptă. Zilele din an pe care Mitsuhide le petrecea cu familia se puteau număra pe degetele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Tamba, până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile în trecut, le urau noroc cât puteau de tare și-i încurajau să facă fapte mari. Dar nici soldații în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
familiei. Un vacarm de zgomote și de voci începu să se înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor de cai, părea să răsune însuși cerul orașului Kyoto. Zăpăceala orășenilor, însă, nu dură decât un moment, și de îndată ce nobilii și oamenii de rând înțeleseră situația, în casele lor se lăsă aceeași liniște din urmă cu puțin timp, când dormiseră în pace. Nimeni nu îndrăznea să iasă pe străzi. Era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vremea când se va albi cerul, odronă Hideyoshi, după care așteptă, liniștit, zorii zilei. Orașul era de asemenea destul de calm. În două sau trei locuri izbucniră incendii. Nu fuseseră aprinse de oamenii lui Hideyoshi ci, mai probabil, le declanșaseră, accidental, orășenii buimăciți. Întrucât puteau servi pentru iluminarea atacurilor prin surprindere ale soldaților din castel, fură lăsate să ardă toată noaptea. Feluriți generali intraseră și ieșiseră din cartierul general al lui Hideyoshi, de cu seară, până după miezul nopții. Din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se întorceau să privească și se întrebau ce se întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau la o plecare pe front. La doar trei leghe depărtare de Ogaki, în timp ce trupele se adunau, din nou, laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al orașului. Desigur, trădarea era unul dintre motivele căderii, într-un timp așa de scurt, a unui castel cu mijloace naturale de apărare atât de bune. Dar mai exista și un alt motiv: Shonyu fusese, cândva, comandantul Castelului Inuyama, iar orășenii, căpeteniile satelor înconjurătoare și chiar și agricultorii încă îl mai țineau minte pe fostul lor stăpân. Deși Shonyu trimisese vasali să-i cumpere cu bani pe acei oameni chiar înaintea atacului, succesul planului datora mult mai mult fostei sale poziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Treia. Păsările își răspândeau ascuțit cântecele în stufărișurile de lângă Osaka. Florile de cireș se scuturau și, pe străzi, petalele căzute se învolburau prin jurul lungii procesiuni de cai și oameni în armuri, dând impresia că natura însăși le ura drum bun. Orășenii care veniseră să-i privească alcătuiau un lanț uman nesfârșit pe marginea drumului. Armata ce-l urma pe Hideyoshi în ziua aceea număra peste treizeci de mii de oameni. Toți se străduiau să-l întrezărească pe Hideyoshi în mijlocul lor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dughene de mergi apa păn-într-amândoo haznelile și când s-ar întâmpla a să strica este cu putințe a se tocmi pe didesubt prin lagum și nu este trebuință de a se mai lăsa loc... de să faci atâta mărșevie despre orășeni asupra oalelor apii”. --Așa se face, dragule, că la 10 mai 1760, Alexandru Ghica voevod dăruiește lui Dima suiulgiul locul din jurul cișmelei vechi din poarta Curții domnești. Treburile însă nu se opresc aici, fiindcă în aprilie 1776 Grigorie Alexandru Ghica
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
pi locul acela. Și neavând loc deschis pe undi umbla li s-ar fi pricinuind multă supărari”. La sfârșit se spune: “Și trebuinți iaste a fi pe acolo uliți... și de trii stânjini pentru întâmplare de foc și pentru trebuințili orășenilor”. În iunie 1794, se face o nouă cercetare, urmată de anaforă către vodă, confirmată de acesta tocmai la 30 iulie 1795, în care citim: “Hudița între zidul sfintei mănăstiri Trei Sfetitelor și întru biserica Catholicească să rămâie după cum se află
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
am vândut lui Iacub, ficiorul lui Sefer armanul”. Și acum să nu-mi spui că de față nu erau oameni „buni și bătrâni” de prin preajmă. Ba erau, părinte, și aceștia spun că „Pentru mai mare credință, noi, toți acești orășeni, am pus pecețile și iscăliturile ca să fie dumisale ocină și cumpărătură...și să aibă a-și faci drese domnești pe acestu zapis,...ca să să știe”. Ar mai fi ceva de adăugat, fiule. Aici m-ai lăsat fără răspuns, părinte. Nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
adăugat, fiule. Aici m-ai lăsat fără răspuns, părinte. Nu prea mă duce capul la ce te-ai gândit sfinția ta. Apoi n-ai băgat de seamă că acei megieși despre care vorbeai își spuneau cu mândrie: „Noi, toți acești orășeni, am pus pecețile și iscăliturile”? Este drept că pentru prima oară întâlnesc așa o numire. Puteau să-și spună doar megieși și atât. Mergem mai departe, sporovăind mereu. Bătrânul se oprește și, privind insistent la o casă, mă întreabă pe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
primită cu amândouă mâinile de sfânta Mitropolie... Vine apoi Grigorie al II-lea Ghica voievod - omul cu inimă largă - care la 1 septembrie 1732 (7241) scrie: „Facem știre cu această carte a domniei mele tuturor... că iată văzând noi supărare orășenilor de aice din Iași de lipsa morilor... am făcut aceste două mori aice lângă târgu, în apa Bahluiului; dară pentru stare lor ca să nu să strice această pomană niciodată am socotit și am dat o roată cu tot vinitul ei
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
voievod din 10 iulie 1764, care m-a pus pe gânduri. Despre ce-i vorba, fiule? Aici se spune că, pe când veneau solii Porții la Curtea domnească din Iași, erau găzduiți în case boiererști, la negustori „sau alți pământeni și orășeni de aicea din Ieși”. Și care-i baiul? Păi nepoftiții musafiri „îi scotea de prin casile lor totdeauna. Și câtu ce mai mare greu îi scotea și la vreme de iarnă de pin casă. Și osăbită supărare că le lua
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
scotea de prin casile lor totdeauna. Și câtu ce mai mare greu îi scotea și la vreme de iarnă de pin casă. Și osăbită supărare că le lua și așternuturile de pin casele lor. Și unele se prăpădeau de rămânea orășenii păguboși”. Cunoscând în cele din urmă aceste necazuri ale târgoveților, voievozii, Scarlat Ghica și apoi Ioan Theodor Calimah au cercetat lucrurile „și au aflatu un loc de casă aicea în Ieși care loc este aproape de Curtea domnească, pe care loc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Impresia ei a fost că era un om tăcut. Avea o expresie împietrită. Nu scotea decât două vorbe, da sau nu. Când și când, dădea din cap spre copii și spunea câteva cuvinte cu o voce uscată. Era respectat de orășeni, pentru că făcea lucurile să meargă. Are pielea aproape prea fină pentru un bărbat. Bărbă de țap. Poartă niște ochelari cu lentile groase, cu rame aurii. În spatele ochelarilor se află o pereche de ochi de pește. Pupilele ieșite mult în afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în copac. Se întoarse către vale: — Ce-a fost asta? — Ai auzit? îl atacă Pinky pe Brigadier cu frumoșii ei ochi mari. Ai auzit sunetul acela? — Ce-a fost asta? întrebară domnul Chawla și Ammaji, militarii și polițiștii, adepții și orășenii. Fără să vrea își luară ochii de la vârful muntelui. Deasupra ceaunului uriaș de gătit al lui Kulfi atârna o creangă ruptă. În ceaun erau condimente și mirodenii, ierburi și fructe, un sos delicios. Și mai era ceva. Încet, se apropiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
cum a trăit, Îmi spui? Dacă, pentru că fac rău, Tu cu răul mă pedepsești, spune-mi, Între Tine și mine, unde-i diferența, Îmi spui?1 Omar KHAYYAM I Uneori, la Samarkand, În seara unei zile domoale și posomorâte, unii orășeni lipsiți de ocupație vin să dea târcoale prin fundătura dintre două taverne, În vecinătatea pieței de mirodenii, nu ca să guste din vinul tămâios de Soghdiana, ci pentru a pândi du-te-vino-ul trecătorilor sau pentru a se lua de cine știe ce băutor cherchelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fiecare zi aveam grijă să-mi spăl gâtul conștiincios. Am închis ușa în urma mea fără zgomot și am ieșit în stradă. Acum cunoșteam drumul și cu ochii închiși. Dădeam de două ori colțul până la stație. Mă simțeam deja ca un orășean, atât de bine mă deprinsesem să mă opresc pe bordura trotuarului până când strada era necirculată și o puteam traversa, ca să aștept tramvaiul în stație. De regulă, făceam blatul și așa economiseam ceva bani. Câteodată călătoream pe scară, ca să mă răcoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de văzut din oraș. Însă ele abia au ajuns ca să umple o zi, așadar ne-am decis ca pe cealaltă, o duminică, s-o petrecem împreună la râu. Adeseori apa scădea în albia râului, totuși el atrăgea o mulțime de orășeni. Și noi mergeam regulat acolo. Deci duminica era zi de scăldat pentru orășeni, iar țăranii aveau grijă să-și țină vacile departe de noi și să le adape în josul râului. La marginea satului, coloana de automobile cotea la stânga, intrând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
așadar ne-am decis ca pe cealaltă, o duminică, s-o petrecem împreună la râu. Adeseori apa scădea în albia râului, totuși el atrăgea o mulțime de orășeni. Și noi mergeam regulat acolo. Deci duminica era zi de scăldat pentru orășeni, iar țăranii aveau grijă să-și țină vacile departe de noi și să le adape în josul râului. La marginea satului, coloana de automobile cotea la stânga, intrând pe un drum nepietruit, trecea pe lângă două gospodării țărănești, apoi motoarele se opreau. Bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
țeapăn de bătaie, de la prietenoșii grănicerii sârbi, cândva, odată cu confiscarea mai multor baxuri de țigări Kent, din Dacia rablagită, cu care încercase să le treacă pe fâșie...), Mariusache se îmboldea să-și întâmpine oaspeții, cu veselia frustă și gregară a orășeanului modest, versatil și trotilat, utilizând și o formulă tandră de curtoazie, cu deosebire dragă Poetului, care o și pusese mai de demult, în circulație: Hai noroc și sănătate și cu iedul pe la spate! Servus, băi, nedomoliților! Ave, Trubadurule, spectatorii te
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
țopârlanii dumitale, înțelegi? Că țăranul are și de mâncare, și de îmbrăcat, și de odihnă, slavă Domnului! Nu ne tot luați pe noi cu țăranii, că noi știm prea bine ce-i la țară! Mai aveți grijă și de cei orășeni, că noi ducem greul, și suferim, și ne chinuim, numai Dumnezeu ne știe! Regreta că a fost cinstit în slujbă și n-a strâns avere, ca alții, să nu-i mai pese de nimeni și de nimic în lume. Și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sparge pojghița și atunci!... Titu se obișnuise deja cu catastrofismul. Nu era om să nu lăcrimeze, de îndată ce venea vorba de stările generale, asupra durerilor țărănimii, completîndu-le cu profețiile crâncene de rigoare. Așa a fost probabil totdeauna și va fi totdeauna. Orășenii, care cunosc țara din vilegiaturi pitorești, au o mare predilecție pentru țăranii veșnic porniți să se revolte, tocmai pentru că sunt asigurați că țăranii români nu sunt în stare să se revolte aievea niciodată. 6 ― Ce-ar fi, Grig, să facem
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
egalități extinse, care să cuprindă și natura, în speță animalele : din inferioare și supuse Omului, acestea încep să fie considerate egale cu el. Expresia „canină” a acestei mutații poate fi ilustrată prin parcursul cîinelui din curtea țăranului, trecînd prin apartamentul orășeanului și, mai recent, prin patul acestuia, pînă în cimitirul canin. Astfel, însăși ideea de „unitate domestică” se schimbă, ea incluzînd acum coabitarea om-animal : „Poartă-te cu un cîine așa cum te porți cu un copil !”, cerea, nu demult, o mare asociație
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în agricultură la nivel de comună este prezentată în nuanțe de la galben spre verde, arată precum o pădure în plină vară. „începînd cu 1990, structura recentă a fluxurilor interne (de migrație) arată trei faze, cu un fenomen puțin așteptat - «replierea» orășenilor spre sate : 1) pînă în 1995, o creștere a mobilităților între orașe și sate pe fondul opririi exodului rural ; 2) spre sfîrșitul anilor ’90, o fază de stabilizare a celor patru tipuri de fluxuri, fiecare cu cîte 60.000-80.000
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]