1,646 matches
-
rostire, de parcă luaseră Învățătură din aceeași carte, toți Înfățișau aceleași minuni la care fuseseră martori: În fața lor Nazarineanul prefăcuse apa În vin și hrănise mulțimea cu cîțiva pești. Unii te Încredințau că-l văzuseră ridicîndu-se la cer Într-o lumină orbitoare, Înălțîndu-se În ceruri ca un porumbel. Orbii, aduși de ei ca martori, te Încredințau că lumina aceea le pălise vederea, dar le dăduse lumina spiritului. Și toți Își ziceau Fiii Domnului și Fiii Fiilor Domnului. Promiteau pentru o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nituri aurite. ZÎmbetul mi se lumină Înainte de a o deschide. Sunetul Încuietoarei la deschidere era excelent, de mecanism de ceasornicărie. Interiorul penarului era acoperit cu catifea de un albastru Întunecat. Fabulosul Montblanc Meinsterstück al lui Victor Hugo trona În centru, orbitor. L-am luat În mînă și l-am contemplat În lumina balconului. Pe clama aurită a capacului era gravată o inscripție: Daniel Sempere, 1953 M-am uitat la tata, cu gura căscată. Cred că nu l-am văzut niciodată atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
eu evaluam camera în care ne aflam. Dna Strickland ținuse pasul cu vremurile. Dispăruseră tapetele gen William Morris și cretoanele severe, dispăruseră și gravurile vechi care împodobiseră pereții salonului ei din cartierul Ashley Gardens; camera aceasta strălucea de culori fantastice, orbitoare, și mă întrebam dacă ea știe că nuanțele variate pe care i le impusese moda se datorau visurilor unui pictor sărac dintr-o insulă din Mările Sudului. Răspunsul mi-l dădu chiar ea. — Vai, ce perne minunate aveți! spuse dl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dezvăluindu-și Întreaga paloare a trupului. O mare pasăre fără pene. Așa trebuie să fie Îngerii care fac cunună de laude În Înaltul cerului, Își zise În sinea lui. Ființa se mișcă, Îmbiindu-l, veni spre dânsul, În nuditatea sa orbitoare, și Începu din nou să Îi mângâie fața cu o mână albă și rece ca zăpada. Atracția și repulsia Își luau locul una alteia. Moliciunea gestului și dulceața privirii erau ale unei femei Îndrăgostite. Dar, În timp ce Amara se apropia, văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o extremă repetiție a identicului? Cu un fior, Dante Întrezări nebunia dinapoia acelui plan: Nero pusese să i se clădească un tron care urma mișcarea soarelui. Arrigo ar fi vrut să fie el Însuși soarele, nemișcat În centrul unui planetariu orbitor. Își redeschise ochii și, din nou, strălucirea cupei, pe care nu o lăsase din mână, i se impuse În minte. Se gândi la opera lui, Încă neterminată. Dovadă evidentă a limitelor sale de poet, Își zise cu amărăciune. Putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zări nimic. Își trecu mâna peste fruntea brobonită de sudoare, În timp ce senzația amară a Înfrângerii Începea să Își croiască drum În sinea lui, grea ca o piatră de moară. Apoi, dintr-o dată, o sclipire, urmată de un talaz de lumină orbitoare, se revărsă prin fisură, explodându-i În față. Din instinct, ridică un braț, ferindu-se de străfulgerarea care Îi izbea retina dureros. În timp ce Încerca să reacționeze la orbirea momentană, auzi un geamăt sufocat. Nedeslușit, Îl Întrezări pe Bonatti, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iubeai. Nimic mai mult. Am trăit multă vreme cu această idee, cu gândul că Destinat ajunsese să ucidă din greșeală, dintr-o iluzie, din speranță, din cauza amintirilor, de groază. Era o ipoteză frumoasă. Asta nu ștergea crima, dar o făcea orbitoare, o scotea din sordid. Criminalul și victima deveneau martiri: rareori vezi așa ceva. Iar apoi, într-o zi am primit o scrisoare. Știm mereu când pleacă scrisorile. Dar nu știm de ce nu ajung niciodată sau de ce le ia atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prima. - Spune-mi, i-a cerut el, aplecându-se interesat spre ea, de unde știai de Ulalume? De unde știai de părul meu roșu? Cum te cheamă? Ce făceai aici? Spune-mi imediat totul! Brusc, fulgerul a izbucnit, o erupție de lumină orbitoare, iar el a văzut-o pe Eleanor și s-a uitat pentru prima oară În ochii aceia ai ei. O, era splendidă: piele albă, de culoarea marmurei În lumina stelelor, sprâncene subțiri și ochi strălucitori, verzi ca smaraldele În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
iar el a văzut-o pe Eleanor și s-a uitat pentru prima oară În ochii aceia ai ei. O, era splendidă: piele albă, de culoarea marmurei În lumina stelelor, sprâncene subțiri și ochi strălucitori, verzi ca smaraldele În lumina orbitoare. Era o vrăjitoare de vreo nouăsprezece ani, a socotit el, ageră și visătoare și cu linia albă, grăitoare, de deasupra buzei superioare, care era o slăbiciune și o Încântare. S-a lăsat cu un geamăt pe spate, pe peretele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ochii lui Zelea, și Horațiu la picioarele unui Jerry deocamdată fără cap, simțiră că împlinirea visurilor bune e neașteptat de aproape. Atât de aproape, încât trebuiau numai să se întoarcă puțin. Și când se întoarseră, Maica Tereza, într-o lumină orbitoare, le zâmbea blajin din spatele unor ochelari fumurii și a unei mustăți care, așa cum hotărâse și Contesa, nu se punea la socoteală. Cei doi, heruvim și diavol, amândoi curați, amândoi păcătoși, se aruncară în genunchi. Maica Tereza zâmbi și ridică mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mi‑ar sta în fire, dar chibzuind mai bine, n‑am s‑o fac; iar pentru tine am de gând să fiu chibzuit de‑acum înainte. În afară de asta, iubirea produce în corp o explozie mult mai puternică, e un fulger orbitor care vine direct din natură. După cum știi și tu, desigur, doar mă iubești de mult, deși nu recunoști față de tine însăți. Anna distruge un obiect, mai exact un lăstar de vie, jupuindu‑l de coajă. Apoi, continuă Sophie cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
taifun, da, ca acela pe care l-am simțit În Okinawa, când mă aflam pe o mică insulă. Nori mari și grei, cenușii, se rostogoliseră pe deasupra oceanului și acoperiseră insula În câteva clipe. O umbră gigantică invadase plaja, alungând soarele orbitor de până atunci. Alergasem să mă adăpostesc sub niște copaci și atunci am simțit În spate acel vânt rece care străbătea vegetația tropicală. Un vânt rece, senzual. Un vânt sec care aducea cu el furtuna, potopul. Picături de ploaie cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
lăsați să vă-mpresoare, Lăsați să cadă-ntruna din neaua altui soare, Ce veșnic brațul ritmic al timpului aruncă... Cad flori de-argint, de spumă pe lunca-n sărbătoare, Și vânturi potolite întinsurile-alintă, Și fluturi albi s-adună în pâlcuri orbitoare, - O, suflete, ca lunca te-mbracă-n hiacintă... CUCERIRE De-a lungul nepăsării acestei reci naturi, Spre nevăzutul unde arpegii de fanfare Desfac în foi sonore o limpede chemare Vom merge în armură de fier, încinși și duri. Ca nu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
că nu există în schimb nici unul atât de insolit. Toate, într-adevăr, concură să prefacă sălbăticiunea asta din pădurea Ardenilor - spaima cenaclului lui Théodore de Banville - într-o ființă mitologică. Intensa și scurta lui trecere prin existență rămâne pentru noi orbitoare de-a pururi. * Franța produce, prin excelență, asemeni vieți febrile, a căror menire pare să fi fost a relua în dezbatere arta, știința sau, mai mult încă, progresiunea spre starea de grație. Să ne gândim numai la Pascal, la Evariste
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
uman, iubirea. În cadrul acestor nuvele uneori acest sentiment intervine tardiv însă după cum știm, iubirea nu cunoaște bariere ontologice. Citind această carte am simțit un miros de .....galben.......mi-a amintit de Mircea Cărtărescu.......dar parcă nu a fost așa de orbitor galbenul........oare dreptul la viață creează halucinații........ SFÂRȘIT Referință Bibliografica: DESTINE PICTATE.... ÎN GALBEN ! Silvia Katz : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 231, Anul I, 19 august 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Silvia Katz : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
DESTINE PICTATE....ÎN GALBEN ! de SILVIA KATZ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364433_a_365762]
-
contopesc morene Ghețari de veacuri dormitând sub zarea lină. Treceam oftând după secunda timpurie Nu-nțelegeam că timpul e un fluviu de nisip Și orele acestea, fragile frunze de hârtie Ori păsări albe fără formă, fără chip. Efodul timpului stă orbitor și nemișcat Pulverizând sitemele vidate și alpestre În nemișcarea mută e cerul înstelat Rotindu-se încet peste înzăpezite creste După incandescentul eon zburam în cercuri exilate Sub focul orb, străin, al aurorei boreale Se mistuiau milenii în clipe resemnate Uranian
EFODUL TIMPULUI de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364549_a_365878]
-
nr. 284 din 11 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Am văzut pe cer o stea, De-o culoare cam ciudată, Răsărind pe firmament In rochița-i dantelată. Am văzut-o deseori, Nimfă a iubirii mele, Adorabilă cometă Printre sclipitoare stele. Orbitoare strălucire Pe obrazul ei adună, Eclipsând, în constelații, Stelele din lumea bună. Când cu mersu-i de regină, Uneori, se plimbă-agale, Blonzi luceferi se înclină, Respirând cu încântare. Aspră, dânsa îi privește, In mândria sa, semeață. Luna, martor, definește: Adorabilă mireasă
ACROSTIH (4) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364587_a_365916]
-
unei femei, care nu își pronunța greutatea vârstei sub auspiciile niciunui timp. Forma corpului ei se pierdea difuz într-un amurg cețos, doar trăsăturile alungite, pomeții ușor înalțați de osatura puternică a feței întrevedeau un chip prelungit într-un alb orbitor, o frunte înaltă care se absorbea parcă în ochii săi de un căprui clocotitor. Doar ochii aveau fierbințeala vieții, dintr-un aproape întreg rătăcit într-o obscuritate nedefinită. Întinse mână cu o nesiguranță crescândă spre a auzi glasul mut al
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
în niciun limbaj. Simți acuzatoriul nebuniei urlându-i în mijlocul tâmplelor o vină, neștiută care a condus spre moartea lui cu mult înainte de-a se naște. O vină care l-a aruncat în masivitatea fixă a unui alb bolnav de orbitor. Un alb care îl îndeamnă să scrie despre permanența constantelor de culoare care îl preced dintotdeauna, care îl urmăresc oriunde s-ar ascunde. Chiar și în centrul ascuns al unei încăperi oarecare. Referință Bibliografică: Fluturi sub cearcăne / Daniel Dăian : Confluențe
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
ce bun pământeana arvună Când lovitura ne-a dat-o divinul? MEMORABILA TĂCERE Memorabila tăcere din imperiul celor surzi Umple cupa de plăcere la festinul celor cruzi Întunericul de smoală din regatul celor răi Protejează nebunia armatelor de călăi Fulgerele orbitoare izvorâte din genuni Par petreceri nucleare sfi nțite prin rugăciuni. Muzica amețitoare generată de comete Însoțește universuri născătoare de planete Focul rece de pe bolta universului tăcut Amintește de supliciul idealului pierdut Liniștea de-nmormântare din ținutul fără glas Însoțește cu
POEME NEWYORKEZE (1) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363766_a_365095]
-
să-ți fiu fulg la piept de dor, Tu - anotimpul meu izvor, Într-un cuvânt - două ninsori Care se cern din zori în zori. Să vii pe calul tău albastru, Are-n galop un singur astru; (El îi dă forță orbitoare Să mă zărească-n depărtare). Vino să vezi pomii cântând Cu glasul nostru, rând pe rând, Azi nu falsează nicio notă Și țin iubirea sub escortă. Mai mare dragul să-i asculți (Se văd din ce în ce mai mulți) Un fel de torță
PODOABĂ PENTRU IARNA NOASTRĂ de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1103 din 07 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363821_a_365150]
-
blestemate MĂRTURISIRE Dumnezeul meu - Dumnezeu al luminii înțelepte și al umbrei celei drepte - Dumnezeu al izvoarelor neșovăitoare - aflate mereu cu toate șoaptele pline - la porțile grele-ale pământului - atotcercetătoare Dumnezeul meu începe din mânăstirea pădurilor - unde cercetează copitele inorogului și solzii orbitori ai lemùrilor - începe din fâlfâirile vultùrilor - din cremenea și fulgerările rodnice ale munților - din copacul cu păsări cel trainic - din înalt și din tainic Dumnezeul meu - Dumnezeu al nunții între soare și lună - al cântecului de strună - dar și al
STIHURI ŞI COLINDE de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1094 din 29 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363849_a_365178]
-
ar trebui să fiu nemuritor sau pur și simplu visător. Pentru a contura filozofia zborului meu prezent, un mic amănunt utopic, asemeni lui Leonardo da Vinci, străbat mistica creației și la fel de curios urmez un Icar care, în esența unei lumini orbitoare, îmi va revela taina zborului. Atotștiutor, voi afirma dezinvolt că filozofia zborului e doar o altă față a lumii și a universului, un fragment din necunoscutul înconjurător. Un joc de cuvinte care nu mă inhibă, dar, cu un cosmos asupră
FILOZOFIA ZBORULUI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364042_a_365371]
-
într-un laborator experimental. O sală putea fi transformată, de la pupitrul fratelui Luigi (un fel de DJ tehnico-religios) într-o catedrală ortodoxă, ori greco-catolică, ori...ce religie voiai. Geamurile se camuflau, se acopereau cu vitralii, deveneau rotunde, lunguiețe, fumurii sau orbitor de luminoase... Jumătate din clădire era amenajată gen hotel, cantină-restaurant, săli de conferință, iar în cealaltă jumătate, unde nu aveam voie, erau “chiliile”(Gurile rele ziceau că ascund o rețea de informaticieni, certați cu legea, de prin toate țările, care
CONDESCENDENŢĂ (FICTIUNE) de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363420_a_364749]
-
foarte dulce, extrem de dulce... Nu e vocea surorii mele! Nu e ea! Dar cine? Într-o rază de luna, îi văd femeii aparatul auditiv. Sora lui Mihai nu aude cu o ureche! Am citit asta undeva (“ Are, totodată, o privire orbitoare, care îi trădează inteligența. Mai are și o luciditate brutală și nu se ferește de consecințele acestei lucidități”)! -Eu sunt Corina, dar nu prima soție a lui Mihai! -Știu. Doar mi-a fost cumnată, un timp... În chilia-cameră de hotel
CONDESCENDENŢĂ (FICTIUNE) de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363420_a_364749]