806 matches
-
străbătut acest drum, o luăm de la început, redevenind mereu prunci, băieți, bărbați, pentru a pune veșnica întrebare: „Dacă?“. Unde e limanul, de la care nu mai ridicăm niciodată ancora? Prin ce eter vrăjit, de care nu se satură nici cei mai osteniți dintre fiii ei, plutește lumea? Unde se-ascunde tatăl copilului găsit? Sufletele noastre sînt ca acei orfani ale căror mame necununate mor, aducîndu-i pe lume; secretul paternității noastre rămîne îngropat în mormintele lor, unde cată să ne ducem dacă vrem
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Nina Cassian, Alexandru Jar, S. Mărcuș, E. Dorian, Letiția Papu și alții) poezia lui Nicolae Tăutu, intitulată Lucrare scrisă: Lenin, din care reproducem Întreg citatul: «La cinci ani tata de Lenin mi-a vorbit; Când s-a Întors de pe locomotivă ostenit Mi-a spus că n-a fost rege și nici voievod Ci un tătuc al oropsitului norod Ce-a prins viața puternic În mâini De-a răsturnat orânduirea celor hapsâni. De undeva din zăpadă Ca un sloi Ce-și topea
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cum s-o echilibrezi pe spate. Pavel se uita la spinarea aceea ușor încovoiată, la gesturile bruște din timpul mersului, impuse de mișcarea de du-te-vino a plăcii... O spinare ca oricare alta, își spunea distrat, un soldat târșâindu-și picioarele ostenite, în colbul unui drum de război. Își aduse aminte de neîncrederea sa, de ciuda sa când aflase că era vorba de un evreu. Constată în silă că ciuda asta i se părea inexplicabil de justificată și chiar inseparabilă de faptul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
o întrebă, fără a-și putea ascunde îngrijorarea sub un ton de bravadă: „Ei, dacă am ajuns aici, acum ce facem, urcăm pe Kazbek? Unde mă duci așa?“ Femeia zâmbi și abia atunci băgă el de seamă cât era de ostenită. Fără să-i răspundă, înaintă pe prundiș, intră în apă, se afundă, îmbrăcată, și nu se mai mișcă, lăsând ca apa să-i spele trupul, fața, rochia cu mânecile zdrențuite. Pavel vru s-o strige, apoi se răzgândi, zâmbi și
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
perdele, siluetele noastre ar fi fost vizibile în tot orașul. Dar magnetofonul, ascuns în spatele barului, a rămas în priză, așa că ascultam în întuneric fluxul și refluxul unui saxofon, a cărui melodie nu avea nimic agresiv. Era o adiere de note ostenite, care aluneca uneori, ca pe o lamă de ras, la marginea unei căderi, a unui țipăt, a unui suspin, revenind apoi spre o respirație ritmică și profundă care schița, în beznă, sfârșitul unei lupte, osteneala unui bărbat în seara unei
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
să intervină în textul subordonaților. Așa se explică mulțimea conflictelor și a resentimentelor ce apar în cadrul unei secții - autorul se simte trădat (nu se mai înțelege nimic, mi s-a tăiat partea cea mai frumoasă din text), în timp ce șeful oftează ostenit (iar trebuie să muncesc în locul vostru). Soră bună cu claritatea, concizia are aceiași dușmani. Unul din ei ar fi, de pildă, excesul de precizie. Teama de a nu fi crezut că știrea este reală îl face pe tânărul ziarist să
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
snopii din acoperiș sub malul gârlei, să le dea foc. - Bunică, strigă către oarbă unul din ei, a zis mama să vii la masă ! O fetiță se apropie de ea și-o ajută să se scoale. Mâncau toți, tăcuți și osteniți. Nimeni nu vorbea de casă. Doar oarba sta albă, stafidită și aeriană lângă dărâmături, fără a atinge blidul. Când nepoții terminară de horpăit, încet, cu glas prelung, bătrâna începu a boci. TOPORUL - Ia, cumătră, și neta, că cumătrului îi mai
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
cațe și în căngi, mânându- le încet din argea. în bubuitura apei, cu sprinteneală, trunchiurile se strecurau prin stăvilar. Galbenă, lumina felinarului împuțina întunericul. - Io, măă !... se auzi un răcnet lung. - Ațin’te ! Cu plescăit, trunchiul se prăbuși în adânc. Ostenit, omul care străjuise primul coborî de pe opust. își trecu mâna prin păr și băgă de seamă că nu mai are căciulă. - S-a dus ? S-a dus ! constată un glas de lângă el. Satisfăcut, răsună răspunsul unei blagoslovenii. De sus șuvoaiele
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Păi eu l-am mai bătut, la Austerlitz... sau poate că el nu-și mai aduce aminte... Până una alta, locul verii a fost luat de toamnă, care și ea s-a dovedit aliat puternic al rușilor. înfometați, însetați și osteniți, soldații francezi s-au văzut puși în situația de a înfrunta ploi interminabile și reci de toamnă. Umezeala parcă pătrundea până dincolo de piele, iar frigul ajungea până la os. S-au împotmolit tunurile, caii abia puteau face pași grei și
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
care o simți când moare cineva apropiat. Dar e de mii de ori mai tare! Și ăsta era abia preludiul... Procesul, agonia, dură mai bine de trei ore. Era trecut bine de miezul nopții, când Feodin și ceilalți se retraseră osteniți și sleiți în străfundurile minții lui Corvium, iar el reveni de acolo plin de durere și cu reminiscențe puternice. Pieptul i se ridica din nou și cobora înapoi. Respira. Trăia! Era minunat. Era grozav! Era tot ce își dorise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
la un interval de o jumătate de oră, veți bea un pahar cu apă, cît mai caldă posibil. După-amiaza, pe la cinci, veți face la fel la izvorul Chomel. Să nu vă mirați dacă, a doua zi, vă veți simți puțin ostenit. E efectul trecător al curei. De altfel, atunci ne și revedem. Toate astea erau deja departe acum. Atunci era doar un novice, care confunda izvoarele. Acum Însă urma temeinic cura, ca miile, zecile de mii de bărbați și de femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
lui cuvintele lui Lecoeur. — Aș prefera să nu răspund. — M-ați urmat fără să protestați. — Da. — Vă așteptați la ceea ce vi s-a Întâmplat? Întoarse capul spre Maigret ca și cum l-ar fi chemat În ajutor, apoi repetă cu o voce ostenită: — Aș prefera să nu răspund. Lecoeur scrise un cuvânt pe blocnotes, căutând să atace din altă direcție. — Ați avut surpriza să Întâlniți la Vichy o persoană pe care nu ați mai văzut-o de cincisprezece ani. Ochii erau ușor umezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
sub mâinile experte și îngemănate ale celor doi. Greu e să-i păstrezi echilibrul în agitația mersului. Morfăie printre dinți: — În focul discursului sau în îmbulzeala mulțimii... Schițează o piruetă neîndemânatică. — Să-i suporți greutatea e o povară intolerabilă, șoptește ostenit. — Nu mă întrebați pe mine cât trebuie să o spăl și să o frec ca să-i întrețin albeața, completează pesimist Parthenicus. — Aha! se zbârlește principele. De aceea țesătura se roade așa de repede. Parthenicus se gheboșează de teamă. — Calceii, cere
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un sprijin pe tăblia mesei. — E vorba de magie, șoptește încă descumpănită. Se agață de brațul lui, rugătoare: — Magia este opusul protecției divine pe care se întemeiază puterea ta. Nu poți închide ochii. Chiar îi închide pentru o clipă, suspinând ostenit. Murmură apoi în surdină: — Acuza asta revine aproape întotdeauna în procesele inten tate de delatori. Își degajează mâna din strânsoarea ei și începe din nou să se pre umble prin cameră. — Turnătorii sunt cancerul care distruge justiția noastră. Nu se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fibrele plantei sunt dispuse orizontal. — Da, stăpâne, încuviințează cu umilință. Cezarul îi face semn să vină la el. Se sprijină de brațul lui ca să ajungă înapoi la scaun. Dă pe spate o meșă de păr năclăită de sudoare și murmură ostenit: — Am nevoie de un curier... — Un sclav mesager, stăpâne? se interesează din ce în ce mai uimit libertul. Pentru astfel de treburi se folosesc soldații din garda preto riană. Este deci ceva personal. — Să plece chiar în seara asta... Îl îneacă tusa. Morfăie hârșâit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
direct. Și cu siguranță că n-o să se ducă să asiste la proces doar ca să-i intimideze pe pretor și pe jurați prin prezența sa. Scribonius Libo tot nu e mulțumit. — Atunci de ce nu ne adresăm Senatului? Asinius Gallus răsuflă ostenit. I-a explicat doar. Este prea târziu. — Ne rămâne calea apelului. Surâde în fața figurii buimăcite a celuilalt. — Îi lăsăm să-și facă mendrele și ne adresăm apoi justiției criminale a împăratului. Ridică mâna a luare-aminte. Dar mai întâi... — Ce? întreabă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spre pulvinar, este ascuns vederii de masa compactă a celor cinci sute de gladiatori. Contemplă în schimb loja de la cealaltă extremitate a axei mici, spre sud, unde cu sigu ranță au luat loc prefectul Romei și cei lalți magistrați. Pufăie ostenit. — Să sperăm că nu vor fi probleme, murmură în surdină. Se întunecă imediat la chip. De când Curtius Atticus a cum părat de la principe o parte din școala de gladiatori, sunt exploatați mai crâncen decât dobitoacele. Vittelius nu s-a comportat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
disprețul pentru moarte... Râde de-a binelea. — Eroismul din sufletul sclavilor? — Ba din contră, replică iute Pusio, apreciez la justa valoare spiritul de dreptate pe care-l arată aceste jocuri. Expresia hilară dispare instantaneu de pe chipul instructorului. — Așa e, suspină ostenit. O dreptate mai presus de orice patimă. Toți obțin ceea ce cer și li se oferă ceea ce nu cer. Murmură: — Nici nu știi cu cât de ușor poți deveni din spectator spec tacol, ajungând să-ți ispășești plăcerile nefericite prin cange
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de afară. De ce stau pe trei linii... nu... pe patru? Prima în picioare, a doua puțin aplecată, a treia și mai aplecată... Nu-l mai rabdă inima și izbucnește: — Al patrulea rând s-a pus în genunchi! — Alcătuiesc țestoasa, îngână ostenit Rufus. Sfârșesc în unghi, întocmai ca acoperișul caselor, nu vezi? Tânărul se codește. Coboară cu un picior pe pământ. — Ba da, dar în campania din Dalmația, Germanicus ne-a pus să facem țestoasa cu o baracă... ăă... de fapt cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl reprezintă imperiul. Răzbunarea provinciilor asupra Romei! Se revede brusc călărind alături de feciorul său Drusus și de nepot. Asta s-a întâmplat ieri! Zâmbește mulțumit. Ce mândru a fost de Drusus! Și de Germanicus, desigur, proaspăt reîntors din Dalmația. Suspină, ostenit. Se străduiește din răsputeri să-l trateze ca pe propriul său fiu, nu doar pentru că Augustus l-a silit să-l adopte, ci pentru că seamănă atât de mult cu tatăl său și ori de câte ori îl vede are impresia că o fărâmă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tunica umflată, iar din rython țâșnește un firicel de vin, care descrie o curbă grațioasă înainte de a se vărsa în patera din mâna stângă. Gestul îl frapează. Dar ceilalți doi? Cine sunt? Probabil zeii cărora ei le zic penați! Suspină ostenit. La romani, totul este confuz. Un cult se asimilează cu altul și se înglobează reciproc, într-o învălmășeală totală. Observă pe altar, alături de grupul format din cei trei, alte două figurine. Tot lari și penați? Nu prea seamănă. Războinici mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie! {EminescuOpI 50} ÎNGER ȘI DEMON Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genunchiată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de ghiață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pasări, pierzîndu-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visîndu-se-ntr-o clipă cu anii înapoi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
sperioase Se asvîrle. Cucul cântă, mierle, presuri - Cine știe să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atît de multe In? elesuri. Cucu-ntreabă: " Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora". {EminescuOpI 122} Teiul vechiu un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-și deie Și de brațe-n sus s-o iee, Iară florile să ploaie Peste dânsa
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-apururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. {EminescuOpI 130} SCRISOAREA I Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]