2,363 matches
-
semnificativi din multe puncte de vedere. Ienicerii purtau uniformă, erau plătiți cu soldă ca soldații, mărșăluiau pe o muzică distinctivă mehter, similar[ cu muzica modernă de fanfară. Toate aceste caracteristici îi diferențiau pe ieniceri față de marea majoritate a militarilor contemporani. Otomanii au fost una dintre primele state care a menținut armată permanentă în Europa după prăbușirea Imperiului Roman. Ienicerii au fost asemuiți Gardei Pretoriene romane și în armatele creștine din vremea lor nu aveau niciun echivalent, feudalii creștini alcătuiau armate doar
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
contemporani. Deși în cele din urmă conceptul de armată modernă încorporează și depășește mai multe caracteristici distinctive ale corpurilor de ieniceri, iar Imperiul Otoman dizolvat trupele de ieniceri, în mintea occidentului ienicerii rămân una din cele mai pregnante simboluri ale otomanilor. Cavaleria ("Kapıkulu Süvarileri Ocağı") era formată din mai multe corpuri, cel mai important corp din cele șase existente fiind spahii, o forță de elită călare. Un alt corp de cavalerie numită "Akinci" aveau rolul de cercetași, făceau incursiuni în teritoriul
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
avut loc pe 27 iulie 1302 între o armată otomană condusă de Osman I și una bizantină a lui George Mouzalon. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană, întărind poziția statului otoman prin capturarea Bitiniei. Conform lui Halil İnalcık, otomanii și-au creat niște caracteristici ale statului după bătălie ("Bafeus Savașı"). Osman I a urmat la conducerea clanului său în jurul anului 1282, iar în următoarele două decenii, a lansat o serie de raiduri tot mai adânc în granițele bizantine din
Bătălia de la Bapheus () [Corola-website/Science/329608_a_330937]
-
niște caracteristici ale statului după bătălie ("Bafeus Savașı"). Osman I a urmat la conducerea clanului său în jurul anului 1282, iar în următoarele două decenii, a lansat o serie de raiduri tot mai adânc în granițele bizantine din Bitinia. Din 1301, otomanii au asediat Niceea, fosta capitală imperială. Raidurile turcilor au amenințat, de asemenea, orașul-port Nicomidia, prin foamete, distrugând recoltarea. În primăvara anului 1302, împăratul Mihail al IX-lea (domnind 1294-1320) a lansat o campanie care a ajuns la sud, până la Magnesia
Bătălia de la Bapheus () [Corola-website/Science/329608_a_330937]
-
mai critice ca niciodată. Creștinii nu erau singurii care se amăgeau pe ei înșiși că nu aveau a se teme de noul și imaturul sultan Mehmed al II-lea. Iluzia era împărtășită și de inamicii musulmani, din Asia Mică, ai otomanilor. În toamna anului 1451, câțiva dintre ei s-au răsculat și au încercat să-și recâștige independența. Mehmed a înăbușit revolta cu o viteză și o forță care vor fi spulberat mitul incompetenței sale. Constantin ar fi trebuit măcar să ia
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
oraș din Europa. În timpul celei de-a patra cruciade din 1204 el a fost ocupat și jefuit de cruciații apuseni, dar a fost ulterior eliberat de forțele Imperiului de la Niceea conduse de Mihail al VIII-lea Paleologul în 1261. Sultanul otoman Mehmed al II-lea a cucerit Constantinopolul la 29 mai 1453, după un asediu de două luni. Ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, a murit în luptă, încercând în zadar să apere zidurile cetății. Orașul a rămas capitala
Constantinopol () [Corola-website/Science/296776_a_298105]
-
avea trei rânduri de ziduri: zidul vechi (din Antichitate), Zidul lui Constantin (construit de Constantin cel Mare) și Zidul Theodosian (construit de Teodosiu II). Pe 29 mai 1453 Imperiul Otoman a cucerit Constantinopolul împreună cu întregul Imperiu Bizantin, devenind capitala Turciei. Otomanii își numeau orașul-capitală în mai multe feluri, inclusiv Constantinopol, Stambul, Istanbul, Der-i saadet etc. Istanbul a devenit nume oficial în 1930, provenind probabil dintr-o prescurtare a numelui Constantinopol, sau de la expresia grecească "eis tin Polin" ("înspre Oraș", unde Orașul
Constantinopol () [Corola-website/Science/296776_a_298105]
-
de "despot". În 1369, Dobrotici împreună cu Vladislav I al Țării Românești l-au ajutat pe țarul bulgar Ivan Strațimir să revină la tronul Vidinului. După aceasta, Dobrotici începe construcția unei flote la Varna. Manuscrise genoveze pomenesc despre lupte navale cu otomanii și genovezii (din 1374 și până în 1387, când deja stăpânea Ivancu), flota dobrogeană ajungând până în Trebizonda. În 1376, Dobrotici acționa diplomatic la Veneția pentru a obține sprijin pentru ginerele său spre a fi înscăunat în Trebizonda, însă fără succes. Cauzele
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
mare în Voievodina începând cu secolul VI. În secolul IX, maghiarii veniți în Panonia împing slavii și românii în Banat și Voievodina, ocupă regiunea și o controlează până în secolul XVI, cănd teritoriul este ocupat de turci. Voievodina este ocupată de otomani ca urmare a înfrângerii suferite de maghiari la Mohács (1526) și a căderii Banatului (1552). Ocupația otomană este însoțită de o depopulare masivă a zonei. Prin tratatele de pace de la Karlowitz (1699) și Passarowitz (1718), provincia intră sub dominația Imperiului
Voievodina () [Corola-website/Science/296873_a_298202]
-
târziu asediază fără succes Viena. În înțelegerea de la Oradea (1538) Ferdinand I îl recunoaște pe I. Zapolya ca rege al Ungariei. După moartea lui I. Zapolya (1540) fiul acestuia, Ioan Sigismund Zápolya, sub regența mamei sale Izabella și sprijinit de otomani, moștenește tronul. Prin aceasta, Imperiul Otoman a reușit să-și extindă influența în vest și să frâneze expansiunea austriacă reprezentată de Ferdinand, care în 1531 este recunoscut de adunarea nobililor din Köln ca rege german. În Boemia, Ferdinand înăbușă o
Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/302725_a_304054]
-
și coloniile genoveze Cembalo, Soldaia și Caffa. Din acesl moment, Hanatul Crimeii a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman. Coasta sudică a Crimeii a devenit un sancak (provincie) otoman, hanii au continuat să stăpânească restul peninsulei și stepele nordice. Relațiile dintre otomani și tătari aveau un caracter aparte. În ciuda subordonării feudale, sultanii îi tratau pe hani mai degrabă ca pe niște aliați decât ca pe niște supuși. Deși hanii, mai înainte de urcarea pe tron, trebuiau să primească recunoașterea sultanului, acesta din urmă
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
În ciuda subordonării feudale, sultanii îi tratau pe hani mai degrabă ca pe niște aliați decât ca pe niște supuși. Deși hanii, mai înainte de urcarea pe tron, trebuiau să primească recunoașterea sultanului, acesta din urmă nu se amesteca niciodată în alegeri. Otomanii recunoșteau stăpânirea legitimă a hanilor asupra stepelor ca descendenți ai lui Genghis Han. Politica externă tătară a continuat să fie independentă față de cea de la Istambul. Între cele două capitale se purta o vie corespondență diplomatică. Hanii au continuat să bată
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
Între cele două capitale se purta o vie corespondență diplomatică. Hanii au continuat să bată monedă proprie, iar în rugăciunile de vineri era pomenit numele hanului, nu al sultanului, două semne importante ale suveranității. Tătarii nu au plătit niciodată tribut otomanilor, în schimb au fost plătiți pentru serviciile care le făceau turcilor în timpul campaniilor militare, armata otomană prețuind în mod deosebit calitățile cavaleriei ușoare tătare. Alianța tătaro-turcă poate fi compartă cu cea polono-lituaniană prin importanță, durabilitate și rezultate. Cavaleria tătară devenise
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
modelul otoman: pământul aflat în proprietatea nobililor a fost proclamat domeniul hanului și a fost reorganizat în "qadılıqs" - provincii conduse de reprezentanți ai hanului. Legea în hanat se baza pe tradiția tătară, legea islamică și pe anumite prevederi împrumutate de la otomani. Șeful musulman local era muftiul, care era ales dintre clericii islamici locali. Principala sa sarcină nu era de natură teologică sau judiciară, ci era cea financiară. Administrația muftiului controla pământul clerical (waqf) și veniturile provenite din exploatarea acestuia. Un alt
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
un singur turn și apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observație de către Vlad Țepeș, adăugîndu-i-se turnuri, ziduri și dependințe. a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor. Cetatea este menționată într-un document emis de regele ungur Ladislau al V-lea Postumul în 1500. [Greșeală; Ladislau a murit in 1457. E numit "Postumul" pentru că s-a născut după moartea tatălui său, nu pentru emiterea postumă de documente
Cetatea Poenari () [Corola-website/Science/299794_a_301123]
-
Otoman a fost împărțit între aliați. Grecia a ocupat partea de sud-vest, Regatul Unit capitala și partea de sud-est, Italia și Franța sudul țării. "" s-a afirmat ca prima grupare militară care s-a ridicat la lupta pentru apărarea drepturilor otomanilor în Anatolia și Rumelia. Milițiile otomane au fost constituite la început din ofițeri și soldați otomani dezertori din armata imperială. Primele acțiuni armate ale "" pot fi considerate cele generate de debarcarea grecilor de la Smirna (Izmir). În rândurile mișcării de rezistență
Kuva-yi Milliye () [Corola-website/Science/327187_a_328516]
-
s-a păstrat în compilația lui Stephanus Zamosius. La sfârșitul anului 1588 devine "stolnic" al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar și al otomanilor după ce a plătit o sumă record de 1,5 milioane de galbeni, a devenit voievod al Țării Românești, efectiv de pe 11 octombrie. Aderă la „Liga Sfântă” creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial făceau parte
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
în lupta împotriva turcilor. În încercarea de a opri înaintarea otomană spre București, la comanda unei armate de circa 16.000 de ostași, la care se adăugau 7000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly, Mihai Viteazul i-a atacat pe otomani la Călugăreni în 13 august 1595. Bătălia, evocată în poemul „Pașa Hassan” al poetului George Coșbuc, s-a soldat cu pierderea de către turci a unui steag, a mai multor tunuri și a circa 7000 de combatanți, insuficient însă pentru a
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
să numească funcționari otomani pentru administrarea noului pașalâc, și a ridicat o întăritură improvizată.. Primind în munți sprijin din Moldova și, mai ales din Transilvania, Mihai Viteazul a luat comanda unei armate puternice și numeroase, care i-a îndepărtat pe otomani din Târgoviște (5-8 octombrie 1595) și apoi București (12 octombrie 1595), după care le-a provocat pierderi grele în retragerea lor disperată peste Dunăre la Giurgiu (15-20 octombrie 1595). Între timp, Ștefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
în Palestina și a încercat să convingă în acest spirit și pe purtătorii de cuvânt ai Alianței Israelite. În 1882 a plecat iar, cu Alice, în Orientul Apropiat. Mai întâi la Istanbul, unde au stat la Therapia. Reluând negocierile cu otomanii, a reușit să atragă interesul ministrului turc al afacerilor externe, Said Pasă, care voia să lege planul de așezare a evreilor cu proiectul construirii unei căi ferate care să traverseze Palestina. În condițiile deteriorării relațiilor otomano-britanice, din cauza situației în Egipt
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
1882 l-a angajat ca secretar pe Naftali Herz Imber, poetul ebraic care va fi cunoscut că autorul cuvintelor imnului sionist și al Statului Israel, Hatikva. La Haifa a petrecut vremea în meditații mistice și religioase. În ciuda eșecului negocierilor cu otomanii, a continuat să susțină moral și material experiență colonizării agricole evreiești, de pildă la Zamarin (Zihron Iacov) sau la Rosh Pînă. Împreună cu Alice a scris o carte intitulată „Sympneumata sau Forțe evoluționare active în om” („Sympneumata, or, Evolutionary Forces Now
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
de a stăvili acțiunile regatului Poloniei de a își întinde hotarele dincolo de Nistru, domnitorul a devenit de fapt un exponent al luptei antiotomane. Continuator al politicii lui Mihai Viteazul se gândi să încheie alianțe cu creștinii și să lupte împotriva otomanilor, iar mai apoi să unifice Țările Române. Pentru început, încheie alianță cu Polonia, semnând tratat cu hatmanul Żółkiewski la Hotin, prin care au hotărât să scuture țara de sub jugul turcesc. Aflându-se de cele întâmplate la Iași, sultanul acționează energic
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
din fața palatului a primit această veste cu urale și a început să cânte "Deșteaptă-te, române!". În zilele următoare, trimisul otoman Mehmet Ali (Ion Marinescu) a făcut o încercare de a evita ruperea relațiilor dintre cele două state, afirmând că otomanii vor recunoaște de facto independența, dar nu și de jure, pentru a evita ca și celelalte state ocupate de turci să ceară același lucru. Kogălniceanu a respins această ofertă. Declarându-se stare de război între România și Turcia, bărbații care
Pentru patrie (film) () [Corola-website/Science/312636_a_313965]
-
păstrat scris în limba română. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească. " din Câmpulung către judele Brașovului Hanăș Begner" (Hans Benkner) a fost redactată probabil în 29 - 30 iunie 1521 la "Dlăgopole" (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menționată data
Scrisoarea lui Neacșu () [Corola-website/Science/298821_a_300150]
-
au fost pregătite și organizate de la Constantinopol, capitala de atunci a Imperiului, și implementate la nivel local de către liderii din diverse districte și provincii. Fiecare birou local era responsabil pentru colectarea armenilor din aria sa administrativă, apoi soldații și jandarmii otomanii escortau convoaiele până în deșert în „” și comiteau ei înișiși asasinate, sau dădeau frâu liber violenței grupurilor de bandiți înarmați, în cea mai mare parte kurzi. Mulți criminali, grupați în ceea ce va fi cunoscut sub numele de „” au fost eliberați de către
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]