695 matches
-
încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de cînd zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era imposibil s-o mai ia din nou de la capăt. În mintea ei se așezase pîcla, nu se concentra, nimic clar, nimic precis, nu avea de ce să se agațe. Se știa dezarmată, nu avea forță, nu avea dovezi, cum să poți lupta așa, cu mîinile goale? La ea nu era decît înverșunare, înverșunare oarbă și atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era imposibil s-o mai ia din nou de la capăt. În mintea ei se așezase pâcla, nu se concentra, nimic clar, nimic precis, nu avea de ce să se agațe. Se știa dezarmată, nu avea forță, nu avea dovezi, cum să poți lupta așa, cu mâinile goale? La ea nu era decât înverșunare, înverșunare oarbă și atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o vorbă cu nimeni. Poate necesitatea de a comunica îmi creează această stare depresivă. Am privit în jur, erau bărbați, femei, copii, se vorbea, se râdea, nimeni nu era singur. Am observat că deasupra mării se lăsase o ceață, o pâclă alburie care scurta întinderea apei. Mi s-a făcut somn, am intrat în hotel, m-am dezbrăcat și m-am instalat sub pătură. Între timp, femeia de serviciu făcuse puțină curățenie. Am adormit aproape instantaneu. Eram bucuroasă să mă refugiez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Trecură printre lonjeroane și grinzi și intrară În Încăperea pe care o văzuseră deja pe monitor. Era enormă, cu tavanul la aproape treizeci de metri. „Încape un bloc cu șase etaje aici“, Își spuse Norman. Privind În sus, văzu o pâclă Întunecată sau un fel de ceață. — Ce-i asta? — Ăla e un nor, spuse Barnes, clătinând din cap. Încăperea asta e atât de mare Încât pare să aibă propriul ei climat. Poate că și plouă câteodată pe aici. Camera era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dorințelor, iar cînd le dezvăluia, o făcea într-o doară, lăsîndu-i pe conlocutori să ghicească mai mult decît să afle. Asta era la prima vedere, pentru că Mihai Mihail și-a dat seama că alte intenții, alte gînduri se învîrtejeau în spatele pîclei adormitoare din privirea și ondularea vocii prințului Cantacuzino. "Ghicitul" ăsta nu era decît o cale subtilă de a-i convinge pe ceilalți că ei singuri găsesc soluția Cantacuzino drept cea mai bună, că ei singuri ajung la această concluzie nemaipomenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
face, am luat pușca și am pornit-o razna, peste câmpuri, prin beldii, prin mlaștini, pe miriști... Era tot toamnă, așa, pe vremea asta. Era chiar ca astăzi. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni, pe șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe miriști... Era tot toamnă, așa, pe vremea asta. Era chiar ca astăzi. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni, pe șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru care hanul era pustiu. Mă așezasem în odăița îmbrăcată din fund; mă gândeam în tăcerea adâncă; îmi făceam sute de închipuiri care de care mai stranii, mă tulburasem de-a binelea și n-ajungeam la nici un capăt. Tăcerea și pâcla întunericului măreau jalea clădirii mute. După un răstimp, mi s-a părut că negura nopții de toamnă se luminează puțin. Aceeași tainică lumină ca și ziua, însă foarte slabă, umplea singurătatea și noaptea de-afară, intra pe geam și punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost pe urmă? Mai bine hai să bem și paharul acesta și pe cai, că întârziem! Am ieșit afară, am încălecat și am pornit spre Topila. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni pe șesuri și pe văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în ceața nemișcată. Lumina se strecura parcă prin geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre Topila. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni pe șesuri și pe văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în ceața nemișcată. Lumina se strecura parcă prin geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga, pe muchii, copaci cu frunzele arse stăteau nemișcați în lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute, ne depărtarăm de hanul Boului, prin melancolia toamnei. Povestiri, 1904 Hanul boului a fost publicată mai întâi în Pagini alese, nr. 18 (21) din 16 februarie 1903. Este pentru prima dată când apare tema hanului, recurentă la Sadoveanu. H.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dunăre... Ș-apoi Dunărea cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vitelor, pe maldărul de fân, și sta iar cu ochii la stele; și nici nu simțea răceala nopții care trecea ușor peste fruntea-i fierbinte. La câteva zile după aceasta veniră ropote de ploaie cu întreruperi; pe urmă ca niște pâcle se așezară lungile ploi de toamnă. Zările erau închise de un fel de ziduri cenușii. Dintr-un tavan jos de nouri curgea burniță rece, umezind clădirile, adăposturile vitelor și perdelele pustii. Pământul gras sorbi apa prin toate crăpăturile lui, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mare zmeoaică îi și fata asta a moșneagului... Acu de ce mă fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii spre luna plină care cernea ca o pâclă argintie peste satul revărsat pe costișă și fulgera în vale pe gârlele Moldovei. Moș Calistru își scutură pletele albe. Nu încă, grăi el, nu se schimbă. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sunt legate vânturile și furtunile, până și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
decât a unui om. Într-adevăr, l-a îndemnat, înșelându-l, într-o urmărire fără noimă. Se trezește, asupra serii, la depărtare de cel puțin trei ceasuri de casă. Și din această mlaștină a mistreților se ridică în juru-i o pâclă umedă. Înserarea cade repede, ca și cum ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula Ursake un om cu mintea întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
limba; să nu se uite înapoi. Firea lui Culi e îndrăzneață și bărbătească. Năcazurile care îl prigonesc de câtva timp adaugă în el și o îndărătnicie. Se oprește brusc și se întoarce cu fața cătră valea din care a suit. Pâclele vin încet după el, năzuind spre culme. Au în ele ceva viu, deși pădurea pare cufundată în somnul de cremene al muntelui. Prin pâcla mișcătoare străbate de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o îndărătnicie. Se oprește brusc și se întoarce cu fața cătră valea din care a suit. Pâclele vin încet după el, năzuind spre culme. Au în ele ceva viu, deși pădurea pare cufundată în somnul de cremene al muntelui. Prin pâcla mișcătoare străbate de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară deplină; buha s-a închinat cătră asfințit și s-a tupilat în scorbura ei. Nu se mai zărește nici o lumină la apus; s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară deplină; buha s-a închinat cătră asfințit și s-a tupilat în scorbura ei. Nu se mai zărește nici o lumină la apus; s-au stâns în pâclă și cele din urmă zări ale zilei care mai nălucesc în înalt. Altădată, la acel ceas, ar fi putut încă vedea împrejurimile. Acuma s-au cufundat cele curate și ies deasupra cele negre. Dacă nu bagă de samă, poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în beregată. Pâș-pâș-pâș - alături, la piciorul lui. Piei, drace! doar n-o fi ursul. I-a apucat mâna. A simțit ceva rece pe dosul palmei. Într-aceeași clipă se înfioară în toată ființa de plăcere. A venit la el din pâclă, adulmecându-i calea, Vidra, cățelușa lui de vânat, care caută urma cerbilor vulnerați. —Tu ești, Vidra? — Eu sunt, schiaună capauca, aburcându-se până la șoldul lui și căutându-i obrazul, cu botu-i fin și ascuțit. — Da, da, zice Culi; suie până sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a stăruit, fără să înțeleagă nici el de ce: — Mai stăm puțin, domnule doctor. Numaidecât trebuie să stăm. Lumina din fund începea să se umbrească și din acea umbră prinse a se despleti cătră curmătură o ceață subțire. Îndată ce se așeză pâcla aceea de toamnă, schimbând înfățișările dintru început ale priveliștii, paznicul deveni neliniștit. Prindea să se amestece funingine în pâclă, când el se sprijini în coate și înălță fruntea. Mormăi ceva. Ce este? a întrebat șoptit stăpânul. Cred că ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fund începea să se umbrească și din acea umbră prinse a se despleti cătră curmătură o ceață subțire. Îndată ce se așeză pâcla aceea de toamnă, schimbând înfățișările dintru început ale priveliștii, paznicul deveni neliniștit. Prindea să se amestece funingine în pâclă, când el se sprijini în coate și înălță fruntea. Mormăi ceva. Ce este? a întrebat șoptit stăpânul. Cred că ne putem întoarce. Da, domnule doctor, dar nu înțeleg ce caută calul meu în poiana asta. — Unde vezi tu cal, Ursake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]