1,609 matches
-
De astă dată, vîrstnicul comediant își readucea în atenție amicul sinucis, folosindu-se de o strategie „la pachet”, adaptată rigorilor epocii. Sub masca bufonă a memorialisticii și a portretisticii bonome, el reproduce fabula „Cronicari” alături de fragmente ample din „Algazy & Grümmer”, „Pîlnia și Stamate”, „Ismail și Turnavitu”, reia cîteva pasaje din articolele interbelice de susținere a lui Urmuz, iar către finalul cărții citează integral propria-i piesă nonconformistă, Capul de rățoi. Prudent, memorialistul își ia necesarele măsuri de protecție împotriva cenzurii, evocîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în volumul I din Literatura română între cele două războaie mondiale (E.P.L., București, 1967, pp. 357-364) e intitulat — elocvent — „Antiproza”. Autorul Paginilor bizare este situat de fapt în categoria ambiguă a antiliteraturii, scrierile sale fiind, după caz, „antiroman erotic concentrat” („Pîlnia și Stamate”), „antischiță” („Emil Gayk”), „antinuvelă socială” („Ismail și Turnavitu”), „antiparabole” („Fuchsiada”, „Algazy & Grümmer”) sau „parodie a epicii romantic aventuroase” („După furtună”) — oricum, niște „tragice încercări experimentale” în care absurdul și parodia capătă funcție existențială. Într-un text din 1976
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sakurada a Palatului Imperial de Yūrakuchō. Când convoiul de mașini s-a oprit la semafor, trecerea de pietoni a fost inundată de oameni grăbiți. Mă întreb dacă poliția poate să-l găsească pe Gaston, spuse Tomoe. Și-a dus mâna pâlnie la ochi pentru a se feri de lumina puternică a soarelui. Era o zi caldă ce anunța începutul verii. Cum Takamori nu-i răspunse, ea continuă: — N-o să i se întâmple nimic, nu? Cei doi tocmai îi rugaseră pe polițiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
veverița, cădea castana. Corbul își măsură pasul, scrie-n zăpadă nou testament, sau poate o veste cerească, pentru cineva care ar trece prin țară și n-a uitat de tot să cetească. Noi, oamenii, noi am uitat. [1937] * IEZERUL În pâlnia muntelui iezerul netulburat ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis. Oglindește un zbor prea înalt și ceasul curat ce i-a fost odată promis. Cată lung Ochiul spre Nord și spre vârste, și mulcom apoi spre vânătul cer
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ușă, acoperind-o pe jumătate, dar când Zsolt a smuls prelata veche de la geam, s-a putut vedea destul de bine, în baracă era, într-adevăr, o harababură de zile mari, în mijlocul încăperii, pe un taburet, trona un gramofon cu o pâlnie uriașă, în jur podeaua era plină de ziare mototolite, cutii de conserve și sticle de bere, m-am și împiedicat de una, de era cât pe-aci să cad, dar am reușit să mă agăț la timp de un palton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
zgomot surd de mașini. Își dădea seama treptat că vârtejul Îi sorbea Înspre niște turbine cu elice enorme și tăioase. Mai târziu, capul său tăiat zăcea pe o pajiște; deasupra lui, la câțiva metri Înălțime, era gura de evacuare a pâlniei. Căpățâna Îi fusese despicată În două, În plan vertical; totuși, partea rămasă, așezată În iarbă, continua să fie conștientă. Știa că furnicile aveau să pătrundă Încetul cu Încetul În materia cervicală pentru a-i devora neuronii; va cădea atunci Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe la mijlocul ei, marea se face așa de ușoară, Încât nu mai ține nici o luntre și nici chiar pe cel mai bun Înotător. Și, dacă scapi și de apa asta, te așteaptă sorburile uriașe, În care Marea cea mare se face pâlnie În jurul tău și te afundă de viu. - Cât de departe să fie puntea aia care duce spre Apus, Tuni? Nu știa să-mi spună. Ce rost ar fi avut să plece vreodată de pe pământul călcat de Dogon? Nu-mi rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Astfel cei doi, cufundați în dialogul lor mut, vor întinde pe masă, una câte una, toate cele 52 de cărți de joc. Dong-dang! Dang-dong! Clopotul nu bănuiește când dă glas că nu el cântă, că el nu-i decât o pâlnie făcând să răsune o chemare lui neînțeleasă. Își va fi dând el seama că o putere de sus îl trage la răstimpuri de limbă și-l zgâlțâie până ce-l ia cu o amețeală asurzitoare, dar o pune pe seama inspirației poetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
au adus în balconul Județenei, ce-a promis populației? Nu era plin de promisiuni, că aia, că aialalta, că proprietatea sfântă se înapoiază, că banii se înapoiază de la contribuții, că se mai înapoiază și demnitatea. Nu?! Și cum striga, la pâlnia aia, în balcon la Județeană: „Moarte comuniștilor! Ardeți carnetele de partid!“ Și câte n-a mai promis... A promis, dar mai mult a dat în stânga și-n dreapta la ai lor. Dar... Râse ușor, privindu-l amuzat pe pișpirică. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
arcaș, își permise un zâmbet strâmb, bună țintă și-a mai găsit. A fost unul care oferea un regat pentru un cal. Eu aș da un șpriț sau chiar două pentru un nor... Se opri, duse mâinile la gură, făcute pâlnie, și strigă: - Fac cinste cui îmi dă o porție de ploaie! Se oferă cineva? Bineînțeles că nu se oferi nimeni, așa că porni mai departe, pe marginea șoselei. De la o vreme, avu senzația că trece printr-un peisaj cu totul necunoscut
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
din asfaltul trotuarelor, apoi se duceau direct către... cer. Le urmări cu privirea, una dintre ele îi atinse obrazul, iar el o văzu cum dispare printre celelalte, continuându-și drumul. Imposibil, asta este prea de tot... - Hei, Magicianule! Făcu mâinile pâlnie la gură și țipă din nou: - Hei, Magicianule! Știu că mă auzi, de fiecare dată ești aproape și pot să pun pariu că te amuzi, ca un parșiv ce ești. Aprinde reflectoarele, m-am prins. Gata, iată noua experiență personală
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tine te iubesc. Nu-mi trebuie altă femeie. Diseară vin acasă, îmi iau liber mâine. - Nu, vin eu! Vreau să văd ce scrisori ai mai primit. Să nu le ștergi! Nu, vin eu. Vreau să mergem și la doctor. În pâlnie se aud urletele ei pline de furie. Curve, amante, scrisori... O las să țipe. Îmi vine să plâng - și chiar plâng. - Nu mai zici nimic? - Ce pot să mai zic? Ne vedem la noapte. Te iubesc. Închid. <sabina>: nick? <vic47
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
devenit un fel de oglindă abisală a ființei mele și cu tastatura pe care îmi alunecă degetele. De cînd am învățat să scriu după metoda oarbă, adică fără să mă uit la taste, existența mea a devenit un fel de pîlnie : mă scurg direct din creierul meu pe ecran. De ani de zile nu mai scriu pentru ceilalți, scriu doar pentru mine, pentru senzația de uluire resimțită în fața acestui spectacol : ceea ce iese din creierul meu mă fascinează atît de mult încît
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
zi, iar în momentul cînd avionul a început să cadă am putut vedea, într-o primă fază, prin hublou, cum se derula prăbușirea. Vedeam de fapt un fel de cascadă de aer, era ca și cum am fi căzut într-o imensă pîlnie de apă, aerul devenise aproape lichid și defila prin fața mea. secundele mi se păreau extrem de lungi, simțeam în tot corpul vibrațiile avionului și la un moment dat am închis ochii. Probabil că nu mai voiam să văd cum cad, îmi
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
uit - că s-a culcat cu individul acela, absurd și nemernic, care a ținut-o în brațe, deși n-o iubea!" Am stat câteva bune minute s-ascult, dar nu se mai deslușea nici un glas. Am repetat. Am dus palmele pâlnie în jurul urechii și-am așteptat. Tot nimic. Cineva, nepriceput, trecuse cu șurubelnița prin mica noastră discuție și-o stricase. M-am sprijinit mai bine pe genunchi și am spus: "Fii atent! Nu ți-am cerut toată viața nimic. Când ai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
genunchi. Și se porni sălbatecă să pupe și să sufoce la Sinistrat. - Strungarul meu!... Nu e strungarul meu?! Nu e el, micul meu prelucrător prin așchiere? Așchiază-mă și aici... "Mi-am realizat toate profețiile politice", își făcu ea palmele pâlnie și-i răcni dureros în ureche. "Greve, sânge, nebunie. Foame. Plânsul mondial..." "Sculați, ai muncii proletari!" (Și deodată, întîiași oară în acea seară, deveni fierbinte, cuminte, docilă, prietenoasă, lipicioasă. Ca și cum i-ar fi stors Sinistratului un frunct zemos în ureche
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunți și petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră sub ochii săi bătrâni, își aducea aminte de un foc ce mistuise casele, de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
focului potolit. Aglaia adulmeca mirosul de lucruri vechi ce stăruia în odăi. Aruncă o ochire peste prag, să vadă ce se mai găsea în casa meșterului. Umbra unui șifonier, lat și scund, ascundea spatele de trestie al câtorva scaune și pâlnia albastră a unui gramofon. Din-tr-acolo venea un iz de lemn bun, și muierea, dusă în multe case de oameni, socoti în gând prețul mobilei, al mesei scumpe din mijlocul camerei și se întrebă cum să facă să afle ce mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mâncarea sârbească era pentru apelpisire. Iuțeala le făcuse râie în gjt. - Toarnă, Treanță, molan Stăpînului! se răsti Oacă la ăl bătrân. Mînă-mică le trăgea chiulul la băutură. Piele băgă de seamă. - Bă, astîmpără-te, îi strigă, că doar n-oi avea pâlnie de argint în beregată! Sandu nu se sinchisi. Uscase o sticlă pe dinăuntru. Ceru lui Paraschiv o bucată de pîine: - Rupe-mi și mie din bulca aia un coltuc! Se băteau calicii de foame la gura lui. În timpul ăsta, Mitică-Ciolan
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
toate o făceau să fie veselă fără să știe de ce. Când venea bărbatul în prăvălie, îl lăsa la tejghea și aștepta comenzile răstite ale mușteriilor amețiți. - Mai adu un chil! striga vreun lucrător cu hainele lustruite de cărbune. Ea înfigea pâlnia în gâtul unei sticle, răsturna damigeana grea și pântecoasă până o umplea și așeza triftărul la locul lui, pe un raft. Oamenii o priveau. Nu îndrăznea nici unul s-o atingă cu vreun cuvânt. Simțeau ochii cârciumarului urmărindu-i și le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uluca bisericii: Carmencita, Nume scump Ce alină dorul, Carmencita, Ești speranța și fiorul, Te dorește gândul meu Ca pe-o narcoză, Mi-amintește De-un parfum uitat, De-o roză, Carmencita... Parcă-i venea să plângă. Glasul femeii, răzbind din pâlnia de tablă, o întrista fără să știe de ce. 252 De alături, se auzea vocea maică-si: - Veto, pe unde ești, Veto? Hai acas', că vine Aristică și iar nu te găsește, și e vai de pielea ta! - O, că vin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acesteia îi rosese o ulucă: - Și dacă i-am spus să și-l ia dracului la ea-n curte, ce crezi c-a făcut? - Ce? întrebă Marghioala, numai urechi. - Nu, că să mă ia Ala! Baba Lixandra își pusese mâna pâlnie la ureche și întreba pe Tinca: - Ce zice? Ce zice? - Zice că s-a certat cu a lui Banculea... . - Atunci nici eu nu m-am lăsat. O dată am scuipat-o-ntre ochi și i-am dat cu huideo! - Bine-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pentru obținerea unor informații relevante); structurate (conțin un set de întrebări specifice, puse într-o ordine predeterminată, în scopul obținerii unor informații complete, în timp util). În funcție de sensul și gradul de generalitate parcurs prin întrebări, interviurile pot fi de tip „pâlnie”, „evantai” sau mixt. Rezultatele obținute în urma acestor interviuri vor fi supuse unor analize de tip: analiza agregată, care apelează la tehnici ale statisticii matematice care, pe baza unor indicatori, furnizează caracteristicile datelor, legăturile cauzale și tendințele acestora; analiza de caz
Bazele analizei și diagnozei sistemelor economice. In: Bazele analizei si diagnozei sistemelor economice by Adrian Victor Bădescu, Dana Maria Boldeanu, Nora Monica Chirița, Ioana Alexandra Bradea () [Corola-publishinghouse/Science/218_a_365]
-
în final, creează în creier un univers sonor. Urechea este alcătuită din trei părți, cea mai vizibilă dintre ele fiind și cea mai puțin necesară!... Într-adevăr, urechea externă (pavilionul) determină undele sonore să conveargă la nivelul timpanului, ca o pâlnie; de altfel, vulpea deșertului (ce are dimensiuni mici) sau liliecii au urechi uriașe. Însă delfinul nu are deloc urechi (acest fapt i-ar încetini înaintarea în apă), acest fapt dovedind că pavilionul nu este atât de necesar pentru auz. Canalul
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
de stil”, acestea sunt într-adevăr - în cazurile extrem de rare când apar - voit banale, din speța acelora căzute în spațiul public, intrate în vorbirea colocvială și lipsite de orice afectare („dealurile ca niște spinări de lup, zburlite”, „văile ca niște pâlnii de turnat gaz”, „pătulele și magaziile vergeluite sunt ca limba de clopot gata-gata să facă bang”). În plus, nu poate trece neobservată rezerva scriitorului față de tot ceea ce este „contrafăcut”, oroarea față de artificialitatea dicțiunii poetice, de convenționalismul speciei ca atare, toate
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]