487 matches
-
-se că a uitat ce grad are Limbosu. Acesta a executat ordinul fără fasoane. Băieți! - a pornit să vorbească Toaibă zâmbind, satisfăcut: Băieți, misiunea noastră de astăzi nu e ușoară deloc... Da’ când a fost ușoară? Acum trebuie să trecem păduricea de colo și să vedem cam ce zeamă fierbe inamicul. Aici suntem în „Țara nimănui”, dar în marginea pădurii suntem deja pe teritoriu inamic. Dincolo de pădure trece o șosea pe care se desfășoară o circulație vie. Având în vedere acest
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
anemici se prelingeau prin geamul murdar. La o cotitură, a reușit să distingă locomotiva obosită care trăgea după ea un șir de vagoane hârbuite. Lumina slabă abia dezvelea dealuri peticite cu omăt. Peste tot se vedeau urmele războiului: ici o pădurice zdrențuită de schije, dincolo tranșee ce șerpuiau știrbite de gropi lăsate de proiectile de artilerie sau bombe de avion... Toate îi aduceau aminte de piciorul rănit. Și gândurile au început să se vânture în voie. „De ce mi s-o întâmplat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
la aproape patru luni de la plecare (vara la care mai gîndea era de mult terminată), Ana, aflată În cerdacul casei sale, privea În aerul Înviorător al dimineții zăpada cîmpiei În fîșia văzută departe Între casele din canatul drumului și liziera păduricii de iarnă. „S-ar putea ca el să vină aici, să facem Crăciunul Împreună”, gîndi. Crezu și nu crezu gîndului, o scrisoare trimisă pentru asta Își tot aștepta - acum inutil, Își spunea - răspunsul, pentru că era prea tîrziu. Deodată Însă - atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
are alte scopuri și pornește de la alte premize. Mai Întîi, Vlad Dracul n-avea nimic de român În el. În stampe apare ospătîndu-se la o masă În jurul căreia zboară urechi, brațe și picioare retezate, pe un fundal alcătuit dintr-o pădurice stranie. Înclin să cred că era cu adevărat vampir, iar ăștia n-au naționalitate. Argument: Într-o țară unde problemele, de la cele minuscule la cele imense, s-au rezolvat mereu la o țuică, un mititel, vine unu’ care nu pricepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gândurile zburătăcite către acele vremuri, tropăim pe cărarea ce ne duce spre mănăstirea Cetățuia. Iată-ne în fața porții ce trece pe sub „Turnul Pelerinului”. Ca să ajungem mai repede în târg, ne lăsăm să alunecăm pe toboganul unei cărări ce curge prin păduricea de sub Cetățuie. Nu ne trebuie prea multă vreme ca să ajungem la mănăstirea Frumoasa, de unde calea spre casă e o joacă... La un timp, ieșeanul capătă glas: Mâine ne așteaptă o podgorie de mare întindere, vere. La care podgorie te gândești
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Colo la stânga un firicel de pârâiaș se încurcă prin ceva păpuriș. Pe ici-colo se mai zărește câte o salcie-două... În rest, gârla se întinde cât vezi cu ochii... Dacă urci dealul din dreapta, care are în prima parte o sfoară de pădurice, lucrurile se schimbă. Acolo sunt viile nesfârșite, vere! Așa că dacă ți-ai adus aminte de bietul Nicoară, nu este vinovată decât priveliștea gârlei din fața noastră. Nu te întrista însă, fiindcă am mai întâlnit noi săraci... Ba chiar și cu duhul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
se dărâme, parcă la prima suflare mai puternică de vânt. Bocănitul lor se auzea până departe și, dacă cineva străin de sat poposea acolo, se trezea noaptea speriat de zgomotul ritmic, ca de mitralieră. Peste gârlă, pe coasta văii, iată păduricea de corni din care culegea toamna coarne, pe care le usca la soare! Fructele păstrate așa, dădeau iarna un gust amărui, plăcut, ,,chiseliței” făcute din perje, cireșe și mere uscate. De câte ori nu se pierduse printre copaci, culcându-se apoi pe
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
vacile, caii, grădina și tarlalele aveau nevoie în continuare de brațe tinere, vânjoase, însă tot firesc, el voia altceva, în afara orizontului oarecum restrâns la acea vreme la țară. Ioan zâmbi. Jumătate dintre amintirile copilăriei erau legate de via lor, de pădurice și de copacii ei verzi, de harbuzărie, de grădină, de frunzele de tutun întinse la uscat pe garduri. La marginea satului, spre nord-vest, aveau o grădină în care-i plăcea să stea vara. Acolo era și via, livada cu cireși
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
mare. ― Sunteți gata, copii? - a Întrebat căpitanul, ca de fiecare dată când misiunea se anunța grea. ― Suntem gata, domnule căpitan - a răspuns Toader. ― Atunci, În flanc câte unul, după mine, marș! Am mers preț de două ceasuri. În marginea unei pădurici de pe malul unui heleșteu, ne-au Întâmpinat patru militari de la divizie. Între ei, era un colonel. După saluturile obișnuite, ofițerul a pornit să explice ce date au despre inamicul din fața noastră. ― Heleșteul acesta se găsește În capătul unui șes, care
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
continuat ceva mai Înviorat Petrică - În fața noastră era câmp deschis. Cel din urma șirului aproape că alerga, fiindcă altfel rămânea de căruță. La o vreme, au Început să apară pâlcuri de copaci. În cele din urmă, am intrat Într-o pădurice. Nu după multă vreme, ne-a Întâmpinat un ofițer de la divizie. „Bine ați venit, domnule căpitan. O să-mi permiteți să vă prezint pe scurt care sunt datele de care dispunem noi”. Ofițerul a scos harta și ne-a arătat detaliile
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
De fiecare dată, m-au frământat neliniști, pentru că țineam un bărbat de mână și-am trecut pe-aici cu mulți bărbați de mână și pentru fiecare dintre ei aveam pregătite alte vorbe, alte gesturi, alte priviri. Uneori, drumul acesta spre pădurice era ca o cale de pierdere spre dragoste. Acum, Întâia oară, trec singură pe-aici. Am nimerit Întâmplător și, ce surpriză, parcă simt În trup voluptatea sărutului ce va urma. Aud amestecându-se ecouri ale glasurilor dragi, mâna mea rătăcește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-se ecouri ale glasurilor dragi, mâna mea rătăcește În mii de mâini, mă aud râzând cu toți și toți vorbesc cu mine. S-au amestecat glasurile. Unde sunt? În clipa asta, simt că sunt fericită. Gândurile mele zboară libere spre pădurice, spre voluptatea sărutului pe care n-am cui să-l dau și-mi arde pe buze. Pasu-mi este rar și greu de gânduri. 21 iulie 1965 Cred că niciodată n-am să-mi pot explica de ce mi-e frică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
strângând degetele logodnicei sale, cutează să-i dea acesteia, "încet, încet de tot", o primă și sfioasă sărutare. Și abia după ceremonia de nuntă Julien își îngăduie să-și sărute nevasta, departe de ochii nuntașilor, în timpul unei plimbări într-o pădurice. Cuprins de o excitație febrilă, Julien dă acum dovadă de mai multă inițiativă. Îi atinge urechea cu buzele și îi șoptește: În seara asta ai să fii soția mea". Jeanne, pentru care partea esențială a unei căsătorii era schimbul de
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
neputința în fața dimensiunii vremii, a trecerii timpului îl face să exclame: "O, slăbiciune, numele tău este artă". Iată-l melancolic, atunci când își evocă copilăria și când își anunță plecarea definitivă: "Și iarăși prin biserici de frunze și de aur,/ la păduricea de roșcovi a copilăriei..." sau "Copilule care ai fost,/ ai mai rămas pe undeva?/ În care ierbi a adormit/ pierdută umbra ta." Privirea caută umbra flăcărilor, imponderabilul, întruchipările pure. El este blândul și palidul mire care alege drumul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ales exacte, în afară de datele stării civile. În schimb, străinii au înregistrat acolo alte informații, care i-au pus pe drumuri greșite. Intelectualii din Cucorăni citiseră poeziile lui Eminescu, dar le localizaseră la Cucorăni. Pentru ei, codrul de aramă era o pădurice de mesteceni de lîngă satul Cucorăni. Tot prin pădurea Cucorănilor s-ar fi aflînd și izvorul cu prispa cea de brazde, undeva pe unde fiecare le-a localizat cu fantezia. Unii, tot cu fantezia, au adăugat pe acolo o casă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
din gelozie, de gloria Ipoteștiului! Scriitorul Al. Arbore a putut constata la fața locului că "orice țăran din Cucorăni îți jură pe ce are mai scump că basmul Călin a fost 1ocalizat, de Eminescu, la izvorașul de la Cucorăni și în păduricea de mesteceni de alături"39. În anul 1932, intelectualii din Cucorăni au format o asociație, cu scopul de a confecționa, pentru satul lor, un bust de bronz, al poetului Eminescu. Banii adunați de asociație circa 20.000 lei i-au
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
în care intervine o notă fantastică, anxioasă. În Colina, de pildă, fantasticul e, ca în Vedenia lui Gib. I. Mihăescu, o proiecție a spaimei. Vasile Catrina merge la câmp și acolo, împresurat de o ceață deasă, amețește și observă că păduricea se aprinde și piere, colina se umflă și plesnește ca o bășică uriașă, în fine, apare și un moșneag care, apoi, dispare. Personajul lui P., spirit lucid, nu poate să spună, în fața atâtor semne de irealitate, decât „Ei?, ce, m-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
motivând că este copilul prea mic. "Să-l mai lași să sugă și să să facă mai voinic. Că-i greu în lume fără mamă". Împărăteasa îl urmărește pe pitic cum iese din palat, ajunge în oraș, apoi într-o pădurice, unde-l aude cântând. Piticul apare iarăși, împărăteasa îl roagă din nou să-i lase copilul, "că-i frumos și mândru ca un soare"; piticul îi spune că se-nvoiește, numai dacă îi cunoaște numele. Imediat rostește numele auzit în
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
unde-l aude cântând. Piticul apare iarăși, împărăteasa îl roagă din nou să-i lase copilul, "că-i frumos și mândru ca un soare"; piticul îi spune că se-nvoiește, numai dacă îi cunoaște numele. Imediat rostește numele auzit în pădurice ("Ținghi-Linghi/Tanga-Langa,/Tere-Pere,/Tespereghere!"), omulețul se transformă într-o pară verde care zboară peste pădure, "la colți de piatră". Intrând împăratul în cameră, își vede soția și copilul strâns îmbrățișați. Narațiunea se-ncheie când împăratul îi interzice nevestei sale să
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
pe mâini; cu apa Încă Încă șiroind pe el, a intrat În peisajul nocturn cu pași lungi și molcomi, cu mâinile ude În buzunare, pe când briza mării Îi răcorea fața și torsul gol, iar greierii, asurzitori, chicoteau prin tufe și pădurici Întunecate. Zgomotul resacăi răsuna jos, printre pietrele golfului invizibil. S-a dus spre buza falezei - s-a oprit puțin mai Înainte, precaut, Încă orbit de strălucirea reflectoarelor halogene - și a stat acolo până când retina i s-a obișnuit cu Întunericul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îi fusese că Olvido nu avea să supraviețuiască acelui război. 16. Nu l-a văzut pe Ivo Markovic În sat, și nici pe drumul de Întoarcere la turn. A lăsat motocicleta lângă șopron și s-a uitat, bănuitor, În jur: păduricea de pini, marginea falezei, stâncile singuratice pe povârnișul care cobora până la golful cel mic și plaja cu pietricele. Nici urmă de croat. Soarele, care scăpăta deja de la primele ore ale după-amiezii, proiecta pe pământ umbra imobilă a pictorului de război
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
S-a uitat la mare, apoi iar la ea și a văzut că-l studia cu aceeași curiozitate ca și pe terasa barului. A mai văzut și că Își machiase discret ochii și gura. Gânditor, și-a Întors privirile spre păduricea de pini, Întrebându-se pe unde umbla Ivo Markovic. Apoi a condus-o pe Carmen Elsken În turn, În fața frescei, unde, orbită la Început de lumina de afară, a rămas nemișcată. Depășită. - Nu mă așteptam la așa ceva. Faulques n-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
s-a oprit și a ridicat mâinile, ca să aprindă altă țigară cu bricheta lui Faulques. Apoi a arătat spre frescă. - Nu te grăbi, domnule pictor. Poate că Încă mai poți... Nu știu. Sunt părți neterminate. S-a Întors să privească păduricea de pini de lângă faleză. Eu am să aștept afară. Dispui de toată noaptea. Crezi că-i bine? Până În zori. - Cred că-i bine. Lumina Înserării venea muribundă dinspre pini, Învăluindu-l pe Markovic Într-un aer roșiatic, ce părea să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
stele. Calmul era absolut; chiar și briza aceea ușoară se oprise. Faulques nu-și auzea decât pașii, scârțâitul greierilor printre copaci și vuietul resacăi, ce urca dinspre plaja cu pietricele, horcăind lung și surd, aproape omenește. Când a ajuns lângă pădurice, s-a oprit și a așteptat nemișcat printre măruntele urme luminoase ale licuricilor. Se simțea liniștit, cu mintea limpede. Cu memoria și intențiile senine. Nu-i era teamă, nu avea dureri. Sub efectul calmantului, inima Îi bătea cadențat. Precis. A
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
în care a avut loc primul meci de fotbal pe teritoriul României de azi. Variante sunt, conform surselor, mai multe: 1884 (Arad, unde se amenajase un teren de fotbal, inițiator fiind dr. Emil Bădescu), 1888 (Arad, pe terenul viran de la “pădurice”), 1895 (Cluj). În urma culegerii de date din lucrările citate în rândurile precedente putem să afirmăm că cele mai vechi date despre practicarea acestui joc în școlile de pe teritoriul patriei noastre sunt regulamentele aproximative ale noului joc care au început să
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]