505 matches
-
las singur o vreme. O apucă de mână, trăgând-o înapoi. De aceeași parte a încheieturii de care o apucase mama lui cu o zi înainte. —Trebuie să-mi spui ce știi. Eu, eu... În mod normal, Maggie ar fi pălmuit bărbatul care ar fi apucat-o în felul acela. Dar își dădu seama că nu era un act de agresiune, ci de disperare. Liniștea, chiar aroganța pe care le văzuse în casa asta ieri dispăruseră acum. Pentru prima dată, Maggie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de reanimare.): Da’ ce i-am făcut eu? Eu n-am zis nimic. Ce-am zis eu? GARDIANUL: Suferă cu inima. Trebuie s-avem grijă. Nu trebuie speriat și nu trebuie contrazis... ARTUR: N-am știut. N-am vrut. GARDIANUL (Pălmuindu-l pe CĂLĂU.) Grubi! Scoală! (Către ARTUR.) Așa a fost el... Încă de mic copil... ARTUR: A fost mic? GARDIANUL: Am copilărit împreună... (Către CĂLĂU.) Scoală, Grubi, că ai treabă... CĂLĂUL (Buimac.) Cum? Ce? Care treabă? GARDIANUL (Semn către ARTUR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
minte când tu și Serghei ați fugit și m-ați lăsat poticnindu-mă și zbierând În adâncul pădurii! (Exagerat!). Ah, la fessée que je vous ai flanquée - Ah, și ce bătaie v-am tras! (A Încercat Într-adevăr să mă pălmuiască o dată, dar tentativa n-a mai fost repetată niciodată.) Votre tante, la Princesse, pe care ai lovit-o cu pumnulețul pentru că a fost grosolană cu mine! (Nu-mi amintesc.) Și cum Îmi spuneai la ureche micile tale necazuri de copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Vă pune poporu’ în funcții și vă bateți joc de noi. Vă trimite la ziua tovarășului și vă matoliți ca ultimu’ nehalit. Îl întărâta tăcerea mea. Nu urmăream decât cum crește frica în mine. Eram sigur că putea să mă pălmuiască. — Compromiteți poporu’ de v-adună de pe stradă și nici nu știți ce faceți. Și io vă servesc ca fraieru’. — Las-o, Paule, i-am spus. N-am avut nici o pungă, n-ai văzut? Și nici nu vin de unde crezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zâmbind. ― Gentlemeni, drumul e liber! Cine merge cu mine? ― Eu. Scarlat stă de caraulă. ― Perfect. ― Ah! Tresăriră toți. Omul își izbea fruntea și obrajii cu palmele. Ionescu îi prinse mâna. ― Ce s-a întîmplat? ― Fluturele! Dascălu jubila, continuând să se pălmuiască. A sosit fluturele meu albastru! I-am simțit aripile. ― Slavă Domnului, oftă Nucii Scarlat. Vezi numai să nu-l omori. Melania Lupu era atentă, dar nu desluși nici un cuvânt din șoaptele celor trei. Inginerul și Scarlat trecură în bucătărie. Dascălu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
avut curajul să se expună. Căutăm perverși „adevărul“, idealul lașității noastre abstracte, în timp ce lașul... Dar viața nu ne acceptă decât dacă adoptăm în noi o fidelitate deplină față de existență. * Hristos, Omul apărut pe planeta maimuțelor. * Dinăuntru nimic nu ne mai pălmuiește. Întunericul nostru doarme. Dumnezeu s-a oprit din citit. III. Un mort viu - iată un mort fericit Visez la un templu din care să mă excomunic singur. Brunschwig Nevoia maniacă de glorie este singura formă de tulburare psihică ovaționată public
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
avut o revelație la versetele Apostolului Matei despre fameni, cele care se încheiau cu „Cine poate să înțeleagă, să înțeleagă“. Or, omul, deja renumit pentru binele cu care răspundea răului și pentru obrazul celălalt pe care-l întorcea când era pălmuit, nu putuse să înțeleagă, la început, nimic, nimic, dar apoi, i se făcu lumină în cap și înțelesese că trebuie să se castreze. Eresul propovăduit de el se răspândise mai mult decât ai crede, iar Ecaterina a II-a, îngrijorată
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ascundea un vicleșug. Dacă un targuí cu apă puțină se deplasează și-și deplasează cămila, trebuie să existe un motiv foarte serios. Auzi un zumzăit la ureche și tresări. — Haidem, strigă. Țânțarii! Săriră în mașini și, de cum demarară, începură săse pălmuiască peste mâini și peste față, îndepărtându-se cu toată viteza permisă de terenul accidentat, ferindu-se pe cât posibil de zona mlăștinoasă. Apoi se despărțiră, luând-o fiecare în altă direcție. Locotenentul Razman le ordonă oamenilor ce rămăseseră cu el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vizitele de lucru. Așa că prefera să mă acuze de depravare moderată, păcat al regnului uman, zicea el, atunci când era în formă maximă, decât să facă aluzie la lipsa mea de apetență față de valorile celuilalt regn: aplaudac. În sinea mea mă pălmuiam însă foarte serios, pentru că nu eram depravat și nici măcar nu făcusem un ideal din sabotarea întâlnirilor de lucru ale tovarășilor de lux. Nu eram ceea ce avea să se numească, mai apoi, un disident. Iar depravarea mi se părea pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
știți, eu răspund de treburile murdare, precum gunoiul și altele. Ghinionul celui mai mic..." Tata, supărat de nu mai putea. Teatru jucat perfect: "Cum? Ai aruncat caietul lui nea Onuț, cu toată povestea familiei lui?!?" Aproape că voia să mă pălmuiască. A dat de înțeles gazdelor că va rezolva problema după vizită, acasă. Își freca mâinile; abia aștepta... Cum să arunci caietul? izbucnește profundul. Cum să?... Tata își toarnă cenușă pe cap, contrazice opinia stilaților amabili cu privire la deșteptăciunea mea: Știți, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu se mai atingă de el e prietenul meu Paul Mormînt spaima Cărămidarilor și a Cociocului singurul om care mi-a răsplătit sincer și dezinteresat onoarea sînt caraghios cu fantomele astea cu eroii ăștia de filme proaste Nuți l-a pălmuit pe scenă după lăsarea cortinei juca la Ateneul Popular Într-o piesă despre naționalizare și el a Început să strănute ca un apucat la replica ei cea mai tare au fugit la Canal i-a făcut trei copiii ultima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tehnica aici nemții sînt ași dar n-au coaie interesanți sînt asiaticii indienii vin cu altceva dar umblă prea mult la simboluri la metafizică e nevoie de o lovitură după ceafă de o realitate violentă o fotografie care să te pălmuiască să muște o fotografie agresivă asta le ofer eu pe oameni dacă Îi scarpini Îi adormi ce tot face cu batista aia galbenă uite c-o duce la gură doar nu s-o apuca să borască În ea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
apucă apoi să lege cu frânghie un alt butoi. Bătrânul urcă pe trambulina de la prora, se întoarse și-mi făcu din mână. — Mai repede, Omule de Tinichea. Haide, trebuie să ne apropiem de el. Înaintând viforos, aerul mă lovi, cămașa pălmuindu-mi arsurile de soare. Am împins și mai tare maneta și motorul scoase un sunet ca un animal mare cuprins de spaimă. Înaintea butoiului, la suprafață ieși altceva, un triunghi întunecat de înotătoare și-n spatele lui o alta, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
e singur - și Îl Împinge cu umărul. Bruno Începe să se tragă Înapoi, tremurând de frică; știe cam ce va urma. „Lăsați-mă...”, spune el cu o voce slabă. Pelé se apropie și el. E scund, vânjos, foarte puternic. Îl pălmuiește violent pe Bruno care Începe să plângă. Apoi Îl trântesc la pământ, Îl prind de picioare și Îl târăsc pe jos. Ajunși lângă closete, Îi smulg pantalonul de pijama. Sexul lui Bruno e mic, e Încă sexul unui copil, golaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cețuri străvezii, el Însuși, din ce În ce mai slab și mai Împuținat, În curând va simți În ceafă aburul dens venit din nările cavalcadei urmăritoare, iar atunci ultima mână de praf se va transforma În mâzgă. „Vii odată?“ Deschid geamul și ploaia mă pălmuiește violent. Un șuvoi pătrunde În cameră, iar frigul Îmi Înfige În minte un gând: balena care-mi poartă numele și a cărei moștenire gigantică o vânez mă va Înghiți pe loc. Un fulger luminează bolta, apoi Încă unul și-ncă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
auzea cântând la câțiva metri, descopereai că te Întorseseși În același loc. Erau acestea gândurile mele sau rândurile născocite de Kuznețov? Aproape că nici nu mai conta. Mă aflam, așadar, În metrou. Din când În când, becurile din tunel ne pălmuiau fețele prin dreptunghiurile decupate În pereți. Scârțâitul de lagăr neuns al arcușului se strecura printre trupurile scufundate În balansul molcom al alunecării, atârnate de bare ca niște calupuri de brânză puse la scurs. Sub ele, zeci de picioare se odihneau
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
lovească ritmic, la întâmplare, insistând din când în când pe cele mai diferite părți ale corpului, care nu pot fi deosebite pe întuneric, în speranța că printre ele sunt și din acelea care dor foarte tare. Anna mușcă, zgârie și pălmuiește, după obiceiul femeilor, și totul se îndreaptă spre capul bietului reprezentant comercial; în asemenea situații, femeile țintesc întotdeauna capul, e un lucru pe care‑l poate dovedi orice specialist. N‑au experiență la asemenea activități fizice, altfel ar ști că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai scump lucru de pe lume. Patru contra unu e o lașitate, am să povestesc asta acasă, și soției și șefului, dar am să spun că au fost șase contra unu. Au. Portofelul gros e confiscat, iar călătorul bine hrănit e pălmuit, călcat în picioare, amenințat, înjurat, scuipat și umilit în toate felurile posibile, până și de niște fete care după vârstă ar putea să‑i fie fiice, dar ele sunt copiii unor oameni care, din păcate, le‑au educat prost, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
știm cine a fost. Când văd că așa nu merge, urlă ca taurii întărâtați. Rainer Witkowski scrie o compunere surprinzător de cuminte despre Străinul de Camus, dar ceea ce gândește el este liber și neîmblânzit, așa cum sunt întotdeauna gândurile. Părinții își pălmuiesc fetele pentru că ele nu vor să poarte decât pantofi cu toc, ca aceia care au fost distruși, și nu vor să audă de pantofii cu tocul jos, buni pentru excursiile în Pădurea vieneză. Sophie poartă o rochie de după‑amiază de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pregăti să mă joace În picioare când, cel rămas afară Îi strigă: - Stai! Vindecătorul Îl vrea Întreg pentru noaptea ce vine. - Da? făcu primul și se ghemui În fața mea. Mă scuipă și rânji. Mă scuipă din nou și apoi mă pălmui. Mai vorbești cu vorbele Tatălui? Ia zi, mai vorbești? Bun Înțeles că mai vorbeam: - Ești neam de șobolan, nu de bivol! Numai șobolanul te mușcă de călcâi atunci când nu-l vezi! Tatăl o să-ți stingă tot neamul! În crivățul Înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din generația de după război - Îl priveau cu curiozitatea, dar nu cu aceeași milă, cu care privești un animal muribund și rîdeau, vorbeau, glumeau Între ei cu o duritate Îngrozitoare, nesuferită și vrednică de dispreț, care-mi trezea dorința să-i pălmuiesc. Băuseră, dar nu erau beți: ardea În ei În chip fățiș ceva aspru și urît - și totuși nu era ceva forțat sau căutat, era numai o atitudine rece, de o aroganță studiată, seacă, falsă și Închipuită, adoptată ca pe ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nevoie mai avem de martori? Iată că acum ați auzit hula Lui. 66. Ce credeți?" Ei au răspuns: Este vinovat să fie pedepsit cu moartea." 67. Atunci L-au scuipat în față, L-au bătut cu pumnii, și L-au pălmuit, 68. zicînd: "Hristoase, proorocește-ne cine Te-a lovit?" 69. Petru însă ședea afară în curte. O slujnică a venit la el, și i-a zis: "Și tu erai cu Isus Galileanul!" 70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
pînă și imitația și apar cadre „americane”, cu urmăriri de mașini penibile, desene cu spray-ul new yorkez pe zidurile din chirpici și veșnicul erou total, adumbrit, ratat dar neînvins muncitoresc, astfel Încît fără să vrei reții scene cu Fane pălmuindu-l pe Ifrim sau cu acel soi de Hatari aberant pe ulițele blajine ale unui port la Dunăre, totul fiind Într-o asemenea măsură idiot, Încît multă vreme după Încetarea proiecției ești urmărit de Întristătoarea constatare că n-ai pistol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
peste față cu pumnii până a podidit-o sângele. A leșinat în odaia ei... Ascultam lăcrămând, dar fără ca durerea să-mi crească, Ce ne putea face mai mult decât să ne despartă? Dacă m-ar bate oricât, dacă m-ar pălmui, aș suferi oare mai mult? O vedeam cu fața însîngerată, dar nu rănile ei îmi sfâșiau inima, ci însăși făptura ei, prezența ei, pe care o știam departe. ― Au închis-o în odaie, aproape goală, ca să nu se mai poată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îl iubesc", atât auzeam, de jos, cum urlă. "El nu e vinovat, ce aveți cu el?" mi-a spus soru-mea că le țipa. Ce aveți cu el?"... Și totuși, mie nu-mi făcuseră încă nimic. Mai bine, m-ar fi pălmuit, gândeam. De ce n-a avut curajul d-l Sen să mă pălmuiască? De ce mi-a întins mâna, laș, spu-nîndu-mi: "Good-bye, Allan!". ― Înainte de a veni ei s-o ia sus, Maitreyi mi-a șoptit: "Îi telefonez mîine". Dar poate n-are să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]