35,668 matches
-
trei fete. Două dintre ele erau chiar fetele trimise de liceul unde studiau Jacob, Dri și Phil, în schimb pe a treia n-o mai văzuse niciodată. Era o fată destul de scundă, avea în jur de 1,50 metri, cu părul prins în două codițe care îi dădeau o aură de drăgălășenie. Da, și niște ochi căprui frumoși, care ar fi impresionat pe oricine. Cu timiditate, Jacob se apropiase de ea și se prezentase: - Salut, eu sunt Jacob, mă bucur să
ALECART, nr. 11 by Leonard Ostafi () [Corola-journal/Science/91729_a_92908]
-
nu pleacă doar de la fapte sau trăiri de viață, ci ajunge la aceste crâmpeie pornind de la opera poetului, deși mai întâi au fost faptele, trăirile, sentimentele, gândurile și abia apoi a venit opera. ,,M-am oprit lângă tine,/ descoperind că părul tău e o flacără/ pe care vântul n-o stinge./ Și lângă minunea cea mai simplă/ am stat cum se cuvine’’ (din M-am oprit lângă tine, p. 115). Privind-o din punctul de vedere al istoricului literar, dar și
Lansări de carte prin Transilvania [Corola-blog/BlogPost/93827_a_95119]
-
S-a aprins un licurici,/ Și zbura încet, agale,/ Când pe acolo, când pe-aici.” Și da, Ligya este un prezent continuu, dar oglinda, neiertătorul martor al perenității noastre, îi aduce aminte de scurgerea orelor. Mi-a brăzdat timpul obrazul,/ Părul mi-a încărunțit,/ Am aflat ... Trecut-au anii,/ Iute am îmbătrânit!” Și iată mărturisirea, dovada: Ligya a rămas un suflet de copil, e un copil mare! “În ochi însă strălucirea,/ S-a păstrat, o ... ce minune!/ N-ai zice c-
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93853_a_95145]
-
poet”. De acolo spre el nu se mai poate trece. Trebuie să acceptăm ceea ce numai el ne poate spune. Atât cât vrea să descopere, sau cât mai poate descoperi în astfel de momente. Destinul lui atârnă de un fir de păr, în sensul bun al cuvântului în speranță și credință. Speranța supremă rămâne întotdeauna în astfel de cazuri îndreptată - așa cum spunea și Nichita Stănescu - către “Cel fără de părți”, în cazul de față către (24) ,,...Cel vechi de zile /facă-se voia
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
Io, la noapte plec cu Führerul. Plecăm cu 5 avioane, suntem cu el 24 de ofițeri numai tineri, necăsătoriți. Am buletin nou, pașaport străin pe alt nume. Și Füh-rerul are la fel. Nici nu-l mai cunoști. Cărarea de pe dreapta părului îi pe stânga, și-o ras mustața, îi schimbat cu totul, nu-l mai cunoști, de-l vezi. Plecăm în Italia și de-acolo în Africa de Sud. Mai departe nu știu”. Asta o zis Walter, apoi o băut amândoi câte un
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93823_a_95115]
-
simple alaiuri neorganizate de mascați. Prin intermediul măștii de cap și al costumației sunt evidențiate, într-o manieră specifică, originală și expresiv-caricaturala, cele mai urâte și mai respingătoare racile ale caracterului uman. Elementele definitorii ale fizionomiei - ochii, nașul, gura, urechile și părul - sunt ingenios metamorfozate pentru a întruchipa bătrânețea, identitatea etnică, specificul profesiunii și, nu în ultimul rând, moartea și drăcii. Dacă moșii și babele sunt o reflectare a cultului înaintașilor, celelalte măști de urâți apar că reprezentări din alte timpuri istorice
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93797_a_95089]
-
noastră, a copiilor, era luminată de zorii zilei și am văzut un grup de îngeri, stând în jurul patului fratelui meu mai mic. Eram atentă, altfel n-aș fi putut auzi vocile lor. Purtau veșminte lungi, vaporoase, de diverse culori pale. Părul le ajungea până la umeri și era diferit colorat, blond, roșcat și brun închis. Nu aveau aripi. La picioarele patului fratelui meu Mircea, puțin mai la o parte stătea o ființă cerească. În mâna dreaptă purta o lumânare aprinsă. L-am
PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE „Religie și… Cuno… Știință” [Corola-blog/BlogPost/93966_a_95258]
-
dispară mirosul greu al omului, miros natural, au făcut să se piardă și ceva din integritatea firească a omului. De altfel un cunoscut se întreba dacă nu igiena este aceea care l-a făcut să aibă oroare de corp, sudoare, păr, grăsimi. L-a făcut să devină, oarecum, manicheist. Dezgustul lui de corpuri nu e puritate (puritatea iubește corpul, nu se dezgustă), ci o dezintegrare, dezincarnare. Este un paradoxal senzual, rușinat de simțuri, de corp. 30 Iulie. E o liniște așa
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
ți-i cer Coapselor închise să mă-nchin Să le-ating uimit ce albe sînt Doar cu floarea grea a unui crin Să le-mbrățișez îngenunchind Și apoi ca fluturii să pier Luat de dup-amiază și de vînt Aveai părul lung pînă la cer Spînzurînd de dînsul pe pămînt...
Aveai părul lung pînă la cer by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12324_a_13649]
-
foarte înfoiată și foarte strident colorată, care-i mărește volumele. Hipopotama cu fustă colorată e încălțată cu târlici "naționali", în care labele picioarelor, goale, groase, lăbărțate și de mult timp nespălate, probabil că de-abia au pătruns. Făptura planturoasă, cu părul vopsit roșu-morcoviu, dar cu aspect, totuși, uman și de femelă, se repede, răcnindu-și soprano furia, în cârdul ca de gazele al unor puștani de zece-treisprezece ani, care se joacă de-a războiul și de-a ambuscada pe lângă și printre
Două proze by G. Pienescu () [Corola-journal/Imaginative/12337_a_13662]
-
fustă colorată și înfoiată, și în târlici, pare să fi fost trezită din somn de larma mitraliorilor. Sau poate - de ce nu am presupune, de vreme ce gura lumii-i slobodă? - din cine știe ce altfel de răsfăț. Oricum, culoarea roșie din obraji, combinată cu părul morcoviu, se potrivește cu fondul galben și cu florile mari, vișinii, de pe bluza care mai mult o dezbracă decât o îmbracă. Este evident că dorința ei, în momentul erupției pe ușa "scării" și al năvălirii pe trepte, a fost să
Două proze by G. Pienescu () [Corola-journal/Imaginative/12337_a_13662]
-
protejat cu sila. "se scapă pe ele", nu-și mai controlează ritmul dezintoxicării de mai vechile lor obiceiuri, aș putea să spun: "urinez pe tine, poezie", este ca și cum aș spune "celui ce nu are tată nu i se albește decît părul pubian și acela, doar în preajma morții." a dispărut elementul castrator; porcul ce plînge și horcăie, cu șria spinării tăiată în două de sus pînă jos, a dispărut în ceață. îmi amintesc că nu mai am tată cu fața scăldată într-
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
porcul ce plînge și horcăie, cu șria spinării tăiată în două de sus pînă jos, a dispărut în ceață. îmi amintesc că nu mai am tată cu fața scăldată într-o lumină rece, și, din nou, iese din umbră, cu părul șiroind de apă, copilul acela lung, ce urlă se îndepărtează cu limba scoasă. *** Iubitule, nu mai fii gras. fac ceva pe centru noi doi stăm și acum la marginea orașului. în nopțile reci pline de un întuneric compact nici nu
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
Emil Brumaru Celestă, palidă Marina, Cu părul lins de heruvimi Și spleen ce-ți roade dulce splina Printre acești poeți infimi, Fă-l pe Dimov " monstru duios " ( Tu, care ești amică bună A celui mai parșiv Eros) Să-mi scrie de cinci ori pe lună Căci, iartă
Celestă, Palidă Marina... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12445_a_13770]
-
această ființă, aivlis, dacă nu aici, atunci doar acolo, alunecând pe ape ale uitării": îți ridici mâinile și întunericul se așază pe ele ca un praf gros și gestul ăsta e depărtarea, ceața ieșindu-i de sub unghii, ceața continuându-i părul, umerii strângându-se sub această amintire crudă și deschizi ușa și în spatele ușii nu e altă ușă, e multă zăpadă și cazi în genunchi și genunchii se afundă și vrei să-i desenezi chipl pe zăpadă și zăpada îți primește
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
să-i desenezi chipl pe zăpadă și zăpada îți primește cu neplăcere palma ta caldă se face vânătă și mâinile mele fac loc altor mâini - mai moarte - încercând să refacă în zăpadă conturul obrazului ei, și acele mâini îi fac părul, buzele, iar mâinile acelea cad fără viață acolo unde - în zăpada moale - ar fi trebuit să fie ochii. ochii ei făcuți dintr-o mână înghețată și vânătă. te-ai putea întoarce. camera te primește cu neplăcere. carnea mâinilor tale se
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
te-ai putea întoarce. camera te primește cu neplăcere. carnea mâinilor tale se întoarce scârbită în carnea ta. și ea este tot aici, întoarsă cu fața spre zid, eu nevăzând decât o umbră încremenită și asta înseamnă că ceața din părul ei este chiar mâna, la fel de fără viață, la fel de albă, răsfirându-i părul pe umeri, ea privind - pe fereastră - o față lipită de geam, care este tot ea. și cea de afară, cu obrazul lipit de geam, cu noaptea lipită de
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
se întoarce scârbită în carnea ta. și ea este tot aici, întoarsă cu fața spre zid, eu nevăzând decât o umbră încremenită și asta înseamnă că ceața din părul ei este chiar mâna, la fel de fără viață, la fel de albă, răsfirându-i părul pe umeri, ea privind - pe fereastră - o față lipită de geam, care este tot ea. și cea de afară, cu obrazul lipit de geam, cu noaptea lipită de piele - tot ea - implorând ceva parcă, lipindu-și degetele de geam, sticla
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
pășind fără zgomot și rece spre fereastră, ca și cum vântul ar fi început să bată rochia ei răspândindu-se-n cameră, tu simțind că ea miroase a zăpadă topită în palme și fereastra se face un abur rău care intră în părul lor și fereastra nu mai e deloc. și aivlis cu obrazul lipit de aivlis privindu-te, mâinile tale în zăpadă deschizându-se ca niște ochi orbi. mâinile tale nu pot fi ochii ei. ele pășind îmbrățișate spre tine, toate nopțile
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
ele, pleoapele lor acoperite cu zăpadă, privirea lor crudă închizându-ți ochii. (t.d.) * deodată camera se face departe și în tăcerea dintre două cuvinte începe să ningă mult. ușa se deschide la fel de încet precum zăpada i se topea în păr. lumina înaintează în cameră o dată cu ea, apropiindu-se de patul din umbră, lumina neputând trece de conturul trupului ei cețos. această lumină verde e lumina privirii ei. (t.d.) * soarele, după-amiaza devreme, își începe coborârea de cealaltă parte a casei
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
Emil Brumaru Mi-am ferit de tine Doamne Sufletul cît am putut Să n-ating cu gura mîna Celuia ce m-a făcut Să nu-ți mîngîi fruntea ochii Părul inelat duios M-am ferit de tine Domne Să nu-ți fiu prea drăgăstos Să nu-ți sperii mintea-n gînduri Păcătoase ce mi-ai dat Cînd m-apropii lin de trupul Tău întins pe-un moale pat Care-i
M-am ferit de tine Doamne by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12555_a_13880]
-
seară. îmi ascult viața vuind jos, la cazane, obosită, înfometată, nepăsătoare. Jură-mi că totul e spre bine și că mă vei veghea în continuare. De Crăciun De ce n-ai mai așteptat? Chiar dacă n-aș fi venit de Crăciun - cu părul sclipind de beteala a tot ce-aș fi vrut să-ți mai spun. Oricum am fi atârnat în pom, dorințele noastre vitrificate. Am fi râs că nu s-au împlinit și-am fi băut, unul pentru celălalt, pe săturate. Ne-
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
gură, îngropându-mi vocea ca pe-un râu subteran. Când urechile își vor retrage timpanele în adâncuri, ca pe două lespezi acoperind două peșteri de ceară. Când mâinile mele, în mănuși de solzi, vor începe să țeasă cearceafuri negre. Când părul meu va înțelege, în sfârșit, că-mi va supraviețui, doar ca să țeasă un pod peste care să pot trece spre tine, poate atunci voi înțelege zădărnicia oricărei rugăciuni. Căci Dumnezeu le-a îndeplinit pe toate, încă înainte să fi fost
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
prin aglomerare, se condensau în două umbre verticale, ce răpăiau din palme și-și dădeau târcoale, ca-ntr-un flamenco, ce, treptat, topea bătrânul aisberg al timidității crase care deja ne consacrase. Eu tropăiam mărunt în spuma fustelor. El avea păr și ochi de matador. Și nu ne speriau vapoare, avioane și oceanul care-și zbârlea spinarea. Ce ne-alunga era ziua, vreun taifun sau depărtarea. Era noapte Era noapte și ca într-o carte - proastă - eu scriam și plângeam - plângeam
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
ne-au dat indemnizația urcă mercurul în termometru de cameră și dantela galbenă de pe fața poetului mort se lipește de fereastra mea dune și dune cînd ne apropiam cu pakardul albastru de atlantic și coasta bască ca o bască și părul galben ca un galben cum iau eu cu japca sintagmele cu degete subțiri și pătate de mure cotrobăind tot mai adînc în coșulețul de nuiele și ochii păianjeni în colțul din dreapta al tavanului caută crucea de pe caraiman în mîinile tale
Poezie by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12207_a_13532]