537 matches
-
închi-nîndu-se. 6 ― Dragă Grigoriță, acuma ne despărțim, zise Baloleanu în clipa când trenul intra în gara Costești. Dacă vrei să asculți sfatul meu, tu oprește-te și așteaptă aici un cuvânt de la mine. Sper că până diseară vom reuși să pacificăm satele, inclusiv Amara voastră. Atunci vei putea merge fără primejdii. Așa, dragul meu! Vasăzică, la revedere!... La revedere, domnule Herdelea! Le strânse mâinile foarte mișcat. Fața lui durdulie era palidă. Emoția îi schimbase vocea. Coborî pe peron grav, aproape întunecat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-lea a recunoscut că, în cazul trecerii Dunării de către ruși, austriecii vor fi obligați să intervină, că el, Kaunitz, a fost de acord cu o pace rapidă, cerând regelui să conlucreze la medierea păcii, înfățișând politica Austriei ca sistematică și pacifică, motiv pentru care ea nu a luat parte la tulburările din Polonia și nu a profitat de ocazia ce i s-a oferit de a se uni cu Rusia pentru a concura la distrugerea Imperiului Otoman și a împărți cuceririle
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pentru a face o diversiune Rusiei, fie pentru a nu lăsa în spatele nostru un inamic cum este Prusia; iată de ce era necesară cât mai repede pacea, de ce Viena acționa cu toate mijloacele la Poartă ca s-o aducă la sentimente pacifice, acțiuni care și-au făcut efectul prin angajamentul Porții de a cere mediația noastră (austriacă); noi nu i-am dat însă speranțe decât în cazul când mediația va fi cerută și regelui Prusiei; cum el, regele, are la țarină mai
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
adevărată: sîrbii în 1804, românii și grecii în 1821, românii în 1848, iugoslavii, ungurii, cehoslovacii etc. au făptuit revoluții fără să fie dirijați (poate doar incitați de medii publice) din afară. 3. În „secolul naționalităților” nu era posibilă o stare pacifică în Orientul european, unde trei mari imperii reacționare și multinaționale încătușau popoare ajunse la conștiința de sine. „Puține sunt popoarele - observa T. W. Riker - care în cursul dezrobirii lor și-au păstrat cumpătul atât de bine sau au dat dovadă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și alții), a intuit în dubla alegere a lui Al. I. Cuza, căreia Viena i se împotrivea cu o obstinație agresivă (propunerea de intervenție armată), ocazia „providențială de a fi scutit de căderea în ocurența agresivă (să nu uităm „intrusiunile” pacifice) de agresor”. Primind corpul diplomatic la Tuileries, în ziua de 1 ianuarie 1859, Napoleon al III-lea i s-a adresat lui Hübner: „regret că raporturile noastre nu sunt așa de bune pe cât aș dori să fie”, la care ambasadorul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ne trebuie Metropolitan. Există o singură explicație: tehnicienii (bineînțeles cei mai grozavi din lume) care au lucrat decenii la rînd la metroul moscovit sînt disponibili acum și sînt căpătuiți în democrațiile populare: cu, bineînțeles, retribuția care se cuvine din bugetul "pacific" al acestor țări". Notele lui Paraschivescu redau înfrîngerea unui comunism utopic și amărăciunea resimțită în fața unei dependențe lipsite de sens, deoarece Stalin trădase deja idealurile socialismului. Paraschivescu scrie că mulți dintre comuniștii români, crescuți în antifascism, gîndesc: Totuși, cel mai
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
ne atingem, și masa are complexele ei pe care e preferabil să nu le trezim". La antipozi, îl avem pe Troțki, care descrie tactica urmată de bolșevici în lupta lor împotriva puterii, în octombrie 1917: "Aplicarea acestei tactici de "pătrundere pacifică" consta în a slăbi încet-încet osatura dușmanului și a paraliza prin hipnoză ce îi mai rămăsese din voință"232. Dacă lucrurile stau într-adevăr astfel, anume dacă psihologia mulțimilor a fost într-adevăr acest transformator al teoriei și practicii hipnozei
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Kogălniceanu adresează la 1 august, o circulară agențiilor române din străinătate, cu instrucțiuni de a arăta guvernelor marilor puteri cât de strict neutră este atitudinea României, care nici nu provoacă Turcia,nici nu ajută pe sub mână pe răsculați. „Această atitudine pacifică a guvernului român, nu împiedică populația de a simpatiza pe creștinii de peste Dunăre, pe când Europa se arată indiferentă față de ei. Pentru câteva pretinse cazuri de persecuțiuni evreiești, cancelariile occidentale s-au arătat ostile nouă ani de zile. Cum de nu
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
ei, Pavel I. Iar semnele acelei posibile limpeziri a orizontului securității Imperiului Otoman nu au întârziat să se manifeste. Căci, Viktor Pavlovich Kociubei, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Rusiei pe lângă Poartă Otomană, nu înceta să dea asigurări despre dispozițiile pacifice ale noului țar111. Afirmații ce păreau confirmate de însuți Pavel I care a făcut un gest oarecum surprinzător, trimițând un cadou "magnific" lui capudan pasă, în semn de recunoștință față de sprijinul pa care l-a acordat acesta unui vas militar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
inserate în Codex Theodosianus (438) și operele unor istorici de seamă (Eusebiu de Cezareea, Socrate, Sozomenos, Teodoret etc.), cronicari bizantini, scriitori creștini și păgâni care ne-au transmis numeroase fapte și aluzii sugestive. Prin învățătura și stilul său de viață pacific, creștinismul a devenit o concurență în calea religiei romane și a cultului imperial provocând intervenția tot mai insistentă a autorităților imperiale din primele trei secole. În secolul IV, atitudinea imperială față de creștinism s-a schimbat: primul deceniu este marcat de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
haina și să-și cumpere... Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Le-a spus lor: Sunt de ajuns. Din întreg contextul se înțelege că Isus vorbește metaforic pentru a simboliza ostilitatea lumii: pune bătălia escatologică în raport cu misiunea pacifică din Galileea. Nu laudă violența, după cum se poate observa și din răspunsul său, care întrerupe ironic discursul, precum și din comportamentul avut în Grădina Ghetsemani, care o reflectă pe cea a slujitorului lui Jahve din Isaia (40-55); deși întrevede persecuțiile din partea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sa față de mentalitatea războinică se poate vedea în Paedagogus (Paidagogos), III, 11, 59, 2, de unde aflăm că, pentru Biserica primară, căutarea păcii excludea până și simpla reprezentare a instrumentelor de război, care ar fi putut crea un dezechilibru în mentalitatea pacifică a adepților lui Cristos. Acest ultim aspect ar fi devenit o întrerupere a dinamicii convertirii, o reîntoarcere spre acea mentalitate de violență specifică stării păgâne și religiei idolatrice. În același fragment se poate remarca interzicerea reprezentării armelor pe sigilii, văzută
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și a forței la rangul de valori idolatrice. Un alt fragment din Paedagogus critica decorațiile războinice de pe veșminte, apreciind simplitatea creștinilor care îmbrăcau hainele albe în semn de puritate. În Paedagogus, II, 4, 42, Clement laudă omul văzut ca instrument pacific care îl preamărește pe Dumnezeu, Creatorul său, prin Cristos. Ființa umană este creatura păcii, fiind creată pentru slava lui Dumnezeu. Datorită slăbiciunii sale, derivate din păcatul strămoșesc, omul a căzut în orgoliu îndepărtându-se de Cel care l-a creat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
interzicea creștinilor serviciul militar, a fost determinată în această perioadă de tendința acestora de a începe prestarea acestuia într-o măsură accentuată. Ierarhia ecleziastică, conștientă de nelegitimitatea tuturor războaielor și a oricărei forme de ucidere precum și de fundamentul nonviolent și pacific al Bisericii, a căutat să pună capăt prin aplicarea unor normative care trebuiau să prevină situațiile neplăcute. Simultan, își făcea simțită solidaritatea față de fiecare creștin, aflat în starea de soldat ca militar în momentul convertirii ori un simplu recrut. 2
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
este arătată în Adversus nationes, III, 26. Aici se constată inconsistența acelui sedator militaris insaniae, simbolizat de Marte, dușmanul omenirii, pentru că în realitate el nu urmărește pacea. Arnobius vrea să demonstreze că războiul este o categorie situată departe de mentalitatea pacifică a creștinilor din moment ce învățăturile lui Cristos au schimbat scara valorilor antice, astfel încât violența a fost sancționată: adepții noii religii preferau mai degrabă să fie uciși decât să ucidă, pentru a nu-și păta mâinile sau conștiința. Fost retor la Sicca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trebuie să caute pacea, necesitatea războiul, pentru ca Dumnezeu să ne elibereze de necesitate și să ne păstreze în pace. De fapt, nu se caută pacea pentru ca să fie provocat războiul, ci se duce războiul pentru ca să se dobândească pacea. De aceea, fii pacific chiar și atunci când lupți, pentru ca prin victorie să-i poți constrânge pe cei care îi înfrângi de utilitatea păcii, deoarece, după cum cel care se răzvrătește și opune rezistență are parte de violență, tot astfel, celui care se supune ori este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
determinat să repună în vigoare legile împotriva cultelor străine, care nu au fost aplicate deopotrivă de toți împărații romani, datorită unui spirit de toleranță intrat în uz și succesiunii unor probleme politice și militare de neignorat. Persecuția împotriva maniheilor, infiltrați pacific în Imperiu dinspre Persia, dușmana îndârjită a Romei, cu doctrinele și delictele lor comune, cu tulburarea liniștii publice și răzvrătirile lor împotriva ordinii constituite, este evocată chiar de către Dioclețian: Am auzit foarte de curând că ei sunt un fel de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
soldaților din armata romană a secolului IV Problema religioasă nu interferează în fidelitatea soldaților față de suveran, înconjurat tot mai mult cu aura divinului. Această indiferență a armatei secolului IV față de schimbările religioase, dezinteresul față de religia împăratului și posibilitatea unei coexistențe pacifice a militarilor cu diferitele religii relevate este unul dintre elementele caracteristice ale acestui secol turbulent. Aceste atitudini puteau reduce aparent importanța creștinării armatei. În aceste condiții, apare spontan și întrebarea: care este motivul acestei indiferențe și dacă se poate sau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ar fi deosebit de eficientă, deoarece neîncrederea duce la război în primul rând din cauza fricii de a fi prădat. Printre forțele ce acționează în sens contrar, Hobbes enumeră "pasiunile care îl îndeamnă pe om la pace" și rațiunea, care "sugerează compromisuri pacifice convenabile, asupra cărora oamenii ar putea cădea la înțelegere" (paragraful 14). Dar el are prea puțină încredere în capacitatea acestor forțe de a învinge pornirile mai egoiste, în special în absența unui guvern care să garanteze reguli de cooperare. Evaluarea
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de la premisa că anumite state, cele cu un liberalism democratic consolidat, constituie un ideal pe care restul lumii îl va imita. Fukuyama este uimit de gradul în care democrațiile liberale și-au depășit instinctele violente și au instituționalizat norme care pacifică relațiile dintre ele. El este impresionat în mod special de emergența principiilor împărtășite asupra legitimității printre marile puteri, o tendință despre care el credea că va continua și în perioada post-Război Rece. Proiectarea principiilor liberal-democratice spre domeniul internațional este considerată
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
emergența principiilor împărtășite asupra legitimității printre marile puteri, o tendință despre care el credea că va continua și în perioada post-Război Rece. Proiectarea principiilor liberal-democratice spre domeniul internațional este considerată a oferi cea mai bună perspectivă pentru o ordine mondială pacifică, pentru că "o lume compusă din democrații liberale ar trebui să aibă mult mai puține tendințe către război, din moment ce toate națiunile își vor recunoaște reciproc legitimitatea." (Fukuyama 1992: xx). Această viziune este respinsă de neorealiști, care pretind că aspirațiile morale ale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de stabilire a unor ordini naționale legitime pretutindeni în lume. Când cetățenii care poartă povara războiului își aleg guvernele, războaiele devin imposibile" (Doyle 1986: 1151). Temele duale ale legitimității interne și gradului în care statele liberal-democratice au intenții temperate și pacifice în politica lor externă au fost abordate mai recent de Doyle, Russett și alții. Într-o reformulare a argumentului lui Kant că "federația pacifică" (foedus pacificum) poate fi construită prin extinderea numărului de state cu constituții republicane, Doyle afirmă că
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
1151). Temele duale ale legitimității interne și gradului în care statele liberal-democratice au intenții temperate și pacifice în politica lor externă au fost abordate mai recent de Doyle, Russett și alții. Într-o reformulare a argumentului lui Kant că "federația pacifică" (foedus pacificum) poate fi construită prin extinderea numărului de state cu constituții republicane, Doyle afirmă că democrațiile liberale sunt unice în abilitatea lor și în dorința de a stabili relații de pace între ele. Pacificarea relațiilor externe dintre statele liberale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
politice interne din statele democratice către relațiile dintre toate statele-națiune. Cu alte cuvinte, liberalii cred că societatea democratică, în care libertățile civile sunt protejate iar relațiile de piață au prioritate, poate avea o analogie internațională sub forma unei ordini globale pacifice. Piața liberă internă își are echivalentul în economia mondială globalizată, deschisă. Dezbaterile parlamentare și responsabilitatea sunt reproduse în foruri internaționale precum ONU. Iar protecția legală a drepturilor civile în cadrul democrațiilor liberale se extinde la promovarea drepturilor omului peste tot în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Engels 1977: 223). În anii 1960 și 1970, marxiștii s-au îndepărtat de acest reducționism simplu. Mulți au susținut că statul trebuia să aibă un anumit grad de autonomie față de clasa conducătoare pentru a asigura supraviețuirea capitalismului și pentru a pacifica forțele de clasă subordonate fie prin garantarea accesului forței de muncă la educație primară și îngrijirea sănătății, fie prin împiedicarea tendinței capitaliștilor de a scădea salariile până la nivelul la care însăși supraviețuirea sistemului ar fi periclitată. Unii marxiști au adoptat
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]