507 matches
-
ea. ― Nu știu... Hai! am repetat pe un ton care nu admitea replică. Am împins-o înaintea mea și abia atunci am descoperit că pe toată lungimea pădurii, cu fața spre deșert, erau presărate, ca un șir de santinele ironice, paiațe de paie cu pălării de postav putrezit... 28. Am revenit în gară, am băut apă, și parcă nu ne mai săturam bând apă, pe urmă ne-am trântit fiecare pe o bancă, fără un cuvânt, ca prostiți. Ce puteam să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
viaduct. Dincolo de parapet mașinile treceau ca vântul. Nu mai reușeam să înțeleg unde ne aflam, am privit în jur. Fata era deja destul de departe în spatele meu, se oprise pe o esplanadă nepavată. Cu părul galben și sacul multicolor, părea o paiață uitată de un circ. — Am ajuns, strigă. Și într-adevăr în spatele ei se afla o construcție, un zid roz, vechi, care nu părea să aparțină unei case în picioare încă. Se întoarse către zidul acela. Era o locuință autonomă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
scrin vechi o pereche de papuci de casă ciclamin, înnegriți de prea mult purtat. Sprijinită de oglindă, fotografia unui bărbat tânăr, dintr-o altă epocă. Mă simțeam stingherit în camera aceea, așezat pe patul pe care se culca o străină, paiața aceea buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura alunecoasă. Paiața apăru printre fâșiile de plastic. — Nu vreți o cafea? M-am așezat pe divan în fața posterului cu maimuța. O senzație de stânjeneală îmi plutea în gâtul uscat, făinos. Am privit în jur și jena mea fizică alunecă în ambianța aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
adaug, îi telefonez. — Dormeai? — E mai bine să nu vin, nu-i așa? — Trec să te iau la ora șase. E prea devreme? Dacă te răzgândești, nu-ți face probleme. La șase dimineața este deja în stradă, gata machiată. O paiață în umbră. O sărut, are piele rece. — De cât timp aștepți? — De-abia am coborât. Dar e înghețată. Are o jachetă cu umerii prea ridicați, care-i ajung până la gât, neagră, cu mâneci scurte. Pielea de pe brațe e pătată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
că era vulgară. Cât timp trecuse? Acum era îmbrăcată cu halatul acela prea larg, slăbise și mai mult în timpul verii. Doar acum îmi dădeam seama cât de mult se schimbase. Își pierduse culoarea, din cauza mea își pierduse așa culoarea. O paiață fără sulimanuri. Și totuși, pentru mine era și mai frumoasă, o doream și mai mult. Acum nu mai exista nimic în afara ei sprijinită de zidul acela, drept în țintă. M-a cuprins o frică fără noimă. Dar dacă cineva ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
golul se deschide pe hârtia albă. De când am afișul ăsta atârnat în fața ochilor, nu mai reușesc să termin nici o pagină. Trebuie să-l dau jos de pe perete cât mai repede pe blestematul ăsta de Snoopy; dar nu mă pot hotărî; paiața asta infantilă a devenit pentru mine o emblemă a condiției mele, un avertisment, o provocare. Fascinația romantică dată stării pure din primele fraze ale primului capitol al multor romane nu întârzie să se piardă în narațiunea care urmează: e promisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
îi stârneam vânatul, el îl vâna și ne dădea partea noastră. Și astfel, ca un contract social, a luat naștere consorțiul nostru. Și ca răsplată, ne-a prostituat și ne-a insultat! Și a vrut să facă din noi clovni, paiațe și câini savanți! Se numesc câini savanți câinii învațați să facă pe clovnii, în care scop sunt înveșmântați și dresați să meargă necuviincios pe labele dinapoi, în picioare! Câini savanți! Asta numesc oamenii savantlâc, să facem pe clovnii și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aproape, aici, să poți pipăi mirosi vedea mototoli, bucăți bucățele, să rupi totul, așa, totul, scrâșnind, țopăind, fericit, să dai foc: cenușă, praf, aer, țircus. Ca și cum ar fiadevărat, oho, dacă toți toate totul chiar ar exista, dacă dacă dacă. scamatorul, paiața, masca, mimul. Cinicul, glumețul arogant, înghițitorul de săbii și dezastre, impasibil, cu marele lui cap ras, de consul roman. Dacă ar exista, dacă dacă dacă, dacă el și ei ar exista, acum, când îi vede, îi revede, îi visează, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
faci nenorocită sau fericită aproape în aceeași clipă și apoi să nu mai poți nimic. Din cauza depărtării, să te simți neputincios de a schimba cât de puțin mersul evenimentului. Și impresia că orice sforțare e vană. Cu ajutorul aței am mișcat paiața cum am vrut, în danțurile cele mai capricioase, și acum, ața rupîndu-se, paiața rămâne nemișcată, oricât m-aș strâmba, oricât aș întoarce în mână firul rupt sau oricâtă artă aș pune. 6 octombrie. Nu știu, poate neputința de a mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
poți nimic. Din cauza depărtării, să te simți neputincios de a schimba cât de puțin mersul evenimentului. Și impresia că orice sforțare e vană. Cu ajutorul aței am mișcat paiața cum am vrut, în danțurile cele mai capricioase, și acum, ața rupîndu-se, paiața rămâne nemișcată, oricât m-aș strâmba, oricât aș întoarce în mână firul rupt sau oricâtă artă aș pune. 6 octombrie. Nu știu, poate neputința de a mă considera un altul în împrejurări și mai rele, sau poate că de multă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
celălalt ar fi spus că sunt un bicisnic, l-ai fi crezut și ai fi făcut la fel. Argumente, ca să te scuzi se găsesc oricând. - Dacă m-ai fi iubit, Sandule! - Iar vorba asta! Ai dorit să dansez ca o paiață în fața ta și astami-a fost imposibil. Am făcut-o uneori, dar numai din lașitate, cu gândul ascuns de a mă reface la prima ocazie. Nu pot suferi despotismul. La cea mai mică încercare de a ta de a mă constrânge
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nerval, figura spînzuratului este o fantasmă dominantă a decadentismului. Avangardismul va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru teatrul de marionete nu e străină de ea. „Spînzurat” între două lumi, omul postsimbolist apare ca un homo artifex, manipulat ludic de un Păpușar abstract. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest poem modernist și languid n-a avut fericirea să placă dadaiștilor aflați în fervoarea exaltării lor, sau încă rezervele lui Marcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și la Teatru. La Roma, la Paris, la București. Da, da, e amuzant. Mai ales la tragedii. Drept să spun, eu de acolo îmi adun spiritele (în carnet)”. Spațiu carnavalesc al libertății anarhice, circul - o lume a l’envers, cu paiațe grotești și luptători supraponderali - oferă spectatorilor moderni sătui de emfaza teatrală o cură reconfortantă de divertisment pur: „Sîntem rugați a fuma și a scuipa pe jos. Nimic nu e interzis. Autorii dramatici vin să adune din arenă spiritele clovnilor. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
învățat să tragem la răspundere pe alții, Să dăm vina pe cei care vin din alte generații, Să ne acuzăm destinul că ne-a dat să fim români, Ca și cum noi suntem pleava iară ceilalți sunt mai buni. Din grămada de paiațe se ridică azi sticleți, Încropesc o strofă-două și deja se cred poeți; În cuvinte fără noimă schilodesc vocabularul, Inventând neologisme ce descântă-originalul. Nu pot niciun vers așterne pe un petic de hârtie, Că vin snobii și pedanții să mă-nvețe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
primar pe fiica unei ucigașe, răspunse el Întinzînd mîna. Mingea! - În pofida reușitei mele, nu mi-am tăgăduit niciodată originea modestă. SÎnt una dintre ai lor, PM, oamenii de aici știu asta. Tot așa cum știu că tu nu ești decît o paiață În mîinile tatălui tău! Flutură cu ferocitate mingea pe sub nasul lui. - Cățelușul vrea mingiuca? Hai, dă-i drumul! Du-te s-o cauți! Și o azvîrli departe peste umăr. Bărbatul elegant se făcuse la fel de palid ca eșarfa alb-gălbuie Înodată savant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui. - Cățelușul vrea mingiuca? Hai, dă-i drumul! Du-te s-o cauți! Și o azvîrli departe peste umăr. Bărbatul elegant se făcuse la fel de palid ca eșarfa alb-gălbuie Înodată savant În deschizătura cămășii cu monogramă brodată. - Știi ce-ți zice paiața, tîrfă ce ești? zvîrli el cu răutate. - Pojghița de lustru crapă repede! Îl persiflă ea, sarcastică. Problema ta, PM, e că tu n-ai nervi ca să Înfrunți o campanie care o să se lase cu sînge. Eu, da. Îl sfredeli cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ocazie. „- Și unde mai e schimbarea dacă te întorci la ele? - Trebuie să fiu cât mai serioasă la interviu. Cine ar angaja o păpușă ornată ca un brad de Crăciun, foarte colorat? Culorile alea mă fac să semăn cu o paiață. Ce părere își vor face despre mine când mă vor vedea îmbrăcată așa? - Doar tu ai impresia că arăți așa, pentru că nu ești obișnuită cu atâta culoare în viața ta. Mai bine ți-ai face griji în privința experienței, a faptului
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
subtil strecurate, în cerul gurii legate. Tescuite acolo în făpturi care se pot nega de timpul din margine ce nu mai poate aștepta. Neliniștile celor fără morminte O secvență din viață a fost să mori ca un câine, ca o paiață, fără ritual, fără îngropăciune; bătrâni, juni și fecioare fără cununie, fără liniștea potrivită a celor coborâți în iarba din câmpie. Sfios, privim în absurd și laș că i-am lăsat singuri, că n-am plecat cu ei din oraș. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a gâtului de un corp dăulat, ce nu se vede niciodată În Întregime de după pervazul geamului; e un fel de Pena Corcodușa, depusă literalmente În raza noastră vizuală de veacul fanariot. Nu știu de ce, dar, când trec eu, agitația acestei paiațe, smulsă din textul lui Mateiu și al lui Ion Barbu, Întrece orice limită imaginabilă; se apleacă peste fereastră cu părul alb-sur, despletit În smocuri Încâlcite din timpi Înghețați; cu gesturi emblematice, ține un pieptene lucios de metal În mâna tremurândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dimineață până la prânz. Visez de nenumărate ori la vizita împăratului Hsien Feng. În fanteziile mele, el vine, mă ia de mână și mă îmbrățișează cu pasiune. În ultimul timp am tot stat lângă heleșteul meu. Îmbrăcată de gală ca o paiață, mă uit la țestoase și la broaște. Dimineața, soarele zăbovește deasupra grădinii și două țestoase înoată alene. Plutesc o vreme la suprafața apei și apoi se cațără pe o piatră netedă ca să se odihnească. Încet, una se urcă peste cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
biserică. Altă piesă, Olelie, valorifică scenic obiceiul de a striga de pe dealuri numele fetelor nemăritate, în noaptea de lăsata secului. N. a dat teatrului (ca și cinematografului), singur sau în colaborare, și alte scrieri, precum Casa de la miezul nopții sau Paiața sosește la timp, Apostolii, Terente. Asemenea prozei narative, opera dramatică a lui N. freamătă de lirism și etalează simboluri. Lirismul funciar al scriitorului se comunică și în versuri (ciclul Poeme răsărite-n iarbă), inundă și publicistica, inclusiv cea sportivă, „afurisită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
Acțiunea Paralelă”, s-a fondat În jurul ideii de a profita de apropiata aniversare a Împăratului pentru a-l celebra cum se cuvine, făcând din această celebrare un exemplu salutar pentru restul lumii. Responsabilii Acțiunii Paralele, prezentați de Musil ca niște paiațe ridicole, sunt așadar cu toții În căutarea unui „gând salvator”, pe care nu Încetează să-l evoce Într-o frazeologie cu atât mai vagă cu cât nu au nici cea mai mică idee care ar putea fi acesta, nici În ce
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
semănau a manechini din vitrinele barbierilor”6). „Giovinii” sînt o altă generație de „juni corupți”, tineri excentrici, efeminați, provocatori. Aversiunea față de oricine ar semăna cu cei de mai sus e, adesea, de natură morală, nu estetică: tipii pudrați ca niște paiațe, eventual și cu buzele înroșite, nu pot fi decît frivoli, dubioși. O scenă din romanul Purgatoriul, de Corneliu Moldovanu, e caracteristică pentru acest fel de a gîndi: arhitectul Mircea Trestian simte un soi de repulsie față de doctorul și omul politic
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]