807 matches
-
Hagen, pierzând mai puțin teritoriu, dar pierzând Brianskul și, mult mai importantul Smolensk, pe 25 septembrie. Orașul era cheia de boltă a întregului sistem defensiv german, dar "Armatele a 4-a" și "a 9-a" și "Armata a 3-a Panzer" încă mai aveau controlul asupra malului estic al cursului superior al Niprului. Pe frontul "Grupului de Armate Nord" au fost puține lupte. Până în ianuarie 1944 a fost recucerit Novgorodul. Până în februarie, Armata Roșie ajunsese la granițele Estoniei. În sud, Armata
Frontul de Răsărit (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/298322_a_299651]
-
și au năvălit în Germania de Răsărit. Până pe 24 aprilie, cele două fronturi sovietice au completat încercuirea Berlinului și faza finală a cuceririi Berlinului a început. Pe 25 aprilie "FB2" a rupt liniile de apărare ale "Armatei a 3-a Panzer" la sud de Stettin. Erau liberi să se îndrepte către vest, spre Grupul al 21-lea de Armate Britanic, și către nord, spre Stralsund, port la Marea Baltică. Divizia de Gardă a 58-a Sovietică din Armata a 5-a de
Frontul de Răsărit (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/298322_a_299651]
-
forțelor blindate ale Wehrmachtului. Deși armata dispunea de câteva piese de artilerie mobilă, acestea erau într-un număr mic și cu o valoare reală limitată. Primul plan implica montarea unui tun de calibrul 10,5 cm leFH17 pe șasiul unui Panzer III, dar acesta idee a fost respinsă în favoarea montării aceluiași tun pe un șasiu de Panzer IV. Un singur prototip a fost construit după indicațiile acestea. Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai mare. Astfel
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
un număr mic și cu o valoare reală limitată. Primul plan implica montarea unui tun de calibrul 10,5 cm leFH17 pe șasiul unui Panzer III, dar acesta idee a fost respinsă în favoarea montării aceluiași tun pe un șasiu de Panzer IV. Un singur prototip a fost construit după indicațiile acestea. Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai mare. Astfel, a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să fie montat
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai mare. Astfel, a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să fie montat pe șasiul "Geschützwagen III/IV", care prelua elemente atât de la Panzer III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru vânătorul de tancuri Nashorn. Hummel avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon, care adăpostea obuzierul și echipajul. Motorul a fost mutat spre centrul
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
de un calibru mai mare. Astfel, a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să fie montat pe șasiul "Geschützwagen III/IV", care prelua elemente atât de la Panzer III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru vânătorul de tancuri Nashorn. Hummel avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon, care adăpostea obuzierul și echipajul. Motorul a fost mutat spre centrul șasiului pentru a face loc acestor modificări. Modelele
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
câmpul de luptă. În total, au fost fabricate 714 de obuziere autopropulsate Hummel. Prima dată când Hummel a fost folosit în număr mare a fost în timpul bătăliei de la Kursk. 100 de tunuri Hummel au fost disponibile atunci în cadrul diviziilor blindate Panzer. O baterie "Panzerartillerie Abteilungen" era formată din 6 Hummel și un vehicul de transport al muniției. Armata Română a primit un singur Hummel din stocurile sovietice la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tunul autopropulsat a fost folosit de către
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
un rol important în primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Producția acestui tanc ușor a încetat la începutul anului 1943, dar șasiul a fost folosit ulterior pentru alte vehicule blindate. În 1934, proiectarea tancurilor medii I și Panzer IV era întarziată din cauza problemelor tehnice. Prototipurile unui tanc menit a umple golul până la fabricarea acestor tancuri medii au fost solicitate de către armata germană. Krupp, MAN, Henschel, și Daimler-Benz au venit fiecare cu câte un prototip. Planul final ales era
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
întarziată din cauza problemelor tehnice. Prototipurile unui tanc menit a umple golul până la fabricarea acestor tancuri medii au fost solicitate de către armata germană. Krupp, MAN, Henschel, și Daimler-Benz au venit fiecare cu câte un prototip. Planul final ales era bazat pe Panzer I, fiind însă mai greu și echipat cu un tun antitanc de calibrul 20 mm. Producția a început în 1935, dar a durat încă un an și jumătate până la livrarea tancului. Panzer II a fost cel mai numeros tanc aflat
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
un prototip. Planul final ales era bazat pe Panzer I, fiind însă mai greu și echipat cu un tun antitanc de calibrul 20 mm. Producția a început în 1935, dar a durat încă un an și jumătate până la livrarea tancului. Panzer II a fost cel mai numeros tanc aflat la dispoziția armatei germane începând cu invadarea Franței până în 1941 când Panzer III a devenit principalul tanc al diviziilor blindate germane. Ulterior, el a fost folosit cu succes în misiuni de recunoaștere
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
de calibrul 20 mm. Producția a început în 1935, dar a durat încă un an și jumătate până la livrarea tancului. Panzer II a fost cel mai numeros tanc aflat la dispoziția armatei germane începând cu invadarea Franței până în 1941 când Panzer III a devenit principalul tanc al diviziilor blindate germane. Ulterior, el a fost folosit cu succes în misiuni de recunoaștere. Tancul a fost folosit în campaniile din Polonia, Franța, Țările de Jos, Danemarca, Norvegia, Africa de Nord și pe Frontul de Est
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
Est. Fiind retras de pe front la sfârșitul anului 1942, el a fost folosit apoi pentru instrucție și pentru misiuni secundare. Șasiul acestui tanc a fost folosit pentru alte vehicule blindate precum tunul autopropulsat Wespe sau vânătorul de tancuri Marder II. Panzer II a fost proiectat înainte de Războiul Civil din Spania (1936-1939). Astfel, blindajul inițial ușor înclinat de 14 mm frontal, spate și lateral și 10 mm pentru plafon și podea era considerat suficient, tancul fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în lateral. Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer II au fost echipate cu un tun antitanc de 2 cm KwK 30 L/55. Câteva versiuni ulterioare au fost echipate cu modelul 2 cm KwK 38 L/55 care era relativ asemănător. Acest tun anticar era bazat pe tunul
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
de 5 cm nu era fezabilă, fiindcă tancul era depășit deja. Tunul de 2 cm avea rezultate bune în lupta antitanc dacă era folosit un proiectil din tungsten, dar această muniție era într-o cantitate limitată din cauza resurselor. Șasiul tancului Panzer II a stat la baza unor vânători de tancuri. Aceștia erau echipați inițial cu un tun de 5 cm PaK 38, înlocuit apoi cu un tun anticar de calibrul 7,62 cm PaK 36(r), capturat de la Armata Roșie. Varianta
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
tunuri autopropulsate Wespe. Acestea erau echipate inițial cu un tun de însoțire de 15 cm sIG 33. Ulterior, modelul de 10,5 cm leFH 18 a fost ales ca armament principal pentru aceste tunuri autopropulsate. Majoritatea acestor versiuni derivate din Panzer II aveau și o mitralieră MG34 folosită defensiv împotriva infanteriei și aviației. Toate modelele Panzer II au fost dotate cu un motor pe benzină de 140 cai putere și 6 cilindri Maybach HL 62 TRM. Modelele Ausf. A, B și
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
sIG 33. Ulterior, modelul de 10,5 cm leFH 18 a fost ales ca armament principal pentru aceste tunuri autopropulsate. Majoritatea acestor versiuni derivate din Panzer II aveau și o mitralieră MG34 folosită defensiv împotriva infanteriei și aviației. Toate modelele Panzer II au fost dotate cu un motor pe benzină de 140 cai putere și 6 cilindri Maybach HL 62 TRM. Modelele Ausf. A, B și C aveau o viteză maximă de 40 km/h. Modelele Ausf. D și E aveau
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
este numele folosit pentru a denumi un tun de asalt greu folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Construit pe șasiul tancului Panzer VI Tiger I și echipat cu un lansator naval de rachete calibrul 38 cm, scopul principal al acestui vehicul de luptă era să asigure sprijin infanteriei în luptele din zonele urbane. Deși fabricat într-un număr extrem de limitat, a fost
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
Sturmtiger urma să fie folosit ca un tun de asalt greu, pentru a sprijini infanteria împotriva fortificațiilor. Când primele vehicule au fost construite însă, situația strategică se schimbase complet, armata germană fiind implicată aproape exclusiv în operațiuni defensive. Trei companii Panzer au fost create special pentru a folosi vehiculele Sturmtiger: "Panzer Sturmmörser Kompanien" (abreviat:PzStuMrKp) (Compania blindată de obuziere de asalt) 1000, 1001 și 1002. Acestea trebuiau inițial să fie înzestrate cu 14 vehicule fiecare, însă numărul a fost ulterior redus
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
greu, pentru a sprijini infanteria împotriva fortificațiilor. Când primele vehicule au fost construite însă, situația strategică se schimbase complet, armata germană fiind implicată aproape exclusiv în operațiuni defensive. Trei companii Panzer au fost create special pentru a folosi vehiculele Sturmtiger: "Panzer Sturmmörser Kompanien" (abreviat:PzStuMrKp) (Compania blindată de obuziere de asalt) 1000, 1001 și 1002. Acestea trebuiau inițial să fie înzestrate cu 14 vehicule fiecare, însă numărul a fost ulterior redus la patru vehicule împărțite în două plutoane. PzStuMrKp 1000 a
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
Panzerkampfwagen III (abreviat PzKpfw III), cunoscut ca "" a fost un tanc dezvoltat de Germania nazistă și utilizat pe scară mare în al Doilea Război Mondial. A fost proiectat inițial pentru luptele dintre tancuri și a fost folosit alături de Panzer IV (proiectat pentru a sprijini infanteria). Cu toate acestea, când germanii au întâlnit pe front tancurile sovietice T-34, introducerea unor tunuri antitanc mai puternice a fost necesară. Fiindcă pe Panzer IV se putea monta un tun de calibru mai
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
pentru luptele dintre tancuri și a fost folosit alături de Panzer IV (proiectat pentru a sprijini infanteria). Cu toate acestea, când germanii au întâlnit pe front tancurile sovietice T-34, introducerea unor tunuri antitanc mai puternice a fost necesară. Fiindcă pe Panzer IV se putea monta un tun de calibru mai mare, rolul acestor două modele de tancuri s-a inversat. Pe Panzer IV a fost montat puternicul tun antitanc 7,5 cm KwK 40 și acesta a fost folosit ulterior pentru
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
au întâlnit pe front tancurile sovietice T-34, introducerea unor tunuri antitanc mai puternice a fost necesară. Fiindcă pe Panzer IV se putea monta un tun de calibru mai mare, rolul acestor două modele de tancuri s-a inversat. Pe Panzer IV a fost montat puternicul tun antitanc 7,5 cm KwK 40 și acesta a fost folosit ulterior pentru luptele dintre tancuri, fiind principalul tanc de luptă al armatei germane. a devenit rapid un model depășit, fiind înlocuit de Panzer
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Panzer IV a fost montat puternicul tun antitanc 7,5 cm KwK 40 și acesta a fost folosit ulterior pentru luptele dintre tancuri, fiind principalul tanc de luptă al armatei germane. a devenit rapid un model depășit, fiind înlocuit de Panzer IV în unitățile blindate, iar spre finalul producției au apărut modele dotate cu tunul scurt de 7,5 cm KwK 37 L/24, menite a sprijini infanteria. Producția tancului Panzer III a fost oprită în 1943. Cu toate acestea, șasiul
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
germane. a devenit rapid un model depășit, fiind înlocuit de Panzer IV în unitățile blindate, iar spre finalul producției au apărut modele dotate cu tunul scurt de 7,5 cm KwK 37 L/24, menite a sprijini infanteria. Producția tancului Panzer III a fost oprită în 1943. Cu toate acestea, șasiul excelent al acestui tanc a fost folosit pentru fabricarea autotunurilor StuG III până la sfârșitul războiului. Pe 11 ianuarie 1934, după specificațiile cerute de Heinz Guderian, armata germană a cerut prototipuri
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Guderian, armata germană a cerut prototipuri pentru un tanc mediu de luptă. Acesta trebuia să aibă cel mult 24 de tone și o viteză maximă de 35 km/h. Vehiculul blindat de luptă trebuia să fie principalul tanc al diviziilor Panzer, capabil să atace și să distrugă tancurile inamice. Daimler-Benz, Krupp, MAN și Rheinmetall au venit cu prototipuri. Testarea acestora a avut loc între anii 1936 și 1937, câștigătorul fiind Daimler-Benz. Primul model de Panzer III, varianta Ausf. A a fost
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]