7,232 matches
-
alternare cu starea de trezie. Trezia apare ca modul firesc de a cunoaște lumea pe cînd somnul pauza, întreruperea! De fapt somnul sugerează multitudinea modurilor de existență. Destrămînd programele repetibile, transmite nemijlocit o intuiție a potențialității lumilor posibile. Apare un paradis al destrămării tuturor programelor. De aceea întîlnești acolo resturi de lumi cunoscute, fapte și gînduri din cotidian împreună cu sentimente în stare nativă care cutreieră fără direcție spații necunoscute. Sentimentele Nu alegi nici fizonomia interioară și nici pe cea exterioară n-
Misterul sentimentelor by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16986_a_18311]
-
da, Friedrich e un pictor al "patriei pierdute". Deci e un pictor oarecum gnostic, al unei lumi din care omul a căzut. Nu credeți că întreaga artă ar putea fi considerată ca un act nostalgic, prin care se recuperează mereu paradisuri pierdute? Mai persistă în timpurile noastre sintagma "imagine interzisă"? Ceea ce mi s-a părut frapant, cel puțin în cercetarea mea, este că au fost două cicluri iconoclaste: unul în antichitate, care a avut nevoie de mult timp pentru a reuși
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
a simți, este casa, tradiția - limba este memoria. Cînd trebuie să te exprimi într-o limbă străină încerci un disconfort, parcă inteligența și sensibilitatea ta sînt reduse la jumătate. Trecerea într-o nouă limbă are agresivitatea unei nașteri, e părăsirea paradisului, a uterului matern. Am încercat să scriu în limba germană și registrul meu intelectual și afectiv îmi părea neîndestulător ca un act fără final. Așadar porneam de la premisa că scriitorul este stăpîn în limba lui și prizonier într-o limbă
Prizonier sau stăpîn al limbii? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/17034_a_18359]
-
se termină însă brutal printr-o tragedie. Cadrul acestor rememorări îl constituie Vadu Alb, satul bunicilor, construit, parcă, anume după modelul unui spațiu al reveriei, cu "liniște deplină" și "acalmie" în timpul după-amiezii, și cu "panorama care mă îndestula sufletește", un paradis al copilăriei, cu livezi, foc de tabără și fotbal până noaptea. Cititorul este fermecat în mai multe pasaje de naratorul în plină "vârstă" a inocenței, și a cărui naivitate este semnalată, paradoxal, de proeminența realității romanești, pasaje în care recunoaștem
Vârsta și scriitura inocenței by Roxana Pană-Oltean () [Corola-journal/Journalistic/17053_a_18378]
-
și a mitului flower power antrenează - din păcate - și un lest de filosofie discutabilă fără nici o urmă de umorul negru exploziv ce a făcut faima regizorului. Ceea ce-l obligă pe critic să încerce "o salvare" catalogând actuala aventură în căutarea paradisului pierdut drept o tentativă hazardată de gonflare în superproducție a unei secvențe antologice: plonjarea în closet! Comparabil cu godardianul Cu sufletul la gură, Trainspotting - capodopera șocantă din ultimul deceniu al sfârșitului de secol și mileniu - fascinanta tocmai prin ritmul alternativ
DiCaprio + Stuart Little = Toy Story 2 by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17044_a_18369]
-
din Iași, sau chiar din zone marginale spațiului academic. Insula se metamorfozează astfel de la un studiu la altul dovedindu-și implicarea în formele "noastre" de cunoaștere și definire. Insulele relatărilor de călătorie din îndepărtatele timpuri medievale, renascentiste dar și căutările paradisului terestru din secolul al XVIII-lea (multe astfel de scrieri ajunse astăzi între bunurile comune, nediscutabile) surprind extremele evazioniste ale autorilor: sfințenia extremă, desfrîul fără margini, sau ciudate forme hibride și cuprind "tot felul de vieți experimentale" (Lucian Boia - Desfrîu
Despre insularitate ca spațiu central by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17072_a_18397]
-
multe ori real al relatării. De aceea istoria scrierilor de călătorie oferă un material generos și permite observarea în timp a imaginii insulei: insulele între mitologic și descriere rațională (Andrei Pippidi, Insula. Orizonturi mitologice și itinerariu istoric), imaginarul mitic al paradisului terestru în diferitele forme întîlnite în textele irlandeze de secol XII (Philippe Walter, Directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea Stendhal, Grenoble - Les Îles mythiques de l'Autre Monde dans La Navigation de la barque de Maelduin, texte irlandais du
Despre insularitate ca spațiu central by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17072_a_18397]
-
--- Stimate domnule Adrian Popescu, din ce cauză credeți că pentru mulți creatori de frumos paradisul este o zonă interzisă, sau o mare pată albă pe harta cunoașterii? Ce reprezintă acesta pentru arta dvs.: un areal poetic (pretext) sau aspirația înaltă a unui credincios practicant? ... Paradisul poate fi o zonă pe care ne-o interzicem singuri
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
din ce cauză credeți că pentru mulți creatori de frumos paradisul este o zonă interzisă, sau o mare pată albă pe harta cunoașterii? Ce reprezintă acesta pentru arta dvs.: un areal poetic (pretext) sau aspirația înaltă a unui credincios practicant? ... Paradisul poate fi o zonă pe care ne-o interzicem singuri, o ignorăm sau o negăm cu bună știință. Există și cazuri, numeroase, când scriitorii se întorc la proiecțiile fericite ale copilăriei lor, sau regăsesc fragmente din acest paradis, "fragmente din
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
credincios practicant? ... Paradisul poate fi o zonă pe care ne-o interzicem singuri, o ignorăm sau o negăm cu bună știință. Există și cazuri, numeroase, când scriitorii se întorc la proiecțiile fericite ale copilăriei lor, sau regăsesc fragmente din acest paradis, "fragmente din regiunea de odinioară" (cu sintagma regretatului Virgil Mazilescu) în prezent, în concretul înconjurător. Sau, mai des, construiesc un spațiu și un timp salvatoare, din mizeria imediatului și din presiunea efemerului. Mai mult decât un areal poetic, altceva decât
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
de odinioară" (cu sintagma regretatului Virgil Mazilescu) în prezent, în concretul înconjurător. Sau, mai des, construiesc un spațiu și un timp salvatoare, din mizeria imediatului și din presiunea efemerului. Mai mult decât un areal poetic, altceva decât un pretext literar, Paradisul este chiar aspirația constantă spre acordul deplin cu sinele nostru, depășirea eului trecător, regăsirea unității într-o vreme a fractalilor, așchiilor întregului și a pierderii centrului în lumea noastră agitată și derutată. Cum cred cu tărie în Providență, deci într-
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
unității într-o vreme a fractalilor, așchiilor întregului și a pierderii centrului în lumea noastră agitată și derutată. Cum cred cu tărie în Providență, deci într-un plan supraomenesc, divin, într-o ordine ascunsă a universului, cred și într-un Paradis, unde virtuțile și binele făcut au răsplata lor, după moartea noastră aici, care e începutul unei alte vieți. Amintirea Paradisului: nu iluzorie fugă de imediat și din imediat, ci vocația de a-l regăsi în frumusețea trecătoare a lucrurilor și
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
cu tărie în Providență, deci într-un plan supraomenesc, divin, într-o ordine ascunsă a universului, cred și într-un Paradis, unde virtuțile și binele făcut au răsplata lor, după moartea noastră aici, care e începutul unei alte vieți. Amintirea Paradisului: nu iluzorie fugă de imediat și din imediat, ci vocația de a-l regăsi în frumusețea trecătoare a lucrurilor și a sentimentelor din apropierea noastră. O fericire "în fărâme", o arvună, o anticipare a ceea ce vom întâlni la soroc. Amintirea deșteptată
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
deșteptată de o pădure bucovineană dimineața devreme, sau de colinele toscane, sau de surâsul unui copil sărac, dar cu inima ușoară din Basarabia prăfoasă, prin care treci, sau de un foc în jurul căruia stai cu prietenii, nu e abstractă niciodată. Paradisul și infernul din noi și din afara noastră le experimentăm, în mare măsură, de aici, pentru a le purta și împlini (sau adânci) dincolo. Pentru mine, Paradisul nu înseamnă mit, ci realitate, privilegiul unor clipe luminate de spiritul înțelegerii și al
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
treci, sau de un foc în jurul căruia stai cu prietenii, nu e abstractă niciodată. Paradisul și infernul din noi și din afara noastră le experimentăm, în mare măsură, de aici, pentru a le purta și împlini (sau adânci) dincolo. Pentru mine, Paradisul nu înseamnă mit, ci realitate, privilegiul unor clipe luminate de spiritul înțelegerii și al plinătății universale, nu o artificială idealizare a contradicțiilor, ci depășirea tensiunii dintre frumos și urât, intuiția totalității și a coerenței dinafară și dinăuntru. Ați fost numit
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
senzualitatea propriu-zisă, patima pentru "fructele terestre", întrezărind dincolo de lacrimi, ca Francisc, aproape orb când a compus imnul, transcendența ca frumusețe. În fața luminii care îl "sigila" fizic în Muntele Verna, îl stigmatiza, Francisc exclamă extaziat: "Tu ești Frumusețea! Tu ești Frumusețea!". Paradisul și frumosul nu înlătură treptele pregătitoare, purificatoare ale durerii, descurajării, ale 'nopții obscure' și nici sicitățile sufletești. Dar vine apoi și fericita Întâlnire cu o Persoană. Beatitudinea e această întâlnire, concretă, individuală, paradoxală, ireversibil schimbându-ne prioritățile și programul prestabilite
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
-l insensibiliza asemeni lui. O artificialitate discret-ostentativă afișează Eva Borusovícová în Albastrul cerului (Slovacia, 1997) - mai exact Raiul trist - tragicomedia coabitării într-o casă de țară a trei femei, mama, fiica și bunica, bîntuite de-a lungul anotimpurilor de nostalgia paradisului pierdut, figurat oniric prin cuibul de barză cu oul cosmic. Sinceritatea impusă de repetatele confesiuni trimite la o scenă similară din Notting Hill (Marea Britanie, 1999) a lui Roger Michell, comedie lirică de o încîntătoare convenționalitate, anume creată pentru a ne
Doamne, nouă redă-ne... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17078_a_18403]
-
cu Dumnezeu care îi salvase iubitul dintr-un bombardament, readucîndu-l la viață, redîndu-i acestuia și dreptul de a contesta dumnezeirea! "Izolat în cinema" cum se declară, Lucian Pintilie onorează la rîndul său acest proces necesar al resacralizării iubirii. Căci Terminus Paradis (România-Franța, 1997) prin dragostea nefericită dintre un porcar, furiosul autohton Costel Cașcaval, și o ospătăriță, dîrza Dorina Chiriac, se înscrie în acest traiect existențial de redobîndire a unui echilibru individual prin raportarea la o instanță unică, cea divină. Limanul găsit
Doamne, nouă redă-ne... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17078_a_18403]
-
împinge românismul spre ipostaza lui ideală, îl obligă să fie așa cum ar putea fi, îl inventează plecând de la o esență revelată în momente faste. Frazele lui N. Steinhardt sunt imperative, nu enunțiative: " Fericiți cei ce s-au născut în acest paradis românesc; cei ce l-au privit cu ochi veseli și înlăcrimați; cei în ale căror vine curge sângele șesurilor, dealurilor sau munților natali; dar și cei care l-au simțit și îndrăgit printr-un act, să-i zicem, de voință
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
zicem, de voință, mai curând de clarviziune; cei ce l-au iubit, deși spurcați, deși târziu; fericiți cei ce-l poartă în suflet, deși se află departe; cei ce - orice, oricând, oricum - nu și-l smulg din lăuntrul lor, unde paradisul acesta pământesc și-a pus indelebila pecete." De altfel, nu numai ceea ce este românesc are parte de acest tratament. Indiferent despre ce scrie, N. Steinhardt instigă la fericire. Patriotismul său seamănă cu înțelepciunea copacului, care, atașat definitiv de un anumit
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
discursul pe piste trasate cu eleganță, spre concluzia că timpul ceasului mecanic și acela al nisiparniței se exclud. La acest nivel avem de-a face cu o meditație gravă asupra relațiilor conflictuale dintre natură și civilizație, cu alte cuvinte dintre paradisul pierdut corespunzînd timpului regenerator al nisiparniței, pe de o parte și "lumea oamenilor săraci de timp" adică lumea ceasornicelor și a racordurilor, pe de altă parte ("Cel care vrea să aibă parte de liniște, de somn, de contemplație să caute
Editura Timpul nisiparniței by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15796_a_17121]
-
plin de clișee, contează - miza, cu consecințe de durată în plan sociologic, este totuși prea mică -, ci în raport cu exegetul de ținută. Or, dacă este să ne întoarcem la Eminescu, atunci iată exemplarele revizuirii, de exemplu, propuse de Pompiliu Crăciunescu (Eminescu - Paradisul infernal și transcosmologia, Junimea), de Ioan Stanomir (Reacțiune și conservatorism. Eseu asupra imaginarului politic eminescian, Nemira) și de Nicolae Balotă (Eminescu, poet al inițierii în poezie, Cartea Românească) în anul 2000. Sigur, s-ar putea spune ușor că elitismul acesta
Revizuiri și... revizuiri by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/15825_a_17150]
-
pot să ne ajute foarte mult. Domnule Butor, ce caută romanul? Depinde romanul de memorie, de istorie, de uitare, de o luptă cu interiorul, de arta de a seduce picăturica de nemurire din viața fiecăruia? Poezia caută să regăsească un paradis pierdut. Dar și romanul îl caută. E adevărat. Și romanul vrea paradisul pierdut. Inspirația sa vine, în mare parte, din sentimentul că ne scapă câte ceva, ceva de care eram siguri, ceva care se derobează, se eschivează tocmai sub picioarele noastre
Michel Butor: - "Scriu mereu contra uitării" by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/15820_a_17145]
-
romanul de memorie, de istorie, de uitare, de o luptă cu interiorul, de arta de a seduce picăturica de nemurire din viața fiecăruia? Poezia caută să regăsească un paradis pierdut. Dar și romanul îl caută. E adevărat. Și romanul vrea paradisul pierdut. Inspirația sa vine, în mare parte, din sentimentul că ne scapă câte ceva, ceva de care eram siguri, ceva care se derobează, se eschivează tocmai sub picioarele noastre, în / sub noi. Suntem în căutarea unei cunoștințe, a unei intimități care
Michel Butor: - "Scriu mereu contra uitării" by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/15820_a_17145]
-
Începînd din 1948, cînd "a devenit limpede că americanii ne-au abandonat", autorul Blocadei a încercat în repetate rînduri a părăsi temnița care devenise România comunizată. Una din aceste tentative alcătuiește subiectul nuvelei d-sale cu final tragic, Fugă în paradis, scrise în 1958. Evadarea izbutește abia în 1978, cînd scriitorul pleacă cu soția, așezîndu-se mai întîi în Franța, unde însă "era foarte greu de trăit", apoi la München, unde li s-a asigurat locuință, un ajutor îndestulător și, în scurtă
Destinul unui rezistent: Pavel Chihaia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15813_a_17138]