656 matches
-
ochii fosforescenți și trompa răsucită. După ce a mai retezat câteva fire, monstrul a apucat pachetul de forma unui prunc înfășat și l-a târât în gaura dintre scânduri. Acolo îngerul cu ochi strălucitori, cu ochi care aruncă foc, dar învins, paralizat, doar ochi lărgiți de groază și fascinație, avea să fie batjocorit, înțepat, supt, sodomizat, torturat, supus altor grozăvii pentru care oroarea nu are cuvinte, și asta etern, fără milă, fără speranță, fără sfârșit. Acolo, ochi în ochi cu călăul său
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și, cu obrazul lipit de geam, privește cum soarele apune peste casele roze și gălbui. Se întoarce cu fața spre dormitorul roșu ca sângele și se ghemuiește, din nou sub cearceaful ud. Când visez, ceva se apropie de corpul meu paralizat, îmi ia capul în palme și mușcă din el ca dintr-un fruct translucid. Deschid ochii, dar nu îndrăznesc să fac nici o mișcare. Sar brusc din pat și mă duc la fereastră. Privesc afară: tot cerul e numai stele. Și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
voie să te adăpostești în scările blocurilor sau să sari gardul în curtea morii. Vrăjitroaca ne vâna prin gropile urât mirositoare și, când reușea să-l atingă pe vreunul cu bățul, scotea un răcnet teribil. Victima trebuia să rămână ca paralizată. Vrăjitroaca îl târa de mână până la cuib, unde îi căra în cap un număr convenit de "castane" și, astfel botezat, cel prins devenea și el vrăjitroacă, își lua o mască și urmărirea continua. Pe înserate, când deasupra turnurilor uriașe ale
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu formele sale de relief, craterele și seismele sale. Stau cocoțat pe raftul cel mai de sus al bibliotecii, frecîndu-mi burta de: Muzeul negru al lui Mandiargues. Îmi agit stângaci lăbuțele, care-mi ajung până la lustră, îmi văd victima înțepată, paralizată, deja incapabilă de orice rezistență. Totuși vie, cu memoria întreagă, gelatinoasă, numai bună să fie ingerată. La sfârșitul nopții, din această femeie care acum are fața contractată de plăcere (sau paralizată de suferință?) va mai rămâne doar o carapace uscată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încât inspir și expir precipitat. Aș vrea să iau cocaină de pe marginea fotoliului și să mai prizez, dar, deși fac apel la întreaga mea voință și ordon mâinilor să se miște repede, acestea nu mă ascultă, se mișcă greoi, încet, paralizate parcă de teama că vor sparge, vor risipi, vor răsturna ceva. Stau de mult timp picior peste picior, lăsat într-o rână. Piciorul și partea pe care stau cu toată greutatea corpului au obosit, simt furnicături și doresc o schimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Ce crezi că s-ar întâmpla dacă am bea din apa asta? — Habar n-am. Este ulei de mașină și am auzit mereu spunându-se că oamenii se îmbolnăvesc și rămân orbi de pe urma lui. — Orbi? întrebă fata, îngrozită. — Orbi sau paralizați, ce mai contează? — Dar uleiul rămâne deasupra apei. Poate că... — Nu putem să riscăm, o întrerupse fratele său... Nu putem ști cât ulei este suficient pentru ca un om să se îmbolnăvească și nici ce leacuri există pentru asemenea boli. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
bună, de redactor-șef la revista „Elle“. Atacul cerebral pe care îl suferă într-o zi îl închide cu totul. Sindromul „locked-in“ presupune că pacientul e conștient, dar că nu poate să comunice cu exteriorul din pricina musculaturii aproape în întregime paralizate. O viață de larvă sau de scafandru blocat în scaunul cu rotile, prizonier al unui cocon insuportabil. Dincolo de drama adevărată, povestea avea toate datele pentru a seduce un cineast. Nu e numai faptul că Bauby a trecut prin toate stările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
stea liniștit și dacă sepoate să i se pună o pungă de gheață la cap. Atacul n-a fost G. Călinescu violent, de vreme ce nu și-a pierdut cunoștința. Să vedem mai târziu, dacă poate vorbi, dacă n-are vreo parte paralizată. - Doamne ferește, se-nchină Aglae, mai bine moartea decîtașa ceva! Poate un om paralizat așa să trăiască mult? - Depinde! zise doctorul, cu aceeași strâmbătură deamărăciune. - Ascultă, mă, Vasiliad, îl luă Stănică la o parte pe doctor, fii om cum te știu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încă sub regim de interogație. Pe când simțul mistic a depășit zona problemelor. Este altceva. Dau un exemplu scos dintr-o carte fără mare interes, a unui muzician care nu face decât să redea: „...am întrebat pe o tânără paralitică, complet paralizată, ce-ar vrea să asculte: Bach, Schubert, Chopin sau Schumann. Limba ei infirmă încerca degeaba să pronunțe un nume și numai ritmul efortului ei, asemeni unui val care se sparge, rupt în trei căderi, m-a făcut să înțeleg că
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
grija unor părinți amărâți. Când am văzut că suferința riscă să devină atroce (noi ne schimbam pe rând, tiptil, ieșind pe rând afară din cămăruță ca să râdem în voie, după care reveneam, culcați din nou lângă el, fiecare cu mădularele „paralizate“) și după ce toți am gemut, plini de regrete, l-am trezit pe amicul nostru din spasme, zicându-i că totul nu e decât o glumă. Nu-i venea să creadă: „Nu-i adevărat, vă bateți joc, sunt paralizat, nu simt
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
p-asta d-a fugit cu el ! — Aaa, nu ! Larisa a rămas în continuare cu soțul ei în Elveția, ceea ce știu din scrisorile pe care le-a mai primit mama ei. Puține. Mama Larisei a mai trăit aproape un an, paralizată și într-o mizerie neagră... Ivona se ridică de pe scaun și, păstrându-și țigara în colțul gurii, se apropie de bufet și potrivește ceasul vechi, care a rămas iar în urmă... — Și madam Margot ? — Margot ? Câteva luni, poate și mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că, din clipă În clipă, am să izbucnesc În plîns. Îi Întîlnesc privirea lui Jack și el Îmi zîmbește ușor, gen bravo, i-ai arătat tu ! Apoi risc și arunc o privire scurtă spre mama și tata. SÎnt ca și paralizați, de parcă habar n-au ce naiba ar putea face. Ideea e că familia noastră nu e obișnuită cu izbucniri emoționale de asemenea gen. Adevărul e că nici eu nu știu ce ar trebui să fac acum. — Păi, Îhm... cred că am să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
buhul ? Secretarele noastre n-au altă treabă, decît să-i informeze pe toți cei care sună despre cine e vorba ? — Emma, tatăl tău la telefon, spune Nick. Zice că trebuie neapărat să vorbească cu tine, urgent... Nu pot, zic ca paralizată. Nu pot să vorbesc cu nimeni. Trebuie să... Trebuie să... Îmi Înșfac haina și ies aproape În fugă din birou și pe hol, spre scări. Peste tot, oamenii se Întorc la birourile lor după ce au vizionat interviul și se holbează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
secret scoțian dezvăluit În toată splendoarea lui În mii de ziare, poate că atunci vei afla și tu cum e să fii trădat ! Și poate c-o să-ți pară rău. Spune-i, Emma ! Spune-i ! Dar eu sînt ca și paralizată. În clipa În care a pronunțat cuvîntul „scoțian“, l-am văzut pe Jack schimbîndu-se la față. Pare absolut interzis. Parcă l-a plesnit cineva. M-a privit În ochi și i-am citit uimirea crescîndă. — Poate că tu crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ba chiar, o clipă, simte în el o răbufnire de furie. Acum ar fi putut avea o viață fericită, alături de o femeie dragă, cu o mare putere de înțelegere. Așa i-a rămas în amintire Teona. Deși, la despărțire, cînd, paralizată, pleca în mașina soră-sii, i-a mărturisit că-ntr-o zi, pe cînd stăteau împreună și ea dorea să iasă la film iar el scria, ar fi vrut să-i strige: " Ce-mi pasă mie de scenariul tău?" El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ajungerea la tine" nu se poate face la comandă și pesemne că dintre toate lucrurile deosebite acesta își are prețul lui de suferință cel mai greu de plătit. Am auzit-o într-un documentar pe mama lui Hawking, fizicianul complet paralizat, care-și petrece viața într-un fotoliu și care vorbește și scrie prin activarea unor sofisticați senzori electronici, declarând că fiul ei nu ar fi devenit cine este astăzi pentru toată lumea ("un mistic, îmi spunea de curând Vlad Z., care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că e strict interzis sa le vinzi copiilor bomboane otrăvite, toate astea În engleză și Piratul se zorea să-și scoată mîinile pline printre gratii, se zorea să dea bomboanele și să ia banii dar Cano, lung și deșirat, rămăsese paralizat. „Plec acum, măicuță, plec acum“, spunea Într-una Piratul, care fără Îndoială avea viermi sub plasturele negru de pe ochiul stîng, „plec acum“, repeta și Într-adevăr Își strîngea marfa și pleca, dar numai pentru că sunase de intrare și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trecu șuierînd pe lîngă capul lui Julián. Al doilea i-ar fi străbătut gîtlejul, dacă Miquel Moliner nu s-ar fi repezit la fiul portarului și nu i-ar fi smuls pușca, luîndu-l la pumni. Julián Carax contemplase scena uluit, paralizat. Cu toții crezură că Împușcăturile Îi erau adresate lui Jorge Aldaya, ca răzbunare pentru umilința suferită În seara dinainte. Abia mai tîrziu, cînd Garda Civilă Îl luase pe băiat, iar perechea de portari fusese alungată din locuință aproape În șuturi, Miquel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o cruce. Praful, o mantie de cenușă, le ascundea. Încet, parcă În transă, fără să mă gîndesc ce fac, am Înlăturat cenușa ce acoperea capacul raclei. Abia se putea citi În negura roșiatică a lumînărilor. Penélope Aldaya 1902-1919 Am rămas paralizat. Ceva sau cineva se apropia din beznă. Am simțit cum aerul rece Îmi aluneca pe piele și abia atunci am dat Înapoi cîțiva pași. Ieși afară, murmură glasul din Întuneric. L-am recunoscut pe dată. Laín Coubert. Vocea diavolului. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i dea de Înțeles că se Întorsese, Însă Antoni Fortuny Își ridicase privirea spre străinul care stătea de partea cealaltă a vitrinei. Ochii lor s-au Întîlnit, iar Julián, deși ar fi vrut să o ia la goană, a rămas paralizat. A văzut cum lacrimile se adunau În ochii pălărierului, care s-a tîrÎt spre ușă și a ieșit În stradă, fără grai. Fără a rosti nici un cuvînt, și-a condus fiul Înăuntru, În prăvălie, a coborît obloanele și, de Îndată ce lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să fac un efort ca să nu alerg pe stradă, ca să pășesc cu acea parcimonie anonimă și cenușie a celor ce nu au secrete. CÎnd am vîrÎt cheia În ușa apartamentului, mi-am dat seama că broasca fusese forțată. Am rămas paralizată. MÎnerul Începea să se rotească din interior. M-am Întrebat dacă o să mor așa, Într-o scară de bloc Întunecată, neștiind ce se Întîmplase cu Miquel. Ușa s-a deschis și m-am pomenit față În față cu privirea Întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un urlet teribil de agonie. MÎna i se desfăcu Într-un spasm și revolverul Îi căzu la picioare. Carax Îi făcu vînt cu piciorul În Întuneric. Oroarea acelei scene se derulase prin fața ochilor mei În doar cîteva secunde. Mă simțeam paralizat, incapabil să acționez ori să articulez un singur gînd. Carax se uită spre mine și Își aținti privirea În a mea. Privindu-l, am izbutit să-i reconstitui trăsăturile pierdute, pe care mi le imaginasem În atîtea rînduri, contemplînd portrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dintre ei iar el Își pierde respirația și se apleacă pe când eu Îmi croiesc drum prin mulțime, strecurându-mă mai departe. Îl aud pe un tovarăș de-al lui spunând: — Ce santâmpla Mick? Ce santâmpla? Da bulangiu cretin e prea paralizat și confuz să-și dea seama, iar eu deja sunt foarte departe, debordând de surescitare și satisfacție. E sentimentul ăla din linia Întâi, simți cum ți se urcă sângele-n cap când ești În fața unui pichet sau la un meci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
momente, ca de niște fragmente încețoșate, dintr-o copilărie de mult uitată, fără sens, aproape, fără a mai ține minte motivul pentru care le-ar fi fost atât de dragi. În timp ce mă aflu departe de el, departe de picioarele lui paralizate, departe de ochii lui închiși, care m-au tot văzut de când aveam numai doisprezece ani, departe de întreaga lui existență unică, ce mă înconjura mult mai strâns decât propria mea existență, cu o clipă înainte de a-mi veni rândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bilețel nu o așteaptă pe masă, nici o farfurie de mâncare în frigider, iar eu o urmăresc calmă, să vedem ce faci acum, copila mea răsfățată. Ce se petrece cu mine, dintr-odată parcă am devenit de piatră, el are picioarele paralizate, iar mie mi-a paralizat sufletul, iată-l și pe el trezindu-se, gura lui se deschide într-un căscat, cât este ceasul, întreabă el, încercând să se concentreze asupra ceasului de la mână, ce o fi cu Noga, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]