970 matches
-
condiții, în situații unde amenințarea este mai precis conturată. Cu dovezi privind activitatea creierului și moștenirea familială, există șanse pentru stabilirea unui contur biologic al paranoiei. Cercetări mai recente lasă a se înțelege că influențele societale vizează mai ales conținutul paranoiei și mai puțin forma ei, și prin urmare nu pot explica etiologia sa. Teoriile cognitive sugerează că paranoia pare să fie determinată de modalitățile prin care oamenii își explică lucrurile, de felul în care dezvoltă opinii atât despre ei, cât
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
șanse pentru stabilirea unui contur biologic al paranoiei. Cercetări mai recente lasă a se înțelege că influențele societale vizează mai ales conținutul paranoiei și mai puțin forma ei, și prin urmare nu pot explica etiologia sa. Teoriile cognitive sugerează că paranoia pare să fie determinată de modalitățile prin care oamenii își explică lucrurile, de felul în care dezvoltă opinii atât despre ei, cât și despre alte persoane, despre cauzalitatea percepțiilor neobișnuite ori despre evenimente negative din viață. Paranoicii ajung la idei
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
lua decizii de probabilitate în comparație cu grupul de control, sunt tot atât de siguri ca și ceilalți în ceea ce privește acuratețea deciziilor luate, atribuie evenimentele negative din viața lor unor cauze externe și au dificultăți în a descifra intențiile și motivațiile altora. Persoanele predispuse la paranoia tind să își vadă propria viața ca o serie continuă de evenimente amenințătoare și, de aceea, interpretările lor despre ceilalți și despre ei înșiși sunt deformate. Teoriile psihanalitice plasează paranoia într-o rană receptată în narcisismul timpuriu, în perioada primelor
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
în a descifra intențiile și motivațiile altora. Persoanele predispuse la paranoia tind să își vadă propria viața ca o serie continuă de evenimente amenințătoare și, de aceea, interpretările lor despre ceilalți și despre ei înșiși sunt deformate. Teoriile psihanalitice plasează paranoia într-o rană receptată în narcisismul timpuriu, în perioada primelor interacțiuni între un subiect oarecum fragil și mediul anume, capabil mai mult sau mai puțin să îl facă mai vulnerabil. Primele identificări eșuează, iar dereglările de personalitate progresează adesea latent
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
subiect oarecum fragil și mediul anume, capabil mai mult sau mai puțin să îl facă mai vulnerabil. Primele identificări eșuează, iar dereglările de personalitate progresează adesea latent până în adolescență. Mecanismele de apărare prevalente în cursul acestui proces de instalare a paranoiei ar fi: divizarea eului, proiecția și refuzul. Maladia poate fi activată de evenimentele dificile ale vieții subiective, pe care izolarea impusă, afectivă și relațională le poate transforma în comportamente agresive, chiar periculoase față de alții sau față de propria persoană, și pot
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
în comportamente agresive, chiar periculoase față de alții sau față de propria persoană, și pot conduce la o stare delirantă. Oricum, demersul psihanalitic a înregistrat progrese, dar influența acestuia asupra abordării strict medicale a pacienților este mică deocamdată. Studiile mai recente asupra paranoiei sunt mai precaute în aserțiuni, întrucât multe dintre "adevărurile" aparent intangibile ale psihiatriei paranoiei nu rezistă la o examinare detaliată: anume, ideea că persoana care suferă de paranoia are un fel de credință oarbă în propriile convingeri și nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
la o stare delirantă. Oricum, demersul psihanalitic a înregistrat progrese, dar influența acestuia asupra abordării strict medicale a pacienților este mică deocamdată. Studiile mai recente asupra paranoiei sunt mai precaute în aserțiuni, întrucât multe dintre "adevărurile" aparent intangibile ale psihiatriei paranoiei nu rezistă la o examinare detaliată: anume, ideea că persoana care suferă de paranoia are un fel de credință oarbă în propriile convingeri și nu poate fi niciodată determinată să renunțe la ele, perspectiva dihotomică conform căreia o persoană fie
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
abordării strict medicale a pacienților este mică deocamdată. Studiile mai recente asupra paranoiei sunt mai precaute în aserțiuni, întrucât multe dintre "adevărurile" aparent intangibile ale psihiatriei paranoiei nu rezistă la o examinare detaliată: anume, ideea că persoana care suferă de paranoia are un fel de credință oarbă în propriile convingeri și nu poate fi niciodată determinată să renunțe la ele, perspectiva dihotomică conform căreia o persoană fie are deliruri, fie nu le are (studiile par să indice că este vorba mai
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de la Révolution și Minotaure, ori în volume de autor precum La femme visible (1930) sau Le Mythe Tragique de L'Angélus de Millet (1936). El leagă această activitate, după cum indică numele metodei, de o formă de nebunie sau tulburare mentală, paranoia, înțeleasă ca o dereglare a personalității, caracterizată prin delirul sistematic, pe care o simulează în mod deliberat. Faimoasa lui declarație " Singura diferență dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun!" (1994: 17), dobândește, în acest context, un
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
diferență dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun!" (1994: 17), dobândește, în acest context, un sens mai specific. Cu alte cuvinte, Dalí face din propriile psihoze materia tablourilor sale, păstrând totuși distanta critică caracteristică analistului. Dar "paranoia critică" daliană se aplică nu numai descifrării picturii sale, ci și lecturii realului. În cadrul schițat de metodă, Dalí ne propune "un vast ansamblu autobiografic mergând de la tablou la povestire personală și jurnal intim, trecând prin punerea în scena spectaculoasă a
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
animalului nu reprezintă descompunerea (poetică), ci lupta împotriva ei. Putrefacția este o formă de "curățire" și conține în ea sâmburele unei noi estetici, ceea ce explică prezența aproape obsesivă a acestor imagini în tablourile sale. În "Măgarul putrezit", o apologie a paranoiei, "putrefacția" este imaginea centrală (apud Ades 2007: 69-70), tocmai pentru că este legată de "agonia" și "întunericul" tipice acestei boli mintale: O activitate cu tendință morală ar putea fi provocată de voința violent paranoică de a sistematiza confuzia. Însăși paranoia, și
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
a paranoiei, "putrefacția" este imaginea centrală (apud Ades 2007: 69-70), tocmai pentru că este legată de "agonia" și "întunericul" tipice acestei boli mintale: O activitate cu tendință morală ar putea fi provocată de voința violent paranoică de a sistematiza confuzia. Însăși paranoia, și în special considerarea mecanismului ei ca forță și putere, ne conduce la posibilitățile unei crize mentale, poate echivalente, dar în orice caz aflată la antipozii crizei la care ne supune faptul halucinației. Cred că se apropie momentul când, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
cu claritatea aparențelor fizice și diurne, făcându-ne să visăm, printr-o specială auto-pudoare, la vechiul mecanism ce are în el ceva pe care de bunăvoie îl confundăm cu însăși esența naturii căreia, după Heraclit, îi place să se ascundă. Paranoia se slujește de lumea exterioară ca să pună în valoare ideea obsedantă, cu tulburătoarea particularitate de a face valabilă realitatea acestei idei pentru alții. Realitatea lumii exterioare slujește drept ilustrare și probă, și este pusă în serviciul spiritului nostru (Dalí 2005a
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
exterioară ca să pună în valoare ideea obsedantă, cu tulburătoarea particularitate de a face valabilă realitatea acestei idei pentru alții. Realitatea lumii exterioare slujește drept ilustrare și probă, și este pusă în serviciul spiritului nostru (Dalí 2005a: 151-152, s.n.). Termenul de "paranoia" folosit de Salvador Dalí în eseu se referă la starea de anormalitate în care cineva creează un model idiosincrasic al realității, dar care are o logică internă perfect funcțională, indiferent cât de absurdă ar putea fi aceasta și oricât de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sintaxă) originală și sfârșea prin a sublinia că "înțelegerea și cunoașterea acestei sintaxe ne pare a fi o introducere indispensabilă la înțelegerea valorilor simbolice ale artei, în mod deosebit, a problemelor stilului" (1975b: 69). Definiția pe care Lacan o dă paranoiei în teza sa de doctorat se apropie foarte mult de opiniile lui Dalí, amândoi considerând-o drept o modificare a manierei prin care subiectul percepe lumea unde trăiește. Unele formulări daliene amintesc îndeaproape de limbajul lucrărilor lui Sérieux și Capgras
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
-o drept o modificare a manierei prin care subiectul percepe lumea unde trăiește. Unele formulări daliene amintesc îndeaproape de limbajul lucrărilor lui Sérieux și Capgras, ori de cele ale lui Kraepelin care, să ne amintim, consideră că la baza psihozei [paranoiei] se află un tip de personalitate ce se manifestă prin a judeca, în primă instanță de o manieră greșită, anumite aspecte ale propriilor trăiri, urmată apoi de un discurs interpretativ, controlat de mecanismele normale ale rațiunii. Diferența constă în aceea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
trăiri, urmată apoi de un discurs interpretativ, controlat de mecanismele normale ale rațiunii. Diferența constă în aceea că, la metoda propusă de Dalí, "delirul paranoic" rămâne doar un mod de percepție. Pictorul spaniol își construiește, în bună măsură, concepția asupra paranoiei pe baza relației dintre literatură, artă și nebunie, explorată ca proces creator de Gabriel Dromard și Alexandre Antheaume, în Poésie et folie. Essai de psychologie et de critique (1908), o demonstrație, astăzi căzută în uitare, despre "delirul de interpretare". De la
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
chiar să genereze o sciziune în cadrul mișcării. Totuși, Dalí nu a folosit termenul "paranoico-critic" până prin 1933. În primul articol publicat în Le Surréalisme au service de la Révolution, L'Âne pourri (1930), el discută noul său demers folosind termenul simplu de "paranoia", pe care o leagă de teoria suprarealistă și chiar vede o diferență esențială între paranoia și halucinație, anume, în natura voluntară a celei dintâi, care este o stare mentală activă, nu pasivă precum cealaltă. În "Noi considerații generale asupra fenomenului
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
1933. În primul articol publicat în Le Surréalisme au service de la Révolution, L'Âne pourri (1930), el discută noul său demers folosind termenul simplu de "paranoia", pe care o leagă de teoria suprarealistă și chiar vede o diferență esențială între paranoia și halucinație, anume, în natura voluntară a celei dintâi, care este o stare mentală activă, nu pasivă precum cealaltă. În "Noi considerații generale asupra fenomenului paranoic din punct de vedere suprarealist" (1932), Dalí vorbește chiar de "dramă poetică" a suprarealismului
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
spre "posibilitatea" lor fizică și actuală, depășesc domeniul fantasmelor sau al reprezentărilor psihanalizabile. Scopul declarat al artistului este ca, folosind metodele psihologului ori filosofului, ca și instrumentele pictorului realist, să confere forța realității concrete viselor, viziunilor, ori imaginilor hipnagogice. Aspectul paranoiei care îl atrage în mod deosebit pe Dalí este capacitatea minții umane de a percepe legături între lucruri ce nu sunt altminteri rațional legate. Citând din "Cucerirea iraționalului" (1935), probabil cea mai detaliată expunere a metodei descoperite cu câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
atrage în mod deosebit pe Dalí este capacitatea minții umane de a percepe legături între lucruri ce nu sunt altminteri rațional legate. Citând din "Cucerirea iraționalului" (1935), probabil cea mai detaliată expunere a metodei descoperite cu câțiva ani mai devreme: Paranoia: delir de asociere interpretativă ce comportă o structură sistematică. Activitatea paranoico-critică, o metodă spontană de cunoaștere irațională fondată pe asocierea interpretativ-critică a fenomenelor delirante. Prezența elementelor active și sistematice proprii paranoiei garantează caracterul evolutiv și productiv, propriu activității paranoico-critice. Prezența
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
expunere a metodei descoperite cu câțiva ani mai devreme: Paranoia: delir de asociere interpretativă ce comportă o structură sistematică. Activitatea paranoico-critică, o metodă spontană de cunoaștere irațională fondată pe asocierea interpretativ-critică a fenomenelor delirante. Prezența elementelor active și sistematice proprii paranoiei garantează caracterul evolutiv și productiv, propriu activității paranoico-critice. Prezența elementelor active și sistematice nu presupune ideea de gândire dirijată voluntar și nici vreun compromis intelectual oarecare, căci, după cum se știe, în paranoia structura activă și sistematică este consubstanțială fenomenului delirant
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
fenomenelor delirante. Prezența elementelor active și sistematice proprii paranoiei garantează caracterul evolutiv și productiv, propriu activității paranoico-critice. Prezența elementelor active și sistematice nu presupune ideea de gândire dirijată voluntar și nici vreun compromis intelectual oarecare, căci, după cum se știe, în paranoia structura activă și sistematică este consubstanțială fenomenului delirant, orice fenomen delirant cu caracter paranoic, chiar instantaneu și subit, comportă deja "în întregime" o structură sistematică și nu face decât să se obiectiveze a posteriori prin intervenția critică. Activitatea critică intervine
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
această formă ar dezvălui, după Dalí, imaginea unui sicriu de copil, sicriul copilului mort, probabil, în fața căruia părinții se reculeg. Totuși, Dalí ajunge la această interpretare nu prin metodele psihologice tradiționale, ci printr-un proces în care "dezordinea interpretativă a paranoiei" este simulată pentru a produce forme alternative de cunoaștere, inaccesibile altfel. Reacția irațională, confuză față de tabloul lui Millet, atracție și repulsie în același timp, îl conduce pe autorul articolului la înțelegerea sexualității și morbidității profunde ce structurează și dă sens
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
lume populată de obiecte și ființe stranii, într-o atmosferă rarefiată în care legile fizicii par suspendate, iar realitatea imediată s-a estompat. Explicația ne-o oferă chiar părintele psihanalizei: "Una dintre cele mai izbitoare trăsături ale formării simptomului în paranoia", observa Freud, "este procesul ce merită numele de proiecție. Percepția internă este suprimată, în schimb conținutul ei, după ce suferă un anumit grad de distorsiune, intră în conștiință sub forma unei percepții externe" (1959: 452 ff). Între subiectivitate și realitate apare
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]