830 matches
-
vorbă, privind în gol. De fapt, aveam impresia că nici măcar nu se gândea. Uite așa ar trebui să stau și eu, dacă vreau să fiu ca un copac", mi-am zis. Când venea un client, îi lua cu mișcări automate pardesiul și pălăria și le așeza în cui. La plecare, îi ținea pardesiul, dădea apoi de două-trei ori cu peria, mulțumea cu voce înceată pentru bacșișul primit, după care își relua imobilitatea și tăcerea. La un moment dat am văzut-o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
gândea. Uite așa ar trebui să stau și eu, dacă vreau să fiu ca un copac", mi-am zis. Când venea un client, îi lua cu mișcări automate pardesiul și pălăria și le așeza în cui. La plecare, îi ținea pardesiul, dădea apoi de două-trei ori cu peria, mulțumea cu voce înceată pentru bacșișul primit, după care își relua imobilitatea și tăcerea. La un moment dat am văzut-o cum se îmbracă, și-a luat o pungă de plastic și era
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o expresie sălbatică, semăn mai curând cu un jucător de rugbi, nu-i așa? Dar, ținând seama de felul meu de a vorbi, trebuie să recunoașteți că nu-mi lipsește un anume rafinament. Cămila din părul căreia a fost țesut pardesiul pe care-l port suferea, fără îndoială, de râie; în schimb, am unghiile îngrijite. Și eu am văzut multe în viața mea și totuși vă vorbesc deschis, fără nici o precauție, doar pentru că-mi place figura dumneavoastră. În sfârșit, în ciuda bunelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
creieri de morți, pregătiți pentru analize, printre fiole și castroane sinistre, fusese un conciliabul de sabat. Cei doi, vârâți cu botul unul în altul, se consultau, trecîndu-și gândurile ascunse, ca prestidigitatorii cărțile. Spre seară, încuind cu grijă laboratoriul vrăjitoriilor, cu pardesiul pe umeri, prin sălile pustii, frații Hallipa condusese pe Sia la aceeași trăsură. Cu coșul ridicat, birja îi dusese pe toți trei la locuința gemenilor din strada Minervei. . . . Rimii durau amândoi înainte, cu baba la mijloc, același război surd și
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pentru 60 de oameni fiecare”. La sosirea scriitorului, erau ”cam câte 160 de oameni”; peste ”șerpărie” se înălțau cele două rânduri de priciuri pe care totă lumea stătea întinsă pe o coastă. Papadima s- a învelit și iarna cu un pardesiu salvat ca prin minune și- n momentele de liniște din aceste beciuri, a scris și Litanie în vers folcloric, din care reproducem 4 strofe citate de Marian Popa: Câte biete umbre și destine sumbre, câte vieți și câte suflete durute
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
-și impună să nu se mai uite atîta la Juan Lucas ăsta, dar acum Îl privea din nou cum traversează holul cu maică-sa, parcă se Îndreptau spre cer. Susan Întoarse capul ca să-i spună Vilmei să nu-i scoată pardesiul Cinthiei și să-i aducă pe copil la bar. Bineînțeles că Julius dispăruse și toată lumea Începu să-l caute, dar Juan Lucas Îl și zărise și arăta acum unde este cu un deget atît de fin și de lung Încît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de bogat, fiindcă era proprietarul unor mine de argint și cum băiatul avea mai multe mașini la dispoziție și o casă foarte mare nu i-a fost greu să devină șef de bandă. Se jucau de-a caii. Își legau pardesiele la brîu și le lăsau să se tîrÎie pe jos ca o coadă de care să se poată atîrna călărețul. Cel cu pardesiul legat la brîu Începea să alerge și cel care chipurile era călare Îl urma Îndeaproape strigînd: mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu i-a fost greu să devină șef de bandă. Se jucau de-a caii. Își legau pardesiele la brîu și le lăsau să se tîrÎie pe jos ca o coadă de care să se poată atîrna călărețul. Cel cu pardesiul legat la brîu Începea să alerge și cel care chipurile era călare Îl urma Îndeaproape strigînd: mai repede! la dreapta! la stînga!, pînă ce te prindeau din urmă și, dacă nu erai Încă admis În bandă, te trînteau la pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
buhăit și diform al stăpînului său. Avea pîntecele ușor proeminent, era destul de Împlinit, ceea ce arăta că se bucurase de o oarecare abundență În viață și nu prea suferise de foame. Purta o pălărie veche și murdară, din fetru cafeniu, un pardesiu cenușiu ponosit și un fular roșu zdrențuit -, iar aceste veșminte aveau un aspect Învechit, uzat și obosit, inimitabil, pe care nici cel mai mare creator de modele al lumii nu l-ar fi putut realiza intenționat. Pe aceste veșminte era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Puțin mai Într-o parte și cam În afara cercului exterior al privitorilor, se strînseseră trei făpturi rafinate ale nopții și ale străzii uriașe ce vuia deasupra capetelor noastre - un tînăr spilcuit și obraznic, ce purta o pălărie cenușie și un pardesiu cenușiu croit pe talie, figură tipică de Broadway, un evreu cu un aer sigur, de expert, cu nas mare, glas agresiv și zîmbet vulturesc, și un italian mai scund, cu păr negru și ochi strălucitori, cu o expresie șireată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fost un om adevărat“, rosti evreul tare, pe un ton autoritar, „un om care a cheltuit cînd a avut și n-a lăsat să-i scape nimic!“. Aici făcu o scurtă pauză, Își prinse cu ambele mîini reverele elegantului său pardesiu și se legănă ușor Înainte și Înapoi, de pe călcîie pe vîrfuri, zîmbind cu zîmbetul său amar, de cunoscător. — Da, domnule! spuse el imediat pe un ton ferm și convingător. Da, domnule! CÎnd o să mă aflu acolo, În cimitir, și o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îngenuncheat pe ciment lîngă mort. Era tînăr, durduliu, Îngrijit și foarte alb, cu excepția veșmintelor sale, cu o față de porc, lumească și de loc preoțească, iar pe obrajii albi și plini se vedea umbra neagră a bărbii sale dese. Purta un pardesiu negru elegant, cu guler de catifea, o eșarfă albă și fină de mătase și o gambetă pe care și-o scoase cu grijă și o puse lîngă el după ce Îngenunchease. Părul său foarte negru și mătăsos Începuse să se rărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu caschetele În dreptul inimii, În timp ce preotul rosti deasupra trupului cîteva cuvinte pe care nu le auzi nimeni. Imediat, cîțiva bărbați din mulțime Își scoaseră pălăriile cu un gest stîngaci; curînd preotul se ridică Își puse cu grijă pălăria, Își aranjă pardesiul și eșarfa și reintră În rîndurile mulțimii. Totul durase doar un minut și se desfășurase În aceeași manieră inumană, formală și aproape plictisită care se făcuse simțită și În comportarea doctorului. Apoi cei doi brancardieri În uniformă s-au aplecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fusese cîndva trupul său - se Împuținase și se strînsese dispărînd aproape cu totul. Nu-ți mai dădeai seama de prezența ei. Parcă se risipise, se redusese la inexistență, ajunsese imposibil de deosebit din grămada de haine vechi și ponosite - un pardesiu vechi, de culoare gri, o pereche de pantaloni vechi și lăbărțați, o pălărie veche, o pereche de pantofi scîlciați și juliți. De fapt, acum parcă el Însuși se redusese la atît: o pălărie, un zîmbet vag și grotesc de bețiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dimensiune are în centrimetri cubi milionul și jumătate pe care îl iau lunar și reamintesc lumii că de-ar fi să fie totul plătit în bancnote de zece mii, sau de cinci, aș avea niscaiva dificultăți să îl strecor în buzunarul pardesiului, numai că acum, de când cu bancnotele astea roșietice de 100. 000 îmi este mult mai la îndemână și mie, dar mai ales domnului manager de stat care, în loc să ducă la soțioară, în dreaptă folosință, două geamantane de lovele, duce doar
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
zici, Mirciulică? E o ținută destul de convenabilă? Bătrâna se admira în oglinda fixată pe ușa interioară a șifonierului. Îmbrăcase o rochie cafenie cu o cravată verde închis. De la centură, fusta se deschidea în cute adânci. Pe marginea fotoliului își pregătise pardesiul ― un raglan dintr-o țesătură ecosez discretă ― și poșeta încăpătoare. ― Totdeauna am susținut că maronul este cel mai indicat pentru voiaj. O culoare care, hotărât, nu te avantajează, dar este extrem de practică... Mirciulică! Melania Lupu își izbi palmele consternată. Cotoiul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o să vrea pipi înainte de două-trei ore. În prag, se întoarse lăsîndu-și ochii să alunece de-a lungul pereților. Lângă fereastră, atârna o fotografie din tinerețe. Pe buzele Melaniei Lupu tremură un surâs. Făcu o reverență adâncă ținîndu-și cu degetele subțiri pardesiul și șopti: ― Adio, draga mea! * De după colțul vilei apăru Raul Ionescu. ― Nu e nimeni. Îi dăm bătaie! Urcară câteva trepte. Dascălu îngenunche în fața ușii. Scoase o lanternă și lumină scurt broasca. ― Rahat cu perje! Scarlat privea în lungul străzii. Felinarele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
convins de altfel că prietena noastră, doamna Melania Lupu, și-a ales rolul victimei inocente. Pilotul mi-a spus că abia respiră, îi era chiar teamă de un atac... Ce să mai discutăm, e machiavelică, domnule! Își desprinse din mers pardesiul și pălăria. Fularul îi atârna afară din buzunar. ― Hai să vedem Căsuța cu zorele. ― Ce facem cu șantajul? ― Habar n-am! Aș vrea să-l cunosc pe ăla în stare să-mi dea o idee. Azimioară își coborî privirea. Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
aceea. Nu-mi place mirosul de cocină". Dar nici de data aceasta n-am avut puterea să-i arunc adevărul în față. Îmi pare rău, nu știu decât să renunț. "Plec chiar acum", i-am zis și mi-am luat pardesiul, punîndu-mi la repezeală câteva lucruri într-o mică valiză de voiaj. O clipă, ajungând la poartă, am fost tentat să mă urc din nou pe acoperiș, dar îmi era lehamite. Puteam să jur că știam dinainte dialogul: "S-a dus
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reprezentantul comercial și înțelesese și motivul, observând bacșișurile excesive pe care acesta le lăsa. Cottard părea foarte sensibil la amabilitățile cu care era răsplătit. Într-o zi, când șeful personalului îl însoțise până la ușă și îl ajutase să-și îmbrace pardesiul, Cottard îi spuse lui Grand: \ E un băiat bun, poate să depună mărturie. \ SĂ DEPUNĂ MĂRTURIE PENTRU CE ? Cottard ezitase. \ EI, PĂI CĂ NU SUNT UN OM RĂU. În rest, avea toane. Într-o zi, când băcanul se arătase mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din plâns și gemu: — Cotu’ meu! — Ce se petrece aici? întrebă o femeie din pragul ușii capitonate cu imitație de piele verzuie a localului. Era o femeie înaltă și impozantă, de vârstă mijlocie, cu trupul bine făcut, acoperit de un pardesiu negru care strălucea ud de ploaie. Lipsesc doar pentru câteva ore ca să fac niște cumpărături și uite ce se-ntâmplă. Trebe să stau aici tot timpu’ măi fraților, să vă păzesc să nu-mi ruinați investițiile. Sunt doi bețivi, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Aici e un local curat. — Păi toț’ fac asta, mai ales ăi de culoare. Câteva zile, spuse Lana Lee cu gravitate, devenind brusc director de personal, am tot căutat un băiat potrivit pentru slujba asta. Își băgă mâinile în buzunarele pardesiului de piele și se uită la ochelarii de soare. Îi ieșise în cale o afacere excelentă, ca un cadou lăsat în pragul ușii. Un negru care risca să fie arestat pentru vagabondaj dacă nu-și găsea de lucru. Urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unul dintre cei mai mari oamenii pe care îi văzuse vreodată domnul Gonzalez în viața sa. Își scoase șapca verde, dând la iveală părul des și negru, lipit cu vaselină de țeastă, în stilul anilor douăzeci. După ce își scoase și pardesiul, domnul Gonzalez văzu un colac de grăsime strâns într-o cămașă albă strâmtă, împărțită pe verticală de o cravată lată și înflorată. Se părea că și mustața fusese unsă cu vaselină, căci era foarte strălucitoare. Și apoi mai erau ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cădea de acord. Domnișoară Trixie, domnișoară Trixie! — Cine? strigă domnișoara Trixie, răsturnându-și scrumiera plină pe podea. — Lasă. Iți iau eu lucrurile. Domnul Gonzalez fu lovit peste mână când și-o întinse după șapcă, dar i se îngădui să ia pardesiul. Ce cravată frumoasă! Rar mai vezi una ca aceasta. — A aparținut tatălui meu defunct. — Îmi pare rău să aud asta, spuse Gonzalez punând pardesiul într-un dulap vechi, în care Ignatius văzu o pungă asemănătoare celor două de lângă biroul bătrânei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fu lovit peste mână când și-o întinse după șapcă, dar i se îngădui să ia pardesiul. Ce cravată frumoasă! Rar mai vezi una ca aceasta. — A aparținut tatălui meu defunct. — Îmi pare rău să aud asta, spuse Gonzalez punând pardesiul într-un dulap vechi, în care Ignatius văzu o pungă asemănătoare celor două de lângă biroul bătrânei. Dă-mi voie să ți-o prezint pe domnișoara Trixie, una dintre angajatele noastre cele mai vechi. Îți va face plăcere să o cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]