1,340 matches
-
vibrația autentică a trăirii/rostirii, acum poetul e răvășit de prezența invadatoare a iubitei, care cotropește și universul natural înconjurător. Însă, aproape sistematic, asemenea stări se văd dublate de o reacție adversă, strecurată de demonul lucidității salvatoare, (auto)ironice, (auto)parodice. Mișcarea se petrece pe terenul deconspirării și dezamorsării trăirilor patetice, a retoricii suferinței și a formulelor uzate. Un rol însemnat în temperarea avânturilor îl joacă intertextualitatea (cu efecte parodice) (ca în încântătoarele De după Lamartine și Cântec de nucă verde), dar
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
o reacție adversă, strecurată de demonul lucidității salvatoare, (auto)ironice, (auto)parodice. Mișcarea se petrece pe terenul deconspirării și dezamorsării trăirilor patetice, a retoricii suferinței și a formulelor uzate. Un rol însemnat în temperarea avânturilor îl joacă intertextualitatea (cu efecte parodice) (ca în încântătoarele De după Lamartine și Cântec de nucă verde), dar de cele mai multe ori ea nu dispersează gravitatea decât momentan și înșelător. În poemul Singur-lună, îndrăgostitul pătimește „singur-lună”, deoarece „mai lipsea cineva/ ca să fim doi”, zice el deja ghiduș-dramatic. Dar
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
nimic nu ține viața-n loc», pam-pam!...” etc. În final însă, când te aștepți mai puțin, după această spornică bravadă, întorsătura: „O lacrimă. Stop. Totuși, toamnă./ Mai lipsea cineva ca să fim doi.” Secretul unor asemenea poeme (reprezentative) este că diversiunea parodică și în genere (auto)ironică potențează lirismul autentic, iar confesiunea devine, în urma ei, mai apropiată și mai credibilă - după o rețetă pe care poetul o deține în exclusivitate. Creația originală a lui D. este însoțită de o meritorie muncă de
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
sinteză amplă asupra memorialisticii noastre de călătorie de până la 1900. Cartea propune o tipologie guvernată de criterii diverse (impuse de diversitatea materiei): geografice (muntele, marea), topoi culturali (castelul, hanul, ruina), natura călătoriei („sacră” sau „profană”, formativă, științifică, de plăcere, alegorică, parodică etc.), perspectiva („naivă”, mirată, lucid-critică ș.a.). Notele comune ale genului sunt, după F., echilibrul real-imaginar, gândire-simțire, realism-romantism, atonie-elan, dominanta demitizării (asupra mitizării), persistența „modelului” instituit de comparația lui Dinicu Golescu între realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată și
FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
1934, retipărit de sine stătător în anul următor) a cunoscut și o montare pe scena Naționalului din Cluj; „dezamorsând”, cu ironie în subtext, conflictul pe care îl anunță Întâmplarea, F. se amuză persiflând convenții, stereotipii, modele, într-un scenariu căutat, parodic. Atracția spre teatrul de idei, pirandellismul - cu formula teatrului în teatru și uzura măștii - rețin în piese ca Manole și Ana (1935; rescrisă în 1940, în umbra dramei expresioniste a lui Blaga) ori Sala de așteptare (1938), un text demitizând
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
muzică ușoară Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu. Schițele și povestirile, îndeosebi cele din volumul Ce frumoasă este viața! (1986), sunt secvențe din viața oamenilor obișnuiți, într-o optică înțelegătoare, compasivă în gen cehovian, cu o ușoară detașare, sesizabilă în mimetismul parodic al limbajului personajelor (analfabetism, semidoctism, prețiozitate, sintagme „de lemn” etc.), în esență o varietate nouă de „forme fără fond”, ca și în stilul livresc al comentariului, contrastant umoristic. Așa, bunăoară, tribulațiile Vetei Cârlan, „femeie cu vocația iubirii”, care, „în preajma frumoasei
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
se resemantizează atunci când sunt recitite din perspectiva întregului, fapt vizibil mai ales în volumele Liber ca pasărea și Patru plus îngerul. Un loc aparte printre scrierile lui G. îl ocupă volumul Scândura lui Afansol. Cartea reprezintă o culegere de texte parodice scrise într-un limbaj concis. Imaginile sunt de cele mai multe ori abstracte, iar cititorul asistă la luarea în răspăr a tuturor mijloacelor clasicizate de expresie narativă (Memoria, Povestea lui Inel Pirinel, Mortul, Situația lui Amurad Turcul). După ce și-a însușit experiența
GIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287282_a_288611]
-
alături de alți autori pe care el însuși, în postură de critic, îi așază în „categoria debutanților tardivi și bine socotiți” (Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Tudor Țopa, Barbu Cioculescu). Erudiția, meșteșugul de stilist, dispoziția ironică și parodică sunt mobilizate într-un demers ce poate fi calificat drept metaliterar: scriitorul sintetizează teme și motive, parodiază polemic clișee literare, simulează maniere (adică recurge cu virtuozitate la pastișă, construiește impecabile „exerciții de stil” cu referire la stiluri consacrate, identificabile istoric
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
în timp ce urcă scările blocului până la ultimul etaj, unde se află încăperea sa („acceleratorul de idei”, „reactorul”), „gândurile”, observațiile pe marginea existenței cotidiene fiind „depuse” în caiete speciale. Perspectiva înscenării epice, întemeiată pe o stilizare ludică, este vădit (auto)ironică și parodică, fără a părăsi însă tonalitatea gravă, a unei disperări comprimate. Jurnalul și documentele recuperate în Fragmente salvate (1975-1989), eseurile în formulă epigramatică din aceeași carte, din (Re-)citindu-l pe Eminescu. În umbra Timpului (2000) și din OftalMOFTologia sau Ochelarii
GOGEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287307_a_288636]
-
capacitate de a retrăi o biografie, în felul ei ciudată, pe coordonatele istoriei literare” (Nicolae Oprea), iar în însemnările referitoare la teatrul lui I. L. Caragiale intitulate Fragmente pentru o „mitologie” caragialeană, a emis opinii pertinente privind dubla ipostază, „tragică și parodică”, a conului Leonida sau individualitatea personajelor din Năpasta. Întreaga măsură a demersului de editor și-o dă H. în realizarea seriei Opere de I. L. Caragiale, care a cerut îndelungi și riguroase investigații și confruntări cu sursele (manuscrise, ziare, reviste, volume
HARLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287414_a_288743]
-
Târgu Mureș), „Adevărul Harghitei”, „Mesagerul transilvan” (Cluj-Napoca) ș.a. Deși prozele lui H. nu au trecut neobservate la apariția în paginile revistelor, volumul Iubita mea, e ora indexării atrage atenția asupra unui alt gen de literatură, fiind o culegere de versuri parodice, satirice și umoristice în stilul consacrat de G. Topîrceanu, cultivat însă și de Ionel Fernic. Abia cu a doua carte, Rezervația de zăpăciți (Carte de colorat mintea) (1995), scriitorul revine la proza scurtă. Schițele și povestirile grupate aici, ca și
HURUBA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287471_a_288800]
-
din tenta elegiacă a versurilor de început, ci o meditație asupra vieții, dar, mai ales, copleșitoare, meditația asupra morții. Așa cum remarca Gheorghe Grigurcu, S. a fost „extatic precum Emil Botta, iubitor de mișcare scenică și curtenitor precum Radu Stanca, irezistibil parodic precum Emil Brumaru, [...] a fost el însuși în măsura în care și-a căutat cu înfrigurare o identitate care era însăși căutarea”. SCRIERI: Întreținerea focului, București, 1968; Îngerul și măscăriciul, Iași, 1970; Arena cu paiațe, București, 1972; Pasărea medievală, Iași, 1973; Despre apusul
SABIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289417_a_290746]
-
cu personaje de pe alte planete și din alte galaxii, descoperind, de fapt, un spațiu identic celui din care provine. Defectele sunt aceleași, birocrația, minciunile, monotonia, plafonarea, lipsa de demnitate nefiind străine nici personajelor de aici. Este vorba de o scriere parodică, unde e transpusă o „lume în oglindă”, ducând gândul la Cartea Raiului a lui Ițic Manger. Critica din Întrerupătorul merge și mai departe: de la o lume a adeverințelor, a schematizării și birocratizării se ajunge la „un grad atât de înalt
SALEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289448_a_290777]
-
curte în Sărbătorile boierului Melentie se susțin prin imitarea stilului biblic în prima și a viziunii cronicărești în cealaltă. Livrescul răzbate la fiecare pagină, din plăcerea enormă de a combina situații, de a prelucra în mod superior stilistic, din umorismul parodic al viziunii. Postum, în 1981, apare microromanul Moara lui Veselin, replică și totodată prelungire în proză a ciclului baladesc Strada care urcă la cer, în care evoluează o galerie de personaje din toate stările sociale și etniile burgului transilvan de pe la
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
Masca damnării, gesticulația agonică (Spasm, Danțul spânzuratului, Așternutul morții) nu revelă crisparea interioară și atmosfera halucinantă din Maurice Rollinat, modelul lui S., acesta rămânând la nivelul simplei imitații. Prințul Ral, fantezie macabră, conduce motivul fantastic spre un nedorit efect aproape parodic. Cerșetorul, Copilul mizeriei și alte poeme sociale sunt compuneri retoric-patetice, aducând ecouri din François Coppée și Alfred de Musset. În Zile negre autorul reia, fără finețe, teme ale pesimismului eminescian și ajunge la un cabotin dezgust față de lume. S. a
STOENESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289941_a_291270]
-
construcții de tipul nepotul lui... ("nepotul lui Manivelă", "nepotul lui Zmeu"), fiul...( "fiul ploii", "fiul cepei", "fiul lui chiflă") etc. Chiar dacă sursele acestor tipare expresive nu pot fi detectate cu certitudine (unele dintre cele citate par a evoca în cheie parodică forme de desemnare din basme), pentru a le fixa locul în seria mijoacelor stilistice ale oralității trebuie totuși invocate și formulele metaforice populare bazate pe nume de rudenie. Dintre ele, bine fixat e clișeul soră cu....: acesta circulă mai ales
Rudenii și vecinătăți by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17163_a_18488]
-
și să n-o pățească și el. Asta e, în loc ca într-o vreme atât de primejdioasă să stăm tăcuți, noi organizăm dueluri și așa dacă acolo-s Gloanțe, și aici sunt Gloanțe (deși fără gloanțe)."-p. 85. Prin verva parodică, prin energia cu care discreditează poncifele și șabloanele, prin abordarea unei problematici mereu actuale, cartea lui Witold Gombrowicz poate să ofere cititorilor un prilej de meditație. Calitatea excepțională a traducerii (semnată ca și postfața de Ion Petrică), constituie încă un
Simulacru și putere by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17161_a_18486]
-
redactat după metoda Assimil, I. este frapat de absurditatea și de ridicolul dialogului pe care erau obligate să îl poarte personajele ce prezentau vorbirea corectă. A transcris frazele din manual, a inventat altele întrutotul asemănătoare și le-a transformat în parodica „anti-dramă” La Cantatrice chauve, descrisă de el ca „o tragedie a limbajului”, dramatizare a imposibilității comunicării între oameni, a înspăimântătoarei banalități și a vidului interior ce caracterizau, după părerea sa, lumea modernă. Articolele din presa românească a anilor ’30 schițaseră
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
în 1943, înaintea pieselor în franceză). Necunoscută - prin firea lucrurilor - criticii străine, piesa este judecată, de cele mai multe ori, de comentatorii români în relație cu La Cantatrice chauve, căreia îi anticipează, e adevărat, nu numai unele efecte scenice, dar și viziunea parodică aplicată teatrului tradițional european. Poate că această piesă, singura scrisă în românește de I., ar avea dreptul să fie privită nu numai ca o punte de legătură între perioada românească și aceea franceză a scriitorului sau ca o variantă a
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
aleargă neîncetat / fără să se gândească la moarte - / la teribila moarte a cuvintelor, /de care, adesea, răspunzător e doar scribul, / nu tribul!” (Cuvintele tribului, în volumul Hotarul de hârtie, 1988). S-a remarcat derutanta pendulare între tonul didactic și cel parodic (Eugen Simion) în construcțiile ce amintesc specii vechi, precum fabula ori proverbul, întoarse ludic, după modelul suprarealist, către rețeta umorului absurd (Întâmplări din irealitatea imediată sau Proverbe inutile, din același volum). Traducător din vocație, S. a dat versiuni mai cu
SOLOMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
și Eva, apărut în 1985, doi adolescenți descoperă lumea labirintică, iar aventurii lor inițiatice îi corespunde aventura stilistică a autorului: compoziția polifonică, distribuția pe mai multe voci a discursului narativ susțin un recital livresc ludic și caricatural, cu numeroase accente parodice, în care se întâlnesc istorisirea sadoveniană cu basmul eroicomic, exuberanța rabelaisiană cu fabulosul arghezian. Jucăria (1989), roman despre dictatură, lipsit de determinări spațio-temporale concrete, reconstituie o atmosferă halucinantă, cu origini în proza lui Franz Kafka și în aceea sud-americană. Printr-
SLAPAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
de poematizare în pragul noului secol. Poeziile de debut ale lui Ion Vinea și ale lui Tristan Tzara arată și ele o culminare a manierei simboliste, ancorată încă în lirismul de tip Verlaine-Laforgue-Samain la cel dintâi, dar ajunsă în proximitatea parodicului și antilirismului prin minulescianismul dezarticulat al celuilalt. Poemele lui Vinea, Sonet, Lewdness, Mare, arată un condei sigur în imagistica impresionistă somptuoasă, cu ninsori pointiliste, pulberi de lumină, „neguri sfâșiate”, nori-„galere roze-n drum către Cythera” și îndrăzneli asociative precum
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
susține doctoratul cu o teză consacrată lui Petre Țuțea. În versurile din Terapia pietrelor (1992), ca și în cele din Ieșirea din labirint (1997), S. se relevă - cum a remarcat și critica - drept un poet modern, care uzează de spiritul parodic, de paradox și jocul de limbaj. Inserțiile livrești, de la Upanișade, miturile Antichității grecești la Kant și filosofia modernă, conferă o textură filosofică liricii lui S., în care Ovidiu Ghidirmic vede „un poet al arhetipurilor”. De asemenea, în lucrările dramatice cele
SORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]
-
lui Sisif, care dă și titlul unui prim volum de teatru (1994), amintește, prin familiaritatea cu „miturile”, de Vărul Shakespeare de Marin Sorescu, dar și de un eseu al lui Albert Camus. Spre deosebire de Empedocle sau Cum se câștigă nemurirea, text parodic în care comicul decurge din iraționalitate, Nepotul lui Sisif propune un Sisif fericit, înscriindu-se în categoria tragicomicului. Cu Petre Țuțea. Viața și opera (1999) se aduce o contribuție documentară și exegetică importantă la scoaterea din legendă și la situarea
SORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]
-
mijloace romanești, privite cu ochiul parodistului, [...] un flaubertian joc de-a literatura, un loc al locurilor comune, pe care, inventariindu-le ca un scrib alexandrin, autorul le și persiflează”. Asemănătoare cu Dicționar onomastic e Bibliografia generală, alt repertoriu fantezist și parodic, de asemenea cu obiect fictiv, ale cărui „articole” - care, de data aceasta, nu sunt dispuse alfabetic - s-ar defini ca niște recenzii sau rezumate ale unor cărți imaginare. Pastișe în rezumat, „romane în pilulă”, textele relevă imaginația epică a autorului
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]