734 matches
-
ale unor șaizeciști, Ion Horea așterne netulburat pagini de jurnal agrest. Mai apropiat decît de Ion Pillat la care s-a văzut adesea trimis, e de B.Fundoianu. Avem a face aici cu un pragmatism ideal ce evită extremele, încrîncenările, patetismul în numele unei „filosofii" a palpabilului care se transfigurează prin simpla-i consemnare gravă: „Pădurea cu norii de flori cătați de stupi. / Ferește numai, creanga uscată cînd o rupi. Nu-i poți lua în brațe, chiar de-s tăiați cu grijă
Un „centru al lumii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6125_a_7450]
-
se frâmântă, caută și uneori chiar formulează diagnostice privind destinul țării, acum. În absolutul ei o astfel de preocupare nu este nouă. Face parte din inexprimabilul nostru suflet, cu irizările lui între moft și dramă, între tragic și miticism, între patetism și nepăsare. Cadrul istoric, altul, oferă doar perspective noi, în care nebulosul proiecțiunilor se amestecă, învârtejit, cu realitatea clipei dure. Un tărâm sufletesc și uman nespus de generos cu creatorul atent la cele din preajma sa, îmbietor și, în același timp
Două tablete by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/8175_a_9500]
-
ar datora coordonatorilor colecției. Antologia cuprinde o amplă selecție din poezia lui George Meniuc (două sute de pagini, adică două treimi din volum), micul roman Disc (p. 206-281) și câteva eseuri, nu foarte convingătoare și nici pe deplin lămuritoare dincolo de un patetism al devotamentului față de artă (p. 282-314). Sunt sceptic că George Meniuc ar fi un eseist de marcă, altfel decât ca evocator onest al locurilor comune (ovidianul Pont Euxin, orizont al copilăriei pentru scriitor; elogiul muncii artistice ca o cheie a
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]
-
perioade, cele două tentații formale sînt chiar exprimate simultan: în registrul de sus al imaginii, în zona ei aeriană și celestă, dacă ar fi să recurgem la o topografie simbolică, limbajul este liber, exploziv, încărcat de energie și de un patetism ingenuu, în timp ce în registrul inferior, cel corespunzător lumii materiale și existenței terestre, culoarea se ordonează, liniile converg către un centru gravitațional și forma capătă o evidentă structură antropomorfă. Această oscilație va mai continua o vreme, dar conținutul ei își va
Marin Gherasim și albumul unei generații by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9148_a_10473]
-
aer familial și ușor provincial, dar cu atît mai autentic, ar fi putut să aibă, în esență, un uriaș potențial declanșator. Atunci cînd sarcina unor instituții importante, cum ar fi Ministerul Culturii, muzeele și Academia Română, este preluată cu un anumit patetism și cu nenumărate riscuri de către mici fundații sau chiar de către persoane private, semnalul trebuie recepționat și descifrat cu o maximă atenție. Interesul direct al acestor medii pentru un anumit fenomen cultural, paralel cu indolența instituțiilor finanțate de la buget special pentru
Întoarcerea lui Ion Vlad by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8296_a_9621]
-
mă pot scrie/ pe mine/ femeia de acum/ ocolita de norme cu amprente/ indescifrabile// fereastră prin care/ privesc lumea e doar/ o mică vietate înfometata" (Un strat violet). Focul sacru nu s-a stins. Arzînd mocnit sub stihurile de un patetism domol, pe care materia și-l asumă precum o răsfrîngere obiectivă a "tristeții metafizice", dobîndește, nu o dată, înfățișarea camuflata a țigării care "arde la nesfîrșit": Treptat lumină din lucruri/ se stinge/ în penumbra odăii/ fără seducătoare arcuri/ și bolti răstignite
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
Ťordinaireť) este îngrozitor. Mi-a placut poemul ŤOchii mei nu se iscodesc...ť Încearcă să nu rupi șira spinării poemului cu artificii frumoase. Visez lucruri frumoase, cursive, dar nu altfel decât tulburătoare, putin ironice-n ton. Trebuie să scăpăm de patetism." (pp. 174-175); Ai dreptate când vorbești de concizia gen Pavese sau Eliot (sau Ion Mircea) la care trebuie să ajungem, dar putem scrie și poeme lungi de cutremurătoare concizie-interioară. E vorba de acea sfărâmare a imaginii Ťlungiť în cristale cu
Doi poeți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7593_a_8918]
-
personalizare a credinței îi conferă frazei anvergura unei confesiuni majore, că de la Eminescu și Bacovia o asemenea manieră a neantului existențial nu am mai întîlnit în poezia românească actuală." O astfel de convingere care privește ,,maniera neantului existențial", cu tot patetismul ei abia reținut, are două mari probleme. Problema nr. 1, ca să folosim numerotarea deja conscrată de Adriana Mocca, ar fi una de logică, și ea privește o situare contradictorie în timp. Dacă îi luăm ca repere pe Eminescu și pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12747_a_14072]
-
puterea metafizicului, făcând din coada unui motan sau a unui ibric treptele unei filozofii... La Mariana Marin, accentul e pus invers. Pe un ton firesc, semi-colocvial, lipsit ostentativ de "poezie", sunt înșiruite adevărate grozăvii, fapte abominabile, suferințe inimaginabile. Ironia și patetismul, cele două fețe ale medaliei, se susțin și se contrează reciproc, așa cum realitatea și literatura mușcă, fiecare, din teritoriul celeilalte: "Refuz să mai privesc realitatea în față./ Port în brațe doar poemul acesta/ care miroase urât - câine mort./ Îl pocnesc
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
proiect cultural. Conștientă de acest risc, pictorița merge însă mult mai departe și blochează din capul locului orice tentativă de lectură exclusivă în perspectiva existențiala. Ea își bandajează cultural expresionismul, îi temperează asperitățile, îi pune în surdina gravitatea și dizlocă patetismul din locurile în care el ar putea deveni strident. Între artist și privitor se naște acum o complicitate ciudată în cadrul căreia se cade perfect de acord că iconografia dura și gestul definitiv, impulsivitatea cromatică și ecorșeul psihologic nu sînt decît
Gestul crud si reveria culturală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17682_a_19007]
-
simple versificări în cuprinsul cărora prietenia, care le-a prilejuit, revine des. "Pasăre tainică, pasăre albă", ca în dedicația către Tudor Vianu. Un asemenea vers, încheind o poezie altminteri nesemnificativă, are greutatea metrului antic: "Prieteni, eu în suflet am crezut". "Patetism", de bună seamă. E convenția acestui joc de-a stilul, la care sînt luați părtași toți cîți au sufletul făcut din aceleași valori. Sigur, jocul se duce cu o anume prețiozitate, cu siluiri, inacceptabile, ale limbii, cu poticniri și cu
O dedicație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8974_a_10299]
-
scris - si sentimentalismul asumat în actul de a face apel la experiențe personale, introspecția epurata pînă la a ajunge o simplă imagine poetica suava, meditația asertiva și micile nuclee evocatoare apropie stilul lui Dorin Popa - un "optzecist" prin vîrstă - de patetismul liricii hispane. Un patetism suportabil și tulburător tocmai pentru că nu este altceva decît rezultatul unei pasionalități sublimate artistic. Cu Federico Garcia Lorca, Pedro Salinas ori un Cèsar Vallejo cel ce spune "eu" în aceste pagini are în comun o întreagă
Caligrafii poetice by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17728_a_19053]
-
în actul de a face apel la experiențe personale, introspecția epurata pînă la a ajunge o simplă imagine poetica suava, meditația asertiva și micile nuclee evocatoare apropie stilul lui Dorin Popa - un "optzecist" prin vîrstă - de patetismul liricii hispane. Un patetism suportabil și tulburător tocmai pentru că nu este altceva decît rezultatul unei pasionalități sublimate artistic. Cu Federico Garcia Lorca, Pedro Salinas ori un Cèsar Vallejo cel ce spune "eu" în aceste pagini are în comun o întreagă trena de tristeți delicate
Caligrafii poetice by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17728_a_19053]
-
prin gestul de tip eroic al lui Boca, partener nemijlocit, aproape vivant, pentru orice privitor atent. Prin chiar această conciliere a unei sensibilități delicate cu mișcarea amplă, monumentală, a contemplației melancolice cu impulsul prometeic, de o amplitudine creatoare plină de patetism, Ilie Boca este un singuratic, pînă la urmă, în pictura noastră de astăzi. Așa cum un singuratic este chiar în propria sa pictură, pentru că pluridimensionalitatea lumii pe care a construit-o pînă acum îi lasă tot mai puțin spațiu neocupat și
Ilie Boca la Eleusis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9040_a_10365]
-
lentoare și plictis. Nasul se multiplică și se încurcă cu al meu, cu al tău, cu al cetățenului din cofetărie, bodegă, străduță, cămăruță. Fața lui Covaliov continuă să rămînă netedă, netedă. Neverosimil de netedă. Ca și toată această situație neprevăzută. Patetismul lui Gogol și învolburarea din Sankt Petersburg contrastează cu apatia cetății de azi. Și de asta, cred, uneori, toată întîmplarea se pierde în ceața minții, imaginației, ceața fizică și metafizică care plutește pe străzile medievale, prin misterul ființei, prin umanul
Nasul maiorului Kovaliov de pe Sadovaia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9778_a_11103]
-
în lacrimă sub / roșu amurg" (7). Alibiul pios al acestei malaxări nu-i poate disimula cruzimea. Poetul își proiectează propria „destrămare" (cu un punct de referință blagian) asupra unui univers tot mai ostil, deși decepția e vătuită, stilul ceremonios, împiedicînd patetismele: „cade destrămarea / în noi și albastrul în zi / peste fiindul de inimi // unde vom fremăta / păsări prinse de cer/ cele de aici și cele ce vin" (12). Cîntate fiind „neîntîmplările", irealul se impune asupra unui real ruinat. Cu o tactică
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
de echilibru, liantul. Întotdeauna. Ce mă leagă de Virgil? Puterea de a încerca cu orice preț să rămîi tu însuți. Fanatismul de a mai crede că teatrul încă mai înseamnă valoare și iubire, și miracol, și vis. Exaltările copilărești și patetismele. Ochii lui pe care am vrut să-i văd, de la un punct încolo, verzi, ca ai băiatului meu. Primii pași ai lui Luca. Sibiul. Zîmbetul de o căldură rară. Discursul anticomunist. Onestitatea. Iulian Vișa. Constantin Chiriac. Mioara, soția lui, un
Insuportabila lejeritate a ființei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10395_a_11720]
-
a-emoționalitatea remarcată (prea) frecvent în practica de gen autohtonă. Lipsesc de asemenea ironia căznită, incisivitatea, nevoia de amprentă personală pe produsul documentar, impulsul jurnalier înțeles ca indiscreție sau agresivitate. în locul acestora descoperim căldură umană și emoție bine temperată, curățată de patetismul care adesea îneacă produsele (uneori aparținând altor medii decât cel cinematografic) sosite dinspre Moldova. Excesul estetizant la nivelul imaginii e o altă fericită absență. Discreție sau adecvare sunt, probabil, termenii cei mai potriviți pentru a descrie regimul de viață al
Ne-povești familiare by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/16934_a_18259]
-
de sate? (...) încă n-am reușit să desenez / conturul Patriei / exact precum este / nici cum ar trebui să fie // în sufletul fiecăruia din noi / se răzvrătește o altă geografie" (Lecție de geografie). Ne întoarcem astfel la Coșbuc, Goga, Mateevici. Un patetism ce ar putea părea revolut e reînviat cu autenticitate morală, dovadă a faptului că poezia posedă nu doar un determinism propriu ci și unul legat de contextualizarea sa. Nu e aci demagogie precum în prestațiile triumfalismului național-ceaușist, ci manifestarea unei
Patria în variante by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8235_a_9560]
-
filtrată, această producție transformă execuția materiei pe eșafodul vizionar într-un act elegant. Ilie Constantin e unul din poeții români reprezentativi de azi, undeva la mijloc (un mijloc privilegiat), pentru a-l contextualiza și prin „generația” d-sale, între șaizeciștii patetismului învolburat, nu o dată pletorici, și cei mai puțin acreditați din rîndul lor, cu un scrupul de adîncire grație disciplinei estetice.
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
dacă se poate spune așa) de Ťculoare intelectualăť. Din concentrarea lui Lucian Raicu asupra detaliilor, din minuția sa descriptivă și analitică ce denotă o voluptate a palpării concretului, o implantare în fluxul vital ce leagă textele de oameni, deducem un patetism reprimat, răsfrînt asupra "universului mic" al creațiilor. Un elan romantic sugrumat ce se trădează prin cultul nostalgic al fragmentelor care suferă de condiția lor de aservire (damnare) la "imaginea lumii și a ființei" ca întreg: "Acum ca și altădată, scrisul
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
pe lista sa diabetul, mama într-un tęte ŕ tęte ca de la femeie la femeie menit să-i divulge fetei un realism crud, respingător, invocă absența iubirii în căsnicie ca o constantă a vieții ei. Echipați amândoi cu armamentul unui patetism dezgustător, cu un raționalism de operetă cu eroi de tablă și carton, cei doi păpușari încearcă să smulgă semnătura fiicei pe documentul pe care Dl Frățilă îl flutură amenințător. Când șantajul sentimental nu dă rezultate, iar scenariul bad cop, good
Sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7276_a_8601]
-
răbdarea și robustețea de caracter manifestate în timpul unor încercări grele. La jumatatea vieții, în împrejurări pe care ni le prezintă prin intermediul extraselor dintr-un jurnal chiar din 1938, s-a aflat în vecinătatea morții, a bolii și suferințelor insistențe. Fără patetism ori excese, Mircea Ștefănescu descrie această experiență cu o undă de gravitate elegantă și nelipsita de ironie. Ni se sugerează că abia atunci, la 40 de ani, a survenit maturizarea autorului și intrarea existenței sale pe un cu totul alt
Plăcerea de a consemna by V. Lută () [Corola-journal/Journalistic/17947_a_19272]
-
caracterului său; termenii în limbi străine, întotdeauna cu funcție ironică, încheagă o atmosferă; Micuța pare scrisă într-o românească vorbită cu diferite accente străine, de efect savuros. După succesul acestei nuvele atît de puțin hasdeiene ca spirit (nuvelă lipsită de patetism, de parcă ar fi fost scrisă de un romantic polonez, german sau rus încă neidentificat și doar adaptată de tenebrosul Hasdeu), autorul va exploata încă o dată arta dialogului spontan, în comedia Trei crai de la Răsărit din 1871. Ca și în Micuța
Poliglotul literat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7668_a_8993]
-
într-un voiaj de nuntă. Autorea își scrie povestea la persoana a treia - omnisciența despre care vorbeam este aici mai puternică decît oricînd. Se simte că povestea conjugală este deja clasată, judecată. Autorul nu mai are nimic de adăugat. în spatele patetismului, al descrierilor nesfîșite, al frazelor pline de "ah" și "of", stă ascunsă o femeie extraordinar de liberă, în cel mai deplin sens al cuvîntului. Și, în primul rînd, eliberată de căsnicie... La patru ani după căsătorie, își surprinde bărbatul în
Poveștile Marucăi by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]