843 matches
-
tematice ale filozofiei sunt nemărginite. Cu Aristotel, prelegerea câștigă tot mai mult prestigiu. Stoicii au preferat să includă filozofia în jurnale sau epistole pedagogice. Era un mod de a sublinia importanța ideii de comunitate, rămasă intactă la neoplatonici, la autorii patristici și chiar până la scolastici. Totuși, în creștinismul primului mileniu - pe vremea când lectura era încă un eveniment eclezial, precedând banchetul euharistic -, doar uzul liturgic al Scripturii legitima pasiunea bibliofilă. Inspirat de teologii alexandrini, Henri de Lubac prefera să descrie creștinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tiraj de trei sute de exemplare, vândute la prețul unei căruțe de lemne. Și, încă o dată, nu visez să pot edita clasici păgâni, în timp ce abia-mi cunosc propria tradiție. Fiindcă este sezonul, îți confirm dezabuzarea în fața invitațiilor la conferințe internaționale de patristică sau teologie sistematică. Cum să îmbrățișez rolul de globe-trotter academic atunci când știu că, paznicii fiind adormiți, „vrăjmașul prigonește” via Domnului? Da, sunt tare uscat la rădăcină, dar n-am să cer alt pământ, ci apă vie din norul prorocului Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se comută din planul tradiției orale (cu un important conținut mistagogic) în planul bibliotecii exoterice. Se produce așadar, în termenii istoricului științei Ludwick Fleck (1896-1961), o ruptură atât la nivelul Denkstil, cât și în planul numit Denkkollectiv 3. Scolastica și patristica sunt categorii justificate de un consens stilistic și o omogenitate a gândirii de grup, care se risipește odată cu nașterea noțiunii de creativitate intelectuală, care presupune emanciparea sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor legături cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect ecleziastic (negociat constant cu puterea seculară) se îndepărtează de aspirațiile Bisericii creștine din primul mileniu, care afirmă sfințenia ca primă vocație a omului în lume. Niciodată patristica n-a inhibat procesul de maturizare a gândirii științifice, cu importante aplicații tehnice. Bizanțul a fost, din punctul de vedere al realizărilor exterioare, un etalon rivalizat de multe alte culturi și civilizații de-a lungul timpului. O relectură a disputelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
moderne până la apariția maeștrilor bănuielii (Marx, Nietzsche, Freud). Alte asemenea truisme ascund un potențial hermeneutic neexplorat. Interpretarea postmodernității apare drept paradigmă coextensivă a modernității. În cele din urmă, concluzia depinde de modul în care gândim relația dintre tradiția creștină premodernă (patristica și scolastica). Prin recursul la opera unor mari savanți catolici, precum Pierre Duhem (1861-1916) sau Etienne Gilson (1884-1978), H.-R. Patapievici evocă fertilitatea matricei teologice și culturale a Evului Mediu, din a căror abundentă subtilitate și inteligență s-a hrănit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau a întregii umanități căzute. Părinții Bisericii vor aplica o lectură spirituală (anagogică) memorialului iudaic al izbăvirii. „Egiptul” devine metafora captivității idolatre, „exodul” reprezintă eliberarea de patimi și botezul curățitor, iar „Canaanul” este imaginea paradisiacă a întoarcerii acasă. În tradiția patristică, succesul alegoriei - care nu este o metodă hermeneutică, ci o exigență a vieții „în Duh și adevăr” - n-a încurajat niciodată suspiciunea istoricului umanist de mai târziu, grăbit să găsească falsuri sau contradicții în texte pe care Biserica le considera
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia creștină un raport mult diferit de ceea ce acopereau, în perioada scolastică, noțiunile de theologia revelata și metaphysica specialis. „Paradoxul paradoxurilor” despre care vorbește tradiția patristică și pe care Jean-Luc Marion îl descrie cu minuțiozitate în volumul Fiind dat (1997) trimite la fenomenul arătării divine (mai precis, al teofaniei). Aceasta este o experiență excepțională, echivalentă cu „întunericul” sau „noaptea” simțurilor. În intepretarea Sf. Grigorie de Nyssa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
promite sublimarea cunoașterii. A cunoaște fără a înțelege nu este o situație contradictorie, ci doar paradoxală. Ajunsă în acest plan de imanențe complementare, restituția hermeneutică a „infinitului” celuilalt coincide perfect cu adâncimile apofatice ale „misterului” alterității despre care vorbește teologia patristică. Avem aici de-a face cu mai mult decât o simplă întoarcere la epistemologia „slabă” a adevărului „non-manifest” (K. Popper). Citită în cheia revelației, logica comprehensiunii intersubiective dezvăluie ceva esențial pentru raportul infinit deschis dintre om și Creatorul care, în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lumea nu era vrednică... Evrei 11, 38 Evagrie Ponticul și conflictele interpretăriitc "Evagrie Ponticul și conflictele interpretării" Mea grammatica Christus est. Petru Damian, Ep. 8, 8 (PL, 144, 476) Un avva enciclopedictc "Un avva enciclopedic" Cum trebuie introdusă o operă patristică într-o cultură modernă? Aceasta este întrebarea-cheie pe care o prilejuiește traducerea românească a două lucrări importante ale lui Evagrie Ponticul (346-399) - patriarh spiritual al regiunii Kellia din deșertul Egiptului, către sfârșitul secolului al IV-lea1. Inițiativa aparține lui Cristian Bădiliță
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În sfârșit, o integrală a scrierilor evagriene a fost anunțată la Editura Deisis. Toate aceste demersuri patristice locale au luat naștere prin conjuncție cu redescoperirea operei evagriene în Occident, la începutul secolului XX. Printre inițiatorii acestei revoluționare direcții de cercetare patristică se numără W. Frankenberg, savantul orientalist care, în 1912, edita pentru prima dată într-o limbă de circulație europeană câteva dintre operele monahului din Kellia 4. Această primă contribuție notabilă va fi apoi fructificată și de alți editori și comentatori
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mâine, recuperarea literaturii monastice ar trebui să servească în primul rând celor care îi prețuiesc pe Părinții Bisericii nu ca pe niște pirați cu pasiuni de anticar, ci ca pe niște tovarăși de drum. În sfârșit, acest dialog cu autorii patristici nu poate fi decât tulburat atunci când tonul irenic lipsește în beneficiul unor răfuieli domestice, „omenești, prea omenești”. Fixarea operei lui Evagrie Ponticul în matricea pozitivismului nu poate fi decât o întreprindere ingrată. Istoria și filologia redau suprafața textelor lui Evagrie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale întregii tradiții a Bisericii, Răsăriteană și Apuseană deopotrivă. De altfel, precuvântarea lui Johannes Scheffler argumentează în fața „cititorului însetat de Dumnezeu” ortodoxia doctrinară a scrierilor sale și conivența împărtășită cu teologia mistică a Bisericii, făcând o explicită referire la învățătura patristică despre „îndumnezeirea prin har (aus Gnade) a omului”. Invocând numele unor Augustin (353-430), Bernard de Clairvaux (1090-1153), Johannes Tauler (1300-1361), Jan van Ruusbroec (1293-1381), Dionisie Cartuzianul (1402-1471) sau Ioan al Crucii (1542-1590), Angelus Silesius își declină ascendența spirituală în marea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale părintelui, care aduc mărturie despre „înțelepciunea cea de multe feluri” (Efeseni 3, 10) a lui Dumnezeu. Părintele Teofil va rămâne în amintirea celor care l-au iubit acel duhovnic situat mereu la mijloc: între itineranță și sedentarism, între rigoarea patristică și elasticitatea bunului-simț țărănesc, între înțelepciunea rurală și urbanitatea intelectuală, între ingenuitatea scenică și un diafan histrionism, între discursul volubil și sentința ireductibilă, între licență și inovație, între certitudine și neprihănită șovăială. La toate aceste interstiții se întrupează chipul pacificat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
posibilă antiteză. Scrierea sa e filtrată vizionar și redactată sintetic, în rostiri călite sub focul rugăciunii, într-o disciplină liber asumată. Hristos, calea vieții noastre este un exemplu fericit de exegeză fidelă, redactată în maniera scoliilor monastice din venerabila tradiție patristică. Trăind douăzeci și șapte de ani alături de starețul Sofronie, autorul a avut privilegiul și datoria de a cunoaște pe viu înțelesurile teologiei acestuia. Mai târziu, a putut aduna tot ceea ce starețul Sofronie, prin rugăciune, faptă, tăcere și cuvânt a semănat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tăcere și cuvânt a semănat în inimile credincioșilor și necredincioșilor care îl căutau. Hristos, calea vieții noastre este o carte redactată într-un context monastic pentru un public care aștepta o recapitulare hermeneutică, în dialog cu Scriptura și cu tradiția patristică, a temelor cruciale care compun teologia starețului Sofronie. A rezultat un volum în opt capitole, care sistematizează și traduce în mod creator învățătura starețului. Cartea părintelui Zaharia este o contribuție originală în măsura în care știe să rămână fidelă originalului. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pildă, ceea ce adaugă textul masoretic în raport cu Septuaginta, va afla detalii istorice sau etimologia unor cuvinte ebraice aparent fără înțeles. La fel, nu puține sunt referințele la interpretarea unor importanți Părinți ai Bisericii la pasajele mai dificile ale Scripturii. Între autorii patristici, cele mai frecvente ocurențe sunt Atanasie cel Mare, Ioan Gură de Aur, Augustin, Maxim Mărturisitorul sau Ioan Scărarul; la aceștia se adaugă și insolite referințe la autori moderni sau contemporani: F.M. Dostoievski, V. Voiculescu, T. Arghezi sau D. Stăniloae. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în lecționarul Bisericii, respectiv cu mărturia Sfinților Părinți - a căror imensă operă exegetică la Vechiul Testament ar putea fi abia reflectată în câteva zeci de volume (proiect în curs de realizare în America la Editura InterVarsity Press). Atât lecționarul, cât și patristica propun o lectură integratoare și totalizatoare a Scripturii. La antipozii acestei abordări se află lectura fragmentară ori selectivă. Cel mai supărător exemplu de falsă relație cu Scriptura îl reprezintă vânătoarea de versete sau pseudoalegoria numerologică pe capitole (speculând o diviziune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
devine recenzia anacronică a unor imagini moarte. Și în cazul Scripturii, sau poate mai ales al ei, problema interpretării pe care exegetul vrea s-o rezolve are câteva aspre contururi. Relația dintre text și Cuvânt a fost soluționată de tradiția patristică prin recursul la tema teologică fundamentală a Întrupării. Atât Scriptura, cât și Euharistia surprind slăbiciunea amfibolică a umanității noastre: nevoia de a fi hrăniți. Lectura ca asimilare organică a Scripturii (Iezechiel 3, 2), interpretarea ca cină euharistică, înțelegerea ca interiorizare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Husserl), moartea (Heidegger) sau corporalitatea (Merelau-Ponty) -, fie prin școala analitică, guvernată de principiile pozitivismului (Schlick, Neurath, Carnap), vechile aspirații ale metafizicii au dispărut de pe firmamentul preocupărilor filozofice. În acest context de profund scepticism față de metafizica occidentală a avut loc descoperirea patristicii, cu discursul său eminamente poetic - deși niciodată lipsit de rigoare filozofică - despre Dumnezeu. În loc să transforme contemplația misterului ultim într-un obiect de studiu universitar, Părinții Bisericii au vorbit într-un registru poetic și mistic despre revelația biblică, lăsând loc pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
latin a ratat înțelegerea adecvată a unor idei și practici teologice fundamentale pentru Răsăritul ortodox. Între acestea, un rol aparte îl ocupă apofatismul 3. Din acest punct de vedere, încercarea lui Yannaras de a pune într-un dialog filozofic teologia patristică și tradiția apuseană are un rol de pionierat. Demersul său diferă de cel al lui George Florovsky sau John Meyendorff, care au fost preocupați de restituirea comorilor patristicii în termenii teologiei istorice. Mult mai ambițios, Yannaras adoptă metodologia contondentă a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vedere, încercarea lui Yannaras de a pune într-un dialog filozofic teologia patristică și tradiția apuseană are un rol de pionierat. Demersul său diferă de cel al lui George Florovsky sau John Meyendorff, care au fost preocupați de restituirea comorilor patristicii în termenii teologiei istorice. Mult mai ambițios, Yannaras adoptă metodologia contondentă a polemiștilor bizantini. Un comentator l-a numit pe Yannaras un combatant în câmpul „isihasmului politic”1 datorită zelului cu care folosește dihotomia „Occident” - „Orient” într-un discurs apologetic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reproșuri s-au făcut unor importante figuri ale teologiei bizantine. Sfinții Părinți răsăriteni s-au angajat într-o propedeutică de tip filozofic, definind în limbajul gândirii grecești presupozițiile ontologice și aspirațiile metafizice ale dogmelor Revelației. Spre deosebire de teologii universitari occidentali, autorii patristici nu s-au temut să răstignească logos-ul filozofiei prin uzul sistematic al paradoxului (I Corinteni 1, 20-24). Doar după acest exercițiu se poate spune, împreună cu Sf. Maxim Mărturisitorul, că „Duhul Sfânt nu este absent din nici o făptură și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dintr-o ecuație a civilizației europene sau nord-atlantice. Evanghelia face mai mult decât să patroneze un sistem cultural cu pretenții hegemonice - ea vizează o terapeutică și impune apoi un mod inconfundabil de a fi. Pentru a transpune ecuația teologică a patristicii în termeni actuali, nu ne putem permite să ne îngropăm romantic în editarea marilor clasici doar pentru a întârzia să vorbim despre incomensurabilitatea paradigmelor. Fără discursul propedeutic, simpla retipărire a operelor din canonul culturii universale riscă să se transforme într-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
într-un orizont lipsit de universalitate 1. În mod particular, creștinismul trebuia raportat mereu la curentele de gândire ale filozofiei antice. Faptul că Biserica nu poate „boteza” în propriile ape orice sisteme de gândire este dovedit de preferința constantă a patristicii pentru platonism și de refuzul sistematic al atomismului sau epicureismului. În modernitate, războiul existențialismului (anti-esențialist) cu tradiția metafizică a vechilor greci are mare relevanță pentru înțelegerea misterului umanității plăsmuite „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Nici materialismul „științific” al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
NOUĂ STUDII BIBLICE ȘI PATRISTICE CUPRINS Notă preliminară Maria Magdalena de la Dan Brown la evanghelii și retur Iuda Iscariotul Între damnare și mântuire. Portrete ale celui deal doisprezecelea ucenic de-a lungul istoriei Păcatul Împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristică Ce pierdem ignorând literatura apocrifă? Călătorii apocaliptice În jurul insulei Patmos Mitul Îngerilor căzuți Traducerea Septuagintei În românește Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice Teologie și patristică În catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]