888 matches
-
învestite cu atribuții ce reprezintă germenii puterii de stat. Aceste obști existau dinainte de 106 (cucerirea romană) și au dăinuit după această dată, iar după 275 (retragerea romană), au devenit singurele forme de organizare social-politică ale autohtonilor pentru următoarele secole. Actul patristic din 374 menționează existența obștii sătești autohtone, adunarea și sfatul ales dintre "oamenii buni și bătrâni". Pe măsură ce diferențierea socială s-a accentuat, iar pământurile arabile devin ereditare în aceeași familie, funcția social-politică e însușită de un singur om-de la sfatul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
intră în scenă, iar întreaga expresie pare să trimită la acel ’ehyeh ‘imm"k, „voi fi cu tine” din v. 12. În final, însă, este afirmat cu tărie punctul de vedere al exegezei catolice de la începutul secolului, în prelungirea celei patristice și tomiste. Contesta faptul că Dumnezeu a voit doar să marcheze o relație istorică specială, argumentând că, într-un astfel de caz, ar fi folosit o expresie de tipul „Emmanuel”; nu este de acord că imperfectul ebraic marchează intrarea în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
leș documents du XIIIe siècle) și spirituală (studiul Estherei Starobinski Safran, Exode 3,14 dans l’interprétation de Rabbi Isaac Luria et chez quelques maîtres hassidiques). Exegeza latină și medievală e abordată în toată diversitatea ei filosofico-teologică, de la reluările tradiției patristice care face din Exod 3,14 o revelare nu a Tatălui transcendent, ci a Cuvântului care îl exprimă (studiul lui Édouard Wéber, L’hermeneutique christologique d’Exode 3,14 chez quelques maîtres parisiens du XIIIe siècle), la interpretările non-hristologice: studiul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
numelui lui Dumnezeu în mod deosebit de coerent în cadrul dialecticii «dezvăluire-învăluire». Ea este conformă mișcării interioare și exterioare pe care Barth o discerne în revelație”4. El se întreabă, în final, daca excluderea teologiei naturale nu arunca peste bord bogăția interpretărilor patristice și medievale. Conchide însă că acesta este prețul ce trebuie plătit pentru rigoarea hermeneutica. • Studiul profesorului Jacques Schlosser, „Qui est le Dieu de Jésus?”, publicat în Le Monde de la Bible, nr. 110 din 1998, număr dedicat monoteismului, sintetizează, după afirmațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
le patronage de l’Union Académique Internaționale, Leiden, E.J. Brill, vol. 1. Penrice, John, 1873, A Dictionary and Glossary of the Kor’an (originally published by Henry S. King & Co, London), Lebanon Bookshop, Bliss Street, Beirut. 2. Pentru Biblie A Patristic Greek Lexicon, 1961, edited by G.W.H. Lampe, D.D., Oxford University Press. Bauer, Walter, 1971, Griechisch-Deutsches Wörterbuch zu den Schriften des Neuen Testaments und der übrigen urchristlichen Literatur, Berlin-New York. Brown, F., S.R. Driver, C.A. Briggs, 1987, A
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ofere societății - urmând exemplul Bisericii Ortodoxe din U.R.S.S. - un cler familiarizat cu noua structură socială și absolvenți pregătiți a-și face datoria de cetățeni „devotați și luminați ai patriei noastre scumpe“. Teologii urmau să fie instruiți în spiritul culturii patristice, în scopul de a-și sacrifica interesele personale în favoarea celor colective 60. Patriarhul Justinian, în discursul său, a continuat ideea rectorului: „Astăzi înlăturăm definitiv un trecut ale cărui roade au fost plăcute numai dușmanilor fățarnici ai Bisericii lui Hristos. Înlăturăm
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
materiale și spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii, București, 1979, 15-76; Ioan G. Coman, Scriitori bisericești din epoca străromână, București, 1979; Păcurariu, Ist.Bis., I, 59-182; Actele martirice, îngr. și introd. Ioan Rămureanu, București, 1982; Nestor Vornicescu, Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVIII, Craiova, 1983, 27-84; Ioan Cassian, Scrieri alese, tr. Vasile Cojocaru și David Popescu, îngr. și introd. Nicolae Chițescu, București, 1990; Gheorghe I. Drăgulin, Identitatea lui Dionisie Pseudo Areopagitul cu ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
am învățat să-l iubim din «Sămănătorul» noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe.” Acestei situări ideologice îi corespunde, natural, o estetică teologică, elaborată de Crainic în Nostalgia paradisului (1940), la origine curs universitar. Întemeiat pe scrieri patristice (Dionisie Areopagitul, în special), nutrit și de idei din teologia rusă (Pavel Florenski, N. Bulgakov), eseul pivotează în jurul aserțiunii că „Dumnezeu e frumusețea perfectă și absolută”, care „se revelează lumii din proprie inițiativă” prin sophia. Revelația sofianică e compensația dăruită
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
ortodoxe de la Kiev și Moscova în reprezentanți ai curentului latin și ai celui grec, tradiționalist. În 1693 oferea, de asemenea, țarilor ruși Ioan și Petru Alekseevici, într-o antologie intitulată Despre prefacerea sfintelor taine, câteva traduceri din clasici ai literaturii patristice, ca Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Atanasie Sinaitul, în speranța că ele ar putea fi tipărite. În Polonia traduce și un fragment de tragedie renascentistă, cunoscută de el într-o prelucrare neogreacă, preocupările sale pătrunzând acum, surprinzător și decisiv
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
extrase din Scripturi, de la Exod până la Apocalipsă. La origine, aceste citate fuseseră preluate dintr-o versiune biblică anterioară celei datorate lui Ieronim, ulterior însă, în Evul Mediu, au fost corectate în conformitate cu Vulgata. Opera datează din 427. Bibliografie. Ediții: pentru Erezii: Patristic Studies 90, The Catholic University of America, Washington 1956 (G.L. Müller); pentru Oglinda: CSEL 12, 1887 (Fr. Weihrich). În 430, când catastrofa ineluctabilă care dezagrega vechea civilizație greco-romană din Occident atinsese apogeul, Augustin moare. Africa fusese deja invadată de vandali
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că a apărat o cauză care în Occident a produs o gravă schismă. În realitate, a fost o personalitate de prim ordin atât ca teolog cât și ca polemist... De fapt, el ne apare ca ultimul mare teolog al epocii patristice și pare emblematic faptul că și el a fost fiul acelei Africi care dăduse creștinătății pe primul mare teolog cu Tertulian și pe cel mai mare cu Augustin.” Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 90A, 1974 (J.-M. Clement, R. Van der
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fiind originea sa, acest așezământ avea la bază principii sub multe aspecte diferite de cele pe care le respectă de obicei monahii, pentru că aici se studiau știința, literatura și gramatica (chiar dacă acest studiu era orientat apoi mai ales către textele patristice). Despre Vivarium vom vorbi mai mult mai târziu. Cassiodor a murit foarte bătrân în jurul anilor 580. b) Operele din perioada laică Participarea la viața politică l-a făcut pe Cassiodor, ca și pe Boethius, să-și construiască opera pe două
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să contribuie la supraviețuirea culturii antice și să furnizeze Bisericii candidați pentru gradele cele mai înalte ale ierarhiei. Așa cum spune el însuși, educația sa a fost destul de serioasă însă unilaterală: a studiat Scriptura, dar nu cunoștea mare lucru din operele patristice; Horosius, Sulpicius Severus și Prudențiu îi erau mai familiari decât Ieronim sau Augustin. Mai târziu, a încercat să umple lacunele din cultura sa recurgând și la cultura clasică, însă cunoștințele sale sunt mai ales de mâna a doua și se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dialogului polemic dintre creștini și iudei. Însă genul literar cel mai caracteristic al epocii este florilegiul dogmatic. Producția marilor teologi din secolul al IV-lea dusese la crearea unei vaste biblioteci teologice și crease condițiile pentru folosirea intensivă a argumentului patristic. Am văzut cum Chiril practicase recurgerea pe scară largă la „Părinți” pentru a-și consolida pozițiile sale teologice; un florilegiu se găsește în Apologia celor douăsprezece anatematisme, altul a fost prezentat de Chiril la conciliul de la Efes. El se folosise
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
secolul al V-lea, apocrifele au fost totuși încă puțin numeroase, cu excepția falsurilor apolinariste, (intenționat) folosite de Chiril. Cel mai important florilegiu din secolul al V-lea este cel din scrierea Eranistes a lui Teodoret și conține 238 de citate patristice, extrase din 88 de autori; alt florilegiu era inclus în Tomul către Flavian al papei Leon. Însă aproape că nu există scriere dogmatică în care să nu existe și un apendice cu „opinii ale Sfinților Părinți”. Acestea tind tot mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Moeller a văzut în triumful florilegiilor și al dialecticii (care permitea teologilor să pună de acord textele Sfinților Părinți pe baza unui sistem de definiții necunoscute acestora) trăsăturile care i-au permis să situeze în vremea lui Justinian „sfârșitul epocii patristice” și să afirme: “într-un sens ce trebuie precizat, «epoca scolastică» începe în Orient în secolul al VI-lea” (Le chalcédonisme et le néo-chalcédonisme en Orient, citat mai jos, în bibliografie). Bibliografie. Pe lângă studiile generale de istorie a creștinismului, pot
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adăugându-le de fiecare dată un comentariu în care demonstrează că, înțelese în contextul lor, pasajele din operele lui Chiril sunt deschideri către monofizism. În această confutațiune sunt citate adesea, în afară de contextele fragmentelor din Chiril aflate în discuție, alte texte patristice, fie în sprijinul propriei teze (de ex. în cazul lui Atanasie), fie pentru a le respinge (cazul citatelor din Teodoret). În anii petrecuți ca patriarh la Antiohia, Sever a început să scrie cel mai complex tratat al său, Contra gramaticului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată” și nu despre nouă naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostaze, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugând apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată că există două naturi distincte în Cristos după uniunea ipostatică. În perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
relațiile lui Chiril cu orientalii pentru a fi pusă în evidență concordanța dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. În partea a treia era criticat un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie; urma în fine un florilegiu de texte patristice. Unele fragmente din această operă se mai găsesc și în florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți privitoare la întruparea Cuvântului (Doctrina Patrum de incarnatione Verbi), sub numele de Eulogiu din Alexandria. Cercetări recente, mai cu seamă ale lui M. Richard, au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acestea sunt separabile doar în mod abstract, astfel încât „nu înțelegem cele două naturi separat, ci spunem că există una a unei singure ființe”; însă pentru Efrem „una” desemnează ipostaza și nu natura. El dezvolta apoi, cu ajutorul unui dosar de extrase patristice, o argumentare prin care nega echivalența dintre physis și hypostasis. Această scriere ar putea fi aceea din care se cunoaște un fragment ce ar proveni „din a treia carte contra lui Sever”, dedicată celor două tipuri de voință, divină și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Justinian a trimis în 543 celor cinci patriarhi un Tratat contra nelegiuitului Origen și a odioaselor sale doctrine din care s-a păstrat exemplarul trimis lui Mena, patriarhul de Constantinopol. Erau stigmatizate aici și condamnate cu ajutorul unor citate biblice și patristice mai multe teze atribuite, uneori fără îndreptățire, marelui Alexandrin: Fiul este inferior Tatălui, iar Duhul Sfânt Fiului; Fiul nu-l poate vedea pe Tată, nici Duhul Sfânt pe Fiu; Fiul și Duhul Sfânt sunt creaturi; noi suntem cu Fiul într-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o parte pe Nestorios să spună că sunt două ipostaze (ca o consecință a separării naturilor), iar pe de altă parte, pe Eutihie să admită o singură natură (ca o consecință a unirii ipostatice). Tratatul se încheie cu un florilegiu patristic. În opinia lui M. Richard, scrierea nu atacă atât cele două erezii menționate, ci îi combate în realitate pe adversarii antiorigeniști ai autorului. A doua operă a trilogiei este un dialog în care sunt atacați calcedonienii care s-au lăsat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Antiohia cu Iulian din Halicarnassus. Și al treilea tratat îi combate pe aftartodocetiști care, crede autorul, au comis aceleași erori ca și Pavel din Samosata, Diodor din Tars, Nestorios și Teodor din Mopsuestia. La sfârșitul tratatului și înainte de obișnuitul florilegiu patristic, Leontie citează și respinge numeroase texte ale acestuia. Rezolvarea (Epilysis) silogismelor propuse de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori n-au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între un „acefal” (cf.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de probleme logice dificile propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sunt aici rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rândul lor, sunt compuse din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al “întrebărilor și răspunsurilor”. Concluzia scrierii (col. 1900A
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1 decembrie 488, Ioan a devenit nou episcop de Maiuma. Opera sa, Pleroforiile, a fost scrisă în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, adică între 512 și 518, așa cum rezultă din text (cap. 24). Plêrôphoria e un termen important din vocabularul patristic, prețuit în special de Capadocieni și de tradiția monastică și hagiografică, și desemnează siguranța plină de încredere care se naște în sufletul celui care are conștiința prezenței lui Dumnezeu și a ajutorului divin. În lungul titlu al operei, termenul este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]