543 matches
-
parte din conținut, pentru a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea, ar fi făcut orice, numai să Învingă durerea. Dar Teofilo părea să dorească să mai țină o vreme fiola. — Să respecți aceste doze, a căror regulă exactă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întrucât nu dorește răul, puterea lui Dumnezeu ne luminează mințile pentru a-l combate, Încheie dânsul. Păreau interziși, iar Dante se Întrebă ce pricepuseră din raționamentul său. Puțin, era sigur, poate cu excepția lui Cecco, astronomul. Se relaxă pe scaun, savurând perplexitatea pe care le-o vedea zugrăvită pe chipuri. În fond, nu era prea dificil să tratezi cu acești străini, chiar dacă de o anumită cultură. De astă dată Augustino fu cel care curmă tăcerea. După cum vorbești, messer Alighieri, s-ar zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vrei să spui? — Cine știe, poate că Într-adevăr vei fi În măsură să mă ajuți... poate că știința dumitale... continuă Teofilo fără să răspundă la Întrebare. Mai rămase o clipă nemișcat, ca și când ar fi voit să depășească o ultimă perplexitate, iar apoi se apropie de un scrin. Îl deschise și scoase caseta perfect cubică, făcută din Întunecatul și prețiosul lemn african iubit de faraoni. Meșteri ceva scurt pe una din laturi. Dante auzi o ușoară declanșare și Îl văzu ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cuptorului de cărămidă, cu gâtul atârnat de unul din lanțurile lampadarului. Poate că era, Într-adevăr, Teofilo. Hainele erau ale lui, iar inelul ce Îi Împodobea degetul arătător părea și el să aparțină spițerului. Abia acum, când vedea cadavrul, Înțelese perplexitatea lui Bargello. Capul Îi era acoperit de o scursură gălbuie. Pe jos, În apropiere de cadavru, zăcea răsturnat un cazan din cupru În care se zăreau resturile materialului folosit pentru crimă: ceară de lumânări. Mâinile, legate la spate, rămăseseră Încleștate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și, căutându-i, a călcat din greșeală pe ei și a zdrobit lentilele. Fără ochelari nu mai vedea nimic. Era ridicol, lipsit de apărare acolo în spatele mesei și mi s-a făcut milă de el, deși pe figura lui jalnică perplexitatea era amestecată cu ură. M-am mulțumit să-i atrag atenția că dacă mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Îmi venea chiar s-o pun la punct. „Cum îți permiți...?” Dar o iubeam, nu-mi era ușor să renunț. — Și chiar vrei să-ți fac analizele? mă întrebă Laura, pe un ton de data aceasta afectuos. O înduioșase probabil perplexitatea în care mă găseam. — Da... Eram atât de zăpăcit încât nu știam cum să reacționez. „Femeia asta...” mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: „e prea normală”, dar îmi suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. „Singurul păcat al acestor binefaceri e că sunt uneori incurabile”, râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. „Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?” „Vă înșelați, doamnă”, m-am apărat. Dar fără s-o conving. „Ba da, te miră că nu scrâșnesc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care stă ca un... păzind un deșert! Zău că trăim într-o lume din care nu mai înțelegi uneori nimic”. În loc de asta, Mopsul îmi aruncă un afront: „Măcar dacă ar fi fost o glumă bună”. Pe măsură ce și-au revenit din perplexitate, au plecat unul după altul până ce m-am trezit singur. Uluit. Ce se întâmplase? Numai această reacție n-o prevăzusem. În zilele următoare m-au ocolit din nou și, treptat, a trebuit să înțeleg de ce: în ciuda asigurărilor mele, ei doreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
niște muieri mai uscate decât bețele de la arc, dar le tremură genunchii, își vor cere curând voie să răsfire puțin pe afară și să continue exercițiul. Pentru Ulpiu însă, doamna Frofrony insistă. Pe el îl vor proteja mereu de-acum perplexitatea femeilor, ațâțate continuu înaintea unui asemenea exemplar, ceramica, meticulozitatea lui ilogică și monstruoasă și, de ce nu, pisica. Doamna Frofrony, într-un ultim capot sidefiu (este ultimul capot pe care în următorii ani Ulpiu i-l va mai cunoaște), îl primește
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a enunțului, cât și a tonului crainicului nevăzut, formularea plată „a fost găsit mort” se răsucise insidios În creierul meu Într-o rău prevestitoare „a fost omorât”. La bănuiala că era vorba despre un asasinat contribuise probabil reacția lui Zoran, perplexitatea Întunecată care i se Întipărise instantaneu pe față, nu știu... Cert este că evitam să fac cea mai ușoară mișcare, asemenea copiilor care, tremurând de frica Întunericului, se baricadează În imobilism, cu speranța că el le ascunde prezența și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
singurul personaj de asemenea calibru de pe-acolo; Centrul era Înțesat de biologi, filozofi, fizicieni, sociologi, politologi - nume grele ale științei mondiale, supercreiere, un veritabil conclav academic de elită. Pe măsură ce derulam lista pe monitor, mă afundam tot mai adânc În perplexitate: ce căutau acolo, care era rațiunea reunirii tuturor acelor bărbați și femei de rasă Într-un Centru misterios și aiuritor? Cine sau ce Îi strânsese laolaltă și În ce scop? Aceste Întrebări și altele adiacente s-au volatilizat subit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pentru Ei În secunde și minute naturale. Aș vrea să cred că, În mare, măcar, ați Înțeles. Poate nu v-am și convins - ar fi foarte dificil, Îmi dau seama. Mai ales că Îmi aduc aminte de propria reacție de perplexitate când m-am aflat În situația dumneavoastră. Știu, de asemenea, că, În aparență, ceea ce v-am spus acum spulberă o mulțime de iluzii umaniste pe care le cultivăm de câteva milenii, dar asta e. Eram copleșit. De uimire, În primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
face absolut deloc imună la suferință, la singurătate și la durere. Dimpotrivă. Nu știu exact de ce nutream convingerea că avalanșa de informații incredibile care se abăteau asupră-mi din toate direcțiile ar fi trebuit să mă Împingă din starea de perplexitate inițială spre un paroxism al disperării. Am fost profund contrariat să constat că nu acesta era efectul, ci altul. Cu totul și cu totul altul. Nepăsare? Liniște? Tembelism pseudointelectual travestit În curiozitate științifică? Mi-e greu să precizez. Mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mintea mi-o lua razna către tărâmurile normale lăsate dincolo de bariera arierantă a zidurilor subteranei. Imaginam prostește aceeași scenă cu distribuții schimbate: diverși cunoscuți cărora cineva le spunea ce pățisem și unde mă aflam și care reacționau stereotip În gama perplexității, a indignării și a revoltei. Încercasem În câteva rânduri să mă repliez În amintiri - nu mergea, gândurile mi se frângeau la mijloc sau se Încovoiau Încăpățânate În direcția prezentului straniu și apăsător din a cărui carapace nu izbuteam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o țigară și am tras fumul În plămâni cu voluptate și simț de răspundere, cum făceam de regulă la expirarea intervalului În care Împrejurările mă obligau la pauză de viciu. Nu mă mai gândeam la Statut, cadavrul lui Fujimori și perplexitatea disperată a Evei la vederea listei de coduri Își impuseseră contondența În ierarhia preocupărilor mele. Pe moment, cel puțin. Eram curios cu care dintre ele va Începe, deși ordinea n-avea nici o relevanță, În definitiv. Sau, poate, avea? Pesemne că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
alta. Fujimori a fost Împușcat, cadavrul se află Într-una din Încăperile de la subsol. Dar mai știu ceva: asasinul se numește Adam Adam, iar arma crimei este pistolul acestui trădător ordinar. Este adevărat, domnule academician de nimic? În sala Consiliului, perplexitatea s-a preschimbat vertiginos În degringoladă. Exclamații, strigăte, Întrebări retorice, acuzații reciproce - tot tacâmul. Număram În gând secundele și nu-l pierdeam o clipă din ochi pe Zoran. În toiul vacarmului, mă apropiasem destul de mult de el. L-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
caracter politic, ci pe seama unor scuzabile excese alcoolice. La trei fără trei minute motoarele vehiculelor care alcătuiau caravanele au fost puse în mișcare. La trei fix, așa cum fusese prevăzut, începu retragerea. Atunci, surpriză, uimire, minune nemaivăzută, mai întâi dezorientarea și perplexitatea, apoi neliniștea, apoi frica își înfipseră ghearele în gâtul șefului statului și al șefului guvernului, ale miniștrilor, secretarilor și subsecretarilor, ale deputaților, ale gărzilor camioanelor, ale bătăușilor poliției, și chiar, deși în mai mică măsură, ale personalului ambulanțelor, prin natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cincisprezece, douăzeci de minute, domnul președinte și cu mine vom fi în camera de alături. După o jumătate de oră miniștrii se așezau din nou în jurul mesei. Nu se observau absențele. Președintele republicii intră purtând pe chip o expresie de perplexitate, ca și cum tocmai primise o veste a cărei semnificație se afla în afara puterii sale de înțelegere. Prim-ministrul, din contră, părea satisfăcut de persoana sa. Nu avea să dureze mult până să se afle de ce. Când v-am atras atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
légère”, spunea, revoltat, Poincaré. Fără a fi fatalist, el se ghidează doar după deviza vom trăi și vom vedea. Și trăiește, și trăiește... Să cînte deci muzica, viața nu este decît existența jovială întru moarte ! 5. Societatea post-țărănească Exerciții de perplexitate Domnilor, dumneavoastră nu cunoașteți românul actual ! și nici eu nu prea știu ce să spun... Cam aceasta ar fi premisa acestei „pilule”, rezumată în două parafraze. Să începem cu prima și, deoarece l-am parafrazat pe Rebreanu, să ne referim
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
prea știu ce să spun... Atunci de ce mai scriu ? După ce că mă mișc haihui prin realitate, mai afirm și că habar n-am încotro mă îndrept. S-ar putea să fie prea de tot ! S-ar putea, dar cred că puțină perplexitate metodică nu are ce să strice în atît de multă suficiență vizionară... Lecțiile unui atlas Cu 10 milioane de rurali și 3 milioane de activi în agricultură, România are un caracter rural, țărănesc și sătesc, în ciuda violentului episod socialist, care
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
erau în poiană. Bătrânul Fanachi îl asculta crucit de ceea ce auzea de la un om cu mintea scăpătată. - Într-o zi, măi Fanachi... voi muri! Iată un fapt absolut sigur, și sunt momente când această evidență mă aruncă într-o adâncă perplexitate... Cum, adică?!.. Într-o zi „lucrarea“, care sunt eu, mă va părăsi... aburul misterios , numit sufletul meu, se va risipi și încet-încet voi prinde să mă surp, neștiutor, în mine însumi... să mă distram în toate cele ce mă alcătuiesc
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe piept și înnodată la spate, îi acoperea umerii și capul până peste ochi. Când își feri berta de pe față, scoase la lumină un chip de femeie foarte tânără, bălaie și de o frumusețe cum n-au mai văzut. Sub perplexitatea care îi luă în stăpânire au uitat s-o mai întrebe ce caută în pădure, cum a scăpat nemâncată de lupi și mai ales unde-i haita de lupi... Dar ce importanță mai aveau toate astea, din moment ce femeia era în afara
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se vede. Și totuși nimic nu se comparcă cu crichetul. Să-i luăm, de exemplu, pe Hobbs și pe Sutcliffe... — Sărutări. Veșnic sărutări. — Dar eu nu cunosc jargonul, Amy. — Spui Întotdeauna care-i valoarea unui lucru? Știi cât valorez eu? Perplexitatea și teama ei se transformară În iritare. — Sigur că știi. Cele zece lire date pe bilet. — Ți-am explicat cum s-au Întâmplat lucrurile, spuse Myatt. — Dacă aș fi fost fata de colo... Myatt se Întoarse, văzu femeia cea subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a treia, din partea din spate a trenului, răzbătea sunetul unui arcuș de vioară. Melodia era simplă, ingenioasă, matematică, dar În zborul ei prin Întuneric și peste zăpadă deveni mai puțin sigură, până când smulse din mintea lui Myatt o urmă de perplexitate și regret: — N-am știut. N-am avut cum să bănuiesc. Era acum În compartiment atâta căldură Între ei că, fără să Închidă fereastra, el Îngenunche lângă pat și-i puse mâna pe față, pipăindu-i trăsăturile cu degete curioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el era prea plin de propriile lui gânduri ca să-i răspundă. În situația dată, Czinner cântărea dimensiunea acestui al doilea eșec. Știa că e pe moarte. Fusese adus În simțiri de atingerea rece de pe limbă și, după o clipă de perplexitate, Își aminti tot ce se petrecuse. Putea spune În ce loc fusese Împușcat după durerea pe care o simțea. Era conștient de propria febră și de hemoragia ascunsă și fatală de dinăuntru. Pentru o clipă, se gândi că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]