2,409 matches
-
spre apus sub presiunea altor neamuri. Triburile hunice au rămas o vreme în stepele dintre Marea Aral și Lacul Balhaș, dar, pe la mijlocul secolului al IV-lea, ele se pun în mișcare și, fiindu-le închisă calea spre sud, din cauza statului persan, ele pornesc spre apus și trec Donul, în 375, după ce au supus pe alani (sarmați) din Kazahstan și din ținutul cuprins între Volga și Don. Trecerea Donului de această numeroasă masă etnică a reprezentat un atac de mari proporții, o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu o civilizație gata formată, ci ea s-a cristalizat treptat din surse diferite. În componența acesteia a intrat "civilizația stepelor", răspândită pe un spațiu întins, din Asia Centrală până în estul Europei, în spațiul caucazian și nord-pontic, fiind marcată de modele persane și chineze, de influențe bizantine și germane. Istoria avarilor în Europa (cronologia epocii avare) cuprinde trei perioade: timpurie (567-670), mijlocie (670-720) și târzie (720-796). După înfrângerea gepizilor, în 567-568, și exodul longobarzilor, avarii au reușit, spre sfârșitul secolului al VI
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ungare în zona de stepă, situată în nordul Mării Caspice și a Mării Negre, a dus la schimbarea modului lor de viață, ei trecând la pășunatul intensiv.20 Primele mărturii scrise despre unguri sunt consemnate de cronicarii și geografii arabi și persani, și acestea datează din secolul al IX-lea. Cea mai veche atestare a numelui lor, sub forma "al-Madjghariyya", se află într-un tratat de geografie al arabului Ibn Rusta de la începutul secolului al X-lea. Acest etnonim derivă de la forma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vechii bulgari. Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în nordul Mării Negre, în scurt timp, pecenegii s-au întărit considerabil și s-au transformat într-o puternică forță militară. Cu toate acestea, acțiunile lor erau mai curând dispersate, ei nefiind constituiți într-o singură uniune tribală. După o geografie persană din secolul al X-lea, pecenegii erau împărțiți în două grupuri distincte: pecenegii turci (Turkan Bachanaki) și pecenegii chazari (Khazar Bachanaki), ultimii fiind sub dominația chaganului chazar.1 Constantin Porphyrogenetul preciza că pecenegii sunt împărțiți în opt triburi, patru locuiau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pecenegii încercau, precum hunii și avarii, să formeze un singur statvalul barbarilor pecenegi se întindea de la Nipru până în Panonia, schimbându-și mereu corturile. Apreciind puterea lor, Const. Porphyrogenetul vedea în ei un obstacol în calea rușilor și ungurilor. De la scriitorul persan Gardizi (secolul XI), aflăm că pecenegii dețineau numeroase turme de animale, aur și argint. Pecenegii erau păstori și crescători de animale-ca și alți nomazi, ei locuiau în regiunile întinse de cîmpie necesare pentru turmele lor. În anul 915, după vechea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
C. C. Giurescu, ne oferă alte detalii despre turanicii pecenego-cumani migrați în ținuturile românești. După valul pecenegilor, înlăturat de bizantini, locul lor este luat de cumani. Aceștia vorbeau o limbă îndeaproape înrudită cu limba turcă, la care se adăugau și cuvinte persane-ni s-au păstrat fragmente din limba lor, un manuscris din 1301 ce conține un text din Evanghelie, ca și un dicționar cumano-latino-persan cuprinzând 3000 de cuvinte. Au existat legături strânse între români și cumani, care au conviețuit până la năvălirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a munților-toate aceste considerații impuneau controlul teritoriilor locuite de români. Un mare detașament mongol a străbătut timp de trei zile pădurile întinse situate între Rusia și Cumania, adică din nordul Moldovei, în frunte cu Kadan, fiul marelui han Ogodai. Cronicarul persan Rasid ad-Din îl menționează alături de Kadan și pe Buri. În nordul Bucovinei s-au descoperit urme de distrugeri și incendieri în unele așezări întărite, provenite din invazia mongolilor. După ce au traversat Carpații Răsăriteni, Kadan și Buri au înaintat în Transilvania
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înaintat prin sudul regiunii spre vest, în direcția Panoniei. De la curbura Carpaților, un alt grup militar mongol s-a îndreptat spre sud-vest, de-a lungul Munteniei. Despre acțiunile mongolilor în teritoriile românești există informații la Rasid ad-Din, în cronica sa persană, de la începutul secolului al XIV-lea, pe baza mărturiilor mai vechi. Potrivit acestora, armata mongolă condusă de Bocek "trecând pe drumul Kara-Ulagh-ilor și prin munții de acolo, a învins acele popoare Ulagh", apoi pe un anume Mislav. "Kara-Ulaghii" erau "vlahii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să se alăture trupelor lui Batu din Panonia și nu au rămas prea mult în aceste regiuni, unde se limitau să jefuiască în trecere.26 Despre rolul românilor în lupta de apărare împotriva năvălirii tătare avem unele informații în cronica persană a lui Rasid ad-Din, amintit mai sus. Românii din Transilvania aveau o organizare militară proprie, luptând separat în războaiele regilor Ungariei. În cronica persană, este menționată "țara Ilaud" și "Bezeremban", istoricii români mai vechi (Aurelian Sacerdoțeanu, de pildă) considerau că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
26 Despre rolul românilor în lupta de apărare împotriva năvălirii tătare avem unele informații în cronica persană a lui Rasid ad-Din, amintit mai sus. Românii din Transilvania aveau o organizare militară proprie, luptând separat în războaiele regilor Ungariei. În cronica persană, este menționată "țara Ilaud" și "Bezeremban", istoricii români mai vechi (Aurelian Sacerdoțeanu, de pildă) considerau că se face referire la Țara Oltului și Basarab ban, dar Panaitescu crede că mențiunea nu privește teritoriile românești, ci Polonia și Lituania. Despre implicarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ucis. Asupra locului bătăliei sunt controverse: ea ar fi avut loc pe râul Kaganlâk, afluent aflat pe partea stângă a Niprului, în apropierea Odessei, sau lângă lacul Cogâlnic, în sudul Basarabiei (Bugeac) sau la nordul Terekului, în Crimeea. După cronicarul persan, Rasid-od-Din, lupta decisivă a fost în dreapta Niprului, pe malul râului Tarku; așadar, identificarea luptei în apropiere de Nistru și Dunăre este greu de admis, prin urmare lupta s-a desfășurat în apropiere de Nipru. Ulterior, după moartea lui Nogai, cf.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a fost în dreapta Niprului, pe malul râului Tarku; așadar, identificarea luptei în apropiere de Nistru și Dunăre este greu de admis, prin urmare lupta s-a desfășurat în apropiere de Nipru. Ulterior, după moartea lui Nogai, cf. cronicarilor arabi și persani, principalul teatru de lupte al războaielor interne din cadrul Hoardei de Aur s-a mutat la nordul Dunării de Jos. Fiii săi s-au refugiat în părțile mongole apusene controlate de tatăl lor, unde își păstrau încă autoritatea.13 Luând în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Claude Tillier, Unchiul meu Benjamin, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1964; Jules Verne, Castelul din Carpați, București, 1967; André Gide, Paludes. Prometeu rău înlănțuit, București, 1969; Un pic de neant. Antologie a anticipației franceze contemporane, București, 1970; Padișahul și vizirul. Basme persane, București, 1971 (în colaborare cu Viorel Bageacu); Gérard Klein, Planeta cu șapte măști, pref. trad., București, 1975, Seniorii războiului, București, 1975; John Brunner, Răbdarea timpului, București, 1981 (în colaborare cu J. Pascal). Repere bibliografice: Eugen Campus, Ceva despre fluvii, meandre
COLIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286330_a_287659]
-
început munca pe la 1783, după textul grecesc și cel latinesc, nu fără a fi consultat și cărți anterioare în românește: Palia de la Orăștie, Noul Testament de la Bălgrad și Biblia de la București. Face uneori aluzii la textul ebraic, la cel arab și persan, deși, cel puțin pe ultimele două, e improbabil să le fi utilizat direct. A continuat, cu întreruperi, cam un deceniu. A colaborat cu el și episcopul Ioan Bob, împreună cu un grup de învățați blăjeni, revizuind traducerea - mai ales prin compararea
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
care îl oferea faraonul de stirpe grecească, ci mai ales de bogăția b. Museion din Alexandria, rulourile ei trecând de 700 000. Erau adunate aici nu numai creațiile filosofiei, literaturii și științelor grecești, ci și majoritatea operelor egiptene, caldeo-asiriene, ebraice, persane, traduse în limba greacă. Mai exista o b. în Alexandria, mai mică, de numai 300 000 de rulouri, situată lângă templul lui Serapis, Serapeionul, dependentă oarecum de cea dintâi. Scopul pe care și l-a propus b. din Alexandria a
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
1848. C. este una dintre cele mai pregnante personalități ale culturii românești de la jumătatea secolului al XIX-lea. Își formase încă din adolescență o excepțională pregătire enciclopedică. Poliglotismul său era puțin obișnuit: știa limbile greacă, latină, ebraică, arabă, siriacă, turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, franceză, engleză, maghiară. Cunoștea opera lui Im. Kant, Voltaire, J. Michelet, L. Feuerbach. Lecțiile de filosofie le preda având ca model manualul lui W.T. Krug, pe care l-a și tradus în 1861. A stăruit încă
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
și la acestea, pentru că toată tăria de inimă era slăbită prin mărimea răului. [ 48] Boala începu, precum se susține, întîi în Etiopia cea de dincolo de Egipet, apoi se răspândi și peste Egipet, Libia și peste multe alte țări ale regelui persan. În teritoriul atenian veni pe neașteptate și prinse mai întîi pe locuitorii din Pireu, drept care aceștia susțineau că peloponezienii aruncaseră otravă în fântânele de apă de ploaie, căci fântâne cu izvor nu erau încă pe atunci acolo. Pe urmă pătrunse
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de mi-o săgeta (88, p. 27). Pun în paranteză faptul că această imagine nu îmi aduce aminte doar de celebrul rit al geto-dacilor de a săgeta norii pe timp de furtună, dar și de un gest magic al suveranului persan Xerxes I care, fiind surprins de o furtună pe mare în anul 480 î.e.n., a pus să fie biciuite vânturile și aruncate în mare lanțuri pentru a-l încătușa pe daimonul marin care provocase furtuna (vezi Herodot, Istorii, VII, 35
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Plinius, Naturalis historia, XX, 259) ; - fie tracii reușiseră să aclimatizeze varietatea Cannabis indica. „Multe plante au trecut din India în Persia, iar de acolo [...] în Europa”, scria Mircea Eliade la Calcutta, în 1931. În secolul al X- lea e.n., medicul persan Abu Mansur dădea exemplul Cannabis indica (bhang) ca plantă care a migrat pe această direcție, din India în Iran (64, p. 223) ; - fie își procurau semințe ale acestei varietăți de la alte populații, din Răsărit (probabil de la sciți). Obiceiul fumigațiilor de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
psihotrope. În secolul I e.n., Plinius cel Bătrân vorbea despre diverse „ierburi magice” și „plante miraculoase” pe care le utilizau magii. Ele ar fi ajuns la cunoștința naturalistului roman prin intermediul lui Pitagora și Democrit, „care au călcat pe urmele magilor persani”. Poțiuni din aceste plante provoacă „vedenii îngrozitoare și amenințătoare”, „delir și viziuni miraculoase”, „puteri divinatorii” etc. Una dintre aceste plante - identificată de cercetători cu cana- bisul (82, p. 156) - ar crește în nordul Persiei (Bactria), dar și în estul continentului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de opium „socotit [= preparat] ca pentru noi înșine, când eram la Cotroceni” (194). Obiceiul de a face acest tip de daruri l-a preluat fanariotul Mavrocordat de la înalta Poartă, unde exista o asemenea tradiție, mai ales cu ocazia anului nou persan, Nevrűz (21 martie). Cu acest prilej, „medicul- șef al palatului (hekîmbași) - scrie Luminița Munteanu - prepara o pomadă pe bază de ambră, opium și diverse plante aromatice, pe care o oferea sultanului, marelui vizir și celor din anturajul acestora, în schimbul unui
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
din spațiul carpato- danubian ar fi pornit : latina, greaca, slavona, idiomurile indo-europene și toate celelalte limbi, dialecte și graiuri cunoscute. În aceeași vatră s-ar fi mani- festat epicentrul culturii universale, în care își au rădăcinile cea egipteană, indiană, babiloniană, persană, chineză, greacă etc.” (6). Am citat mai mult din acest articol, pentru a arăta că protocronismul românesc, activ în epoca național-comunismului, dăinuie - și încă în forme dintre cele mai radicale și ridicole. Limba română a intrat în competiție mult mai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lui Alexandru - împărat, spune că Nevtinav al Egipetului n-avea nevoie să se batăcuoștirile străine ce năvăleau asupra împărăției lui. El făcea o sumă de chipuri de ceară, sufla asupra lor c-o circulară ministerială și numaidecât se topea oștirea persană a lui Darie. Se vede că o seamă din oamenii noștri de stat cred asemenea că cu vrăji, cu circulare frumoase vor descânta decăderea industriei de casă la români și că de dragul spuselor dumnealor, războiul și fusul, raghila și depănătoarea
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
din același tip de dinamică. Această istorioară naivă, dacă nu au fost reflectate presupunerile metodice, e plină de întîmplări și rezumate: veți fi încîntați de lectură. E bine să ne amintim că Montesquieu a fost pentru contemporanii săi autorul Scrisorilor persane, și nu al Spiritului Legilor; că înainte de 1789 Contractul social a trecut aproape neobservat, pe cînd Noua Eloiză stabilea un "reviriment decisiv"; că Voltaire, marele poet epic, era la fel de citit și de admirat de către oamenii Bisericii precum era Rousseau de către
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]