540 matches
-
liniștit, încât nu putea fi tulburat de nimic, ea înainta fără să bage de seamă spadele de dinți ce se țeseau în jurul ei. Și ochii ei larg deschiși nu priveau decât zarea cum se apropie, nu se încrucișau cu privirile piezișe ale rechinilor cu ochii albaștri. Până când strigătul meu mut sau surd, pe care nu l-am putut percepe pentru că spaima mi-a paralizat fie coardele vocale, fie auzul, a făcut-o să întoarcă capul. Și atunci privirea ei s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apărea o Universitas, fiindcă, În felul acesta, concetățenii noștri nu vor mai fi nevoiți să se spetească ca să Își trimită copiii la Padova sau la Bologna. Sau În văgăuna aceea de eretici care e Parisul. Dante Îi azvârli o privire piezișă. El studiase la Paris, În tinerețe. Și tocmai la facultatea Artelor, aceea căreia orașul Îi datora faima sa de loc al libertinajului. La ce voia să facă aluzie mitocanul acela? Se ridică brusc, adunându-și hârtiile. Se săturase de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din filmul Agonie și extaz. Instalat confortabil În spatele acestor aparențe măgulitoare, Toader Baștină juca dezinvolt cartea modestiei, care suplinea și regatul și opera. La un pas de profesor, capul blond și cârlionțat al lui Grațian arunca asupra peștelui o lumină piezișă. Cei care o vedeau, o puneau pe seama soarelui parțial ascuns printre nori. După toate calculele jetul de apă putea ajunge la o Înălțime de doi metri. Țâșnind prin rozeta din inox anume confecționată În acest scop, va desena o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în fund pe data de 2 iunie 1943 după Hristos și nici c-am mai văzut-o vreodată. Am notat informația, după care l-am întrebat: — Știați că în ultimul timp a fost în L.A.? Cleo Short își mută privirea piezișă de la Lee spre mine. — Nu. — Din câte știți dumneavoastră, avea dușmani? — Doar pe ea însăși. — Fără răspunsuri șmechere, tataie! interveni Lee. I-am șoptit: — Lasă-l să vorbească. Apoi am spus cu voce tare: — Unde s-a dus Elizabeth în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în cadrul lui apăru un tip înalt, cu barbă neagră îngrijit tăiată, ținând în mână un megalaser automat. Sări înăuntru cu megalaserul îndreptat spre ei și fluieră scurt. Îl urmară de îndată alți doi inși, înarmați și ei, unul cu ochi pieziși, asiatici, mic de statură, celălalt blond și cu o balalaică în spate. Cu cine avem plăcerea? bâigui comandantul Felix. — Cu „Pirații stelelor”! rânji cel cu barbă. — De ce naționalitate? se interesă Felix. — Multinaționali, răspunse bărbosul. Cosmosul - ubi bene. Dar voi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
înfruntat. I-am spus că trebuia să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu ținea să se certe. Avea grijile lui cu boala, cu atelierul. Nu-i ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri, în timp ce dinspre deșert
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
slăvite, dar eu... - Tu ești unul din cei cinci, și el e sclav! Da? - îl întrerupse zâmbind bătrânul. Lasă, Tefnaht... - Nu, n-am vrut să spun asta, slăvite. Dar el e și mai tânăr, și nici... Ars însă de privirea piezișă a Marelui Preot, Tefnaht tăcu. Se apropiau de țărm. - Și ce vom face, slăvite? întrebă Tefnaht într-un târziu. Vom clădi temple noi pentru ei?... Marele Preot îl măsură cu privirea: - Cum, tu ai și început să crezi că au
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
obosiseră pe toți. Atunci Lot își luă pe cele două fiice nemăritate ale sale, alese din turmă câteva oi și un asin și porni mai departe, spre munte. Se temea să mai locuiască în Țoar. Începu ploaia, o ploaie cumplită, piezișă, cu spume, zbătută și răscolită de vântul cumplit. Cei trei bărbați se urcară în luntre, și luntrea țâșni în văzduh prin pânza deasă și scuturată mânios a ploii. Orășelul Țoar în scurt timp pieri din văzul lor. CAPITOLUL XXXIV Puține
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
multă vreme, Henry Începuse să se gândească să Își găsească o locuință mai spațioasă și mai confortabilă. Apartamentul din Bolton Street era convenabil amplasat, dar cam Întunecat și cam strâmt, mai ales În lunile de iarnă, permițând doar o vedere piezișă asupra parcului, de la ferestrele din față. Imediat după Anul Nou Își făcu curaj și Închirie un apartament de la etajul al patrulea al unui bloc nou din South Kensington. Era o masă simetrică și frumoasă de cărămidă londoneză de un ocru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
atunci la Sheffield, pe care Îl cunoștea doar ca pe o marcă imprimată pe tacâmuri, și se arătă surprins să constate cât de mare era, un oraș de piatră cenușie și fier ruginit, Întins peste dealurile din Yorkshire În lumina piezișă a soarelui de după-amiază târzie, cu turle Înnegrite de funingine, coșuri de fabrică fumegânde, străzi aglomerate și zgomotoase - și un teatru. A doua zi de dimineață, așezat pe scenă, pe un scaun tare cu spătar drept, cu spatele către sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
urmată la scurt timp de a eroului principal, totul Începu să meargă iar prost. W.G. Elliott fusese de la bun Început veriga slabă În lanțul de interpreți, cu tendința de a exagera răutatea personajului său; acum, rânjetele și căutăturile sale piezișe erau tot mai grotești. George Alexander, care Încă se străduia să Își recapete suflul după traumele actului doi, era manierist În gesturi și forțat În pronunție. Nu Îl ajuta nici faptul că motivațiile personajului deveneau din ce În ce mai complexe și mai Încâlcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
atât de mulțumit de acest aperçu, Încât Îl notă imediat În carnet, cu comentariul: „Oare parte din toată pasiunea irosită și timpul pierdut (din ultimii cinci ani) să fi reprezentat o lecție simplă dar prețioasă, Într-o modalitate ocolită și piezișă, aceea a valorii unice, pentru un plan narativ, a (nu știu cum să Îi spun mai bine) principiului divin al Scenariului? Dacă aceasta constituie o parte a moralei acestei experiențe incalificabile, a acestei experiențe tragice, aproape că trebuie să binecuvântez durerea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Și avea dreptate, bineînțeles, conchise el. — De ce? Întrebă Henry. — Relația dintre artist și model trebuie să rămână impersonală, ca aceea dintre doctor și pacient. Altfel... se pot ridica sentimente nepotrivite. Cu accent pe „ridica“. Du Maurier aruncă o privire timidă, piezișă, să vadă dacă acest double entendre fusese apreciat. Henry știa că, În grupul glumeților de la Punch, avea reputația de a rosti des asemenea vorbe de spirit decoltate, dar lui nu Îi erau adresate decât rareori. Zâmbi rezervat și spuse: Aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
predică ceva de genul „toate ortografiile sunt la fel de bune“. —Kate, vorbim de un joc, ce Dumnezeu, nu de Vrei să fii miliardar? Observ că Rich nu se mai uită la mine ca la o nebună, pur și simplu. O anumită privire piezișă și Încrețirea sprâncenelor Îmi dau de Înțeles că acum evaluează cât să mai aștepte până să cheme ambulanța. Totul e o competiție pentru Kate, nu-i așa? — Totul este o competiție, Rich, În caz că nu ți-ai dat seama. Există Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pe birou mâine la 08.30. Mă Întorc chiar acum, Kate. 21.50: Blocaje Îngrozitoare În trafic, În ambele sensuri, pe autostrada M4. Farurile formează un colier de diamante de aproape 5 km. De pe scaunul șoferului, Richard Îmi aruncă priviri piezișe Întrebătoare. Sunt recunoscătoare că e Întuneric: Înseamnă că nu sunt nevoită să descifrez semnalele lui Îndurerate decât când mă simt gata s-o fac. Într-un final Îmi spune: — Tot cred că e puțin ciudat, Kate. Să-ți trimiți singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pe care o neliniștește statul În fața unei oglinzi mai mult de cîteva secunde se prea poate să-i fi fost pe plac lui Frank, cum Îmi erau și mie. Mi-am dat seama că Paula Hamilton trecuse Întotdeauna prin viață pieziș, detașată de propriile ei emoții și de sexualitatea sa. — Mersi pentru ajutor, i-am spus după ce am terminat de rearanjat prin cameră. Nu voiam să sperii menajera. Spune-mi, cum ai intrat? — Am cheie. (Își deschise poșeta și Îmi arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
orice banalizare. Primele lor apariții În saloanele aristocrate (după care, de fapt, tânjesc) stârnesc uluirea. Nu atât printr-o excentricitate exacerbată, brutală, directă (care i-ar fi eliminat instantaneu din joc), ci printr-o strategie abilă, printr-o tactică a „piezișului”. Ei atacă „prin decalaj și transpoziție”. Percep linia generală a modei, o păstrează În datele ei de ansamblu, dar o subminează subtil la nivelul detaliilor (croi, textură, culoare, accesorii). Și, mai ales, prin inegalabila eleganță a stilului, prin modul inconfundabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
un animal, mama pe un altul, cu grosul bagajelor, iar Warda și cu Mariam pe un al treilea, catârgiul mergând pe jos alături de noi, împreună cu fiul lui, o detestabilă secătură de vreo doisprezece ani, desculț, cu degete murdare și privire piezișă. Nici nu străbătuserăm bine trei mile când doi călăreți înfășurați în văluri albastre năvăliră în fața noastră, ținând în mâini pumnale cu tăiș curbat. Ca și cum n-ar fi așteptat decât un semnal, catârgiul și fiul lui o porniră tiptil, dar repejor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
angajați alături de bocitoare spre a spori jalea. E bine de știut că fiecare dintre aceste ființe are un concubin și că se comportă față de el întocmai ca o soție cu soțul ei. Să ne călăuzească Cel-de-Sus pașii departe de căile piezișe! Mult mai primejdioși sunt tâlharii care mișună în asemenea hanuri. Ucigași, briganzi, contrabandiști, proxeneți, purtători ai tuturor viciilor se simt aici în siguranță, ca pe un tărâm din afara regatului, organizând nestingheriți negoțul cu vin, fumatul de cânepă și prostituția, înhăitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a împușcat că nu-l iubea nevastă-sa. Hm, nu-l iubea... Iliaș dispărut, pe Rădoi l-a isprăvit diabetul... Ceva în familie... Și taică-său, generalul... Cretinii..." Se căută jos, în marginea fotografiei. Un tânăr subțirel cu privire neagră, piezișă, și un ușor început de chelie. Puse degetul pe carton. El era viu... Trăia... Rupse foaia calendarului privind îndelung data: "7 decembrie 1974... Extraordinar! Cum fuge timpul, domnule!" Făcu lumina mică și dădu drumul în surdină la aparatul de radio
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
care nu are nimic de-a face cu hainele ― chestiune de ținută și prestanță ― clătina capul plină de demnitate. Afișa o tristețe reținută, politicoasă, zâmbea cum știu să zâmbească oameni deprinși în general cu societatea. Grigore Popa, încotoșmănat, arunca priviri piezișe în jurul lui. Purta un palton lung, îmblănit. Gulerul de lutru prinsese nuanțe roșietice pe la margini. Lângă el, Doru Matei tremura. Se bâțâia de pe un picior pe altul uitîndu-se mereu la ceas. ― Lipsește Valerica Scurtu, observă locotenentul. ― Poate n-a reușit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un om cu o inteligență sprintenă și provocatoare. Era, în felul în care te ataca în mod repetat, ceva care stârnea, o istețime care săgeta și împungea, făcându-te să dorești să răspunzi bine când începea să își formuleze întrebările piezișe și mult prea personale. Cu Harry, nu era niciodată suficient să îi răspunzi. Ceea ce spuneai trebuia să aibă scânteie, ceva efervescent care să demonstreze că ești mai mult decât un mototol care înaintează poticnit pe drumul vieții. Dat fiind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
se construiește caracterul său uneori neisprăvit. În acest cuvînt se ascunde secretul ființei sale greu de pătruns. Dar ce este această „ispravă”, la ce se referă ea, de fapt ? Păi, dacă stăm se ne gîndim puțintel, isprava este o așezare piezișă a faptei în timp și spațiu. Adică ispravnicul, ca să spun așa, își face isprava sa cînd îi vine și unde îi vine. Ea nu este rodul unei planificări în timp și/sau al unei ordonări în spațiu, nu face parte
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
inimă: — Bucureștean. Crețu. — Rudă cu spițerul Kretzu, ăla cu mustăți roșcovane? Da’ matale cine ți-a ras mustățile? N-am mai răspuns. Nimic nu se potrivea cu nimic. Petre îmi mai arunca din când în când o căutătură, tot mai piezișă. Vedeam că face eforturi mari de gândire. Brusc a tras de hățuri, eu am venit în față ca împins, iar el a sărit jos cu o iuțeală care dovedea un lung exercițiu. Eram într-un pâlc de pomi cu zăpadă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]