608 matches
-
decât cea venită de-afară, suficientă pentru ca Olvido, Întorcându-și fața către peretele pe care li se proiectau umbrele, să se contemple cu coada ochiului Împreună cu el. O singură dată ea se ridicase, se apropiase de fereastră și, cu ochii pironiți pe fațada neîmpodobită de la San Frediano În Cestello, pronunțase singurele unsprezece vorbe legate pe care Faulques le auzise În noaptea aceea: nu mai sunt femei precum cea care aș vrea să fiu. Apoi se mișcase Încet prin odaie, fără nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu intervine omul... Ori, cel puțin, nu intervenea; fiindcă acum, cu stratul de ozon și toate astea... Dacă le lăsăm deoparte, vreau să zic, rezultă că războiul e cea mai bună expresie a acestei chestii. Am Înțeles bine? L-a pironit cu privirea, foarte atent, ca și cum tocmai formulase o Întrebare decisivă. Faulques a dat din umeri. Încă nu deschisese gura. Celălalt a așteptat o clipă și, neprimind nici un răspuns, a dat și el din umeri, imitându-i gestul. — Presupun că da
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Întoarce spatele și a trece peste propria-i linie de umbră - se Întorsese spre Olvido și Îi spusese stop, stop, indicându-i cu gesturi energice să rămână unde era. Ea se supusese fără proteste, Îngenunchind cu camerele foto În geantă, pironind cu privirile ostașii care mergeau mai departe și profesorul care urca dealul Împreună cu băieții ce lăsau capul În jos, albi la față și cu ochii ieșiți din orbite În lumina ambiguă a dimineții; și rămăsese acolo, În genunchi, În vreme ce Faulques
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
perete (câinele care ciugulea dintr-un cadavru, desenat În cărbune și nepictat Încă, era chiar În spatele capului său), a strâns din dinți și a așteptat, răbdător, pe când Înțepăturile atingeau apogeul, apoi se răreau, slăbeau, dispăreau. Și Între timp, cu privirea pironită pe partea de frescă din fața lui (Hector luându-și rămas-bun de la Andromaca Înainte de luptă, pictați Împreună În stânga ușii), și-a adus aminte de spusele lui Olvido, de la Roma: Taci e riposa: qui si spegne il canto. A mișcat Încetișor capul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și a privit În jur. — Totul e atât de ciudat, a spus. Ca și dumneata Însuți. Atunci a stat iar față În față cu el, decupată În lumina de-afară, cu privirile ei de un albastru Prusia diluat cu alb pironite În ochii lui. Și Faulques a știut că, dacă făcea un pas Înainte, ridica o mână și Îi trăgea bretelele de pe umerii bronzați, rochia avea să cadă la picioarele lui, fără nici o rezistență, iar lumina de-afară avea să pună
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu ceasul la Încheietură, palma Întoarsă În sus, cercelul, o biluță mică din aur, pe lobul urechii din care curgea firicelul roșu care Îi păta o coadă, curgea pe obraz până la gât și la gură, apoi dădea ocol ochilor Întredeschiși, pironiți pe iarbă și pe bulgării de pământ răscolit, pe care se Întindea o baltă de sânge. Îngenuncheat lângă ea, cu camerele foto atârnându-i de gât, asurzit și buimac din pricina detunăturii cu care sărise În sus mina din apropiere, pe când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
rolul care îi este conferit. Lumea este o scenă supravegheată. Supraveghere divină, supraveghere generalizată. În această organizare care a dominat universul occidental, trebuie să distingem natura diferită a supraveghetorului, care e sacru, și a celor supravegheați, care sunt profani, insecte pironite sub reflector, căruia nici o persoană nu i se poate sustrage. Supraveghere omniprezentă, supraveghere verticală. Verticalitatea fiind aici înțeleasă ca o ierarhie nu numai ontologică, ci și spațială, căci ea îi permite Puterii care domină lumea să vadă fără să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
din casă măcar până la colț, pentru un hamburger sleit... Trăiam de ceva vreme împreună și trecuserăm fără probleme peste destule momente de foame, dar acesta era altfel și prevestea o criză majoră. Deși sufeream amândoi, tot eu eram cea pedepsită: pironise ochii în televizor și ridicase între noi zidul înspăimântător al tăcerii... Recunoșteam o situație tipică de criză, dar calitățile mele de manager nu-mi erau de niciun folos: oricât mă frământam, nu găseam o soluție. Întâmplarea, soarta, habar n-am
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni cari se-ntorceau de la o expoziție un potop de impresii și amintiri..." E, să zicem, continuat de senzația personajului că diferența se amplifică: "Sosirea mea produce senzație. Toți ochii se pironesc asupră-mi. Opresc o cameră și stau la o masă în partea restaurantului să beau o bere... Privirile mă săgetează; pe lîngă cei de la mese, ies acuma să se uite la mine și cei de la cafenea..." După cele două momente
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
închis în faimosul penitenciar new-yorkez din secolul trecut, Tombs. Deși plătește un intermediar pentru a-l îngriji și a-l hrăni pe copist, finalul rămîne inevitabil. Refuzînd orice suport și, în cele din urmă, alimentația elementară, Bartleby moare cu privirea pironită pe un zid, limită insurmontabilă a unei existențe fără orizont. Scindat între sentimente contradictorii, tulburat emoțional și aflat în plină frămîntare etică, avocatul-narator exclamă ultimativ: "Ah, Bartleby! Ah, humanity!" (tradus de Petre Solomon "Vai ție, Bartleby! Vai ție, umanitate!", p.
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vedeam cu ochii, nu puteam, fiindcă picioarele-mi erau paralizate; vrând, nevrând, trebuia să șed în pat dinaintea figurii hâde a duducăi Safta, care din ce în ce se strâmba și tremura mai mult, și a cărei ochi stinși se pironea asupra mea". Paralizia corporală este urmată de o sugestivă hipnoză, executată de temuta figură din tablou, iar starea de tensiune se disipează într-un deja familiar anticlimax secund, constituit de intruziunea canină: "Atunci!... o grozăvenie!... auzii o bătaie în ușă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să treacă. Pretorul împărți repede ordinele cuvenite plutonierului și apoi alergă după general, să-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. ― Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glas plâns, lângă Bologa. ― Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind și adăugând îndată, ca să-și ascundă emoția: De ce bietul om
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ia seama, nu te juca cu norocul! Sunt mii și zeci de mii în situația ta și soarta le poartă de grijă tuturor cum crede de cuviință... Klapka îi strânse mâna fierbinte... În clipa următoare, Apostol Bologa se pomeni singur, pironit în același loc, cu ochii în gol, uluit de vedenii. Își veni în fire și, simțindu-se sleit de puteri, se trânti pe pat. Pe masă, în sfeșnicul improvizat, lumina începu să pâlpâie repede, să sfârâie și apoi deodată se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceasta Bologa simți lămurit că îndrăzneala lui e zadarnică și avu o șovăire. Pe frunte îi răsări o cununiță de picuri fierbinți. Ca să câștige timp sau să se liniștească, tuși puțin și plecă fruntea. Pe urmă își redobândi încrederea și, pironindu-și ochii cu hotărâre în ochii generalului, vorbi repede, sacadat: ― Știu, excelență... am aflat că divizia noastră, peste câteva zile, va pleca în altă parte... pe alt front... ― Exact, zise generalul nedumerit, mai ales văzând că Bologa se poticnește. ― Atunci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu Știi nimic, Îți zic că ai căzut pe stradă Și te-ai făcut de râs. Dar nu cred că mă bate, ține la mine. Un păcat am, băutura, ocazional... Gore se uită Și la Sandu Și la Gicu, Îi pironește cu privirea. Mă doare că m-a făcut bețiv... Orice, da` nu bețiv. E jignitor. Consumator, da, sunt de acord, merit Și diplomă scrisă pe o etichetă de pe sticlă, Însă nu bețiv. Ete, fleoșc, scuze, nu pot să mă abțin
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Apocalipsa după Băsescu și de Elena Udrea, cu tot cu ié și telegondola de la Vulcan. Gicule, faci tu ce faci și ajungi la madam Udrea, chiar că nu te Înțeleg, ce-are sula cu prefectura? Mângâind sticla de Tămâioasă, Sandu Șpriț Îl pironește cu privirea pe Gicu. Acesta soarbe din halbă, apoi se șterge cu mâna la gură și surâde. Nu e ea doamna politicii românești, Sandule? Nu e ea ca o mironosiță? Numa` ăla care se simte curat și luminat să dea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ferești murdare... Ehe, ce-mi plăcea la școală, fraților, n-am luat note mari, ba chiar am rămas și corijent, dar nu la română, româna mi-a plăcut, la chimie eram timorat, dacă pot spune așa... Gicu rămâne cu privirea pironită În halbă ca și cum s-ar vizualiza așezat pe banca din taverna mohorâtă. Sandu Îi face semn patronului, iar acesta se conformează și dă muzica mai tare. Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni! Intervine Gore
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
semnătură, trebuie să-ți imaginezi ce a urmat!... Auzi dumneata. Să creadă că așa și-ar fi intitulat pictorul tabloul... “Baba”. Am râs mult, dar, când am văzut turnul pentru apă din spatele Universității “Al.I. Cuza”, am rămas cu ochii pironiți pe el. Ieșeanul a băgat de seamă și m-a întrebat: Te-a furat peisajul, vere? Cam așa ceva. Vezi turnul de colo? Este prima instalație mecanizată de distribuire a apei din Iași, construită între anii 1897-1898, pentru aprovizionarea cu apă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
țări și destule râuri, însă nici unul din râurile lumii nu se putea asemăna cu Hapi. Auta îl lua deseori pe soldat de mână și-i spunea: - Tu îl vezi cât e de minunat? Uită-te la el! Și apoi își pironea ochii în apele râului. Râul acesta era în stare singur, cu mâlul adus de apele ce creșteau revărsîndu-se în fiecare an, să îmbogățească valea uimitoare, oprind întinderea ticăloasă a deșertului uscat. Lui Auta îi păru rău că nu s-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochii Marelui Preot și o ușoară luminiță de îngrijorare care sclipi o clipită și se stinse numaidecât sau numai fu acoperită ca să ardă nevăzută de nimeni. Auta ridică ochii după un răstimp și-l văzu pe bătrân stând cu privirea pironită în perete. Stătură multă vreme tăcuți. Afară se făcuse noapte. Într-un târziu, bătrânul se sculă și chemă un slujitor, cerîndu-i lumină. Apoi puse mâna pe umărul sclavului și rosti cu glas străin: - Să ne aducă opaițe și să mergem
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-mă, slăvite stăpâne, să pot fi mai înțelept și să-i fac să priceapă. Auta amuți, fulgerat de privirea Marelui Preot. Tefnaht îl întrebă: - Ei n-au robi? - N-au, stăpâne... - Și cine muncește pentru... - Taci! se răsti Marele Preot, pironindu-l pe Tefnaht cu privirea sa înghețată. Tu, Auta, nu le mai spune despre asta nimic. Lasă-i, dacă nu înțeleg. Să mergem de-aici! Preoții le zâmbiră străinilor, neștiind cum să-i salute altfel. Străinii zâmbiră și ei. Cei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
învățături drepte și din fapte bune” (Cateheze, cateheza IV, 2) - n.n. footnote>. (Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epist. 42, II, în PSB, vol. 12, p. 192) Credința desăvârșită „Am înțeles că ați ajuns desăvârșiți în neclintită credință, ca și cum ați fi pironiți, cu trupul și cu sufletul, în crucea Domnului Iisus Hristos și întăriți în dragoste, în sângele lui Hristos, plini de credință în Domnul nostru”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole, (Ignatie către smirneni), cap. I, în PSB, vol. 1, p. 219) „Căci
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
el pușca și luă linia de ochire. Pădurarul cu un gest calm, fără să spună o vorbă îi apăsă arma în jos... și, se târî vreo zece pași în față. Apoi, cu o mișcare calmă luă linia de ochire, își pironi privirea pe lupul cel mai bine expus, care părea să fie conducătorul haitei, o lupoaică. El știa că în doar câteva salturi, ar fi coborît valea și erau peste ei. Doi dintre ei se ridicară, nerăbdători. Și, atunci, peste urletele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dar știam că putea dura și câteva zile până afla ceva. Am stat, totuși, să lâncezesc În apartament tot restul dimineții, În speranța că Bruno, sau chiar Inge, ar putea să-mi dea telefon. Am stat mult timp cu ochii pironiți pe pereți și În tavan, și chiar am ajuns să mă gândesc din nou la cazul Pfarr. Pe la ora prânzului, aveam chef deja să-mi pun și mai multe Întrebări. Nu a fost nevoie să-mi cadă o cărămidă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Gheorghe, rupând un hartoi de mămăligă și întingând în scrobul gălbiu, încrustat cu bucățele albe de brânză iute. Și lacrimile începură a-i șiroi pe obrajii încălziți de căldura sobei. Ce-ai pățit, omule? începu a se tângui Safta, rămasă pironită în ușă, cu o covată plină cu țoale țesute, pe când era fată mare. Mai lasă, Doamne, covata jos, c-o să lepezi! răcni bărbatul, încercând a lua povara femeii. Ți-a spus cumnata că-s grea? întrebă, cu voce gravă, femeia
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]