2,526 matches
-
liniștit. Oricum, a doua zi avea audiție la redactorul revistei „Poetica Contemporana” și nu se făcea să o dea chix. Domnul Istrate, redactorul-șef al numitei reviste încă de la apariția ei, în urmă cu treizeci de ani, îi primi în pivnița vilei sale, desfăcu sticla de whiski adusă cu multă ceremonie de cei doi, bău un pahar mare și îl invită pe Vergică să citească: - Bă, da scurt și cu intonație, că n-am timp! Ca să fim mai bine înțeleși, domnul
ARS POETICA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383456_a_384785]
-
patriotice. Casa memorială de la Botoșani se află pe strada Nicolae Iorga, la numărul 14, la circa 100 m de B-dul Mihai Eminescu și la 1 km de la intrarea în municipiul; clădirea muzeului actual este construită în stilul arhitecturii moldovenești, cu pivniță mare și cu parterul prevăzut cu un cerdac larg, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și considerată astăzi monument istoric. Clădirea originală, cu pereți din paiantă, a fost demolată în 1965. Cea de astăzi a suferit
ACTIVITATE INSTRUCTIV –EDUCATIVĂ EXTRAŞCOLARĂ VIZITĂ LA CASA MEMORIALĂ ,,NICOLAE IORGA de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383542_a_384871]
-
O parte din evreimea din Timișoara a fugit din oraș pe jos, cu căruțe, cu trenuri, cum a apucat, spre Lugoj. Fiecare cum a apucat. Familia noastră a fost primită de două familii de unguri, care ne-au ascuns în pivniță. Germanii au ajuns la intrarea din Calea Șagului și au început să se bată cu puținii români care au așezat o mitralieră și un tun antitanc. Nemții nu știau cât de puțini sunt ăștia. (Râde) Românii au rezistat o oră
DIALOG CU TOMI LASZLO (1) de GETTA NEUMANN în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383469_a_384798]
-
sunt nemții?” I-am dus în Fratelia, că acolo se băteau nemții. A început o bătălie care a durat trei zile, până au sosit unități de întărire sovietice, care au obligat unitățile germane să se predea. Noi am stat în pivniță la familia Schweiger, aveau nume german, dar erau unguri. Ascultam tunurile și rachetele și tremuram: Cine câștigă? Au câștigat rușii. Am citit pe internet versiuni după care trupele românești i-au respins pe germani. Nu e adevărat. Eu i-am
DIALOG CU TOMI LASZLO (1) de GETTA NEUMANN în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383469_a_384798]
-
paie, ici și colo, îmbrăcate ca pentru o nuntă modestă, cu cîte o panseluță prinsă la rever, bînd iaurtul întremător al speranței. Nu mă întreba nici cum, fiindcă eu sînt cel ce adorm în fînul podurilor și mă trezesc în pivnițele în care am plantat liliac, sînt cel care se suspectează de o nesfîrșită milă, de o evadare secretă înspre întinderile cîmpiei, într-un apus care îmi va deschide larg porțile definitivelor ape. Referință Bibliografică: Băiatul cu pălărie verde / Dragoș Niculescu
BĂIATUL CU PĂLĂRIE VERDE de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2311 din 29 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383086_a_384415]
-
aceea au fost schimbate, înnoite! Oare? Nu erau bune? Nu erau „plastice”, nu erau expresive? Să vedem: La apa neîncepută se spunea apă tăcută, La spicele de grâu se spunea barba Lui Dumnezeu, La flacăra mare se spunea bobotă, La pivniță se spunea boltă, La vasul cu mirodenii se spunea cățuie, La găleata fântânii se spunea ciutură, La vătraiul de jar se spunea corciovă, La varză se spunea curechi, La flăcău se spunea dănac, Dis-de-dimineță se spunea desniță, La femeia păcătoasă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92947_a_94239]
-
putea omorî toți dușmanii, oriunde s-ar fi aflat aceștia. Navă lui era una impunătoare, cu zece tunuri și pânze imense. Cu camere secrete unde căpitanul își ținea întrunirile tainice cu echipajul sau. Legenda spune că nava avea și o pivniță unde toți cei din echipaj, care nu l-au ascultat pe căpitan erau închiși și chinuiți de către căpitan în cele mai teribile moduri. Navă ascundea și multe comori, pentru care căpitanul avusese bătălii crâncene. Căpitanul fantomă va rămâne mereu o
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93061_a_94353]
-
fi fost expulzat. Kafka ar fi folosit probabil un alt termen - „șansă” sau „darul” -, dar era și el un exilat esențial în țara sa, cum fusese Proust în camera lui cu pereți din pluta. În amplul capitol final - intitulat Din pivniță lui Kafka în mansarda lui Cioran - al unui superb volum de Ion Vartic - Cioran naiv și sentimental, apărut la Editură Bibliotecă Apostrof în anul 2000 -, autorul marchează subtile apropieri dintre cei doi solitari hiperlucizi, dornici să se retragă din lume
Norman Manea: ” Al doilea exil s-a petrecut când aveam 50 de ani, sub forma ieşirii de sub dictatura comunistă „ [Corola-blog/BlogPost/93321_a_94613]
-
Cioran naiv și sentimental, apărut la Editură Bibliotecă Apostrof în anul 2000 -, autorul marchează subtile apropieri dintre cei doi solitari hiperlucizi, dornici să se retragă din lume în ei înșiși și în visul involuției. Vartic scria: „Kafka, locuitorul îndrăgostit al pivniței și al vizuinii, gândește complementar cu locuitorul mansardei”. Cioran transcrie în Caiete meditația kafkiana despre refuzul și șovăiala dinaintea nașterii. La fel precum Kafka, acesta consideră că existența scriitorului este marginala: „Să te târai încetișor, ca un melc, și să
Norman Manea: ” Al doilea exil s-a petrecut când aveam 50 de ani, sub forma ieşirii de sub dictatura comunistă „ [Corola-blog/BlogPost/93321_a_94613]
-
marilor orașe (Paris și București, căci și capitala țării noastre era de pe atunci „o metropolă” care pulsa de viață și cultură), îmi lipseau cafenelele de pe trotuare (pe atunci, în LA, nu se stătea niciodată la o terasă, toată lumea intra în „pivnițe întunecate” mâncând în plină zi cu soare „la farmecul lumânării”, până când a venit criza de benzină, și lumea a început să iasă din spațiile cu aer condiționat...), îmi lipsea spiritul latin. Oamenii de aici, minunați de altfel prin felul lor
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383055_a_384384]
-
Așadar? Ai venit să pui În discuție sobrietatea servitorilor de la palat? — Nu. În timp ce le deplasau, așa zic ei, o bute a căzut și s-a spart. Poetul Înaintă spre om, Îndreptându-și umerii ostentativ. — Dorești un ajutor pentru curățenia din pivnițe? — Nu, firește. Bargello roșise. Îi Întinse mâna pe care, până În clipa aceea, o ținuse ascunsă la spate. — Înăuntru, chiar În vin, era asta. Dante Înșfăcă obiectul, aproape smulgându-i-l din mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se apropie de fereastră pentru a examina mai bine acea materie vegetală. Chipul i se Întunecă și o brazdă evidentă Îi despărțea acum fruntea În două. Durerea din tâmple i se ascuți și ea. — Fă să dispară tot vinul din pivnițe, Bargello. E mai bine ca priorii Florenței să bea apă, cel puțin pentru câteva zile. — Despre ce este vorba? Ai aflat? — E ciumăfaie. Frunzele plantei și florile, partea cea mai nocivă. — Este... o otravă? — Da. În doze mari aduce moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ochi negri smoliți, cu buze roșii, cărnoase și cu nas puternic coroiat de care toți care-l cunoșteau pe Drăguțescu își aminteau cu nostalgie. în locul nasului era acum o plagă hâdă, netedă, căci bi-vel-vornicul își pierduse podoaba sa vulturească în pivnițele niciodată știute ale istoriei, în urma unei încercări de a nesocoti onoarea oricum pierdută a Caterinei Sima, născută Bloom, fosta soție a lui Sima-Vodă. Dar cu toată lipsa evidentă a nasului, bi-vel-vornicul Drăguțescu era încă totuși ceea ce se numea un boier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zice unchiul. Au luat-o aiurea. Bei ceva?”. „Ce să beau?!”, fac eu. „Bem un vin, te-ai făcut și tu băiat mare. Ia ține-aici”. Și-mi dă să țin piciorul iepei și el se duce cu găleata în pivniță. Iapa, cum mă simte, unde nu-mi dă una cu copita drept în frunte, c-am zăcut cu unchiu tot Postul Paștelui. De-atunci urăsc toate femeile. Episodul 96 LA PRORA Câtă vreme spătarul Vulture și Cosette ședeau la pupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am gândit că nu-i cinstit, când alții n-au nici unul. Honesta vita, beata vita est. — Ei, și? - îl îndemnă Metodiu. — Și-am vrut să-mi trezesc și fata, să m-ajute, că muiere nu mai am. Mă cobor în pivniță, descui, mă duc la patul ei, patul gol! Mă uit... gratiile de la fereastră smulse! Vreau să strig „Săriți, hoooții!” când dau cu ochii peste hârtia asta... era aruncată peste napi... îi recunosc scrisul... of, of, of! - reîncepu să se vaite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce se căscase în pat. Așa e pan Bijinski - zise ea în chip de scuză către călugări. Nu suportă să apară pe ușă. Odată, pe când trăia Potoțki, a ieșit din sobă. — Alte vremuri - zise pan Bijinski. E mare mizerie în pivniță - completă el, arătând spre pat. Piotr ăsta nu mai face nimic. — Pe anumite porțiuni - spuse Metodiu, după ce tuși ușor - sunt de acord cu dumneavoastră: căsătoria este o teorie care tânjește după practică, o forma mentis bâjbâind după o forma corporis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Mitropolitul Dosoftei și toți care putură fi găsiți în camera Amandei fură strânși grămadă, legați cobză și urcați în vălmășagul de pene și praf, stârnit în pod de alungarea porumbeilor aciuați acolo la căldurică, iar fata coborâtă temporar în spațioasa pivniță, avându-se în același timp în vedere să nu-i lipsească nimic din ceea ce ar fi putut să-i schimbe neînduplecata complacere în starea de feciorelnicie: vin roșu, fripturi în sânge, opulente smochine, miere de albine cu sâmburi de nuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el ca el, da’ restu’? - făcu Vodă, arătând cu capul spre ușă. — Pașa suferă cu șalele - zise Ximachi. I-am trimis două slujnice, să-i pună lipitori. Vodă nu mai zise nimic. O luară pe niște scări în jos spre pivniță. Un șobolan lung, costeliv, le tăie calea, se uită la Vodă și se aruncă în gol. Mirosea pretutindeni a mucegai și a lucru făcut de mântuială. Ajunseră jos și Ximachi își ridică anteriul, desprinzând de la brâu o legătură de chei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe lângă sat. De ani buni nu mai organizase atamanul nici o prădăciune. Stând între femei, mereu cu rachiul de secară în mână, bărbații se moleșiseră, erau mai mult prin șanțuri. Chiar el, atamanul, se îngrășase oleacă, iar alaltăieri cu plosca-n pivniță, simțise o împunsătură adâncă în coșul pieptului. „Nu-i a bună, își zise bătrânul. Trebuie mișcare”. Și chiar a doua zi adună cazacii și hotărâră să calce câteva sate de pe malul drept al Nistrului, mai ales că era secetă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
început să simt ce importantă este pentru mine asemănarea dintre pisică și pui. Când m-am dus la cotețul din fundul curții, era întuneric ca de blestem. Nu am luat sacul cu mine. Voiam să observ detaliile. Am coborât în pivniță și, pe lângă becul din tavan, am aprins încă trei lumânări, ca să pot vedea totul. Am folosit drept masă un butoi răsturnat. Am pus pasărea cu picioarele în sus și i-am așezat două cărămizi pe aripile desfăcute, să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am băgat totul la loc, în deschizătura aceea întunecată. Am strâns rana, penele și am așteptat din nou. Nimic. Nu s-a mișcat ore întregi. Atunci am apucat puiul mort, am dat cu el de pământ și am ieșit din pivnița aceea plină de sânge. M-am ghemuit în patul de alamă de sub icoană și mi-am băgat mâinile murdare între picioare. Îmi amintesc cum becul de pe stradă lumina rama ovală de deasupra mea. Simțeam o palpitație caldă. O palpitație ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe o străduță lăturalnică, la parter, și poate chiar l-au cunoscut pe bătrânul croitor, dar asta e doar o presupunere. N-am scos o vorbă. Mi se părea că și lor le-a fost golită locuința, cât stătuseră în pivniță. Așa a devenit cuvertura altarului covor și resturile de stofă englezească ale lui Benjamin, draperii la ferestrele rămase întregi. Și nici eu nu le-am adus noroc, așa că am mai primit o scatoalcă, pentru că nu vorbeam, „muțenia lui Dumnezeu“, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-l găsesc pe ultimul scamator din șirul de șapte, ca să-l împuște casierița. Aveam trei posibilități. Prima era să pornesc prin oraș, să smulg de pe vreunul dintre stâlpii rămași în picioare un afiș cu poza lui Ulrich, să scotocesc prin pivnițe și poduri, precum și prin mormintele comune, să întreb peste tot, pe scurt: să fac pe detectivul, apoi, după ce îi voi fi găsit urma, să-l pândesc, să pun mâna pe el și să-i spun să aștepte, s-o chem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
din tot sufletul, pentru că era prietenos. Și-a aprins o țigară și a ieșit pe coridor, ca fumul să nu mă deranjeze în timp ce mă îngrășam. Înfulecam în fața țării întregi de pe harta care acoperea peretele din fața mea. Cu trei etaje, plus pivnița, sub mine și cu două mii opt sute unsprezece locatari care așteptau arpacașul. În fiecare dimineață, cei de la bucătărie băteau meniul în țeavă. Varza, două lovituri, arpacașul, trei, după numărul de silabe, simplu. Dar uneori bucătarul făcea bancuri cu noi, pentru că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
un plutonier. Credeam că nu scapă nimeni, dar unii dintre noi s-au înșelat. E deja totuna. Așadar, fratele meu a părăsit-o pe Edit, din sentimentalism, ca fata să poată dansa în continuare. Iar eu am violat-o în pivniță. Ba nu. E o exagerare, căci s-a lăsat. Mi-a plăcut. Numai că mi s-a părut că, între timp, fiica mea era acolo, așezată pe lăzi. Dar nu e sigur. Ba e chiar improbabil, pentru că mama ei n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]