711 matches
-
putut spune chiar dacă ar fi fost spusele lor neadevărate și mincinoase; și cum nu le-a fost rușine să spună altele, ar fi putut spune și asta că ostașii, îngăduind să fie furat trupul, ar fi dat prilej ucenicilor să plăsmuiască cuvântul despre înviere. Așa însă, întărind ei înșiși mormântul, nu mai puteau să spună asta. Ai văzut cum se sârguiesc arhiereii și fariseii să pună fără voia lor în lumină adevărul? Ei s-au dus la Pilat, ei i-au
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Ar fi avut, oare, curajul să vorbească despre El după moartea Lui, dacă n-ar fi înviat? Cum s-ar putea susține așa ceva? Se vede de aici că ucenicii nici n-ar fi voit, nici n-ar fi putut să plăsmuiască învierea, dacă Hristos n-ar fi înviat. 67 Notă Pr. Fecioru: Numele lui este Longhin, prăznuit la Biserică la 16 octombrie. (n. s. 23, p. 984). 67 Hristos le vorbise ucenicilor mult despre înviere, le vorbise adeseori, până într-atâta
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
-I încununeze fruntea cu o astfel de slavă, pentru că fuseseră înșelați și aruncați, din pricina Lui, în cele mai mari primejdii. Nici nu mai este de dovedit! Dacă n-ar fi fost adevărată învierea, nici n-ar fi putut s-o plăsmuiască. Pe ce s-ar fi întemeiat? Pe talentul lor oratoric? Dar erau niște oameni neînvățați! Pe mulțimea banilor? Dar nu aveau nici toiag, nici încălțăminte. Pe faima neamului? Dar erau oameni de jos și din oameni de jos. Pe măreția
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
n-a putut înfrunta cuvintele unei femei care stătea la poartă, și dacă toți ceilalți ucenici s-au împrăștiat când L-au văzut legat, cum s ar mai fi gândit să meargă până la marginile lumii și să sădească o învățătură plăsmuită despre înviere? Dacă Petru n-a putut înfrunta amenințarea unei femei, iar ceilalți ucenici au fugit la vederea lanțurilor, cum ar fi putut înfrunta pe împărați, pe dregători și popoare, care aveau și săbii și grătare și cuptoare aprinse și
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omilie la Psalmul XXVIII, VIII, în PSB, vol. 17, p. 235) „... marele Dăruitor nu-ți oferă un metal care-ți ia ochii, ci curățenia sufletului (...) O, minune! Te înnoiești, fără să fii topit; ești plăsmuit din nou, fără să fii strivit; ești vindecat, fără să suferi dureri... !” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XIII-a, III, în PSB, vol. 17, p. 491) 109 „Botezul este răscumpărare pentru cei robiți, iertare greșelilor, moarte
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
îndrăgim pe de-o parte această fragilă și trecătoare existență, pe care o numim cea de azi, dar pe de altă parte, ne punem cu toată puterea nădejdea și într-o viață veșnică. O viață pe care nu ne-o plăsmuim în chip vanitos, bazându-ne doar pe simple visuri, pe care să le hrănim cu speranțe înșelătoare, ci în care ne încredem cu toată tăria prin cel mai sigur garant, care este Dumnezeu; căci potrivit sfatului Său, atunci când l-a
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Iurașcu nu avea casă în Botoșani, iar soția sa, Paraschiva Iurașcu, de cincisprezece ani murise, la Bănești! Se va arăta mult mai pe larg această moarte, în capitolul despre Vasile Iurașcu. Pe de altă parte, cunoscutul plastograf Octav Minar a plăsmuit o însemnare autografă, ca din partea căminarului, însă după zisa Aglaiei Drogli: "Fiul nostru Mihai, întru Domnu a fost hărăzit vieții la Ipotești (s.n.), în noaptea de 24 decembrie 1849 și botezat la Botoșani, la 21 ghenari 1850, la Sf. biserică
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
publicat cele trei volume din Romanul lui Eminescu. Fiind operă de fabulație literară, aflăm din acest roman că iubita lui Eminescu ar fi fost Ileana, fata unui pădurar de la Baisa, cu numele fictiv de Pătru Toader Gînj, iar alt personaj plăsmuit de autor, moș Miron Prisacariu, îl găsim în rolul de povestitor popular. Va mai fi vorba despre acest Miron Prisacariu. În anul 1939 a apărut la editura "Nord" din Cernăuți un volumaș cu titlul Ipotești Monografie, opera tînărului medic, Dr.
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
care le ia Dionysos sunt nu numai năluciri, ci și semne ale prezenței efective a zeului. Dionysos este capabil să se ascundă sub chipul unui om, devenind astfel un eidolon, un invizibil realmente prezent, dar e în stare și să plăsmuiască forme fantomatice al căror rol este acela de capcane, de induceri în eroare. Ca, de pildă, acea phasma, acea fantomă golită de substanță cu care îl va păcăli pe Pentheu în timpul distrugerii palatului. Pentheu va porni în urmărirea acestei fantome
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vie. De altfel, întrebându-se asupra originii eidolon-ului din Troia, Menelau nu întrebuințează termenul de eidolon și nici chiar pe cel de phasma, ci cuvîntul soma: pentru el, ceea ce vede nu este forma vidă numită Elena, ci un corp. „Cine plăsmuiește”, întreabă Menelau, „aceste corpuri înzestrate cu darul privirii?”. „Eterul”, îi răspunde Elena, acel aer imaterial, inconsistent din care e făcută soția fantomă, soția „vidă” (kene). Va trebui să sosească însă un mesager care să anunțe dispariția Elenei din Troia, ținută
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de fantomă, o moartă vie, rătăcind noaptea prin palat cu ochii deschiși, deși este cufundată într-un somn adânc? Lady Macbeth doarme și nu doarme, trăiește și nu trăiește. Dincolo însă de toate aceste corespondențe între aparițiile propriu-zise și halucinațiile plăsmuite de o minte bolnavă, scena ospățului rămâne momentul în care Macbeth trece cu adevărat prin experiența înfricoșătoare a întâlnirii cu Gorgo. În scena ospățului, spectrul lui Banquo, care clatină din cap precum Comandorul din Don Juan, rămânând tăcut în ambele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai spus, Oberon e liber să acționeze și la lumina zilei, puterea lui rămâne totuși cea pe care i-o dă noaptea, o noapte de vară ce-și amintește de cea a spectrelor, a arătărilor. Oberon, magicianul în stare să plăsmuiască năluciri, vedenii, este și cel ce poate să le destrame. El dirijează toate aceste jocuri ale aparițiilor și ale disparițiilor; cu alte cuvinte, toate aceste jocuri ale teatrului. Ca și cum ar fi vrut să pună în evidență raportul dintre teatru și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se întâmpla să dorească să se plimbe prin sălile muzeului unde, așa cum zicea ea, „mi-am îngropat și sufletul, și copilul sufletului meu”. Iar Rubek-sculptorul regretă, la rândul lui, că și-a sacrificat propria-i fericire, că a pus imaginea plăsmuită din lutul mort mai presus de bucuriile vieții și ale dragostei. Statuia dezvăluie, așadar, sensul profund al ambiguității sale, grație transformării pe care i-o va impune sculptorul: alături de imaginea originară, de reprezentarea unui personaj solitar, din soclul fisurat va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spectrul fabricat poate fi la fel de credibil ca fantoma, poate purta și transmite un adevăr. Căci datorită puterilor magicianului și a fantomelor create de el, iese la iveală puzderia de imagini, de fantasme ce freamătă neștiute în fiecare dintre noi: „Noi plăsmuim fantomele, fantomele care ne trec prin minte... iar ăsta nu e un joc, ci o realitate miraculoasă în care trăim detașați de toți și de toate, cu o intensitate împinsă până la demență”. Desigur, e vorba despre ceva ce nu s-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Atl - și se chinuise și el cu câțiva - În decursul Întregii sale vieți. Aceia erau minuni ale naturii grandioase și eroice, o viziune extraordinară a transformării lumii, a forțelor telurice care o creează și o distrug. Ceva aproape simpatic. Ceea ce plăsmuise Faulques pe zidul din turn era mai sumbru și mai sinistru: neputința În fața capriciului geometric al Universului, fulgerul disprețuitor al lui Jupiter care trăsnește, precis ca un bisturiu dus pe făgășuri nevăzute, chiar În inima omului și vieții lui. N-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Arhontelui. Secvențele se desfășoară stereotip: Ialdabaot rostește „SÎnt Dumnezeu” etc. (Isaia, 45:5), Însă Glasul Mamei Îl dezminte. Conform relatării lui Irineu 54, Arhonții sînt nemulțumiți de apariția unei puteri care le este superioară. Își pun În gînd să-l plăsmuiască pe om după chipul lor (Gen. 1:26), Însă Mama lor le inspiră Într-ascuns proiectul unei creaturi umane al cărei scop va fi să-l deposedeze pe Ialdabaot de puterea lui spirituală. Prea slabi pentru a-i da viață
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Vieții (Gen. 2:7), primit de la Mama sa, și de acum Înainte omul va poseda Spirit, iar Arhontele nu. Dotat cu Intelect (Nous) și cu Intenție (Enthymesis), Omul va ridica În slăvi Pleroma, Întorcîndu-și fața de la cei care l-au plăsmuit. În SST, cînd Ialdabaot se laudă, Pistis-Sophia Îi strigă: „Te Înșeli, Samael!” și i se arătă sub forma unei răsfrîngeri În apă, retrăgîndu-se apoi În propria sa Lumină 55. Episodul este urmat de cel al dedublării Demiurgului, pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
povestea creării omului. Dintr-o picătură de lumină pe care ea o aruncă pe Ape ia naștere Eva de Lumină, alias Povățuitoarea și Hermafrodita 59. Pentru a-l crea pe om, cei șapte Arhonți Își varsă sămînța În mijlocul pămîntului și plăsmuiesc un trup a cărui structură seamănă cu a lor, Însă a cărui formă este cea a lui Adam-Lumina; Îl numesc Adam, după prototipul său60. Adam este lipsit și de suflet, și de spirit. În a patruzecea zi de la plăsmuirea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
trebuie să-i sufle În față o parte din Spiritul (pneuma) moștenit de la Mama sa. O dată lucru acesta Îndeplinit, Adam se ridică În picioare. Datorită acestui aport de Spirit, provenit din Pleromă, el a devenit superior Puterilor care l-au plăsmuit și lui Ialdabaot Însuși. Pentru că știu secretul, Arhonții vor să se debaraseze de Adam și Îl trimit Într-un loc de jos, În regiunea (meros) materiei (hyle), exilîndu-l astfel În partea opusă patriei hipercosmice, de unde spiritul său Își trage originea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prin ochi (lacrimile) și prin piele (sudoarea). Secrețiile acestea conțin Lumină și reziduuri materiale. Melchisedek separă cu grijă Lumina de Materie (hyle), expediind-o pe cea dintîi Înspre Comoara de sus și azvîrlind resturile de materie slujitorilor (leitourgoi) Arhonților, care plăsmuiesc din ele suflete de oameni și de animale, după procedeul pe care l-am descris mai Înainte 97. Pe rînd, cei doi Perceptori (paralemptores sau, În altă parte, paralemptai) situați pe Soare și pe Lună urmăresc traiectoriile (schemata) Arhonților și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Arhonților 126. Gelos pe Adam, Ialdabaot vrea să-și recapete Spiritul cu care Îl Înzestrase. Trimițînd asupra lui o toropeală (anaisthesia), Încearcă să-i extragă Inteligența-Lumină printr-o coastă, fără a reuși. Atunci, luînd o parte din puterea lui Adam, plăsmuiește din ea o făptură (plasis) cu formă (morphe) de femeie. Adam se trezește și pe dată recunoaște În Eva pe soața lui, de aceeași natură cu el. În acest moment cei doi nu sînt Încă altceva decît „cadavre de ignoranță
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fi fost necunoscut mai Înainte. Tatăl divin, ireal iese pe neașteptate din anonimatul său etern prin vestea cea bună anunțată de Cristos. Actul cel mai infam al tragediei cosmice nu este În viziunea lui Marcion creația lumii, ci creația omului, plăsmuit de Demiurg după chipul său, din materiale de proastă calitate - acea „carne plină de excremente” care Îl face pe om sclavul procreației. În măsura În care Înmulțirea oamenilor perpetuează robia lor față de Demiurg, procreația nu-și poate găsi nici o scuză, fie ea practicată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ocupă același loc pe care arhonții din Zodiac, cei care declanșează cutremurele și provoacă toate relele, Îl ocupă În ansamblul universului. Trupul omenesc a fost clădit din cele cinci elemente provenite de la Arhonții Întunericului, pe cînd sufletul omenesc a fost plăsmuit din cele cinci mădulare ale Luminii. Acesta din urmă este dotat cu un schelet făurit de Inteligență, cu un sistem nervos făurit de rațiune, cu un sistem circulator produs de GÎndire, o „carne” produsă de Reflectare și o „piele” produsă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
la dreapta lui, iar la stînga pe Sfîntul Duh, reprezentat sub formă de raze care Îi emană din ochi34. 3. Antropogonia Într-o serie de variante, antropogonia reprezintă În mod cert miezul Însuși al mitologiei bogomilice. După Interrogatio, Sathanas Îl plăsmuiește pe om din lut după chipul și asemănarea sa, poruncindu-le Îngerilor din al treilea sau al doilea cer să intre În acest trup; la fel procedează cu femeia, slujindu-se Însă de Îngerul din primul (sau al doilea) cer35
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cerești. Nu este imposibil ca descrierea acestui Spirit Rău să fie doar o vagă amintire livrescă a descrierii Regelui maniheist al Întunericului la Augustin, contaminată cu simbolurile mut mai bine cunoscute ale evangheliștilor. Lucifer este Dumnezeul din Vechiul Testament. El a plăsmuit din noroi trupurile lui Adam și al Evei și a introdus cu de-a sila În ele Îngeri. Eva este instrumentul păcatului; fructul oprit al Arborelui Cunoașterii este păcatul trupesc. De heresi distinge În rîndul catharilor monarhieni două tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]