5,205 matches
-
presupune că întâmplător un element uman s-a interpus ca un țăcănit pe traiectoria ouălor. Se evită privitul pe geam din cauză de priveliște cutremurătoare. Chip uman desfigurat îmbunătățit cu ouă. Întocmai ca monezile de argint care se așază pe pleoapele muribunzilor. Se evită privitul și aplecatul peste fereastră, e pericoloso sporgersi cum ar spune un franțuz semidoct. Nu se recomandă holbatul și pentru a se evita represaliile ulterioare ale victimei în caz că mutilatul mai păstrează un rest de vedere. Se recomandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
câteva aplauze... Țăranii, cu palmele lor aspre, știu să aplaude, iar când o fac trăiesc clipa cu tot sufletul... Badea Costache, retras mai în lături, clipea des, încercând să oprească o pârdalnică de lacrimă - perlă incoloră - care, scăpată din îmbrățișarea pleoapelor, se rostogolea pe obrazul brăzdat de cute... Măriuca și Didina, alături de Petrache, fremătau de emoție. La invitația gazdelor, învățătorul și Costăchel au urcat în cerdacul școlii. Dragi părinți, bunici și elevi - a cuvântat unul dintre învățători. În acea clipă, o
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
privindu-l resemnat. În liniștea ca de templu, doar răsuflarea grea a bătrânului sublinia trecerea clipelor. La un timp, lui Costăchel i s-a părut că în mâna secătuită de vlagă a tatălui a pâlpâit o urmă de viață, în timp ce pleoapele au tresărit însoțite de un oftat abia perceptibil... Apoi... o liniște grea, s-a lăsat peste tot ce se afla în încăpere... Suflarea morții pusese stăpânire pe boțul de humă întins pe laiță... Un plâns abia șoptit a început să
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
curgă în jur, suprapunându-se peste pâlpâirile lumânării... Moș Costache murise fără a reuși să-i spună - poate - lui Costăchel: „Iartă-mă, băiete, pentru nedreptatea ce ți-am făcut-o”... Poate prin acea imperceptibilă strângere de mână și zvâcnet de pleoape încercase s-o facă, dar moartea a fost mai tare ca el... Ninsoarea de afară încerca parcă să șteargă păcatele vrute și nevrute ale bătrânului... Costăchel îl iertase de multă vreme și acum îl plângea... Trecuse ceva vreme de la moartea lui moș
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
fost nespus de greu. La fiecare zdruncinătură, Costăchel gemea sfâșietor... Măriuca îi sprijinea capul pe brațe... Plângea mocnit... Acasă, a pregătit cele trebuincioase unui pansament, iar Petrache a făcut-o pe sanitarul... După mult timp, un tremur abia perceptibil al pleoapelor lui Costăchel au făcut-o pe Măriuca să tresară. Uite, încearcă să deschidă ochii. Peste câteva clipe, ochii lui Costăchel s-au deschis. Privirea tulbure se plimba de la unul la altul, fără să dea semne că pricepe unde și cu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
la el puternic, dar nu te ascultă. Nu este surd, dar a auzi este un dat, a asculta-i o calitate. Îți întoarce spatele și te lasă, iar tu, părăsită, suferi în sinea ta, și lacrimile mereu îți mocnesc sub pleoape, dar, de revărsat, nu se revarsă, pentru că ești o mamă puternică; măcar așa vrei tu să dai impresia. În timp, ajungi să strângi în tine tot prisosul de amărăciune și de deziluzii, care ar fi în stare să spintece și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fața într-un mod cu totul înfiorător și neomenesc. Ajunsese să aibă o înfățișare greu de privit. Era de o paloare cu totul înspăimântătoare, grimasele se succedau pe chipul ei cu o repeziciune nemaipomenită, iar ochii parcă îi înțepeniseră sub pleoape, dându-și la iveală tot albul lor, întocmai ca la morți. La cum arăta ea în acele clipe, ușor ar fi reușit să bage spaima imediat în oricine. De departe, se vedea că duce o luptă aprigă cu aerul; de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
indiciu premergător, Victoria, parcă pe loc transfigurată, căscă larg ochii și își roti repede capul în toate părțile, ca și cum n-ar fi știut defel ce anume se întâmplă cu ea. Părea mirată, uimită chiar. Mai strânse iarăși, de câteva ori, pleoapele și le deschise înapoi. Efectul, pentru dânsa, părea a fi același. Se uită țintă la Șerban și parcă nu-i venea să-și creadă ochilor. I se citea lesne în priviri nedumerirea. - Unde sunt?, întrebă ea dintr-odată. Unde sunt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ține adunată în el emoția. - Ah, mamă, ăsta-i un miracol, cred c-am fost martorul unui miracol, un adevărat miracol venit de Sus!, și rostind acestea, izbucni direct în lacrimi, lacrimi ce, de altfel, demult îi clocoteau lui sub pleoapele-i înroșite; plângea din inimă, cu tot sufletul, așa cum n-o mai făcuse niciodată în viața lui; până și el își dădea seama de lucrul acesta important. Solemn, îți fac promisiunea, continuă dânsul, că am să mă îndrept în întregime
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o mare cât marea cea mare și nu cred că ar fi în stare să cuprindă între maluri suferințele neamului nostru. De când se știa, etnia lor se aflase pe drumuri colbăite de îngrijorări. Și nu rareori își plângeau rugăciunile când pleoapele dimineții despicau zările în așteptarea ivirii soarelui, mai ales că Marele astru nu-și arăta zi de zi aceeași față pentru nația sa. Prezența legiuitorilor în șatră îl tulburase nespus de mult pe bulibașă. Nu știa cum de se ajunsese
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
locul unde credea ea că se află America și, arătându-i cu mâna, Îi spuse că poate să Înceapă. El Își Îndreptă corpul plăpând, Își răsfiră degetele străvezii, subțiri și prelungi, Își coborî buzele aprinse spre podul palmei și, cu pleoapele strânse, o sărută apăsat. Apoi, umflându-și obrajii, deschise ochii săi mari și strălucitori și suflă cu toată puterea sărutul din palmă. Și din palma lui mică plecă o adiere dulce ca o boare, care deveni vântișor și, pe măsură ce Înainta
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nu-i așa? să-i contrazici ori mai știu eu ce...). Înainte să scoată vreun sunet, s-a ridicat În picioare, a făcut o scurtă pauză, și, Îndreptându se din spate, a tras aer În piept și a rostit cu pleoapele strânse, pătruns până-n adâncul ființei: meelaancoliiieeeee. L-a pronunțat aproape cantabil, modulându-și vocea Într-un fel nemaiauzit de mine, insistând asupra vocalelor, pe care le-a rotunjit cu măiestrie, făcând să se audă mult mai bine acel cuvânt, Întâlnit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nu se putea respira. Și mi-a venit să râd de naivitatea și de firea mea atât de impresionabilă. Se poate să mă ascultați din nou, zise, neluându-mă În seamă prea mult, cu nasul ridicat În vânt și cu pleoapele Închise. Fiți, vă rog, atent! După o altă pauză, În care se arătă foarte concentrat, rosti prelung, ca-ntr-o procesiune liturgică, asemeni incantațiilor preoțești: muuurmuuuuur... A Întins din nou gâtul spre Înainte ca și cum ar fi vrut parcă să lase
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lichefiază. Desenez În aburul memoriei un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În obscuritatea unei rochițe atârnând, În limita decenței, deasupra genunchilor. Rotunzi, mici, ca două pleoape Închise. Mă inundă o tristețe solemnă și un val de melancolie mă izbește În țeastă. Probabil că am nările lărgite, aburinde, asemeni animalului feroce pândindu-și ca hipnotizat savuroasa pradă pe care o adulmecă. Amețesc rău. Vreau să mă agăț
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aude trecând o birjă. Claxonul unui automobil. Vocea precupețelor de la taraba din colț. Clopotul bisericii Împrejmuită de salcâmi: „ding - dang... ding - dang...”. Mă balansez de pe un picior pe altul, asemenea unei corăbii. O senzație de fericire bântuie pereții somnului. Cu pleoapele crăpate alunec din așternuturi. Mă Îndrept spre camera cu oglindă mare. Vreau să-mi admir trupul alb, cu reflexe trandafirii. Găsesc oglinda acoperită de o pânză groasă, uriașă, de păianjen. „Să fiu al naibii” - Îmi spun - și trântesc un picior
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-se În mișcări dintre cele mai precise, când interpreta o scenă dramatică, Întro gestică nuanțată și rafinată, care făcea concurență celor mai expresive figuri omenești. O Înclinare specială a capului, un tremur grav din mâini sau o privire strecurată printre pleoapele mobile o făceau să pară cu adevărat vie, astfel Încât toți cei care priveau spectacolul nu se gândeau nicio clipă că au În față câteva bucățele de lemn pictate, ingenios articulate și mânuite de sfori Întinse, ci o ființă reală, alături de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Începu să-și treacă degetele subțiri peste corzile instrumentului, cu capul Înclinat melancolic peste umăr. Se auziră sunete limpezi, melodioase, Îngemănate Într-un cântec trist, care, treptat, punea stăpânire pe inimile tuturor. Mai mulți din sală sesizară ceva scânteietor pe lângă pleoapele plecate ale interpretului. Dumnezeule, cum de era posibil așa ceva: păpușa plângea cu adevărat! Nu, nu era cu putință. Cu siguranță că marele păpușar mai inventase Încă un truc misterios pentru buna lor dispoziție, pentru câștigul artei adevărate, În cele din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
abisale, de o puritate doar de el cunoscută, care-i colorau sufletul și inima, fericindu-l. După filozofia proprie, atunci și acolo Întâlnea Sublimul. Întâlnea Desăvârșitul. Uneori, În ceasurile crepusculare, când Întârzia la nesfârșit cu bărbia sprijinită În palme, cu pleoapele aproape lipite, privind trandafirii și adulmecând aerul pătruns de mirosul greu al florilor, se Întâmpla să aibă reverii bizare. Atunci, Îi fluturau pe dinainte crâmpeie dintre cele mai neașteptate: chipul unui băiețel cu părul Încâlcit și genunchii juliți, care alerga
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
răvășindu-l dintr-o dată. Se retrase În scaunul său cu brațe din lemn moale și privi spre fereastră. Crestele salcâmilor Înfloriți răspândeau un parfum ireal, care-l Îmbăta. Se felicită că nu Închisese geamul (cum făcea de obicei) și, cu pleoapele Îngemănate, se lăsă purtat de aerul Înmiresmat al serii, care-l domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
adânc, care-i Înrâuri toată ființa, Învăluind-o cu un dulce semn de Întrebare: era ea? Marea lui dorință, eterna lui așteptare, dorul său fără margini era acolo!?... Tresări cu un surâs reținut și, ridicându-și mâna fremătător, Își deschise pleoapele. Se cutremură dezamăgit când constată cu stupoare că atingerea aceea delicată se datora vântului de primăvară, care adia ușor, mângâindu-i fața cu faldurile vaporoase ale draperiei. Îngenunche la picioarele scaunului și, chircit, vomită din nou, cu sălbăticie, În repetate
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fericire. Simți, Însă, o vagă umezeală În tot trupul și un zumzet repetat Îi năvăli În timpane. Se trezi În bătăile domoale ale pendulei și Înțelese cu dezamăgire că nu făcuse altceva decât să viseze. Constată totodată că una dintre pleoape Îi rămase Închisă și gândi că deja jumătate din țeastă i se pătase, Înnegrindu-i-se. Își văzu atunci și picioarele subțiate, alungite, cu tălpile Îngropate În praful acela cenușiu, care i se desprindea În pături de pe tot corpul. Cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nici o umbră de neliniște. În pumn ținea cu tărie pietricica ei misterioasă, de un rubiniu incandescent. Și-a Întins piciorușele subțiri (pline de julituri și de sânge uscat), palmele peste corp și, cu o expresie dulceagă a feței, a strâns pleoapele cu putere. Trebuia să-i acopăr doar trupul și o parte din cap, dar Neli mi-a făcut un semn ciudat, că adică să o acopăr În Întregime. După clipe de zăbovire, enervat și uluit de stupizenia ei, am tras
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nou, fix, scuturându-și capul Într-o parte. Avea tenul alb, iar buzele murmurau ceva stins. S-a apropiat de mine și mi-a șoptit că să-l las pe el... că vrea el să zboare mai Întâi! Apoi, Închizând pleoapele, mă sărută rece pe gură și se Îndreptă spre marginea prăpastiei, scrutând adâncul. Și, dintr-o dată, fără să mai spună nimic, Își desfăcu larg brațele (eram să spun aripile!) și se aruncă cu un salt În gol, lăsându mă Înmărmurit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
viță de vie din spatele blocului nostru, sub geamul domnului Mărcușanu - un pensionar cu fața lunguiață și mintea dusă, care râdea ca un imbecil când ne vedea pufăind. Deschidea geamul larg, inspira cu nările desfăcute În vânt și Îmbrățișa aerul cu pleoapele strânse de plăcere, ca și cum ar fi iubit silueta unei femei ivită din fumul lăptos și unduios al țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe unde apuc. Devin atent, țintesc și lovesc nimicitor: o vază
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pereți. Și o pulbere fină se risipește pretutindeni, dând consistență aerului din hol. Într-o piruetă neexecutată corect Îmi pierd echilibrul și mă prăbușesc printre cioburi, Într un nor de praf... și nu mai știu nimic. După un timp, Întredeschid pleoapele agale, buimăcit. Probabil am leșinat, caci resimt o durere Între coaste și-mi pare că am obrazul lovit. Mă ridic Încet, râzând pe sub greață. Mă simt foarte bine. Mă simt victorios. Aș vrea să dureze cât mai mult sentimentul nou
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]