3,697 matches
-
compartimentul ăsta. Știu eu unde-ți este locul. — Scoate chestia aia din gură când vorbești cu mine. — Pe Arbuckle Avenue. La ălea de-agățat direct din tren, În gara Paddington. Coral râse. Era râsul histrionic al mamei sale, care-i poftea pe vecini să vină să vadă scandalul. Degetele Îi băteau agitate darabana pe șold. Fusese cuminte atâta vreme, pronunțase cuvintele corect, nu vorbise despre băieții cu care ieșea, nu spusese „Încântată să te cunosc“. Ani de zile oscilase indecisă Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
actorul spre mîna milițianului. De vreme ce tovarășul nu și-a retras reclamația... Dacă-i pe-așa, se înfurie actorul mă duc să caut niște martori, care erau la rînd, să mergem cu toții la șeful inspectoratului... Tovarășul... îl ajunge milițianul din urmă poftiți buletinul, dar altădată... Altădată să-nveți să-ți faci meseria, tovarășe! smulge actorul buletinul, băgîndu-l în buzunar, grăbindu-se spre cursă. La ușa mașinii sînt destui care se îndeamnă să urce. O fată subțirică, într-un palton mini, cu pantofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-i lunece de pe umăr pînă o prinde în palmă. Absentă, femeia îl simte, trage cu coada ochiului să se convingă, scapără un surîs nervos în colțul gurii, hotărîndu-se să ridice privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l poftească să nu mai stea ca un stîlp lîngă umărul ei. Îmi permiteți să trec? întreabă Iulian pe un ton calm, politicos, arătînd cu privirea spre locul de la fereastră. Femeia își înghite indignarea și se ridică să-i facă loc. Ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
transmisă la radio niște acorduri dulci de chitară toropește de-a binelea pe toți călătorii. Numai ziarul foșnit de actor îi mai face cînd și cînd să tresară. Dați-mi și mie unul, vă rog! întinde mîna călătorul din spate. Poftiți îi oferă actorul. Dumneavoastră nu vreți? întreabă pe vecină. Femeia nici nu-l bagă în seamă. Doar nodul care i se pune în gît trădează nervii gata să se reverse, opriți la timp, cu greu. Fantastic!! exclamă înăbușit actorul, lovind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de vînt izbește fereastra mare, din spatele lui, făcîndu-i pe cei prezenți să-și întoarcă privirile. Ochii femeii revin calmi la borcanele cu dulceață, dar în indiferența lor percep imaginea revistei din coșul bărbatului de alături și coboară brusc într-acolo. Poftiți, n-aveți loc să treceți?! se înfurie ea din senin, tocmai cînd Mihai face primul pas de retragere. Cîțiva cumpărători întorc privirile lor mirate spre Mihai, apostrofîndu-l, făcîndu-l să înțeleagă că ei i-au ghicit intenția obraznică de-a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
actorul nervos că a așteptat atîta. Vă rog să mă iertați! se pierde chelnerul, gîndind că bărbatul acesta i se pare cunoscut, desigur de pe vremea unei inspecții venită de la direcție. Cu ce vă servim? O sută arată actorul spre sticlă. Poftiți îi pune chelnerul unul din cele două pahare în față. Lăsați, vă rog, plata mai tîrziu. Da'-i mai mult de-o sută. Nu face nimic, vă rog! Pavel se apropie de actor pe la spate, vede scena și tușește încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
trebuit să-și plătească opiniile, dar dacă soțul n-ar fi fost închis, mi-ar fi fost lesne să scap de sarcină... Iată-vă împreună. Înseamnă că există o balanță: l-ai făcut?, să-l iei și să-l crești..." Poftiți... a murmurat ea, invitîndu-l pe Săteanu. Trecuseră vreo șapte zile de la discuția din București. În primele trei, fata nici n-a vrut să audă de propunerea ce i se făcuse, în ciuda faptului că mama ei încerca să-i explice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
luați loc, să putem începe. În foaierul teatrului, unde se țin de obicei "seratele literare" elegante întîlniri de bun-gust și de spirit ale celor ce iubesc arta în acest oraș -, s-au adunat deja mai mult de douăzeci de persoane. Poftiți, tovarășe Vlădeanu, face un gest cordial președintele, luîndu-l de după umeri chiar mă întrebam dacă veniți ori ba, că amicii dumneavoastră, de la uzină, pe care-i invităm de fiecare dată la vizionări, și care, vorba maestrului, ne tratează cu refuz, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ce caut... Și mi-am răspuns: eram un paravan și o antiteză. O femeie frumoasă strălucește mai mult cînd este alături de alta urîtă și devine inaccesibilă cînd, făcînd cunoștință cu vreun bărbat, se întoarce și-și prezintă fiica, domnișoară deja: "Poftiți, faceți-i curte ei, nu mie, care sînt mamă, soție fidelă etc." Te rog! rîde Doina după o pauză de cîteva secunde ce rost are să roșești?! Aș putea spune că trebuia să-ți port pică, să-i spun tatii ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iar Mihai înțelege că discuția despre bătrîn îl doare, așa că-și vede în liniște de cafea. Auzi, Mihai, ridică Săteanu dintr-o dată privirea te-ai supăra dacă m-aș răzgîndi? Vreau să zic..., cu petrecerea... Nu, nu m-aș supăra. Poftiți cafeaua. Tîrziu, după vreun sfert de ceas, cînd amîndoi sorb din cafele, așezați față în față, fiecare la cîte unul din cele două birouri ale încăperii, Mihai întreabă într-o doară "de ce să vă răzgîndiți?", dar Săteanu tace, parcă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Să-mi rîdă în nas?! Ce să vadă? O casă mare, cea mai frumoasă din tîrg? Și-a lui a fost cea mai frumoasă din sat. Și ce să mai vadă? Niște indivizi care vin să mă bea, să-mi poftească soția și să mă bîrfească? Știu că voi fi schimbat; umblu cu alte femei decît nevastă-mea și ăsta-i un argument suficient; întotdeauna, în multe lupte, lovitura decisivă e dată la sex... Dar pînă să mă schimbe, continuu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
puțin, cît să treacă un om și se închide la loc, cu zgomot surd. Mihai se întoarce: în fața lui stă femeia din laborator, tunsă scurt, tinerește, cu ochii și mai mari, expresivi, poate din cauza unor cearcăne discrete. Vă rog, doamnă; poftiți! o invită Mihai, gata să se intimideze ca un școlar. Nu, dom' inginer, că mă grăbesc se scuză femeia, rămînînd în mijlocul încăperii. Am venit doar... începe ea, dar se oprește stînjenită de bunăvoința cu care a fost întîmpinată. Știți... se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
răspunde femeia prompt, înfruntîndu-i privirea. Au! se lovește instinctiv cu palma la frunte Vlad, scăpărînd un surîs scurt, sfîrșind prin a strînge din umeri: Vă rog să mă iertați! Alaltăieri erați așa..., din cauza gripei..., nu v-am recunoscut... Vă rog, poftiți, luați loc! Derutată de convertirea furiei atît de repede într-o amabilitate născută din surîsul așternut pe obrazul tînărului că și-a amintit de ea, femeia ar vrea să-l măsoare lung, cu privirea încruntată, să-și mențină autoritatea tonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Carol fusese o singură dată la el, din cauza unui acces de tuse seacă. Se gândise că e doctorul ideal pentru Dan din momentul în care îl văzuse ițindu-și capul teșit pe ușa care dădea spre sala de așteptare și o poftise în sanctuarul său. Căci Flaherty puțea a alcool. Puțea marțea după-amiaza la ora trei. Puțea de parcă tot trupul îi fusese înmuiat într-un amestec de sherry pentru gătit și Rémy Martin. Flaherty era un împuțit, beat mort. Beat pulbere. Făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Erau pe terenul de fotbal deja, ronțăiau biscuiții păstrați curați, pe ceilalți îi ofereau cu larghețe în stânga și-n dreapta, ca pe cea mai firească faptă din lume, mai trăncăneau cu unul și cu altul, aiureli. Doar doi băieți au poftit, oricum gustarea se împărțise cu un sfert de oră înainte, foamea nu era prea mare, totuși, ce însemna și gustarea când era vorba de stomacuri sănătoase? Unul mai durduliu a hăpăit și a tulit-o după mingea care tocmai trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un inel fermecat, ci un lucru și mai improbabil - o vrajă menită să șteargă ultimii douăzeci de ani ai vieții sale. Ascultînd fanfara, inima Îi bătea cu putere, iar În țeasta lui fragilă de om trecut prin multe fremăta copilăria. — Poftiți să vă-ncercați norocul, domnule, Îl Îmbie pastorul, cu o voce de bariton, călită În atîtea predici. Nu prea am mărunțiș... — Vă dăm treisprezece pence pentru un șiling. Arthur Rowe Își lăsă banii să se rostogolească unul cîte unul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fi fost mai bine să-l ia cu el și pe A-2? Dar se liniști curînd, spunîndu-și că totul e cît se poate de normal, singurul element anormal fiind el Însuși. Secretara voluntară i se adresă, din pragul ușii: — Poftiți, vă rog. Trecînd pe lîngă mașina de scris, Rowe putu desluși următoarele cuvinte dintr-o scrisoare Începută: „Distinsa lady Cradbrooke Îi mulțumește doamnei J.A. Smythe-Philipps pentru amabila donație, În ceai și făină...“ Apoi intră În cealaltă Încăpere. Loviturile soartei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un interes sincer și prietenesc; În ciuda evenimentelor din ultimii ani, Își păstraseră tinerețea, și mai sperau că viața le va oferi și altceva decît durere și plictiseală, neîncredere sau ură. — Ce-ar fi să luați loc să ne povestiți? Îl pofti tînărul. Rowe se simțea ca În fața unor copii ahtiați după povești. De bună seamă că adunîndu-le anii, n-ar fi trecut de 50. Iar el se simțea mult mai bătrîn. — Am avut impresia că oamenii care voiau să pună mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
făcuseră În salon anumite pregătiri. Scaunele fuseseră așezate oarecum În cerc și toți invitații păreau cuprinși de o nerăbdare pe care și-o stăpîneau cu greu, de dragul politeții. — Ia loc, domnule Rowe, lîngă domnul Cost, ca să putem stinge lumina, Îl pofti doamna Bellairs. Într-un coșmar omul știe că ușa dulapului se va deschide, știe de asemenea că va ieși ceva Îngrozitor, dar Îi e cu neputință să știe ce anume... Doamna Bellairs repetă: — Luați loc, vă rog ca să putem stinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena. [...] Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință și s-au străpuns cu multe dureri.” [...] Feriți-vă de iubirea de argint și îndestulați-vă cu cele ce aveți, căci însuși Dumnezeu a zis « Nu te voi lăsa, nici nu te voi
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
pare rău? Nu e groaznic? - Nu știu, repetă baba. Ești cu mașina aici? - Da, dar ce leg... - Ce marcă? - Un Nissan de teren, dar... - Uite, îți dau două rubine pe el, zise baba scoțând la iveală niște pietre nemaipomenite. - Bine. Poftim cheile. Baba Dochia se urcă la volan, instală pisica lângă ea, băgă o casetă cu Jefferson Airplane în casetofon și călcă acceleratorul. Locuia în Giurgiu, deci o luă înspre Ruse. Ajunsă acolo se chiorî o vreme peste Dunăre, dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
că tot Cărmăzan... tot Nicolaescu... zise Oana, dând din cap a lehamite. - Lasă-i pe Cărmăzan și Nicolaescu, pufni Luca. Parcă mai era cineva cu un scenariu, nu? - Da, eu, zise fata care semăna cu Ronaldinho. - Să-l auzim, o pofti Luca. - Totul începe într-un compartiment de tren, începu fata să povestească. Simțeam că nu mai pot. Am comunicat prin semne că mă duc să mă piș în mare, dar nu mă băgă nimeni în seamă. Sau poate Luca, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și mă gândeam că poate ați putea fi atât de drăguț încât să-i explicați că acest comportament este, din păcate, absolut greșit. - Chiar este? a întrebat retoric Popescu. Dar intră, să stăm de vorbă. Am intrat. Popescu m-a poftit să iau loc într-un fotoliu, mi-a dat o scrumieră în care am pus cele patru țigări pe care le țineam între degete și mi-a oferit o cafeluță pe care am acceptat-o cu plăcere. - Sunt profesor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
în râu (cu o clipă mai devreme, Podul Bercy ni se păruse pustiu), și imediat eu și Bernadette începusem sa-l batem cu palmele pe spinare pe Jojo, aplecat, cu capul și mâinile atârnând peste parapet, iar eu: - Varsă cât poftești, mon vieux, și ți se vor limpezi ideile! - exclam, și susținându-l, cu brațele lui pe spatele nostru, îl transportăm până la mașină. În acea clipă, gazele care se adună în stomacul cadavrelor au ieșit cu mare zgomot: cei doi polițiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dar și străine memoriei mele pustii. Primul gând ce-mi vine în minte i-l strig în față Anacletei, apucând-o pe fiica ei de păr: — Atunci eu sunt stăpânul vostru, stăpânul fiicei tale, și o voi lua când voi pofti! — Nu! strigă Anacleta. Mai înainte de a o atinge pe Amaranta vă omor pe amândoi! Și Amaranta se retrage, cu o grimasă care-i descoperă dinții, nu știu dacă într-un geamăt sau un surâs. Sufrageria familiei Alvarado e prost luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]