527 matches
-
intrând în conflict deschis cu mass media, adică tocmai cu acel mediu prin care s-a consacrat. Devenit om politic, Adrian Cioroianu n-a învățat să reacționeze ca atare, astfel încât nu rareori apare în public manifestându-se, mai degrabă, ca polemist, prezentându-și agresiv și ușor arogant argumentele, avântându-se în perimetrul divergențelor publice nu cu tactul politicianului, ci cu armele publicistului. Or, în noul context, domnia sa ar fi trebuit să-și exerseze nu spiritul polemic, ci diplomația. Dacă adaug la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
de citatele exemplificatoare. Tehnic vorbind, Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert și apoi compune un soi de colaje comentate. Inserțiile sale au adeseori și somptuozitatea, și aspectul paradoxal al modelului călinescian. S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist. În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie și să publice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
sa cu I. Constantinescu (declanșată nu numai datorită diferendelor în interpretarea textelor eminesciene, ci și, după cât mi amintesc, din cauza unui anume comportament duplicitar al celui din urmă), Constantin Călin preferă poziția neutră, echidistantă, pentru a-și conserva relația cu ambii polemiști. În schimb, nu-i „pică prea bine” (pag. 223) gestul protocolar al lui M. D., de a-l saluta pe șeful revistei la care colabora (ba chiar i se pare că o face „voios nevoie mare”!), din simplul motiv că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sa cu I. Constantinescu (declanșată nu numai datorită diferendelor în interpretarea textelor eminesciene, ci și, după cât mi amintesc, din cauza unui anume comportament duplicitar al celui din urmă), Constantin Călin preferă poziția neutră, echidistantă, pentru a-și conserva relația cu ambii polemiști. În schimb, nu-i „pică prea bine” (pag. 223) gestul protocolar al lui M. D., de a-l saluta pe șeful revistei la care colabora (ba chiar i se pare că o face „voios nevoie mare”!), din simplul motiv că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
a.m. Eu sunt, Înainte de orice, un luptător: din fotolii și tabureți, am improvizat o cazemată și am izbutit să salvez mare parte din veselă. Formento, care seamănă mai mult cu Ulise decât cu Diomede, a Încercat să-i potolească pe polemiști, aducând pe o tablá de lemn facturi asortate și Naranja-Bilz. Bietul Formento! N-a izbutit decât să sporească rezerva de proiectile lansate de detractorii mei. Când s-a retras ultimul pompier, dând dovadă de un devotament pe care nicicând nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
acestei distracții polemice; conduși de doamna Mariana, gazdă fără pereche, Montenegro și cu mine am putut aprecia În amănunt motorul luminii. A răsunat gongul, ne-am așezat la masă și am dat gata mușchiul de vacă Înainte de a se Întoarce polemiștii. Nu Încăpea Îndoială că maestrul triumfase; Înfrânt și morocănos, Muñagorri nici n-a deschis gura În timpul mesei. A doua zi, m-a luat cu el să-mi arate satul Pilar. Am mers doar noi doi, cu trăsurica lui. În cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de avangardă, face abstracție, după cum subliniază Marin Mincu (într-o serie de patru articole publicate în Cotidianul), „de estetica rupturii” și nu înțelege ce se întâmplă după... — Bravo! Îl citezi acum pe Mincu... Parcă erați la cuțite...? — Una e Mincu, polemist spurcat la gură și ciomăgar, și alta criticul literar Marin Mincu, unul dintre cei mai buni critici de poezie, net superior faimosului canonizator. În ce spune despre Manolescu, Mincu are perfectă dreptate: „...foiletonistica lui Manolescu este lipsită de substanță critică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
mai mare dintre iluzii. Simon stătea, așadar, tolănit la umbra unui măslin rămuros, cu mîinile sub cap, cu ochii ațintiți la cer, „la grozăvia cerului“. LÎngă el, Prostituata, „cu picioarele rășchirate precum o vacă gestantă“, după cum avea să consemneze un polemist creștin (despre care Însă nu sîntem siguri dacă și-a tălmăcit propria mărturisire, ori a citat opinia unui martor al scenei. Dacă nu era cumva pură invenție. De bună seamă că măslinul cu umbra sa deasă rămînea singurul fapt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de fapt, reduse la una singură, cea a lui Irineu -, rezultă o imagine, într-adevăr, pozitivă despre Iuda, „cunoscător al adevărului” și „instrument al mântuirii”. Totuși, mărturia lui Irineu nu prezintă garanție sută la sută din două motive. Ca orice polemist, el are tendința să îngroașe lucrurile ori să le deformeze. Nimic nu certifică autenticitatea informațiilor sale. În al doilea rând, el nu prezintă conținutul Evangheliei lui Iuda, pe care mă îndoiesc că o cunoștea de la sursă, ci se mulțumește să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
alb. Câte un oaspete folosea, spre exemplu, expresia „marea majoritate a poporului“ - iar tu remarcai senin că „marea majoritate“ nu reprezenta decât 25,1%, adică o minoritate, nu o majoritate. Tatăl tău spunea, de exemplu, că Ben Gurion e un polemist dur și subtil, iar tu Îl corectai, zicând că dacă e dur nu poate fi subtil. Și ieri, când a venit la tine, o dată sau de două ori și-a pierdut vocea, vocea lui plină, tenorală, de cantor, din cauză că respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
părți ale corpului. Mahalagioaicele, cel puțin, se ceartă între ele, în timp ce Laszlo Alexandru jignește din senin oameni de valoare, care - dacă sunt în viață și dacă citesc o asemenea carte - nu pot rămâne decât stupefiați. Din punctul de vedere al „polemistului“, G. Călinescu „a slujit cu fervoare comunismul“, Eugen Simion este „un academician firoscos“, Dan Petrescu involuează către „reprezentația gratuită a bârfei de crâșmă“, Paul Goma a devenit „partizanul minciunilor scandaloase“, Cristian Bădiliță debitează „gogomănii franțuzite“, Claudiu Komartin e „un analfabet
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
pe baza altor articole de ziar, presă europeană, dar le inventa foarte bine, scriind despre India sau despre Războiul Civil din America, chestiuni despre care de fapt nu avea habar. Dar era fascinant de viclean, un ghicitor de geniu, un polemist și un retor de excepție. Hașișul lui ideologic era foarte puternic. Oricum, Înțelegeți ce vreau să spun - oamenii devin autorități și plebeii de geniu se ridică atingând mai Întâi noblețea și apoi gloria universală, și toate astea pentru că au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mai mare dintre iluzii. Simon stătea, așadar, tolănit la umbra unui măslin rămuros, cu mâinile sub cap, cu ochii ațintiți la cer, „la grozăvia cerului“. Lângă el, Prostituata, „cu picioarele rășchirate precum o vacă gestantă“, după cum avea să consemneze un polemist creștin (despre care Însă nu suntem siguri dacă și‑a tălmăcit propria mărturisire, ori a citat opinia unui martor al scenei. Dacă nu era cumva pură invenție. De bună seamă că măslinul cu umbra sa deasă rămânea singurul fapt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
diferite, cu toate numele posibile, întreaga omenire venerează divina Unitate“. O sută de ani mai târziu - în vremea împăratului orientalist Hadrianus, când cultul isiac a fost eliberat de ostracismul politic - Lucius Apuleius, născut la Madauros, în apropiere de Carthago, patria polemiștilor, filosofilor și teologilor, a inventat pentru această rugăciune o latină prețioasă și poetică. Adeptul spunea: Regina caeli, sive tu Ceres... seu Tu caelestis Venus... seu Phoebi soror... quouo nomine, quoquo rito, quaqua facie Te fas est invocare. Iar zeița răspundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Căderea etc.) și sunt centrate pe momentele de cotitură ale vieții scriitorului, în vreme ce partea finală (Legături primejdioase și Excelsior) creionează, ținându-se în proximitatea faptelor verificabile, profilul omului de geniu sortit solitudinii, ca și portretul în mișcare al veșnicului rebel, polemist și fantast, care și-a trăit întreaga existență „cu graba tinereții”, rămânând astfel în chip esențial „un scriitor de tip «Sturm und Drang»”. Ambele monografii sunt însoțite de bibliografii bogate și exacte. Activitatea istoricului literar este completată de câteva lucrări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289466_a_290795]
-
1995; Celălalt Coșbuc, postfață Constantin Cubleșan, Sibiu, 1995. Traduceri: Ghitare cu ghimpi. Cântece și poeme contestatare din Europa și America Latină (Parafraze, tălmăciri, interpretări), București, 1993. Repere bibliografice: Dan Coman, Marginalii la romanul „Taina albă”, ST, 1956, 6; Nicolae Manolescu, Un „polemist” și sursele lui de informare, RL, 1991, 26; Sorin Vieru, Erezii și eretici, VR, 1992, 10-11; Tita Popescu, Omul și... umbra, ST, 1993, 1; Adrian Popescu, Umbra lui Galilei, ST, 1993, 3-4; Radu Voinescu, „El Rey”, RL, 1993, 35; Ov.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288972_a_290301]
-
ref id=”1”>Ibidem, p. 125.</ref> Un interludiu - Eminescu și organicitatea Având rădăcinile înfipte în solul ideologic junimist, reflecția lui Eminescu este, în câteva dintre punctele sale, afină cu această prudență evoluționistă recuperabilă la Maiorescu sau Carp. Ceea ce patima polemistului și angajarea ziaristului nu pot înlătura este asumarea unei perspective ce rămâne îndatorată ipotezelor conservatoare. În aceeași măsură în care poate fi apropiat sau revendicat de o linie radicală ce duce la sămănătorismul lui Iorga și la antisemitismul lui A.C.
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
să vorbească despre creștinism; alături de termenul de cult îl întâlnim pe cel rit. Față de mărturiile precedente, întâlnim o schimbare importantă în evaluarea creștinismului: autorul opune superstițiilor practice ale unui împărat precum Iulian, religia creștină perfectă și simplă. Dacă în scrierile polemiștilor anticreștini acuzația de superstiție era un loc comun, termenul este aplicat acum intervențiilor religioase ale lui Iulian, în timp ce religia creștină este evaluată pozitiv, așa cum rezultă din critica imediat următoare adusă episcopilor, care ruinau legăturile poștale ale imperiului prin continua lor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
polemic l-au condus pe Tertulian spre detașarea de Biserică: intransigența și nemulțumirea personală l-au făcut să râvnească spre desăvârșirea silită a membrilor comunității creș-tine, când aceasta abia făcea primii pași, căutând să-și clarifice încă propria identitate. Atitudinea polemistului african față de armata și viața militară nu era strict personală și nici exclusivă montanismului, ci aparținea întregii Biserici: era doar un ecou. Poziția sa referitoare la această temă este univocă: serviciul militar este condamnat pentru pericolul de idolatrie pe care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
speculatoria, încălțămintea specifică speculatores, soldații din unitățile speciale (mesageri, curieri și gărzi de corp), ne întărește ipoteza potrivit căreia, dintre slujirile militare existente, creștinii le preferau pe acelea în care nu erau direct implicați în acțiuni belicoase și de violență. Polemistul african nu ezită să critice lâncezeala soldaților creștini (fratres commilitones), care considerau că atitudinea neobișnuită a soldatului din De corona o căutare deliberată a martiriului, faptă condamnată de Biserică și considerată expresia unei auto-glorificări fanatice, capabile să dea naștere la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Andrițoiu, Ion Brad, Ion Bănuță . 1 Petru Poantă, "Modalități lirice contemporane", Editura Eminescu, pag. 46. 1 V. Felea, "Poezie și critică", Editura Dacia, pag 21. 1 Miron Radu Paraschivescu este un poet cetățean angajat sub steagul celor mai înalte idealuri, polemistul a cărui menire este de a desființa tot ce impietează puritatea umană, și cântărețul existenței cotidiene; vor rămâne exemplare pentru poezia civică "Ora de psihologie, "Dispariția soarelui", " Un drum în deșert". Caracterul militant al poeziei, în contextul perioadei, este de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
comercial privat de "securizare a spațiilor publice". Vom examina apoi ce înseamnă recursul la pedeapsa corporală împotriva violenței în școală. Să trimitem parașutiștii! Sâmbătă dimineața, pe France Culture se difuzează o emisiune foarte urmărită, moderată cu talent de filosoful și polemistul Alain Finkielkraut. Am avut onoarea să fiu invitat aici, pentru o dezbatere asupra delincvenței juvenile, în compania unui alt autor, Jean-Claude Barreau; acesta tocmai își lansase cartea Bandes à part, cu subtitlul cel puțin ambițios Pour en finir avec la
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
sa curentă în istoria literară, nu în cea istorico-sociologică tradițională, care lucrează cu doar trei generații pe secol.) O complicație suplimentară este introdusă de dispersia geografico-instituțională a celor ce se înfruntă în războaiele culturale românești. Dincolo de variabilele individuale (unii sunt polemiști eleganți și folosesc mănuși, florete; alții dau cu barda, atacă la baionetă, în grup etc.), împrejurarea că intelectualii și nucleul lor dur actual, universitarii (aflați în mare ascendență de prestigiu, dislocându-i din conștiința publică pe scriitori, începând cu poeții
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
străină autorilor cărții care confundă polemica cu monologul. Lectura acestor polemici produce și astăzi o puternică impresie prin ținuta lor, dezvăluindune un Paulescu extrem de atent, pedant și riguros în argumentație, ceea ce îl plasează sub acest aspect printre cei mai mari polemiști în domeniul științei care, după Taton Rene, era „cea mai cunoscută polemică științifică de la începutul secolului al XX-lea” (Taton Rene - Istoria generală a științei vol. IV, Ed. Științifică și Enciclopedică, Buc. 176). În același spirit, și cu forța argumentului
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ficțiuni, apărută în 1993. Colaborează la revistele „Vatra”, „Interval”, „Adevărul literar și artistic”, „Caiete critice”, „Contrapunct”, „Literatorul”, „Fețele culturii” (supliment literar-artistic al ziarului „Azi”), „Antares”, „Porto-Franco”. Se remarcă atât ca un comentator avizat al actualității literare, cât și ca un polemist de talent, pledând cu vigoare - dar într-un limbaj de o perfectă urbanitate - împotriva revizuirilor abuzive, pe temeiuri politice, ale tabloului de valori al literaturii din anii totalitarismului. Ca prozator, G. este, în pofida apariției târzii a cărții sale de debut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]