500 matches
-
Ochii intenși, ape negre, violete, pline de vârtejuri. Părul rărit acum și aspru s-a fixat în rugina unei calote încrețite, zburlite. Ridurile subțiri ale frunții par urmele unei perii metalice care a rănit cu răbdare. Pielea fumurie, trasă, peste pomeții ascuțiți. Fața uscată de vânt și soare, carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a potrivi jocul, transmisia imaginilor de pe un ecran pe altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele tăioase, linia prea fermă a nasului.Nici o înșelătoare umbră de nostalgie ; doar acceptare liniștită, încrâncenarea de-a exista ; un acord adânc cu întâmplările și vârstele, primite cu lăcomie, în arcul lor scrâșnit. Otrava a săpat și a coclit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aici. Părea să aibă puțin peste douăzeci de ani, dar figura ei copilărească, puțin speriată și obosită, nu se armoniza de loc cu fardul pe care și-l adăugase În grabă, la toaletă probabil, pe pleoape și pe sprâncene, pe pomeții obrajilor. Avea o frumusețe aparte, sportivă, sinceră și băiețoasă, cu un procent de feminitate foarte mic, dar perfect integrat În ansamblu. De altfel fiecare element al chipului ei părea urât luat În parte și numai privirea Împreună dădeau senzația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Dar cum spun una, cum o uit. Cum spun alta, cum o uit. Și tot așa, tot așa am ajuns la margine..." Și cum fața piticului se posomorî un pic, fetița îi întinse cartea: “łi-o dau!" Piticul se înroși în pomeții obrajilor și spuse că nu știe să citească și că-i vine să moară de rușine. Mădălina încercă să-l încurajeze: "Dacă-i așa, ia-ți covorașul subsioară și hai cu mine." Piticul nu așteptă să fie poftit de două
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
-ntorci. Bineînțeles c-o să mă-ntorc. — Bine, atunci du-te. — Vorbești serios? Nu-i venea să creadă, dar părea fericită. — Du-te, spuse el și propria voce i se păru ciudată. Se uita la ea, la forma gurii și la pomeții curbați, la ochii ei, la felul cum Îi stătea părul pe frunte, până la marginea urechii, și la gâtul ei. — Nu-mi vine să cred. O, ești prea drăguț. Ești prea bun cu mine. — Și să-mi povestești totul când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atunci ai grijă să nu te-mpuște. Eu mă culc. Chiar atunci au apărut doi bărbați În haine de piele, unul scund și Îndesat, celălalt de o statură potrivită, care purtau berete fărĂ Însemne militare și aveau fețe teșite cu pomeți Înalți; prinse de centură, aveau pistoale Mauser cu pat de lemn. Cel mai Înalt mi se adresă În franceză: — A trecut cumva pe-aici un tovarăș francez? Cu o pătură strînsă pe umeri ca o bandulieră? Un tovarăș la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
culcat, În tăcere, și-și Întinse tot trupul. Apoi se ridică și-și trase pantalonii kaki și mocasinii. O privi un timp pe soră-sa, cum dormea - Își strînsese sub bărbie gulerul hainei pe care o pusese peste ea, avea pomeții ridicați și pielea rozalie sub bronzul pistruiat, iar părul tăiat lăsa să i se vadă conturul frumos al capului și-i accentua nasul drept și urechile mici. Cum se uita la genele ei lungi care se odihneau pe pomeți, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
avea pomeții ridicați și pielea rozalie sub bronzul pistruiat, iar părul tăiat lăsa să i se vadă conturul frumos al capului și-i accentua nasul drept și urechile mici. Cum se uita la genele ei lungi care se odihneau pe pomeți, Își dori s-o fi putut desena. „Parcă-i un animal mic“, se gîndi, „și-n orice caz, așa doarme, ca un animal sălbatic. Oare cum i-ai putea descrie tunsoarea? Cred că ai fi cel mai aproape dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
din nou mănăstirea Copoului, care “fiindu scăpată și lipsită” avea mereu nevoie de ajutor. La 2 martie 1713 (7221) Nicolae Alexandru Mavrocordat spune: “M-am milostivit și am miluit cu o bucată de locu din hotarul domnescu a tîrgului... cu pomeți, și cu paragini de vii, și cu loc de grădini, și cu pădure și cu tot venitul”. Cam subțirică dania, vere. Cred că or fi fost multe vânzări și cumpărări de vii, dar ultima despre care avem știre este cea
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
hîrtii de ambalaj, dopuri, capace de bere. Mi-l imaginam cap compus de Arcimboldo, din fructe și legume. Cu vișine pe buze, căței de usturoi în jurul gîtului, sptîncene de sparanghel, ciorchini de struguri acoperind fruntea, două felii de lămîie pe pomeți și codița de la spate vrej de dovleac. Cu toate astea, obrajii îi păleau, bărbia despicată îi era mai moale, degetele i se lungeau și cearcănele deveneau din ce în ce mai pronunțate. Se subția ca trecut prin urechile acului, în timp ce sînii mei forțau capsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un birou nu arăta așa. Nici pe departe. Nu se vedeau pe nicăieri luminile grețoase de neon și covoarele În culori antijeg. Acolo unde ar fi trebuit să dai de o secretară demodată trona o fată tânără, super rafinată, cu pomeți Înalți și deux-pièces-uri (businessă. Accesoriile de birou pur și simplu nu existau! Acele lucruri elementare și necesare, precum dosarele, coșurile de gunoi și documentele nu se zăreau pe nicăieri. Am urmărit din priviri cum apar și dispar șase etaje Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de șolduri, iar părul bogat, roșu, Îi era prins Într-unul dintre acele aparent dezordonate, dar extrem de atrăgătoare cocuri drept În vârful capului. Pielea perfectă și palidă, fără măcar un pistrui sau coș, se Întindea impecabil peste cei mai Înalți pomeți pe care Îi văzusem vreodată. Nu a zâmbit. S-a așezat lângă mine și mi-a aruncat o privire serioasă, dar lipsită de vreun interes aparent. Ca un fel de gest reflex. Apoi, brusc și fără să se fi prezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
lui A.; el, corpul, rămâne pur, mă visează, mă așteaptă doar pe mine, deși e probabil terfelit, consumat În gesturi nefirești; de câte ori vreau să constat dacă mă trădează, nu mă mai ghidez după zarea albastră a ochilor, mut privirea spre pomeții obrajilor, care, odată, Încep să se umfle de un aflux de sânge În surplus, ca un semn acuzator al nerușinării. Am devenit un maniac: Îi dau drumul să plece foarte puțin timp de acasă, mă uit la ceas și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vine, Îi dau ocol, Încep să miros dacă exală acel damf de transpirație iute, când două corpuri se ating În act; o caut În poșetă, Îi Întorc totul pe dos, ca să aflu corpul delict, să găsesc o urmă. Iată că pomeții obrajilor ei rămân impenetrabili, nu se colorează ca hârtia de turnesol, nu-mi dau nici un indiciu, mă trădează oare și ei, mă enervez la culme: „Unde ai fost, cu cine te-ai...?“. Mă Înfurii, ridic mâna s-o lovesc; ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ori sub bărbie, avea o față care parcă te privea dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea erau cam nepotrivite cu hainele grele, cenușii. Abia după câteva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin și mi-am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
greu să creadă că o aștepta în fiecare noapte, chiar și atunci când gerul sticlea, doar ca s-o vadă. Dar nu-i vorbise niciodată așa. De fapt, dacă n-ar fi arătat atât de neobișnuit, cu barba crescându-i de sub pomeții scobiți, cu părul lung strâns călugărește și cu hainele fluturând jerpelite, nici n-ar fi fost sigură că era el. Vorbi mai departe : — O cântare a treptelor. Profunzimile nu îți cer totdeauna să cobori ; uneori, poți să te sui în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi trebuit să-l caute. Tânărul amintea de apostolii zugrăviți pe fresce, părul și barba îi erau de culoarea mătăsii porumbului, fața prelungă și ochii îngropați în găvane. Chipul avea o paloare de parcă zugrăveala nu adăugase nimic, iar de sub pomeții care înce peau să se albăs trească, sângele părea că plecase de mult. Îi cursese gros din țeasta crăpată, părul se năclăise, contrastul dintre fața curată și palidă, ca spălată cu năframa, și sângele lipit ca nămolul pe creștet și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era zveltă, chiar dacă mijlocul îi era puțin îngroșat. Avea un aer adolescentin, cu șoldurile înguste, cu sânii mici, cât să umple o cupă de șampanie, cu bretonul prins, școlărește, sub bentiță. Pomeții îi ridicau coada ochilor, încât culoarea verde, luminoasă, umbrele genelor întoarse și nasul cârn îi dădeau înfățișarea unei feline mici și iscoditoare. Era îmbrăcată cu un tricou larg peste umeri și blugi, semnele feminității păreau nedezmeticite, ar fi trebuit s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui Pârnaie, cum îi veni, după înălțime, la îndemână : — Șefu’... șopti. Rușii ăia nu erau mai blonzi ? Întrebare nu lipsită de temei, căci arătarea părea plămădită din funingine, cu părul ca niște ghemotoace de câlți, cu ochi negri, scăpărători, cu pomeți trași și tuciurii, sprijinindu-se pe două buze lăbărțate și vinete. Vocea, ca o drujbă îndesată în gâtlej, era pe măsură : — Kali benga, socares ? Iadeș, care se ghemuise, făcându-se una cu moșu-su, nu- și putea lua ochii de la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
chipul ei palid, semnele bolii se vedeau cu o limpezime tulburătoare. Avea părul negru și întins, de parcă îl netezise cu o bidinea uleioasă. Ochii îi erau uscați și scăpărători, clipea des și zadarnic, căci privirile îi rămâneau foșnitoare ca iasca. Pomeții ascuțiți erau palizi și pielea se subțiase într-atât, încât crăpa, ca varul întins. Frigul părea s-o însoțească fără leac, își strângea brațele de la un umăr la altul și așa se putea vedea cât de subțire îi era trupul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care ei se dăduseră înapoi : Vă e frică de moarte, nenorociților ? strigă iar, însă răspunsul fu doar cercul care se lărgi cu doi coți. Vreți să știți cum arată moartea ? Își apăsă batista peste obraji. Cârpa însângerată lăsă dâre pe pomeții secătuiți și pe maxilarele care îi clănțăneau mărunt, din cauza febrei. Marchiza își duse, fără să vrea, palma spre fardurile de pe obraji, atât de groase, că stăteau să crape. — Uite-așa arată moartea ! șuieră Magdalena printre dinții subțiați. De ce vă e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimic. Personajul din oglindă nu îi părea familiar și, după privirile cercetătoare ale aceluia, nici el nu-i părea din caleafară de cunoscut celuilalt. Se uitau unul la altul cu o anumită dezamăgire. Ea venea de la obrajii moi, pe care pomeții nu mai reușeau să-i susțină, de la cutele arcuind gura în jos, ca pe o semilună, de la bărbia dublată până la mărul lui Adam, de la părul rărit în creștetul capului, căzând peste urechile clăpăuge. Se frecă îndelung cu săpun, își ascunse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
abia aștept să plec. Era neliniștită și ăsta părea singurul lucru neobișnuit. În rest, totul era ca de obicei. Ochii și-i conturase cu un creion cu vârful tocit. Înspre colțuri, acolo unde se adunau ridurile, culoarea începuse să curgă. Pomeții erau tencuiți cu fond de ten, care dădea zâmbetului o înțepeneală nefirească. Buzele, rujate în grabă, lăsaseră pe vârfurile dinților urmele sângerii ale unor cuvinte spuse pe jumătate. Părul se sufoca sub culoarea roșie, evident, nu a lui. Gâtul era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rătăcirea celui ce știe că nu poate găsi. Dintr-odată, în colțul stâng al catapetesmei îi întâlni privirile cu atâta putere, încât simți că el este celălalt. Își duse mâinile la obraz, își mângâie părul sârmos, barba cățărându-se pe pomeți, ochii sticlind de o lumină întunecată. Dar celălalt chip al său îl privea într-un fel straniu. Capul stătea bine înfipt între umerii osoși, acoperiți cu o tunică sălbăticită. Dar brațul ținea în mână o tipsie pe care se afla
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]