532 matches
-
și femeile culeg lucrurile stau cam la fel... Dacă drumul vieții îți e necunoscut, fii măcar atent pe unde calci! Omul care zâmbește tot timpul, fiind și cam gălăgios de felul lui are sumedenii de ascunzișuri! Omul reținut, sobru cam posac, e-n sinea lui un ins mândru, fălos, vanitos. Cel care zâmbește rar, întotdeauna cu un rost anume este un observator sever al celorlalți spre a le descoperi punctele slabe! Amator de „fructe oprite” și „sensuri interzise”, omul își caută
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
fuge foarte mirată De coada-i cea înghețată. Toamna Toamna, frunzele ce cad Îmi imprim-un mare drag Pe deasupra viilor Țânțarii roiesc Păsările care pleacă Triste ciripesc. Al păsărilor stol Se zărește cum pleacă Că le-a alungat Toamna cea posacă. Copacii cei săraci Ce nu mai au coroană Rămași fără păsări Fac o mare dramă. Suflet de român România e frumoasă Flori ea are-n orice casă Păsărele ciripind, Și români pe plai horind,. Dunărea fluviu frumos Și Ceahlăul maiestuos
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu zîmbească, cercetîndu-i ostentativ din priviri veșmintele ude, pantofii plini de noroi, valiza mînjită de clisă. Evitîndu-i privirea batjocoritoare, polițistul Înaintă cu greu pînă la recepție ca să ceară o cameră. - Hotelul e În Întregime ocupat, i-o trînti Loïc. Privirea posacă a lui Lucas se opri asupra tabloului unde se țineau cheile, care arăta că aproape toate camerele erau libere. Marie arboră cel mai frumos zîmbet de care era În stare. - Dar, din afecțiune pentru mine, fratele meu Îți va găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pic mai sus de nivelul mării. Acum, ele luară pe sus mobilierul de grădină pe care nimeni nu se mai gîndise să-l aducă Înăuntru. Așezat Într-un colț al spălătoriei, abătut și cu cătușe la mîini, Loïc Îl privea posac pe Lucas Fersen care, cu mîinile vîrÎte În mănuși de latex, strecura hainele pe jumătate arse Într-o pungă mare de plastic pe care i-o Întinse lui Leroux, unul dintre adjuncții lui Morineau, un tip de vreo patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zi ce trecea mai mult. Se mulțumi să se așeze În fața ei și avu senzația că nici măcar nu-l văzuse. PÎnă ce vorbi. - Cum am putut crede măcar o clipă că aș putea pune capăt tuturor acestor crime? Vocea era posacă, aproape lipsită de culoare. - Ce pretenție! - O să punem capăt, Îți dau cuvîntul meu. Cu inima strînsă În fața suferinței tăcute a tinerei femei, Își puse mîna peste mîna ei. Era Înghețată. Sensibilă la acel contact care o aducea Înapoi la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
PM sub al șaselea menhir. 22 Pierre-Marie de Kersaint arborase o Înfățișare mîndră cînd intrase vioi În biroul În care Lucas și Marie aveau să-l interogheze, dar, cîteva ceasuri mai tîrziu, pleoștit pe scaun, cu umerii căzuți, cu privirea posacă și veșmintele boțite, cu un vocabular tot mai puțin Îngrijit, părea pur și simplu un amărît. - Puțin Îmi pasă mie de tîmpeniile pe care le-a putut face strămoșul meu! Și nu m-am jucat niciodată cu copiii din sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a intervalului. Nu era un arab și se miră cum de nu-l văzuse la plecare. Purta uniforma unităților franceze din Sahara și un chipiu din pânză cenușie care-i umbrea fața tăbăcită, prelungă și ascuțită, de șacal. O cerceta posac, privind-o țintă cu ochii lui spălăciți. Ea se înroși brusc și se întoarse iar către bărbatul ei, care se uita întruna drept înainte, în ceața și vântul de afară. Se strânse toată în palton. Dar în minte, îi stăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vlagă, costelivă, blânda noastră junicuță Nu putea să tragă plugul, deci o puse la căruță, Să se nvețe-ncet cu munca și să capete osânză, Ca în primăvară, poate, să dea lapte pentru brânză. Trecu iarna, primăvara, și, din cea juncă posacă, Apăru acu-n ogradă o frumoasă, mare vacă. Grasă, sobră, arogantă și cu ugerul prea plin, Aștepta să fie mulsă de țăranul Cătălin. Bucuros, nevoie mare, c-a scăpat de sărăcie Și gândind deja la brânza ce în putini o să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
femeie tânără Însărcinată și un bărbat Între două vârste. Urmau, În ordine, o familie de pensionari, pe partea femeii și a sa, iar pe cealaltă parte, un soldat În permisie și o adolescenta strabică. Trenul Înainta fără poticneli În lumina posacă a după-amiezii. Plasele de bagaje gemeau, gata să cedeze: sacoșe burdușite, geamantane legate cu sfoară, un rucsac verde, o săniuță, flori și un miros necruțător de usturoi. În gări mici sau mari, trenul era luat cu asalt. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
profil n-ar fi fost decât un oval incert de lumină: chipul celui fără pasiuni, al individului care face totul cu un oftat de ușurare la sfârșit, cu bucuria meschină a datoriei Împlinite. Se pregătea să-i adreseze un zâmbet posac când observă cu stupoare că din oglindă Îi zâmbea un alt chip. Foarte cunoscut dar, tocmai de aceea, tulburător. Se frecă la ochi, Își masă ceafa, făcu și trei rotiri prudente ale trunchiului, un simulacru de gimnastică matinală după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lumina torțelor. La vreo două filme m-a pus și pe generic, ca asistent de regie - atât de recunoscător îmi era bătrânul Mack pentru felul în care-i storceam pe sclavii lui. Madeleine și Ramona ciuguleau din farfurii cu mutre posace, de parcă ar fi fost niște prizoniere silite să asculte iar și iar povestea asta. Martha desena în continuare, uitându-se concentrată la mine, prizonierul ei. — Ce s-a-ntâmplat cu prietenul dumneavoastră? am întrebat. — Dumnezeu să-l aibă în pază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
n-a vrut, l-am bătut măr. A fost unul din puținele momente în care a învins în noi bunul simț, dar nici atunci n-am înțeles că bătrânețea e un destin pentru fiecare. La azil, cei mai mulți bătrâni erau retrași, posaci, închirciți în lumea dinlăuntrul lor, cât de vie n-am cum să știu; din ea răzbăteau slabe pâlpâiri în afară. Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii chiar foarte rar, tristețea fiind de obicei discretă, și n-aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și s-a apropiat și mai mult. „Domnule sculptor, să nu te încrezi niciodată în doctori. M-ai auzit?” Mă simțeam foarte stingherit în fața acelei femei care ar fi trebuit să fie, în mod normal, acră, înrăită de boală și posacă, dar care mi se arăta dintr-odată foarte volubilă, ba, mai mult, vorbea cu tonul impertinent pe care-l foloseam eu uneori în discuțiile cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. „Singurul păcat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chiar la lumina faclei. Iahuben își plecă ochii. - Nu... nu știu. Dar pesemne că așa au vrut zeii! - Zeii nu, Iahuben! murmură sclavul și acum nu mai zâmbi. - Cine? întrebă Iahuben, dar sclavul tăcu. Iahuben se obișnuise cu tăcerea lui. Posac nu era acest rob, nici prost; dimpotrivă, i se părea uneori foarte înțelept. De multe ori zâmbea. Dar tăcerea părea să fie în firea lui. Sau era un zăvor? Și de ce nu-i răspunsese la întrebare? Iar îl socotea poate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
jur era atât de uman și monoton, iar trecutul îl lăsa să-i revină mereu în urechi sub formă de ecou și cu o rezonanță nesigură de apartenență la o realitate. Astfel încât. Tuși și își suflă nasul. Răcise. Umbre alergau posace sau fericite pe trotuar, ea însăși era o umbră, o pană plutind într-o adiere a unei seri de vară cu eleganța fulgilor de nea și mlădiindu-se discret în muzica tăcerii. Îi luă mâinile lui Emil, i le privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
strângeau la sânul lor, clătinîndu-l prin terenurile virane și grădinile cu zarzavat, un pârâiaș, ca și cum un băștinaș ar fi strâns un fir de orzoaică între măsele. În contul izvorului, care atâta îl înfrigura, însemnă lacul Bulindroiului, o baltă cu apă posacă și puturoasă. La vărsare, cârmi o cruciuliță peste dâmbul din vecinătatea cârciumii lui Laharie Tralala. Unde pișca pergamentul cu vârful creionului, locul atins se sucea ca o piele uscată de găină și fumega. În vinilinul plafonierei Daciei 1300, după atâtea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu se simțea câtuși de puțin eroic. în piatra de deasupra ușii de la Casa Grimus erau gravate cuvintele: TOT CE ESTE îNTREG ESTE ȘI MORT. Păsările se îngrămădiră pe ramurile giganticului frasin, în timp ce Vultur-în-Zbor și Media o urmară înăuntru pe posaca Prepelicar. Casa era un fel de labirint triunghiular neregulat, iar fața care dădea spre treptele ce urcau reprezenta baza ondulată a triunghiului. Ușa principală era amplasată spre colțul din stânga bazei. Celelalte două fețe erau încă și mai neregulate decât partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tare. —E un el. Un băiețel. —O, nu mi-am dat seama din cauza cârlionților. Să-i spui mamei să te tundă, micuțule. De ce nu există În supermarketuri o zonă specială pentru mamele cu serviciu unde să fie servite de androizi posaci și supereficienți? Sau de francezi. Francezii ar fi excelenți. 21.43: Totul e sub control. Amândoi copiii sunt În pat. Asamblarea pachetului cu cadouri care va trece de la un copil la altul mi-a luat numai o oră și patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
salutat zâmbind, Dar să trăiești astfel, încît când te vei stinge Să părăsești zâmbind amicii, ce te-or plânge. IMITATORII (Pfeffel) Și prefăcut în lebădă la Leda Zeus pornește; Ar vrea să fac-asemenea un tânăr, ce iubește. Amicul nostru cel posac Se duce - ca gânsac. AUTOR ȘI EDITOR (Pfeffel) E. De ce așa de trist, obscur? A. Ah! un nemernic mi-a furat Poemul meu neimprimat! E. E. Sărmanul fur! LEOAICA ȘI SCROAFA (Pfeffel) Ca mine-n toată lumea nu-i O mamă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Petrece-or în gură-îndemînă, pitici, N-onoarea miresei bogate și mici. Iar contele-n visu-i răspunde: Serviți-vă numai orunde. Și es trei călări ce se mișcă ușor, Ei stătuse sub pat pîn-aice.. Le-urmează un cor cîntător-sunător De chipuri posace și mice. Și car după car ce-s cu toate de rând De-ți trece vederea ș-auzul văzând, Cum este-n castelele regilor rând. În căruța aurită în fine Mireasa cu oaspeții vine. Ș-aleargă cu toții acuma-n galop
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
artiști lucrau la mesele lor de sculptură, cu salopete peste Îmbrăcămintea lejeră. Un tînăr spaniol arătos, al cărui organ genital impozant de-abia Încăpea În acoperitoarea specială pentru ședința de pozat, stătea În picioare pe un podium, cu o grație posacă, În timp ce sculptorii - cu toții amatori, judecînd după zelul cu care lucrau - masau de zor bucățile de argilă pentru a le transforma În ceva asemănător torsului și coapselor sale. Instructorul lor corpolent, un adevărat Vulcan(##notă: Zeul focului și al metalurgiei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
anii și cum dincolo de speranță nu fusese nimic. Intraseră pe sub o boltă gătită cu buchete mari de verdeață și ieșiseră într-un ținut desfrunzit. Isabelle și Mémé crescuseră și plecaseră de sub aripa tatălui. Serafina, femeia în casă, ajunsese o bătrână posacă și temătoare. Credea în continuare că, prin pupilele de foc ale mâței Eleonor, o privea din când în când diavolul. De când i se umbriseră ochii, Omar presimțea înainte cu câteva ore furtunile, ploaia, zăpada și, câteodată, culcat în lan, auzea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Că așa-mi spuneam: mai așez niște rafturi ca lumea, mai scriu două litere pe geam, și gata mușteriu. Ce, parcă nu mă pricep, că de la dumneata am învățat... - Așa, mă, așa... - Reclama e sufletu comerțului! - Mă, da ești cam posac, mă! Mai deschide și tu gura, trăncănește, bea cu clientul la cot, ce-ți pasă! El plătește! Zice el că-i bine, tu zi la fel. Zice el că-i rău, rău este! Nu-l încontra! Mușteriul tău, stăpânul tău
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
meu spunea, Dumnezeu să-l țină: "Lasă pe alții să se înghesuie la petreceri. Tu strânge bani și-ai să vezi pe urmă ce bună ziua capeți, că golași sânt destui!" Femeii nu i se mai părea ca altădată, urât și posac. Trecuseră amândoi prin multe. Când au ridicat casele, avuseseră și o cumpănă. Stere nu voia s-o scrie și pe ea în actul făcut. Ba ieșise și cu ceartă. Asta fusese în ziua când veniseră antreprenorii cu planurile. Erau doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
c-avea gură bună. De un Crăciun, Stere așternuse masă mare, își chemase și vecinii, și socrul se așezase cu nevasta la dreapta la masa lor. Linei îi fusese mai greu la început, când venise străină în groapă. Bărbatul era posac, vorbea puțin, nu știa cum să-i intre în voie. Gândul la celălalt, la Nicolae, nu pierise. Aflase de la maică-sa că după nunta ei plecase la armată. Uneori, când își mai aducea aminte, plângea pe furiș, să n-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]