2,403 matches
-
care o voia unită și puternică, a fost, cum opera ne-o spune, cel mai puțin machiavelic dintre oameni. El n-a făcut decît să spună adevărul despre atributele puterii durabile, menținută prin mijloacele de el reactualizate și pe care posteritatea le-a numit machiavelice, după numele celui care le-a formulat, fără să le practice el însuși. El n-a fost machiavelic, nu pentru că n-ar fi știut să fie, ci pentru că n-a fost pus în situația (princiară) de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
că au recunoscut, fie că nu. Deși dedusă dintr-o istorie precizată, paradigma conducătorului capătă funcție de concept, ca și în Discorsi, cu toate că aici prevalent este evenimentul. Modest, cheltuindu-se gratuit, ca orice spirit mare, Machiavelli nu bănuia care va fi posteritatea cărții numită de el De Principatibus, atunci cînd îi scria lui Vettori: "... dacă această cărticică a mea ar fi citită, s-ar vedea că cei cincisprezece ani cît am învățat arta de a guverna, nu i-am petrecut nici dormind
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Iubesc, Francesco Guicciardini, iubesc patria mea mai mult decît sufletul meu." "Cu omul Machiavelli, s-a sfîrșit își încheie monografia C. Antoniade el mort, începe istoria machiavelismului." Firește, a machiavelismului de după Machiavelli. Machiavelli a făcut o mare concesie, despre care posteritatea află din dedicația introductivă la Principele. Tot acest mic text prefațator e o luptă între orgoliul superiorului spiritual, care mimează modestia omului de rînd îndrăznind să scrie pe un subiect înalt, și dorința de a-l interesa pe noul principe
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Dacă elogiul pe care el i-l face n-ar fi decît o odă, ori o figură de retorică, i-am putea lăuda subtilitatea, detestînd alegerea; dar lucrurile stau exact invers: acesta este un tratat de politică ce va rămîne posterității, o lucrare foarte serioasă, în care Machiavelli este atît de nesăbuit, încît aduce laude celui mai abominabil monstru pe care Infernul l-a scuipat pe pămînt. Este un mod de a se expune cu sînge rece urii omenirii. CAPITOLUL VIII
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mă opresc prea mult asupra vieții din colonia de detenție căci timpul nu ne îngăduie. Au mai rămas doar patru zile până la plecarea ta și mai sunt atâtea... Sunt totuși câteva episoade prin care mărturia mea amară poate lăsa ceva posterității. Se pot povesti săptămâni în șir și scrie mii de pagini despre nebănuita bestialitatea care poate sălășlui în om. Gândesc însă că experiențele personale, precum ale mele, sunt plusul de autenticitate din care oamenii ar trebui să învețe. Pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
prăpastia sfârșitului, după care rămâne doar o simplă amintire. Dacă cel ajuns la capăt de drum a săvârșit fapte bune, amintirea îi va fi îndelungată și favorabilă; dacă faptele i-au fost reprobabile, el va fi afurisit și hulit de posteritate, că fărădelegea voită nu se uită și nu se iartă niciodată. Ca dovadă e Dreapta Judecată unde sufletele sunt categorisite în bune și mișelești iar apoi sunt repartizate, după caz, în grădini cu verdeață sau la baia de smoală clocotindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Mircea Platon. (Amândoi mi-au fost colegi de facultate la filologia clujeană) și ajunși profesori la Bistrița sau Prundul-Bârgăului s-au preocupat într-un mod cu totul lăudabil de cunoașterea tradițiilor literare locale. Ioan Ilieș a și publicat o carte, Posteritatea lui Radu Petrescu, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 1993, iar Mircea Platon, a coordonat apariția revistei Ocheanul întors, publicație trimestrială a elevilor Liceului "Radu Petrescu" din Prundu-Bârgăului, ce prelua titlul romanului-jurnal al scriitorului, "Jurnalul de la Petriș și Prundu Bârgăului", după cum l-a
Radu Petrescu văzut de un elev al său by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/7847_a_9172]
-
în fruntea Constituției lor aceste simple cuvinte: "Noi, poporul Statelor Unite, pentru a forma o uniune mai perfectă, a stabili dreptatea, a asigura liniștea interioară, a veghea la apărarea comună, a crește bunăstarea generală și a asigura binefacerile bunăstării nouă și posterității noastre, decretăm etc." Aici, nicio himeră, nicio abstracție de la care cetățenii cer totul. Ei nu așteaptă nimic, decât de la ei înșiși și de la propria lor energie. Dacă mi-am permis să critic primele cuvinte ale Constituției noastre, asta se datorează
Frédéric Bastiat - Statul by Bogdan C. Enache () [Corola-journal/Journalistic/7395_a_8720]
-
27 iunie a.c., a apărut sub egida Teatrului Național „Marin Sorescu" - al cărui secretar literar Gary Sîrbu a fost -, a Universității din Craiova și a USR. Coordonatorii lucrării sunt Nicolae Coande și Ioan Lascu. Seria de manifestări „Ion D. Sîrbu - posteritatea scriitorului. 90 de ani de la naștere, 20 de ani de la moarte", organizată de Naționalul craiovean, în colaborare cu Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Facultatea de Litere a Universității din Craiova și Sindicatul Liber al Minei Livezeni-Petroșani, s-a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6879_a_8204]
-
Dumitru HÎNCU NU DEMULT am dat peste ecourile unui conflict între doi scriitori - ignorat de posteritatea literară - dar care, la vremea lui, a stârnit multe pasiuni și aprinse comentarii. El mi-a fost dezvăluit de această telegramă, pe care o reproduc întocmai: ZIARUL CUVÂNTUL BULEV ELISABETA BUK 2727 30 20 8.10 REVOLTATI DE GESTUL LAS
Acum optzeci de ani - Bătaie la „Cuvântul" by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/6762_a_8087]
-
Elisabeta 12 N-am aflat și dacă a avut loc un proces ori s-a dat vreo sentință. Dar cel mai bine cred că a judecat timpul care, în curgerea lui, a șters gâlceava din amintirea contemporanilor, păstrând-o pentru posteritate doar în hârtii mai mult sau mai puțin îngălbenite de patima lui.
Acum optzeci de ani - Bătaie la „Cuvântul" by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/6762_a_8087]
-
unuia ce n-a ezitat a taxa discursul amoros al Luceafărului "cît înflăcărat, cît îndurerat, cît sublim, cît penibil", geniul necomportîndu-se decît "ca orice muritor îndrăgostit, riscîndu-și imperialitatea postumă în scene și devoțiuni casnice; de fapt, ce mai, nepăsîndu-i că posteritatea va vedea în el un îndrăgostit caraghios în locul eroului de sentiment din poezie". Printr-o ușoară răsucire a stiletului ascuțit în rană, analistul scoate din rezer-va-i sarcastică o notă pozitivă, povățuitoare, afirmînd că acest corp de corespondență, "savuros în sine
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
unuia ce n-a ezitat a taxa discursul amoros al Luceafărului "cît înflăcărat, cît îndurerat, cît sublim, cît penibil", geniul necomportîndu-se decît "ca orice muritor îndrăgostit, riscîndu-și imperialitatea postumă în scene și devoțiuni casnice; de fapt, ce mai, nepăsîndu-i că posteritatea va vedea în el un îndrăgostit caraghios în locul eroului de sentiment din poezie". Printr-o ușoară răsucire a stiletului ascuțit în rană, analistul scoate din rezerva-i sarcastică o notă pozitivă, povățuitoare, afirmînd că acest corp de corespondență, "savuros în
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
că, vrînd să fie impersonal în ceea ce spune despre sine însuși, ajunge să-și piardă identitatea. De aceea, autoanaliza din carte seamănă cu stihia evanescentă a unui portret robot: tiparul convențional pe care un sociolog, săpîndu-și efigia teoretică în piatra posterității, o așază în locul unei ființe vii, din carne și oase.
O efigie impersonală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7422_a_8747]
-
aspirația spre nemurire și presimțirea eternității prin artă. Finalul cunoscutei Epistole către Iancu Văcărescu, aparent elogiu al poetului omagiat, pare adresat însă de Grigore Alexandrescu mai degrabă lui însuși, adică celui ce a crezut, în spirit romantic și stendhalian, că posteritatea îi va face dreptate, după trecerea mai multor generații: "Așa, cînd viitorimea, al nostru judecător, Care fără de sfială, aspru, nepărtinitor, L-al său tribunal supune pe războinicii vestiți, Pe despoți și pe miniștri, scriitorii străluciți, Va voi să cerceteze pe
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
măsoară după numărul de controverse pe care le poate provoca. Cu cît e mai supusă posibilității de a da naștere polemicilor, cu atît durata ei de viață este mai lungă. În schimb, dacă nu reprezintă un atentat împotriva gîndirii oficiale, posteritatea ei poate fi compromisă. Calitatea aceasta subversivă a cărților de filozofie este cu atît mai ciudată cu cît efectul lor se insinuează încet și fără zgomot, neavînd nevoie de scandal sau de umori militante. Scrise în singurătate și publicate pentru
Impuritatea gîndirii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7948_a_9273]
-
peste controversele privind adîncimea notațiilor din Cercetări, Mircea Flonta ține să ne împărtășească o certitudine amară: că genul de gînditor pe care l-a reprezentat Wittgenstein nu a avut urmași. Așadar, avem de-a face cu un filozof a cărui posteritate nu cuprinde continuatori. E ca și cum gîndirea lui s-a încheiat odată cu el, ceea ce a urmat nefiind decît comentarii mai mult sau mai puțin pertinente. "Acestei opere i se potrivește, probabil, mai mult ceea ce a spus Wittgenstein despre opera contemporanului său
Gînditorul fără urmași by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7801_a_9126]
-
în afară de cea a glonțului meu și a curului, atunci poți fi sigur că l-ai împușcat tu!ť" (Lucian Dincă, Vînători cu Ceaușescu) De mirare că niciunul dintre artiștii acelui timp n-a cugetat să imortalizeze, spre folosul și desfătarea posterității, izbînzile marelui Nimrod al României. Am fi putut admira astfel o superbă tapiserie cu Ceaușescu cățărat într-un prepeleac, pîndind cu pușca la ochi sosirea unui urs cvasidomestic, deprins de mult să-și capete, prin grija tandră a cabanierului, tainul
Epistolă către Odobescu (XI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7689_a_9014]
-
film. Situația, să recunoaștem, e aporetică: pe de o parte, fantasmagoria e rea, fiindcă face din druizi niște căpcăuni inteligenți manevrînd tainele universului, pe de altă parte fantasmagoria e bună, fiindcă dă sarea și piperul fascinației exercitate de druizi asupra posterității. Straniu e că în preambul autorul simte nevoia să precizeze că volumul nu este nici tratat de istorie și nici lucrare de vulgarizare, ci mai curînd o investigație care împrumută deseori alura unei... anchete polițiste. Pe moment, cititorul nu intuiește
Menhirul cu ramuri de vîsc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6798_a_8123]
-
treabă." (Călătorie). Soluția, paleativă, e o cumințenie ciudată, credință naivă că furtuna va trece. Nu efuziunile modernității aux armes, ci darea deoparte, cu bună știință, retragerea de siguranță pe-o linie moartă. Unde nu întreții nici măcar speranțele unor revizitări, în posteritate. Înțelepciunea, tristă și potolită, străbătînd anii '20 -'30 dinspre mainstream spre periferie, a jocului de-a v-ați ascuns. Recuperările, altfel decît în chinurile zadarnice ale amintirii, nu sînt de așteptat: „Acolo, pe unde am trecut cu întâia copilărie,/ Pușcașul
Chimicale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6814_a_8139]
-
nu se alieze cu "factori de răspundere", să crediteze mai mult poezia unor colegi de generație "optzecista" și să nici nu se gândească la Academia "Ștefan Gheorghiu". Bineînțeles că avea dreptate. Dar important e că scriitorul care se îngrijește de posteritatea celuilalt nu a ezitat să tipărească toate aceste texte, trecându-le din sfera privată în cea publică și asumân-du-și destule riscuri personale. Nu numai pentru rezultatul ca atare (cărțoiul de față, peste cinci sute de pagini în format mare), ci
Doi poeți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7593_a_8918]
-
Sorin Lavric Condiția ca un intelectual să supraviețuiască morții este ca posteritatea să-i pomenească numele. Fără o memorie pe care urmașii să i-o întrețină pe cale culturală, spectrul i se va stinge implacabil. În fond, dacă actul de a sfida timpul chiar are un sens sub unghi omenesc, atunci el constă
Cărturarul din exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7538_a_8863]
-
care-o practică în Academia Cațavencu, drept un acerb comentator de istorii literare. Omul nu iartă nimic, iar atunci când își îngăduie câte-o pauză, se investește, la fel de încrâncenat, deși fără aplicație teoretică, în experimente ce țin de același laborator al posterității. Serialul despre Nichita Stănescu, pe care, simptomatic, refuză să-l editeze într-un volum autonom, e și el, până la urmă, o asemenea risipire monahală, cu gând diacronic ascuns, a vocației de prozator. Mulți pun faptul pe seama umorilor personale, avându-și
Ostaticul istoriei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7539_a_8864]
-
-i cu putință decât la mine acasă. A călători înseamnă a mă despărți de ea - și mai mult acum, când nu mai este aici - când ea este însăși intimitatea cotidianului. 21 august 1978 De ce mi-aș dori cea mai neînsemnată posteritate, cel mai neînsemnat siaj, atunci când ființele pe care le-am iubit cel mai mult, pe care le iubesc cel mai mult, nu le vor lăsa, eu sau câțiva supraviețuitori trecuți? De ce-aș dura dincolo de mine însumi, în necunoscutul rece
Roland Barthes - Jurnal de doliu by Em. GALAICU-PĂUN () [Corola-journal/Journalistic/7304_a_8629]
-
titlul Cercul literar în secolul al 21-lea. Dacă, istoric, gruparea aparține secolului trecut (biografiile aproape tuturor cerchiștilor încheindu-se pînă în 2000, iar scrierile lor apărînd tot pînă atunci), Nicolae Balotă crede că se poate vorbi deja de o posteritate a Cercului Literar: "Pe confrații mai tineri de la ŤEchinoxť, pe sibienii de la ŤEuphorionť, pe atîția alții mai tineri chiar decît acești tineri, îi văd, îi aud asumînd o moștenire, o posteritate cerchistă. Ei se înscriu întrucîtva într-o istorie ulterioară
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7307_a_8632]